Puncte de vedere

„Pleacă ai noștri, vin ai noștri”. De la Securitate la actualele servicii de informații (VII)

  Reluarea activităților de poliție politică represivă în România    După anul 2004, serviciile secrete din România au intrat total […]

 

Reluarea activităților de poliție politică represivă în România 

 

După anul 2004, serviciile secrete din România au intrat total sub controlul celor ale S.U.A., ca urmare a integrării lor în Comunitatea Informativă a N.A.T.O. De asemenea, după anul 2007, ca urmare a aderării României la U.E., serviciile secrete din România au strâns relațiile de colaborare și cu serviciile secrete ale puterilor occidentale europene. În acțiunile de cooperare cu aceste servicii secrete și în luarea onor decizii operative, serviciile secrete românești nu au avut poziție de egalitate, ci de subordonare.

Această evoluție a avut urmări negative, din punctul de vedere al intereselor românești profunde. Când spun interese românești profunde, mă refer la necesitatea țării de a avea servicii de informații subordonate exclusiv statului român, care să coopereze cu aliații externi doar pe direcții determinate, de interes comun, care să apere secretele României fără să le ofere nimănui altcuiva, decât în situația în care interesele naționale cele mai importante, de termen lung și foarte lung, ar fi necesitat înstrăinarea/schimbul/vânzarea unora dintre informații.

Când spun interese naționale de termen lung și foarte lung, mă refer la asigurarea teritoriului național, menținerea majoritară a etniei române, respectiv menținerea României ca țară a românilor (așa cum a fost ea constituită la 1959 și, mai ales, la 1918 și recunoscută internațional), apărarea resurselor naturale pentru a fi menținute și exploatate numai în interesul românilor, stoparea exodului populației țării de etnie română, apărarea pământului și a pădurilor țării, apărarea mediului, apărarea suveranității și independenței naționale și altele.

Sub umbrela șefilor de stații ai serviciilor secrete americane, competența serviciilor de informații din România a crescut mereu și, totodată, au crescut efectivele, dotarea tehnică și bugetele lor. Serviciile de informații au primit, prin diverse acte normative, unele neconstituționale, atribuții de decizie în toate domeniile de activitate. Astfel, serviciile de informații avizează toate numirile în funcții, atât la centru, cât și în județe. Dacă D.G.I.A., D.I.P.I./D.G.I.P.I. și S.I.E. au avizat și avizează doar numirile în  ministerele de resort, respectiv, M.Ap.N., M.I. și Ministerul de Externe, S.R.I. și-a extins competențele asupra întregii societăți, avizând, refuzând să dea avizul sau ridicând avizul pentru persoanele care ocupă sau urmează să ocupe funcții de directori de deconcentrate din județe și până la numirile de la nivelul ministerelor și guvernului, B.N.R., Curții de Conturi, autorităților centrale de stat, inclusiv pentru toți magistrații. Ofițerii de obiectiv au ajuns extrem de influenți, șefii instituțiilor pe care le „protejează” acești ofițeri S.R.I. nu îndrăznesc să le ignore „sfaturile” de a promova sau de a nu promova pe unii și pe alții. Ofițerii acoperiți au împânzit societatea românească, în toate domeniile importante de activitate.

Pe măsură ce puterea serviciilor de informații a crescut, abuzurile în societate s-au înmulțit, proporțional cu această creștere de putere și de bogăție. Acest lucru a fost tot mai vizibil, pe măsura trecerii timpului. Au fost situații când la nivelul Parlamentului au fost concepute proiecte care urmăreau să apere drepturi și libertăți cetățenești, de natură să îngrădească puterea serviciilor și, dintr-o dată, au fost deschise, ca la foc automat, dosare împotriva parlamentarilor implicați în promovarea acelor proiecte. Astăzi, în ciuda afirmațiilor mincinoase care se fac în spațiul public, este evident că D.N.A. a devenit o anexă de anchete penale a S.R.I., a devenit de fapt fosta Direcție a VI-a de Cercetări penale a fostei Securități, predecesoarea/„mama” S.R.I., chiar dacă S.R.I. nu se recunoaște oficial ca fiind continuatoare a Securității. În schimb, S.R.I. medaliază cu medalia de aur pe foștii șefi ai Securității și le oferă unora dintre ei case/vile conspirative ca să locuiască în ele.

