IN MEMORIAM

1 Decembrie 2019 : sinuciderea unui dac tânăr

  În Orăştioara de Sus, judeţul Hunedoara, comuna din sud-vestul Transilvaniei pe teritoriul căreia se găsesc cele mai importante cetăţi […]

 

În Orăştioara de Sus, judeţul Hunedoara, comuna din sud-vestul Transilvaniei pe teritoriul căreia se găsesc cele mai importante cetăţi ale dacilor – Sarmisegetuza Regia, Costeşti, Blidaru, Piatra Roşie, Feţele Albe… –, s-a spânzurat de balconul casei părinteşti, cu tricolorul în jurul gâtului, de Ziua Naţională, la 33 de ani, Rareş Demian, o reîntruchipare simbolică a marelui rege  Decebal.

(Nota redacției: Click pe fotografiile care urmează pentru mărire!)

Nici unul dintre cei care l-am cunoscut de când s-a născut pe blândul şi cumintele Rareş cel blond (şi dacii erau blonzi !) nu găseşte nici o explicaţie raţională, nici o motivaţie concretă plauzibilă. Rareş Demian era de câţiva ani, de vreo şase ani, preşedinte al Asociaţiei Valea Dacilor. La fel ca în Italia, Franţa sau Marea Britanie, asociaţia producea reconstituiri minunate ale anticei lumi a dacilor, înaintaşii noştri. Cu dificultăţi, cu poticneli, memoria oamenilor şi a locurilor era păstrată vie an după an.

În seara de dinaintea nenorocirii, Rareş şi soţia sa fuseseră pe dealul Ludeştilor, la Bârnea, s-o viziteze pe bunica soţiei. Seara s-a petrecut în calm şi bună înţelegere. Cu câteva zile înainte, mai mulţi prieteni care constituiseră Asociaţia Valea Dacilor (Frăţia Lupilor) se reuniseră şi făcuseră planuri, optimişti şi încrezători. Nefericitul tată al lui Rareş, Petrişor Demian, el însuşi fascinat de istoria dacilor şi a romanilor din regiune, fidel propagator al memoriei lor, interpretând bine informat rolul de ghid în munţii dacici, nu înţelege ce i s-a putut întâmpla băiatului său. Ce putem înţelege noi, rudele şi prietenii ?

Treizeci şi trei de ani cristici, tricolorul, Ziua Naţională a României – prea multe elemente care duc, vrând-nevrând, la o sinucidere simbolică. Ce a vrut să ne spună Rareş cu gestul său ultim, cu ştreangul tricolor în jurul gâtului ? Decebal, măreţul rege dac, s-a sinucis şi el în faţa inevitabilei ocupaţii imperiale romane. Coincidenţă, asemănare, mesaj ? Dacii au avut o relaţie specială, neobişnuită cu moartea. Nu se temeau de moarte.

Înainte de reinventarea dacilor, Rareş Demian şi prietenii săi, cu sprijinul prof.dr. Dorel Săndesc de la Timişoara, el însuşi originar din Orăştioara de Sus, reanimaseră tradiţii folclorice de pe Valea Grădiştei. În primul rând căluşarii, într-un spectacol cu care au ajuns până la Roma, capitala fostului imperiu, ca o întoarcere spre începuturi.

În reconstituirile lor istorice, tinerii hunedoreni nu l-au reîntrupat niciodată pe Decebal. Era prea mult, respectul absolut pe care i-l purtau i-a oprit. Au reînviat mulţi tarabostes, preoţi, magi, triburi, cu modestie, cu reverenţă şi cu deplină bună creştere faţă de marii lor înaintaşi. Straniu e faptul că în ultimii ani Rareş îl evoca din ce în ce mai des pe Zamolxis, misteriosul zeu al dacilor. Rareş Demian, prin moartea lui violentă şi de neînţeles, a plecat spre cerurile Daciei eterne, care sunt şi vor rămâne tot acolo, deasupra Munţilor Orăştiei.

Dacă e să încerc să mă fac traducătorul, improvizat oricum, al lui Rareş Demian, moartea violentă a acestui tânăr admirabil ar trebui să le închidă gura detestabilelor slugi ale curentului principal, practicanţi obedienţi ai corectitudinii politice care, foarte aliniat, dezvoltă teorii penibile despre dacopaţi. Cine uită nu merită (N. Iorga). Nu suntem bolnavi de trecutul nostru, suntem sănătoşi numai împreună cu el.

