Colimator

Cine putea să dețină gaz sarin în Siria? Ghici ghicitoarea mea!

  Ar fi interesant de înţeles care-i treaba cu gazul sarin şi cum de-a ajuns el în Orient În ciuda […]

 

Ar fi interesant de înţeles care-i treaba cu gazul sarin şi cum de-a ajuns el în Orient

În ciuda freneziei propagandei, ar trebui să conştientizaţi că producţia gazului sarin nu este un proces uşor. Din contră, este extrem de complicat, iar manipularea componentelor din care se fabrică este chiar mai periculoasă decât gazul în sine. Mai mult, serviciile secrete stau cu ochii ca pe butelie pe orice tranzacţie cu iodură de metil – principala substanţă din care se obţine sarinul prin tehnologia clasică.

Tot propagandiştii arată cu degetul spre secta Aum care a reuşit să-şi fabrice singură gazul sarin. Se uită însă câteva mici amănunte: secta a investit peste 30 milioane de dolari într-o facilitate de producţie care avea 3 etaje şi în care, în final, s-a reuşit producţia a aproximativ … 10 litri de gaz sarin.

La ultimul „atac chimic” se estimează că a fost folosită o cantitate de cel puţin o tonă de gaz sarin. E imposibil să obţii aşa ceva în Siria. În primul rând ar trebui să dispui de o capacitate de producţie impresionantă şi e puţin probabil ca serviciile de spionaj să nu localizeze un asemenea monstru. Şi-atunci, de unde?

gaz_sarin_17039_hd

Ca să dezlegăm cheia enigmei trebuie să derulăm puţin evenimentele istoriei recente pentru a ne reaminti un episod care s-a petrecut tot în Orient. În anul 1988, Saddam Hussein ataca cu gaz forţele iraniene, într-o confruntare care a înclinat definitiv soarta războiului dintre cele două ţări. Tot atacul a beneficiat de sprijinul informaţional şi logistic al CIA. Ca şi în cazul Siriei, Saddam NU avea facilităţi de producţie a gazului sarin. Şi-atunci de unde? Suspiciunile asupra SUA sunt cât se poate de îndreptăţite, mai ales că americanii au făcut tot ce-au putut pentru a pune batista pe ţambal în ceea ce priveşte acele evenimente, culminând cu uciderea inutilă a lui Saddam. Nu există nicio ţară în lume care ar fi putut furniza atunci gaz sarin irakienilor.

Culmea e că tehnologia cea mai avansată de producţie a acestui gaz infernal aparţine, desigur, americanilor. Ea are la bază utilizarea dimetil-metilfosfonatului, un compus extrem de coroziv şi reactiv, care-l face imposibil de manipulat în afara facilităţilor de producţie avansate.

Legătura dintre Saddam, gazul sarin şi CIA nu este o balivernă scornită de mine. Încă din 2013, cei de la Foreign Policy, bazându-se pe documentele declasificate ale serviciilor secrete şi pe declaraţii ale unor oficiali americani, a documentat întreaga tărăşenie.

Revenind la prezent, cred că este limpede pentru oricine că Siriei îi este imposibil să producă gazul sarin pe care, chipurile, îl foloseşte împotriva rebelilor. Aceasta înseamnă că-l are de undeva. Şi-atunci de unde să fie? Păi, dacă ne bazăm pe „experienţa Saddam”, e clar că tot din zona SUA provine. Însă este IMPOSIBIL ca vreo firmă din SUA să facă afaceri cu al-Assad. Ar fi păgubos şi nu s-ar aproba niciodată aşa ceva. Şi-atunci cum de-avem gaz sarin în Siria. Aş zice că în acelaşi mod în care teroriştii sirieni sunt înarmaţi cu Toyote special carosate pentru răzbel.

toyota-hilux-for-is-2-1Toyota-Isis

Care Toyote, să vezi minune, au aparţinut anterior armatei americane! Deci, cum au ajuns în Siria? E clar cred pentru toată lumea că sarinul a fost livrat acolo după schema patentată: CIA l-a „scăpat” grupărilor teroriste care, probabil, îl aveau depozitat impropriu într-unul dintre depozitele de muniţie pe care le controlează. Bombardamentul armatei siriene „a atins” recipientele în care era stocat sarinul, declanşându-se nebunia. E singura explicaţie care stă în picioare. Şi, ca să nu rămân dator, o să spun că acesta este probabil şi motivul pentru care americanii vor cu orice preţ capul lui al-Assad. Dacă se-apucă ăsta să vorbească, pre mulţi i-ar popii!

