Observator

Soarta tristă a fraților aromâni

                             RECENZIA UNUI (ALT) FILM Am văzut […]

 

                           RECENZIA UNUI (ALT) FILM

Am văzut postată recenzia unui film. Și mi-am amintit de un alt film, un film despre care din păcate s-a scris foarte puțin.

Este vorba despre filmul regizat de aromânul Toma Enache „Nu hiu faimos, ama hiu armân” („Nu sînt faimos, dar sînt aromân”). Este primul film artistic vorbit în aromână.

Spectatorii români nu vor înțelege acest film, îl vor crede ceva asemănător cu filmele fantasmagorice de la Hollywood. Nu din cauză că este vorbit în dialectul aromân (de altfel DVD-ul permite alegerea limbii în care să fie subtitrat), ci din cauză că foarte puțini români cunosc drama acestui neam, neam de locuitori de la munte, unul dintre cele mai dîrze, mai curajoase, mai demne și mai creștine neamuri ale Europei. Drama lor din secolele trecute s-a transformat în tragedie (da, citiți de două ori!) în secolul XX, cînd au venit să trăiască alături de frații lor, în România!

Spectatorul român neavizat nu poate să înțeleagă motivul certei violente dintre eroul principal (interpretat chiar de regizor) și tatăl său cînd primul îi spune că vrea să facă un film despre aromâni (de apartenența la care, cum spune și titlul, este mîndru!). Ca să înțelegi asta, trebuie să știi că în deceniile 3-4 din secolul trecut, aproape toți tinerii aromâni au intrat în Mișcarea Legionară. Au fost printre cei mai credincioși și cei mai bravi întru apărarea României, au fost cei mai rezistenți în fața torturilor din temniță, așa cum își descria Petre Țuțea foștii colegi de celulă. Unii au fost arestați (sau chiar uciși, ca Stere Ciumetti, nicadorii Ion Caranica și Doru Belimace – iar dintre decemviri, cred că cel puțin Ion Caratănase a fost și el aromân) pe timpul lui Carol al II-lea, au fost arestați în masă și condamnați la pedepse maxime după rebeliunea din 21-23 ian. 1941(am convingerea că aceasta nu a fost fiindcă așa a vrut Mareșalul Ion Antonescu, ci fiindcă așa a vrut justiția română, etern slugarnică). Apoi, a venit noul regim – să fii aromân, pentru noii conducători era sinonim cu a fi legionar, ceea ce avea multe consecințe, ceea ce crea inechități. În timp ce bravii aromâni zăceau în temnițe ori tăiau stuful în deltă ori săpau la canal, urmașilor lor li s-a făcut frică să-și asume originile. Aceasta este explicația acestei certe – tatălui, îi era în continuare frică în timp ce fiul, redobîndise mîndria de odinioară a neamului.

Apoi, vor considera o fantasmagorie americană faptul că, după ce străbate toate zonele locuite de aromâni în Balcani, eroul își găsește aleasa, ursita, pe Armânamea. Dar Armânamea se imbolnăvește grav, are nevoie de un transplant. La toate solicitările făcute, nimeni nu răspunde – nici grecii, nici albanezii, nici bulgarii și … nici românii! Iar Armânamea, moare. Armânamea simbolifică neamul aromân, aflat în mare pericol de extincție.

Aromânii au fost singurul neam din Balcani din care turcii nu și-au făcut slugi – au fost în permanență liberi. Dar bogăția lor a condus la pizma mahomedanilor (turci și albanezi) care au jefuit și distrus, în două rînduri, Moscopole. La începutul secolului trecut, după schimbul de populații dintre greci și turci, bandele grecești (încurajate nu direct de statul grec, care se ținea în umbră, ci de biserica ortodoxă greacă) au trecut la atacarea, jefuirea și uciderea aromânilor din Tesalia și Epir pentru a-i determina să se expatrieze. După razboaiele balcanice, cînd noi aveam în mînă și pîinea și cuțitul, la pacea de la București penibila diplomație românească (etern penibilă!) s-a mulțumit să primească Cadrilaterul, dar pe aromâni i-a lăsat în mîna grecilor!

Aromânii alungați, au colonizat Cadrilaterul. Aici însă cetele de comitagii bulgari (foștii lor aliați în lupta împotriva bandelor grecești!), supărați pentru pierderea teritoriului, treceau noaptea granița ca să-i ucidă și să-i jefuiască! Alt popor ortodox care îi jefuia și îi ucidea!

Dar lovitura de grație au primit-o de la români! Judecătorii români i-au trimis în temniță, autoritățile române i-au prigonit. Dacă în Grecia politica violentă de grecizare (ei nu acceptă minoritățile) i-a determinat de frică pe grecomani (adică aromâni care se declară greci) să accepte această stare, și în România pînă în 1990 multor aromâni le-a fost frică să își recunoască originea.

