Colimator

Schimbarea la față a Grupului Etnic German din România

  Prin decretul-lege din 21 noiembrie 1940 – semnat de generalul Ion Antonescu, conducătorul statului român şi preşedintele Consiliului de […]

 

Prin decretul-lege din 21 noiembrie 1940 – semnat de generalul Ion Antonescu, conducătorul statului român şi preşedintele Consiliului de Miniştri, şi de Mihai Antonescu, ministrul Justiţiei -, a luat fiinţă Grupul Etnic German din România, organizaţie care avea la bază ideologia naţional-socialistă promovată de Adolf Hitler.

Grupul Etnic German şi-a creat diverse organizaţii (inclusiv de femei şi de tineret), precum şi formaţiuni paramilitare etc. Se cuvine menţionat faptul că, din ianuarie 1941, singurul partid politic din România acceptat de Ion Antonescu a fost Partidul Muncitoresc Naţional-Socialist German (NSDAP), care făcea parte din Grupul Etnic German. Toate celelalte partide erau dizolvate încă din 30 marie 1938.

Considerându-se reprezentantul tuturor germanilor din România, GEG a desfăşurat o amplă activitate de promovare a politicii lui Adolf Hitler. Conducătoarea femeilor din cadrul GEG afirma, la 2 martie 1941, că „misiunea şi scopul“ organizaţiei erau „cuprinderea tuturor fetelor şi femeilor germane etnice care trăiesc în România, de la vârsta de 21 de ani, educarea lor şi alinierea lor la modelul femeilor şi mamelor germane naţional-socialiste“. Un alt document, din 15 martie 1942, aprecia că „Grupul Etnic German din România dispune de arme şi muniţii“, avea structuri paramilitare şi alte organizaţii, iar ceea ce le uneşte „este ideea educării şi transformării membrilor în naţional-socialişti autentici“. În acest spirit, Grupul Etnic German a asigurat participarea unui mare număr de etnici germani din România (după unele cifre, circa 70.000) în SS, trupe de elită ale Reich-ului hitlerist.

Numeroase documentele atestă faptul că GEG a acţionat pentru însuşirea a cât mai multor bunuri, mai ales imobiliare, inclusiv evreieşti, pe care le-a trecut în proprietatea sa.

După ruperea alianţei cu Germania, la 23 august 1944, România a trecut de partea Naţiunilor Unite. Articolul 14 din Convenţia de Armistiţiu, semnată de România cu Uniunea Sovietică, Regatul Unit al Marii Britanii şi Statele Unite ale Americii la 12 septembrie 1944, prevedea: „Guvernul român se obligă să dizolve imediat toate organizaţiile prohitleriste de tip fascist aflate pe teritoriul românesc, atât cele politice, militare sau paramilitare, cât şi orice alte organizaţii care au desfăşurat propagandă ostilă Naţiunilor Unite şi în special Uniunii Sovietice, nepermițând în viitor existenţa unor astfel de organizaţii“.

Conformându-se acestei prevederi, guvernul României a decis, la 7 octombrie 1944, dizolvarea Grupului Etnic German. Decretul-lege, semnat de regele Mihai, prevedea: „Statul român devine pe data prezentei legi proprietar al bunurilor aparţinând Grupului Enic German din România“.

Articolul 5 din Tratatul de pace, semnat la Paris în ziua de 10 februarie 1947, de România cu Puterile Aliate şi Asociate (URSS, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, SUA, Australia, Republica Sovietică a Belorusiei, Canada, Cehoslovacia, India, Noua Zeelandă, Republica Socialistă a Ucrainei şi Republica Sud-Africană), prevedea: „România, care în conformitate cu Convenţiunea de armistiţiu a luat măsuri pentru dizolvarea tuturor organizaţiilor de tip fascist pe teritoriul român, fie ele politice, fie militare sau paramilitare, precum şi alte organizaţiuni făcând o propagandă ostilă Uniunii Sovietice sau oricăreia dintre celelalte Naţiuni Unite, nu va îngădui în viitor existenţa şi activitatea unor organizaţiuni de această natură care au drept scop lipsirea poporului de drepturile sale democratice“.

După 1989, s-a înregistrat o ciudată schimbare la faţă a Grupului Etnic German din România. Minoritatea germană a constituit Forumul Democrat al Germanilor din România, prin care participă la viaţa politică a ţării. La 26 februarie 2007, Forumul Democrat al Germanilor din Sibiu, reprezentat de preşedintele său, a adresat Judecătoriei Sibiu cererea de chemare în judecată a municipiului Sibiu, reprezentat prin primarul municipiului Sibiu şi Consiliul Local al municipiului Sibiu, cerând „să constataţi calitatea de succesor în drepturi al organizaţiei noastre faţă de Grupul Etnic German“. Acţiunea era „motivată şi fundamentată pe legislaţia cu caracter reparatoriu din România“, apreciind că Grupul Etnic a fost desfiinţat „în mod abuziv de vechiul regim“.