                                                                                                         Petru ROMOŞAN

Nota redacției „Justițiarul”: Fotografiile sunt selectate de pe pagina de Facebook a celui care a fost Rareș Demian, nemuritorul oștean dac, apărător al Cetății Identitare a Neamului Românesc. Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească!

 

17 Comments

  1. Adrian Grigoriu

    Dumnezeu să îl odihnească!

    Dacii au fost printre primii car cu 2000 de ani în urmă au primit CRUCEA prin Sfinţii Apostoli Andrei și Filip. Și dintre toate popoarele dacii au fost cei care au primit Creștinismul cel mia firesc, ei fiind cei mai bine, să zicem.. pregătiţi, să îl primească.

    Odată cu Creştinismul am primit şi conştiinţa valorii vieţii care nu depinde de noi – ea se dă de către Dumnezeu şi se ia tot de către Dumnezeu. Aşadar luarea vieţii altuia sau a propriei vieţi nu este permisă. Uneori când fiinţa însăşi a Creştinismului etse ameninţată, este necesar a se elimina din viaţă pe cei care aduc un pericol atât de grav precum au fost nevoiţi Ştefan, Vlad, Mihai.

    Constatăm parcursul nostru spiritual nu se poate bloca la etapa spritualitătii dacice, el este acum creştin fără a pierde nimic din valorile anterioare creştinismului.

    Este deosebit de regretabil că unii oameni de mare valoare omit să realizeze că spiritualitatea dacilor este complementară creştinismului nu se exclud reciproc şi că nu ne putem opri doar la cea dacica, ci noi spre deosebire de toate celelalte popoare, creştin ortodoxe, avem o anterioritate superbă şi de cea mai mare profunzime.

    Înţelepţii sunt cei care respectă şi protejează spiritualitatea dacilor şi vin până în prezent cu îngrijirea şi apăraera creştinismului autentic.

    Să învăţăm din experienţa incompletă a acestui patriot care cu durere vedem că s-a rătăcit. Lipsa unui duhovnic a dus o rătăcire. Să ajutăm să nu se mai întâmple. Să nu uităm că dacii de acum mii de ani sunt în prezent cei mai autentici creştini.

    Cu Dumnezeu înainte!

    • IQ100

      Cu respect pt informatiile f valoroase si realiste ale dvs, aici nu sunt de acord.Nu stim daca acei apostoli au existat , asa cum nu a existat nici Iisus.Adica la ei acasa, Imperiul/Imperiile Roman(e), crestinismul s-a impus de sus in jos si istoria a fost rescrisa DUPA , dar intr-un teritoriu cucerit, cuceritii au aquiesat de buna voie la o religie straina, nici macar cea a cuceritorilor?/Ci unei populatii (evreii) aflat in conflict de moarte, la propriu, cu acei cuceritori??si au trecut de la sacrificii reale la sacvrificii simbolice (euharistia) asa ca au avut o revelatie??
      Da, suna frumos ( si mai ales bine pt continuitatea pasnica a daco-romanilor) cu dacii ce buni si romanii crestinii si mai buni, dar nu si realist. Si de aceea putem fi atacati si INVINSI, pt ca nu cautam, si nu afirmam un adevar credibil.
      Singuruil meu contact fizic cu acel spatiu a fost biserica din Densus.E facuta cu pietre luate din temple romane distruse, asta o stiu de la ghid.(Deci tot cu un fel de violenta ca nu stiu ce biserica din Asia Mica unde imparateasa Elena ar fi “gasit” Crucea Martirului -personal nu cered nici in una , nici in celalalt- , ca i s-ar fi aratat in vis…vis ne vis, dar reaspectivul templu inchinat unei zeitati locale a fost distrus si s-a cladit o biserica)…Temple romane care au fost cladite peste cele dacice.
      Comparaison n-as pas raison, dar actuala religie satanista, impusa cu lumea virtuala, se face tot distrugand templele/valorile crestine virtuale actuale din sufletele/mintile noastre ale copiilor si nepotilor nostri.
      ‘There is no Dark Side of the Moon.As a matter of fact, is all dark”.

      • Adrian Grigoriu

        Mda. Comentariul e cam ghiveci fără direcție.