În ciuda repetatelor negări de implicare politică, făcute în mod mincinos de directorii politici ai S.R.I., ca și de șefa D.N.A., implicarea politică este uriașă, iar „sistemul ticăloșit” pe care l-a definit fostul președinte Traian Băsescu, este reprezentat în primul rând de „binom”, alianța pe bază de protocol secret între S.R.I., pe prima treaptă și D.N.A., executantul de pe treapta a doua. Sperăm ca „binomul” să-și fi încheiat activitatea, odată cu Decizia Curții Constituționale care a legiferat, dacă mai era nevoie, că S.R.I. nu are voie să se implice în activități de anchete penale și în activitatea judecătorească. Se va putea S.R.I. împăca cu ideea de a-și abandona o parte foarte importantă din putere? Este o întrebare la care este greu de răspuns, fără să trebuiască fie să nu acorzi serviciului prezumția de nevinovăție, fie să răspunzi la întrebare acordându-i o încredere pe care istoria serviciului nu o justifică.

O activitate la fel de murdară ca și abuzurile dovedite ale D.N.A. se petrece la A.N.A.F., instituție militarizată de S.R.I., care a devenit un mecanism odios de distrugere a oamenilor de afaceri români, cu deosebire a celor de etnie română. Sute de ofițeri S.R.I. au fost plantați în A.N.A.F., în toată țara. Unii nu au nici cele mai elementare cunoștințe de control fiscal, ei întocmind doar actele în conformitate cu ordinele primite, după modelul din arenele romane de gladiatori: degetul în sus al șefilor din serviciul secret înseamnă salvarea societății economice protejată de serviciu și pe patronul ei, iar cele mai multe semne sunt cele făcute cu degetul în jos: lichidarea românilor ajunși în dizgrație, de cele mai multe ori din motive politice sau de ordin subiectiv!!

Pentru a putea săvârși abuzuri în voie, funcționarii din A.N.A.F.-ul devenit diviziune a S.R.I. au primit imunități pe baza unor acte normative neconstituționale, care nu au fost cercetate de Curtea Constituțională, de Avocatul Poporului, de Parlament. Ele nu s-au regăsit nici în atenția presei, ceea ce este o mirare și o scăpare. Așa s-a ajuns ca inspectorii din A.N.A.F. să facă controale abuzive, întinse pe durate de timp îndelungate, în afara cadrului legal și să consemneze ireal în actele de control. Știu bine un caz în care, negăsind nimic, au controlat o firmă mică timp de șase luni, în care timp au ocupat un birou și au cerut zilnic situații, acte, declarații etc., blocând activitatea firmei și emanând o tensiune psihică neproductivă asupra administratorului și a personalului. Ba mai mult, au chemat pe cei controlați și prin alte județe, unde s-au făcut controale încrucișate. De câte ori erau întrebați ce mai vor și când termină controlul ei răspundeau invariabil că se vor opri când li se va da ordin, iar privitor la actul de control, spuneau că va fi redactat după cum li se va da ordin! Administratorul stupefiat, a întrebat dacă se va consemna în actul de control ce s-a găsit în teren, inspectorul a răspuns „Nu. Vom consemna cum se va da ordin!” Unul dintre controlori este ofițer S.R.I. M-a interesat acest aspect și m-am documentat personal. Pentru a califica această politică de „control” A.N.A.F., nu am termeni academici în care să mă pot exprima la adresa lor și nu doresc să trec la injuriile pe care le merită aparținătorii „sistemului ticăloșit” la care mă refer. Desigur că făcând asemenea abuzuri la cererea poliției politice represive, acești anafisto-securiști, mulți dintre ei fără valoare profesională, au putut să-și promoveze propriile interese, majoritatea constând în acumulări de ordin material.

Aceasta este o realitate pe care mulți oameni simpli nu o percep încă, ei fiind convinși că orice om care este cercetat și lovit de A.N.A.F., ca și de D.N.A., este un infractor. Dar cum minciuna nu are picioare lungi, chiar și cei care nu au înțeles, chiar și cei cu „creierele spălate”, vor ajunge să înțeleagă adevărul, unii mai devreme, alții mai târziu.

Aceste câteva aspecte pe care le-am prezentat mai sus sunt principalele motive care m-au determinat să afirm în articolul trecut publicat în „Justițiarul” că serviciile de informații au nevoie de o resetare importantă, așa cum a cunoscut Securitatea regimului socialist de stat în perioada 1965-1968, în 1973, în 1978 și după 22 decembrie 1989, când, pentru anumite perioade de timp, ea a fost adusă, în mare parte, dar nu total, în „matca” ei.