                                                                                                             Dan DIACONU

7 Comments

  1. Andrei

    https://www.youtube.com/watch?v=f9h6_J6mtAY
    Veteran American demonteaza Minciunile Atacului Chimic din Siria 2017

  2. Bade

    Corecta interpretare. Cine nu știe despre invazia americanilor din Irak să mai citească.

  3. Vasile

    Totul a fost o înscenare provocată de serviciile secrete CIA, în urma declarației lui Donald Trump, când a spus că nu este prioritate înlăturarea președintelui Sirian, și lupta împotriva teroriștilor din Siria. În urma acestor declarațiiL CIA și-a pus planul în acțiune. Să nu uităm că CIA a uneltit la căderea guvernelor diferite țări, și la căderea președinților din diferite țări printre care și România. Îmi susțin această declarație. Eu cred și sper să nu mă înșel, CIA susține terorismul în întreaga lume, fiindcă așa zis teroriști nu sunt altceva decât agenți secreți CIA. Într-un cuvânt CIA terorizează lumea.

  4. Clar, operatiune americana! la presiunea evreilor, Trump si-a schimbat pozitia initiala fata de Siria! Acum, la rugamintea lui Nethanyahu, se vrea capul lui Assad!

  5. viorel

    Da, foarte bune toate comentariile. Materialul privitor la gazul sarin e foarte bine facut. Ma felicit pentru ca nu am cazut in plasa celor care il acuza pe AL ASSAD. Deja se stiu multe elemente, IN MOD CLAR SI EVIDENT, lumea nu mai poate fi fraierita. Aceasta fapta o sa i se sparga in capul lui TRUMP, e prilejul potrivit pentru sustinatorii lui HILARY. Oamenii au murit multi in razboaie, cind se face cite un atentat mor foarte multi, sint extrem de dezamagit de TRUMP. Exista chiar si o lege care zice ca, daca faci prostii, pregateste-te sa fii descoperit. De-acum, ceea ce se intimpla in aceasta situatie, nu mai poate fi controlat, in sensul ca, odata ce ai facut prostia, cind vei fi descoperit , si consecintele, nu mai cade in alegerea ta. Tu doar alegi sa faci prostia. Deci, carevasazica, Trump a atacat Siria pentru ca au murit oameni, barbati si femei si…BEBELUSI FRUMOSI ! Aaaa, el nu a atacat ISIS care a omorit zeci de civili, probabil pentru ca ISIS nu a omorit si bebelusi frumosi , daca erau uriti, nu era nici o problema.

    • Om bun

      Viorel, Isis nu a omorât zeci de civili ci zeci de mii de oameni (civili sau nu). În ceea ce privește gazul sărin se pare ca a fost din nou (a cata oara) o operațiune false flag. Am văzut poze cu cei de la căștile albe (anti Asad) ce nu purtau manusi(?? )în timp ce ingrijeau?? copii afectați de atac) iar măștile purtate se pare ca erau pentru filtrarea aerului de praf și nu adecvate pentru gaz. Iar doctorul citat de „marile” agenții de presa este fugit din UK unde este acuzat de terorism.

  6. Jan Valjean

    Assad nu este un criminal care-si ataca propriul popor cu gaz sarin,la fel si ofiterii armatei siriene.SUA vrea cu orice pret sa-l elimine pe Assad,la fel cum au facut cu Saddam Hussein si Moammar Gadafi.De ce ? Stie la fel precum cei doi prea multe despre actiunile CIA in zona si poate vorbi.A se vedea ca Hosni Mubarak a fost declarat nevinovat de instanta suprema din Egipt,acolo unde CIA a orchestrat o lovitura de stat in operatiunea numita cinic ,,Primavara Araba”.Assad este singurul aparator al crestinilor din zona,adica acolo unde ISIS/DAESH creata si finantata de CIA,cu fosti militari sunniti din armata irakianaataca crestinii si distrug bisericile acestora.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*