Răspîndiți în toată lumea, aromânii își petrec cu bucurie ziua națională, își cîntă cu mîndrie melodiile, își joacă cu mîndrie dansurile, se bucură să mănînce „pită cu praj” (adică plăcintă cu praz), miel și celebra lor telemea de oaie. Dar și-au pierdut curajul de a lupta.

Ajunși răspîndiți prin toată lumea, trecînd la familiile mixte (pînă acum un secol, tații aromâni erau cei care hotărau cu cine se vor încuscri în neam), rătăciți de comunitățile lor, pierzîndu-și tot mai mult dialectul, de la o generație la alta, aromânii sînt pe cale de dispariție. Cine este de vină? Mulți. Pot spune că de vină sînt forurile internaționale care au tolerat genocidul grecilor săvîrșit asupra aromânilor și încălcarea drepturilor acestei minorități (dar Grecia era membră NATO și UE cu mult înaintea noastră!), de vină este și statul român, care dacă în sec. XIX s-a preocupat de aromânii din Balcani, în secolul următor a avut altceva de făcut – dar de vină sînt și aromânii care au ajuns divizați și, cum am mai spus, și-au pierdut legendarul curaj.

Filmul despre care scriu, este un film excepțional, dar ca să îl poți înțelege, trebuie să știi cîte ceva despre istoria acestui neam, mai prigonit decît evreii – dar, uite, despre asta nu se sesizează nimeni!

Nu cred că peste două generații se va mai vorbi la prezent despre o comunitate aromână.

Dar nu va fi singura dispariție! Va dispare însăși veșnicia care, cum spunea Blaga, s-a născut la sat. Satul pe care îl cunoșteam, acela în care s-a născut veșnicia, a murit – și îmi pare firesc să moară și veșnicia.

                                                                                                                      Dan Cristian IONESCU 

 

 

 

 

2 Comments

  1. Bravo aromanilor

    Tragic ….la noi mereu cineva trădează

  2. Godot

    Aromânii sunt ramura orientală a poporului român, deci trebuie apreciați ca un specific al poporului român, nu ca o individualitate. Tinerii aromâni nu au aderat în masă la Mișcarea Legionară, dar cei care au intrat în politică au fost în mare măsură aderenți legionari. Fenomenul este mult exagerat. În noul regim, aromânii au avut parte de același tratament de care au avut parte și alții, nu au fost persecutați pentru originea lor, ci, punctual, pentru fapte care au intrat sub incidența legii, și general pentru că reprezentanți ai lor au devenit simboluri care au extins nedistinct anatemizarea unei întregi categorii asupra alteia, ăsta fiind un truism al interpretărilor statale pentru mult timp. Aromânii nu au colonizat Dobrogea de Sud. Au fost împroprietăriți, alături de români din alte zone ale țării, după cereri și institențe repetate din partea lor. Aromânii au fost marii perdanți ai Păcii din 1913 din cauza clasei politice din Patria-Mamă, care și-a abandonat frații, asta e adevărat. După cum adevărat e că nu spune nimeni concret ce ar fi putut face și nu a făcut Statul Român. Nu au fost deloc mai prigoniți decât evreii, nu au fost prigoniți deloc, asta e o aberație. Pur și simplu acești vlahi pe care invazia slavilor i-a prins pe un întins areal, la Sud de Dunăre, s-a aflat în locul nepotrivit, înconjurați de populații care au avut șansa să se constituie în entități statale, așa acum a avut șansa, după lungi zbateri, și Patria-Mamă, și cum nu au avut șansa aromânii. Erau corp străin, care și-a păstrat inconștient individualitatea etno-lingvistică până la formarea statelor naționale moderne, atunci când istoria a trecut definitiv pe altă pagină. Orb să fii și trebuie să înțelegi ce însemna asta, atât pentru ei, cât și pentru ceilalți. România a fost cea care, prin oameni providențiali, a deșteptat, prin educație, această populație românească. Nu a putut face mai mult, parțial pentru că oamenii au fost cum au fost, dar și pentru că istoria însăși a fost cum a fost. Așa-zisa Zi Națională e un fals grosolan, promovat de o minoritate insignifiantă, dar activă mediatic, care a reușit să stopeze, prin susținerile aberante științific (aromânii sunt minoritate), orice încercare de ridicare a chestiunii aromâne pe agenda diplomației românești. Aromânii se vor stinge, pentru că natural să se stingă. Nu e o dramă. Dramă e să te negi și să-ți negi trecutul, inventându-ți o realitate creată exclusiv din iluzii care să-ți susțină complexele, slăbiciunile și eșecurile personale, afectând prin asta o istorie onorabilă și niște perspective rezonabile. Depinde doar de aromâni să încetinească acest proces de topire, care pe fond e imposibil de stopat. În altă ordine de idei, filmul e un kitsch penibil, proiectul e un eșesc total, iar Toma Enache o nulitate absolută.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


*