Într-un stat național unitar suveran și independent, așa cum a fost el configurat de Constituția din 1991, modificată și adăugită în 2003, serviciile de informații ar trebui să fie doar culegătoare de informații pentru beneficiarii stabiliți de decidenții politici și atât. Nimic mai mult.

Vorbind despre „resetarea serviciilor de informații” am în vedere câteva aspecte. Demilitarizarea serviciilor de informații, cu excepția D.G.I.A. și a S.P.P., este foarte utilă. La fel, este utilă menținerea militarizată a ofițerilor de informații din interiorul penitenciarelor și a celor care activează pe lângă Poliția de Frontieră. Apoi, puternica Brigadă Antiteroristă a S.R.I. nu-și are locul pe lângă acest serviciu. Ea trebuie să rămână un beneficiar de informații, dar își are mult mai bine locul în cadrul Jandarmeriei sau al M.Ap.N. De asemenea, puternica diviziune de surse deschise a S.R.I. nu are ce să fie militarizată și ar trebui să fie în subordinea Guvernului. Cine are nevoie ca doamnele care culeg informații din presă și de pe internet să mânuiască armament, să facă poligon, să cheltuiască resurse cu uniforme, armament și instrucție?  De asemenea, S.T.S.-ul nu se justifică deloc a fi militarizat, ca și D.G.I.P.I. Demilitarizarea ar aduce economii foarte mari la buget, pentru că acești oameni desfășoară activități civile, dar sunt salarizați, echipați, instruiți, înarmați și pensionați în regim de militari.

Serviciile de informații ale României desfășoară importante activități de informații externe. O mică parte dintre ele sunt realmente folositoare statului român. Majoritatea informațiilor sunt folositoare „partenerilor strategici”, „aliaților” din U.E. și din N.A.T.O., Israelului, Germaniei și altor state cu care cooperează aceste servicii. Chiar dacă, în unele cazuri, state străine au oferit sume de bani și aparatură de profil serviciilor românești pentru a fi ajutate să culeagă informații în diverse zone ale globului, acest lucru nu se justifică și nu ne ajută cu nimic. Strângerile de mână ale unora și altora nu au contribuit cu nimic la mersul înainte al României și nu au stopat coborârea continuă a țării, din multe puncte de vedere. Nici primele oferite unor conducători ai serviciilor  românești de către acei beneficiari, nu ajută România cu nimic. Puține din acele sume au rămas în România. Majoritatea sumelor acumulate de unii dintre profitorii din serviciile de informații se află în străinătate.

Dar fiindcă vorbim de bani, o altă chestiune care nu este în ordine este secretomania din jurul veniturilor legale ale cadrelor din serviciile de informații. Șefii serviciilor au venituri cu mult mai mari decât președintele României. La salariile de aprox. 3.000 de Euro/lunar se adaugă indemnizațiile de merit  care reprezintă 50% din salariu și numeroase prime, unele foarte mari. Aceste venituri ar trebui să fie transparente și să fie stabilite de Ministerul Muncii, cel care urmează să stabilească salariile și pensiile pentru întregul domeniu public al țării. Același lucru este valabil și pentru principalii colaboratori ai S.R.I., magistrații.

Încă de pe timpul comuniștilor, contraspionajul în domeniul economic a fost foarte dezvoltat, din punctul de vedere al efectivelor de resort. După 1990, s-a dezvoltat și mai mult acest compartiment. După cum am arătat în articolul trecut, din capitalul din România, doar un procent de 12% mai este românesc. Dar, în ciuda monitorizării companiilor străine, S.R.I. nu a putut/nu și-a propus/nu a vrut să stopeze jaful practicat de acestea, exportul ilegal al profiturilor și resurselor naturale, nu a destructurat cartelurile create pentru a controla prețurile produselor, nu a stopat înstrăinarea pământurilor, nu a blocat restituirile ilegale colosale și multe alte fenomene economice care au contribuit la sărăcirea României. Toate aceste fenomene negative au fost mascate prin propagandă de multiple feluri și prin argumentarea cu creșterea economică din țară. Creșterea economică mare de care se tot vorbește, nu a fost creștere economică propriu-zisă a României, ci a companiilor străine din România. De această creștere nu au beneficiat românii, ci străinii. Companiile străine s-au opus din răsputeri și la creșterea salariului minim pe economie, salariu care asigură doar un trai la limita subzistenței.

