Cultura

O frumoasă și emoționantă poveste: Îngerul din vârful bradului de Crăciun

                  Cu cele mai frumoase gânduri de sărbătoare pentru voi toți! După […]

 

 

              Cu cele mai frumoase gânduri de sărbătoare pentru voi toți!

După o noapte magică în care Moș Crăciun a alergat din casă în casă pentru a mulțumi fiecare copil, în dimineața zilei de Crăciun, când se lumina de ziuă, Moșul se întorcea obosit și flămând. Cerbul de la sanie era și el obosit, urmau să urce până sus deasupra stânii din Avrigel unde se deschidea poarta și drumul spre cer, la Poarta Cerului îl așteptau îngerii.
Jos în sat copiii dormeau fericiți visând moși cu barba de fuior și saci plini de daruri, visând săniuțe și derdeluș, pomi împodobiți și bulgăreli vesele de zăpadă. Moșul zâmbi în barbă. Lăsase pe lângă daruri copiilor și un roi de vise frumoase, ziua de Crăciun va fi una frumoasă, cu cât mai puține lacrimi. Lacrimi…
Moșul tresări străbătut de un fior ciudat: lacrimi. Uitase de îngerii lui. Le promisese că va cere o nucă, un măr, un colăcel, ceva din ceea ce primeau copiii la colindat sau că va culege un brăduț și-l va împodobi pentru ei. S-a uitat în sac, nu mai rămăsese nimic, nici măcar un fir de beteală!
Dintr-o dată toată bucuria de a fi făcut daruri se topi într-o tristețe profundă. Știa că îngerii nu vor spune nimic, dar cel mai tare de asta se temea: de tăcere și lacrimile ascunse. Pentru că uneori și îngerii plâng.
Sania se opri brusc trezindu-l pe Moș din gânduri.
– Diii, dragule, diii, mai avem drum lung! Cerbul însă nu se mișcă. Atunci Moșul văzu în fața saniei o babă zdrențăroasă:
– Ia-mă și pe mine ficioru’ mumii o dărabă de drum! Numa’ până la Izvorul Corbului.
– Hai mumă, suie, că te-oi duce, zise moșul înveselit de felul în care baba îl numise „ficior”, pe el Moșul bătrân de sute de ani.
Baba se urcă în sanie. Moșul simți un miros puternic de cozonac și mere coapte, deși baba nu avea în mână decât o zdreanță de broboadă. Cerbul porni la drum ducând sania ușoară care parcă zbura peste nămeții înghețați. Noaptea începea să piardă culoare și să câștige lumină. Stelele mai sclipeau încă, dar tot mai palide. Se anunțau zorii. Era frig și țurțurii de pe ramuri scoteau un clinchet straniu la trecerea saniei.
– Ești trist măi ficior, te frământă ceva, ți-i sufletu’ greu. De ce? N-avut-ai pentru toți copiii dar, nu i-ai găsit acasă pe toți, ce ai pe suflet, spune babii!
– Ba i-am găsit pe toți, și ăi cu stare și ăi sărmani, și ăi cuminți și ăi poznași, da’ am uitat de îngerii mei, am uitat să cer un măr, ori un colăcel, am uitat să iau un pomuț și pentru ei să se bucure în cer de pomul de Crăciun așa cum se bucură copiii aici pe pământ.
– No, da’ parcă nu-i pădurea plină de brăduți!
– Îi plină, da’ numai de Ajun îi slobod la ei și Ajunul s-o gătat, acum îi Crăciunul.
– Îi găsi dumitale ceva până în munte pentru ei, zise baba, cată cu grijă că îi găsi.
Moșul bombăni în barbă: „Oi găsi, ce să găsesc? Și minunile s-or gătat din sac!”
Drumul continuă în tăcere. Când trecură prin „Fața varului” baba zise:
-Spune-i cerbului să oprească, io mă scobor aci, ia asta să învălui ceea ce-i găsi pentru îngerii dumitale! Și-i lăsă Moșului zdreanța de broboadă. Moșul zâmbi în barbă de ocoșala babei, dar până să zică ceva aceasta dispăru în noape.
În drumul pe lângă râu, urcând spre stână, la un moment dat, Moșului i se păru că aude un scâncet de copil: „Nimeni nu mă vrea! Pe mine nimeni nu mă vrea!” Moșul privi în jur, dar nu văzu nimic. Tot mai convins că a fost o părere grăbi cerbul. Apoi din nou, mai tare : „ Nimeni nu mă vrea, of, pe mine nimeni nu mă vrea, de ce nu mă vrea nimeni?”. Moșul opri sania și privi atent în jur. Apoi iarăși : „Doamne, pe mine nu mă vrea nimeni!”. Moșul făcu ochii mari, cel care scâncea era un… brăduț!
Cum nu te vrea nimeni? Ce mai brăduț plângăcios! Ce să facă cu tine? Tu trebuie să crești înalt și falnic!
Nu vreau să cresc, eu vreau să bucur un copil, să strălucesc cu stele în cetină, să stau la loc de cinste în casă, cu copii bucuroși în jur, dar pe mine m-ai uitat! Of, pe mine nu mă vrea nimeni, nimeni nu mă vrea… se tânguia brăduțul.
Atunci înțelese Moșul de ce nu-i rămăsese niciun brăduț, îl uitase pe acesta!
Așa că, a luat cu grijă brăduțul, l-a învelit în broboada zdrențuită dată de baba aia ciudată și l-a așezat în sanie:
Taci cu Moșul, o să stai și tu la loc de cinste, sus în cer, printre îngerii cei mici.