        Nu găsesc ceva clar la care să fac referire în afară de existenţa Lui Hristos şi a apostolilor. ÎN ce priveşte pe Hristos, să observăm că talmudicii, care de circa 1,800 de ani au adoptat falsă identitate de evrei pentru a exploata, uzurpa de fapt, calitatea şi meritele evreilor biblici, se luptă de 1,800 de ani cu Hristos. Îl calomniază şi îl denigrează în Talmud, perseverează prin a distruge orice are vreo legătură cu Hristos, o necontenită lupta prin toate mijloacele de anihilare a imaginii lui Hristos, a moştenii sale Biserica Ortodoxă, a valorilor creştinismului etc. Este imposibil ca aceşti indivizi cin ici şi pragmatici să se lupte în corpore pe perioada ultimilor 1,800 de ani cu o ficțiune. Poate îi întrebaţi şi pe ei despre realitatea existenţei lui Hristos. În afară de mărturiile istorice menţionate de un comentator mai jos.

        Aţi mai scris:”Şi de aceea putem fi atacaţi şi ÎNVINŞI, pt că nu căutam, şi nu afirmăm un adevăr credibil.” ÎNtrebare:” Despre ce înfrângeri faceţi vorbire? Ceva mai precis vă rog.

      • Adrian Grigoriu

        Ma iertați dar poate va arucați o privire și pe aceste descoperiri si evaluati locul și timpul la care evenimentele au avut loc, despre Sfinţii Mucenici Zotic, Atal, Camasie şi Filip de la Niculiţel – Tulcea mentionați într-u registru al sfinților editat in sec iii, deci sfintii erau anteriori in zona noastră si au fost cam reali.

        Prin comparatie strict cu unitatea temporală, este similar cu afirmția că nu ar fi existat Tudor Vladimirescu desi avem dovezi scrise in prezent ca au existat adepti ai lui Tudor Vladimirescu in secolul 20.

        https://www.haicunoi.com/sfintii-mucenici-zotic-atal-camasie-si-filip-de-la-niculitel-tulcea-4-iunie/

      • Anca

        IQ100: In limba dacilor, luna decembrie se numeste UNDREA. De la apostolul Andrei. Astfel incat ati face bine sa cercetati mai mult inainte sa dati verdicte.

  2. Malus Dacus

    Nu stim sigur daca a fost sinucidere sau omor..

    • IQ100

      posibil…sau atac gen razboi psihotronioc/parapsihologic.

  3. Georgera

    Dumnezeu să-l ierte!🥀
    Condoleante familiei!🥀
    Adevărul/ce a fost..poate se va afla ,sper!
    Dar ce se intamplă cu Romania/Dacia…este strigător la cer ..s-a vandut / furat/retrocedat/cesionat…..
    ..apoape tot in tara asta!😢
    Nu poti face nimic,fară să nu dai spagă/atentii …fonduri europene
    ….și aici tot cu șpaga…😠
    Cand vezi toate astea..cu greu reziști.

  4. Cristina

    Dumnezeul Universului sã îi binecuvânteze sufletul iar familiei să îi dea putere în durerea despărțirii de Rareș…. Fie ca sufletul lui să se bucure de Pace și Lumină eternă…

  5. Ionela Ionescu

    Dumnezeu sa-l odihneasca si multa putere familiei ….. personal imi vine greu sa cred ca ditamai zdrahonul de barbat , tanar si sanatos , se sinucide si inca intr-un mod atat de plin de simboluri …. asa sunt eu, mai suspicioasa din fire …. locul nasterii, preocuparile, modul cum arata ca imagine publica , procedura sinuciderii , locul si data, toate astea par ca si cum ar fi fost selectionat cu atentie pentru a ni se transmite un mesaj , doar timpul ne va dovedi ce-a fost acolo de fapt..

  6. gheorghe

    Pacat, mare pacat – Decebal nu cunostea pe Hristos, sinuciderea sa are alta valenta spirituala.
    Pentru un crestin, sinuciderea reprezinta respingerea lui Dumnezeu.
    Putem sa fim politicosi sa spunem pentru un sinucigas sa fie tertat insa nu ajutam cu nimic, vointa si incapatanarea se a-si puna capat zilelor pe Pamant au determinata conditia ” de dincolo”.
    Nu este nici o inaltare la cer din nefericire pentru el spre durerea familiei sale nemangaiate.
    Asta este situatia cu un sinucigas.
    Daca a fost omorat e complet opus “tabloul”.
    De ce sa fi fost omorat?
    De cine?
    Nu e deloc corect sa fie apreciata pozitiv o “iesire” din scena sub aceasta forma – distrugerea familiei proprii, abandonarea si producerea unei suferinte de inlaturat pentru parinti…
    Nu va suparati, nu e absolut nimic eroic aici ci doar durere, tristete si mila.