Resetarea serviciilor de informații ar trebui să conducă și la interdicția acestora de a gestiona companii economice, sub pretextul nevoilor de suplimentare a fondurilor pentru direcțiile de operații. Și S.R.I. și S.I.E. dețin companii economice prospere și beneficiază de fonduri a căror gestionare nu o controlează nimeni, în afara revizorilor interni ai serviciilor. Conducerea țării nu are cunoștință de activitatea acestor societăți, de modul în care sunt ele gestionate și fiscalizate. Mai mult decât atâta, serviciile de informații și-au creat companii înregistrate în alte state. Activitatea în jurul „borcanului cu miere” a devenit una dintre cele mai importante activități ale serviciilor de informații, când, de fapt, ele ar trebui să aibă cu totul alte preocupări, cum spuneam, doar pe acelea de a culege informații necesare țării.

Controlul serviciilor de informații nu a fost posibil până în prezent. Nici un președinte și nici o conducere a majorității parlamentare nu a avut curajul și posibilitățile necesare să aducă serviciile de informații sub controlul statului. Serviciile principale de informații ale țării, S.R.I. și S.I.E. sunt stat în stat. Ele nu au interesul ca Parlamentul, Președinția, sau Guvernul să fie foarte puternice. Din contră. Dacă aceste instituții ar fi puternice, ar aduce serviciile de informații sub puterea legii și sub controlul inexistent astăzi.

După ce societatea românească a reacționat dur și, cu sprijinul politicienilor, a blocat promovarea legii „big-brother” și după ce a fost depus un proiect care zace la Parlament, de demilitarizare a S.R.I., șefa D.N.A. a primit ordin să intensifice presiunea asupra clasei politice și a declarat personal că România nu trebuie condusă de „această clasă politică”. Această concepție este foarte dăunătoare. Există numeroase nemulțumiri față de lipsurile clasei politice românești și suntem de acord că ele trebuie remediate. Suntem de acord că trebuie sancționată corupția și alte fenomene infracționale, chiar și unele abateri cu caracter moral, dar nu putem renunța la clasa politică, atâta timp cât nu înlăturăm acest regim politic. Dacă România își va construi în viitor un alt regim politic, altul decât cel multipartid de astăzi, în care o conducere înțeleaptă își va alege din societate, „bob cu bob”, oameni de valoare și cu moralitate ridicată, este altceva, dar deocamdată nu este posibil acest lucru. România are probleme interne și externe pe care trebuie să și le rezolve alături de unii dintre actualii parteneri/aliați/țări cu care cooperează, în cadrul acestui regim politic și nu a altuia. România nu are forța și libertatea națională de natură să poată acționa pentru a se elibera de tarele sistemului euro-atlantic, tare care au pătruns-o în ultimele peste două decenii. Ca urmare, această clasă politică, cu bune și cu rele, trebuie să conducă România și în continuare, indiferent că vor sau nu vor cei care o împing pe șefa D.N.A. de la spate. De fapt lovind în clasa politică și slăbind-o „binomul” a devenit tot mai puternic și mai influent. Sub motivația și pretextul că actuala clasă politică este „fisurată”, nu putem accepta ideea că trebuie să fim conduși de procurori și de securiști. În același timp, lovind în clasa politică românească și slăbind-o, ea nu a fost capabilă să apere România de agresiunea extraordinară a companiilor economice străine și a serviciilor străine de informații. Aceasta a fost o altă miză mare a acțiunilor întreprinse la comandă internă și externă de „binom”.