ingeri craciun

Sania aluneca spre Poarta Cerului, cerul se înroșea de la soarele care își începuse ziua.
– Hi, hi, ce mă gâdilă! Nu știam că beteala gâdilă! Hi,hi! Mă gâdilă! Și ce frumos miros colăceii! Hm! Ce bine miroase turta dulce! Și merele! Și ce frumoase sunt nucile! Uite! Am stele în cetină. Am stele în cetină! Strălucesc! Uite cum mai strălucesc! Hi, hi… și mă gâdilă beteala! Hapciu! Iertare, mă gâdilă beteala! Hi, hi! Hapciu!
Chicotelile brăduțului l-au trezit pe Moșul care începuse să picotească:
– Ce beteală! Ce turtă dulce! Ce… și Moșul făcu ochii mari: brăduțul era împodobit, avea beteală, turtă dulce și colăcei cu miros de cozonac, avea nuci și mere și un roi de steluțe strălucitoare, iar broboada babei… nicăieri.
„Hmmm, da’ știu că avea dreptate baba când mă numea „ficior”. Mă întreb cine o fi fost?” gândi Moșul și… în acel moment o explozie de bucurie avu loc în sufletul său: îngerii lui nu vor avea lacrimi în ochi decât poate, de bucurie.
De aici drumul până la Poarta Cerului a fost scurt iar acolo patru îngeri mititei așteptau întoarcerea Moșului din lungul său drum făcut în lume. La vederea brăduțului care încă se foia chicotind la gâdilitul betelii, îngerașii au luminat cerul cu zâmbetele lor. Cel mai mic s-a cocoțat taman în vârful pomișorului și n-a mai vrut să plece de acolo nicicum:
– Am un pom de crăciun, am un pomișor! Ce fericit sunt! E pomișorul nostru, e cel mai frumos, am un pom! Și a fost bucurie și în cer și pe pământ.
– Sunt cel mai fericit brad! Am un înger! a spus brăduțul.
E veselie în cer și veselie în case în fiecare an de sărbători.
De atunci se întâmplă uneori, de Crăciun, în unele case, să coboare câte un înger mic și să se cocoațe în vârful bradului… Nu-l dați jos. Și el trebuie să se bucure. Și… aveți grijă cum puneți beteala! Și brăduții se gâdilă. Sărbători fericite!

                                                                      Maria GRANCEA (Avrig, județul Sibiu)

4 Comments

  1. Stratulat Florin

    Sarbatori fericite si La Multi Ani, domnule Marinescu!

  2. Stancu Patru

    Emotionanant. Parca ar fi ceva adevarat!

  3. Livia Ionescu

    Da. Emotionant!
    Sa aveti sarbatori fericite!

  4. Una

    Superba povestire!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.