  7. Dan Cristian Ionescu

    Incep prin a spune si eu “Dumnezeu sa-l ierte!’
    Trec la comentarii, care incep cu cel al lui Adrian Grigoriu, prietenul meu de zeci de ani, care fie ma critica el pe mine citeodata, fie il critic eu alta data – dar nu ne-am certat niciodata. Astazi este rindul meu sa il critic.
    In primul rind, Sf. Apostol Filip nu a calcat niciodata pe paminturile pe care astazi traiesc romanii.
    In al doilea rind, Sf. Apostol Andrei nu a crestinat dacii. El i-a crestinat pe vietuitorii din sudul
    Scitiei Minor, zona locuita in principal de sciti, de greci (Tomis, Callatis, Histria, Dionisopolis – actualul Balcic) si de exilati roimani (cum a fost cazul poetului Ovidiu). Dacii (getii) aveau in Dobrogea o zona restrinsa, in partea de nord-vest, pe la gurile de varsare ale Dunarii.
    Sinuciderea lui Rares Demian m-a cam zguduit un pic, mai ales ca nu este prima de acest fel printre patrioti. Vreau ca dupa ce imi revin din oboseala ultimelor zile sa scriu despre acestia.

  8. IQ100

    Pt cei catre cred ca valorile umane, descoperite de budisti, s-ar datora crestinismului, le recomand 2 lecturi utile..nu dau link pt ca site=ul nu permite
    dar cautati
    1″blog frumoasa verde… “un act de acuzare adevarat impotriva evreilor”..securisti, stati linistiti la locurile voastre, este un pamflet scris de un evreu
    2. blog secrele zeilor..”misterele Bibliei….inventatorii crestinismului”

    Da, ortodoxia face parte din fibra poporului roman actual si este unul din motivele pt care este atacata, ceea ce recunosc si ortodocsii si atacatorii progresisti (si , ultumul pe lista , cu voia dvs. eu nimeni pe lume, agnosticul)
    al doilea motiv este, in opinia mea, pt ca ortodoxia a “deviat” de la Planul initial al inventatorilor crestinismului(conducerea unitara a lumii, primul Globalism-catoloci, vs. manipularea “stupid people”-ortodocsii-vezio al doilea articol recomandat) si a devenit in tari precum Ro, Rusia, grecia, Armenia, un suporty al nationalismului LOCAL.
    dar personal nu mi se pare o stategie de succes recurgeraea la matricea Cresina, ca fiind Adevarat si Divina, pt a lupta cu satanismul Globalist.
    Ci a recunoaste si a face cunoscut ca religia crestina a fost un fel de ‘fake news” buna pt globalisti la un moment isoric dat, inutila sau piedica, astazi.
    Doar asa se poate decripta INTREAGA istorie a umanitatii (si partii ei anti umane, sau, zic conspirationistii, chiar NE-umane) si se poate raspunde cu maximum de Adevar in orice dispu.ta cu anti crestinii (de fapt, satanistii, in sensul de “omul . masura tuturor ucrurilor”.’Si daca imi dati nota 10, va spun si cine este Omul”, era un banc cu Bula).
    Si in particular,se poate cunoaste si afirma istoria acestei popu.latii, pe cale de disparitie/imprastiere, sub cizma satanista, numita inca romani.

    • Anca

      IQ 100: Valorile umane sunt reglementate de cele 10 porunci. Hristos a venit sa ne ofere MANTUIREA, nu valorile umane. Numai prin El pana si un talhar poate dobandi Raiul.