Dimensiunea foarte mare a serviciilor de informații și bugetele pe măsură, la care ne-am mai referit în articole trecute, nu pare a fi în concordanță cu calitatea informațiilor pe care le oferă beneficiarilor îndrituiți prin lege. Prefecturile, consiliile județene, B.N.R., Curtea de Conturi, parchetele, Justiția, ministerele, Guvernul, Parlamentul, Președinția și alți beneficiari, nu au prin lege birouri de documente secrete în care să arhiveze informațiile primite de la serviciile de informații. Prin regulament, după ce sunt consultate de beneficiari, plicurile cu informații secrete se întorc la serviciul care a emis informările. În acest fel, nici un beneficiar de informații secrete nu poate să le evalueze utilitatea de ansamblu, anual sau pe altă unitate de timp. Nu se pot trage concluzii pe această linie. Au fost sau nu au fost utile informațiile? Câte informații au fost utile și câte nu au fost utile? Câte dintre informații au fost transmise tardiv, ne mai fiind în măsură să contribuie la bunul mers al instituției? Câte dintre informații s-au verificat ca fiind reale și câte au fost infirmate de evoluția evenimentelor etc? Un fost prefect al județului Sibiu îmi spunea că informările pe care le-a primit el în timpul mandatului erau tardive, „răsuflate” și lipsite de consistență, fiind lipsite de utilitate. El a spus acest lucru directorului Direcției de Informații Sibiu.

Un soft pentru această analiză este ușor de realizat și de utilizat. În lipsa posibilității de evaluare a utilității informațiilor, nu se poate trage nici o concluzie asupra utilității activității de control asupra serviciilor de informații. Fiecare direcție județeană de informații ar trebui evaluată de beneficiarii informațiilor, dar acești beneficiari nu au nici un cuvânt de spus privitor la calitatea muncii celor care îi informează. Evaluarea prin bilanțuri anuale a serviciilor de informații de către Parlament este ireală. De fapt, serviciile de informații se evaluează singure, își atribuie merite și laude și noi trebuie să îi credem pe cuvânt, pe încredere, nu pe control autentic. O butadă spune că „Este bună încrederea, dar mult mai bun este controlul!”

În aceste condiții, toate afirmațiile unor politicieni, oameni de presă, din administrație etc., potrivit cărora serviciile de informații ale României sunt de mare utilitate, sunt îndoielnice. Ele nu se bazează pe un control real, ci pe presupuneri, care nu sunt acoperite prin implicarea în realizări ale țării. În România realizări au avut doar străinii. Românii neavând realizări, putem afirma cu tărie că nici serviciile românești de informații nu au realizări. Ceea ce au făcut pentru „parteneri”/„aliați”/„prieteni”, nu se va pune în istorie în contul României.

Astfel, controlând societatea și coordonând poliția politică represivă, serviciile de informații au creat un sistem șchiop care le-au ajutat doar să facă absolut tot ce doresc și să nu dea socoteală nimănui.

În această situație au ajuns serviciile de informații, le ora când Curtea Constituțională a interzis S.R.I. să se mai implice în anchetele procurorilor și când a dezavuat acțiunea „binomului” împotriva Guvernului României, în februarie 2017.

Speranța în resetarea activității serviciilor de informații, care să stopeze abuzurile directe, sau pe cele săvârșite prin mâna lungă întinsă de  S.R.I. în instituții colaboratoare, doar aparent independente, moare ultima ! O speranța reală, în acest sens, ne-o dă și noul regim politic național-protecționist de la Washington, care, după primele sale acțiuni, ne apare de o moralitate mai ridicată decât regimul politic iudeo-liberalo-globalist, care a condus câteva decenii S.U.A.

În ceea ce mă privește pe mine, profesorul autor al acestor rânduri, nici cel mai prost dintre cei supărați pe rândurile de mai sus, nu mă poate considera un dușman al serviciilor de informații, ci doar un cetățean care dorește să spună adevărul, cum sunt și unii ofițeri S.R.I., inclusiv generali, care au înțeles să facă același lucru, cu speranța declarată într-o reformare în bine a coloanei vertebrale a societății românești.

                                                                                                                  Prof. univ. dr. Corvin Lupu

 

Episoadele anterioare:

„Pleacă ai noștri, vin ai noștri”. De la Securitate la actualele servicii de informații (VI)

 „Pleacă ai noștri, vin ai noștri”. De la Securitate la alte servicii de informații (V)

Adevăruri pe care nu o să le găsiți în presa „sistemului”! Dialog „la gura sobei” cu istoricul Corvin Lupu (IV)

Adevăruri pe care nu o să le găsiți în presa „sistemului”! Dialog „la gura sobei” cu istoricul Corvin Lupu (III)

Adevăruri pe care nu o să le găsiți în presa „sistemului”! Dialog „la gura sobei” cu istoricul Corvin Lupu (II)

Adevăruri pe care nu o să le găsiți în presa „sistemului”! Dialog „la gura sobei” cu istoricul Corvin Lupu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*