Primarul municipiului Sibiu chemat în judecată era, din 1990, Klaus Iohannis, preşedintele Forumului Democrat al Germanilor din România. Cu alte cuvinte, subalternul şi-a dat în judecată şeful. În acelaşi timp, respectivul preşedinte al organizaţiei Sibiu a dat în judecată Consiliul Local al municipiului Sibiu din care făcea parte. Că a fost o înţelegere politică se vede cu „ochiul liber“. Primarul Sibiului, reprezentantul statului român care deţinea proprietăţile revendicate, a formulat o întâmpinare prin care „lasă la aprecierea instanţei soluţia ce va pronunţa în cauză“. La rândul său, Consiliul Local al municipiului Sibiu nu a avut nicio reacţie, deşi era dat în judecată chiar de un membru al său. În mod firesc, primarul ar fi trebuit să ceară respingerea cererii prin care Forumul Democratic se declara continuatorul unei organizaţii hilteriste, interzisă prin acte internaţionale. Nici judecătoarea care a instrumentat cazul nu a găsit de cuviinţă să se informeze (dacă nu ştia) şi să constate ce fel de organizaţie a fost Grupul Etnic German. Este limpede că printr-un şir de complicităţi politice – preşedintele organizaţiei Sibiu, primarul municipiului Sibiu, preşedintele Consiliului judeţean, judecătoarea de caz – s-a ajuns la sentinţa civilă din 28 mai 2007, prin care instanţa a hotărât: „Admite cererea formulată de petentul Forumul Democrat al Germanilor“ şi constată „calitatea de succesor în drepturi al reclamantului faţă de Grupul Etnic German“.

Astfel, justiţia românească – despre care se spune că este corectă şi neinfluenţată politic – a luat o decizie unică în Europa: reabilitarea unei organizaţii hitleriste. Pe această bază, au fost retrocedate clădiri ale unor grădiniţe, gimnazii, licee şi alte instituţii publice, care – pentru a-şi putea continua activitatea – au trebuit să semneze contracte de închiriere, plătind sume consistente Forumului Democrat German, succesorul Grupului Etnic German.

Este interesant de semnalat că niciun partid politic şi niciun parlamentar, dar nici Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului şi nici Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România, nu au găsit de cuviinţă să protesteze şi să ceară anularea acestei decizii stupefiante.

Sper că, în calitate de preşedinte al României, Klaus Iohannis va face o cerere de anulare a sentinţei din 28 mai 2007, pentru a nu lăsa să planeze asupra ţării noastre acuzaţia că a contribuit la reabilitarea unei organizaţii naţional-socialiste.

                                                                                            Profesor universitar dr. Ioan Scurtu

Sursa: Cotidianul

Nota redacției „Justițiarul”: Am asistat astfel nu doar la „Schimbarea la față a Grupului Etnic German din România”, ci și a domnului profesor dr. Ioan Scurtu, acesta având în timpul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale, din anul 2014, o atitudine diametral opusă pe marginea aceluiași subiect! Domnia sa a apărut la televizor, unde o dădea pe după cireș încercând să-l absolve pe Klaus Werner Iohannis de ticăloșia comisă cu așa-zisa „succesiune” după hitleriști și cosmetizând imaginea organizației naziste Grupul Etnic German ai căror membri apți din punct de vedere militar s-au înscris voluntari în trupele Waffen SS, precum și minimalizând numărul sașilor și șvabilor din România care au aderat la respectiva organizație criminală. Rușinică, domnule profesor! Apropos, au fost foarte puțini sașii și șvabii care nu s-au înscris în Grupul Etnic German, majoritatea covârșitoare aderând cu trup și suflet la această organizație construită pe ideologia nazistă importată de la mama ei, Germania. Datorită veșnicului lor complex față de germanii-germani care nu-i prea considerau pe acești nomazi ai lor ca rasă pură, ariană și-i numeau ironic „Zigeuner“, sașii s-au dovedit mai fanatici decât nemții din Germania sau Austria în aderarea la ideologia nazistă! Și încă ceva, Herr Doktor Professor Scurtu: ăla lungu’, adică Herr Klaus Werner Iohannis, este primar din anul 2000, nu din 1990, cum ați scris dumneavoastră!

Marius Albin Marinescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


*