  9. Ina Stana

    Am coincis de cateva ori cu Rares Demian in actiuni prin cetatile Dacice din Muntii Orastiei. Costesti Blidaru.Piatra Rosie.Sarmisegetuza Regia..Nu cred ca era un DAC slab. Mesajul lui transmis cu pretul vietii lui este clar Ne -a avizat ca nu mai este nici o scapare de autdistrugerea romanilor si implicit a Romaniei. Un popor actual de nerecunoscut care are la baza cele mai NOBILE civilizatii din Europa DACII. Mesajul lui este ca nepasarea romanilor fata de fratii nostrii aflati in afara granitelor si neputinta de a RE-UNIRII tuturor romanilor in ROMANIA MARE ..si decat sa asiste si sa cada pe mainile ocupantilor care au pus stapanire pe Romania mai bine sinuciderea .precum a decis si MARELE DECEBAL Am pierdut cu totii un MARE DAC al timpurilor noastre teribil de grele..cand suntem sub o ocpatie distrugatoare a poporului roman ca natie…Ne vor obliga sa luam obiceiyrile lor ..limba lor…religia lor ..daca nu ne trezim……Cine am fost stim din ce viteji ne tragem …dar cine suntem acum…??..ce fel de popor nepasator suntem ???

  10. Dan Cristian Ionescu

    Pentru IQ100:
    Existenta reala a lui Iisus este confirmata de doi istorici necontestati, evreul Flavius Iosephus in “Antichitati iudaice” si Tacit (Tacitus) in “Anale”.
    In rest, din pacate, biserica a cultivat multe legende, adica minciuni, cum ar fi crucea pe care a fost rastignit Mintuitorul (gasita de imparateasa Elena nu intr-o biserica din Asia Mica ci la Ierusalim), giulgiul din Torino, briul Sfintei Fecioare si multe altele.

    • Voi chiar nu simțiți ca Iisus nu este o invenție? Lumina Lui este in fiecare dintre noi.Tocmai dovezile acelea fac sa fie totul ridicol. Mintea e banuitoare, cere dovezi. Inima Știe.
      Pe linie genetica pură, neintinată de reptilele ce au ocupat pamantul in timpuri mult prea indepartate de noi ca sa putem avea dovezi stiintifice, Dumnezeu a trimis pe pamant Invatatori si Profeți. Ca sa ne invete cum sa ne intoarcem la starea originară. De copii ce iubesc tot ce-i inconjoara. Copiii nu au digerat atata informatie si tocmai de aceea sunt atat de aproape de Dumnezeu.
      Dacii, din punctul meu de vedere, se fac vinovați ca si crestinii din Romania de stagnare in dogma si ritual. Dogma si ritualul nu sunt suficiente atunci cand Romania Vie este jucata in picioare.
      Cand inca mai aveam cont fb, un prieten din listă tot distribuia articole made Daniel Roxin. Eu eram deja doldora de informatie citita in grupurile dacilor si m-am enervat. La ce ne foloseste sa tot citim istorie atunci cand prezentul ne este furat?! Cand copiii ne sunt abuzati si vanduti?M-a acuzat de sentimente antinationale! Daca a iubi Romania Vie si a pleda cauza copiilor, batranilor, padurilor, apelor, animalelor din Romania si a te chinui sa-ti pastrezi inca pamantul si sa-l muncesti si sa-ti pastrezi casa de la tara, cu toata saracia asta,inseamna sentiment antinational, atunci asa sa fie…Intre ceva mort( dogma) si ceva Viu aleg Viul!
      Despre sinuciderea dacului…Nu stiu ce sa spun. Poate a fost ” sinucis”. Am trecut prin asta cand eram inscrisa in forumul Calea lui Zamolxis. Tartorele forumului, un dubios afacerist din Craiova, pe nume Pop Adrian ne chinuia PSI. De la distanta. Cel mai rau cand comunica cu noi pe mess. Ne intra in minte. Am aflat ca pe minori ii trimitea in astral la cules de informatie. Am avut atunci ganduri de sinucidere. As zice ca aproape m-am intors de ” dincolo”.
      Ca sa nu mai vb si despre Inteleptul dacilor, Tudor Diaconu, in casa caruia a fost strecurata o pentagrama colorata in negru. Nu ma pricep la drăcării cabalistice, dar banuiesc ca orice obiect poate fi impregnat cu informatie malefica ce iti afecteaza structura matriceala. Brusc, din om liber si optimist, devii trist si depresiv.
      Timpurile sunt urate si grele. Iar romanii o ard cu joaca de-a dacii si crestinii. In loc sa se uneasca si sa-si apere copiii!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*