Observator

Poftă bună la produse cancerigene!

  Poftă bună la produse cancerigene!                      Cum și cu ce […]

 

Poftă bună la produse cancerigene!

                     Cum și cu ce ne otrăvim zilnic fără să știm

 

„Suntem ceea ce mâncăm”, spune o vorbă veche și plină de tâlc. Problemele survin abia atunci când aflăm, cu adevărat, ce tipuri de chimicale ne pune industria alimentară în farfurii. Nutriționiștii ne sfătuiesc, ori de câte ori li se ivește ocazia, să mâncăm sănătos și, în general, să evităm consumul excesiv de carne și de produse din carne.

În schimb, ne sfătuiesc să preferăm lactatele și produsele vegetale, crude ori gătite prin procesare termică. Dar tot ei, specialiștii, afirmă că majoritatea produselor alimentare de pe piețele noastre sunt niște veritabile „bombe chimice” care ucid încet, dar sigur.

În zilele călduroase de vară, mulți români își „păcălesc” foamea cu o bucată de brânză și o salată de roșii. În restul anului, atunci când pleacă la școală, copiilor li se pun în ghiozdan câteva sandvișuri cu cașcaval. Dar, cu toate că sunt consumate pe scară largă, aceste produse alimentare nu prezintă nicio garanție de calitate.

În urmă cu doi ani, Claudiu Frânc, președintele Federației Crescătorilor de Bovine din România, a atras atenția că pe rafturile magazinelor brânzeturile naturale au început să fie înlocuite din ce în ce mai des cu produse lactate extrem de ieftine, care nu conțin lapte.

                                                             „Mare brânză… !”

Frâncu a făcut și un calcul simplu: „Deși TVA-ul este de 24% pentru toate produsele, cum vă explicați că se găsesc în magazine brânzeturi de proveniență incertă care se vând la prețul de 10 lei sau chiar mai puțin? În mod cert, acel produs conține orice altceva, numai lapte nu. În condițiile în care pentru 1 kilogram de cașcaval este nevoie de 5,5 – 5,6 kilograme de lapte crud, care trebuie colectat, procesat și la care se aplică și TVA, un astfel de produs nu poate ajunge pe rafturile marilor retaileri la doar câțiva lei“.

Acesta a mai afirmat că pe piața produselor lactate foarte multe reguli sunt grav încălcate: „Spre exemplu, în laptele proaspăt este interzisă folosirea de lapte praf și, totuși, sunt mărci pe piața românească care vând lapte ambalat produs exclusiv din lapte praf. Riscurile la care sunt expuși românii care consumă lactate produse fără lapte sunt diverse și foarte periculoase, întrucât la baza acestor produse stau uleiuri ce conțin grăsimi esterificate, cu grave consecințe asupra sănătății“.

                                                    Pseudo-brânza de Sibiu

Prin majoritatea piețelor bucureștene există câte un stand unde câțiva negustori care vorbesc cu un accent ardelenesc ne vând „Brânză de Sibiu”. Iar ca să fie și mai convingători, negustorii cu pricina poartă pe creștet câte un „clop”, pălăriuța ciobănească specifică zonei din Mărginimea Sibiului, de unde ei spun că ar veni cu marfa lor cu tot. Însă acest detaliu rustic este tot o poveste menită să-i fraierească pe orășeni. Anul trecut, Marcel Andrei, președintele „Asociației Județene a Crescătorilor de Ovine și Caprine din județul Sibiu”, a clarificat situația: „Brânza de Sibiu care este pe piața bucureșteana? E brânză din lapte de soia, adusă din Bulgaria, cumpărată cu 4,5 – 5 lei kilogramul. Avem la Marpod, în județul Sibiu, un crescător care are o rasă de oi de lapte, acesta are brânză de Sibiu și iarna și vara, și este singurul în județ care are brânza de Sibiu tot anul. Eu am înțărcat oile de o săptămână, eu dau cu 15 lei kilogramul angro”. De fapt, ceea ce ne comunică Marcel Andrei este că, prin piețele din Capitală, singurele obiecte care au vreo legătură cu stâna sunt doar clopurile purtate pe scăfârlie de către negustori.

                                                       Brânză topită? Brrrr!

Cu cinci ani în urmă, ANPC a anunțat că în urma unor controale s-a constatat că 45% din laptele analizat în laborator a fost găsit „neconform”. Iar printre substanțele identificate în ceea ce noi credem că ar fi lapte se numără sare, untură de porc, seu de vită, uleiuri vegetale, diverși aditivi, făină și lapte praf. Motiv pentru care nici alimentele produse din astfel de lapte nu aveau cum să fie mai de Doamne ajută.

Rafturile magazinelor sunt pline cu tot soiul de produse care se vând sub numele de „brânză topită“. Cu toate că prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi a făcut niște ani de pușcărie pentru implicarea în „Dosarul ICA”, nimeni nu-i poate contesta imensa competență în domeniul produselor alimentare. Cu niște ani în urmă, „Doctor Menci”, după cum era el alintat pe atunci, a explicat cum stă treaba cu acest produs: „brânza topită se obține prin încălzirea uneia sau mai multor varietăți de brânzeturi, în oale de topire, cărora li se adaugă săruri de topire: polifosfați și citrați”. Ceea ce noi consumăm ca „brânză topită” este, de fapt, un amestec alcătuit din resturi de brânzeturi, îmbogățit cu aditivi, dar și cu fosfați care, în timp, blochează asimilarea calciului în oase.

Conform specialiștilor, substanțele care ajută procesul de „topire” sunt difosfații de calciu (E 450), polifosfatul calcic (E 452), fosfații de sodiu (E 339), citrații potasici (E 332), citrații sodici (E 331) și citrații de calciu (E 333). Practic, aceste substanțe chimice au rolul de a dispersa proteinele din compoziție și de a le distribui omogen. Specialiștii susțin că mai există un motiv pentru care brânza topită poate fi considerată o veritabilă otravă pentru oameni: prezența în compoziția sa a glutamatului monosodic E 621. Acesta este un potențator de aromă care dă gustul bun al produsului. Dar exact acesta este și cel care poate să creeze un soi de dependență față de acest aliment. În plus, compușii de degradare metabolică produși de glutamat au efecte neurotoxice, producând persoanelor mai sensibile dureri de cap,
slăbiciune, greață, modificări de ritm cardiac. Astfel că acest aditiv ar trebui să fie evitat de către copii, femei gravide, bătrâni și cardiaci.

                                                                    APC confirmă

Poate că primele două persoane enumerate, oameni implicați în creșterea animalelor, ar putea fi subiectivi. Anul trecut, în luna iunie, experții Asociației Pro Consumatori (APC) a efectuat un studiu deosebit de interesant: experții asociației au cumpărat din marile rețele comerciale 34 tipuri de produse lactate, în special brânzeturi, pe care le-au analizat în laboratoare de specialitate. Iar rezultatele acestui studiu au dus la identificarea unor substanțe care, în mod normal, n-ar fi avut ce căuta acolo. În câteva tipuri de brânză maturată a fost depistată Natamicină (E 235), un aditiv alimentar folosit în calitate de conservant artificial, cu acțiune antibiotică, antifungică. În ciuda acestui rol, analizele au descoperit că substanța respectivă favorizează dezvoltarea unor agenți patogeni.

Totodată, ea poate să provoace greață, vomă, anorexie, diaree și diverse iritații ale pielii. Tot în brânzeturi maturate au fost identificată Lysozymă (E 1105), extras din proteine provenite din ouă, substanță despre care se știe că poate să provoace reacții alergice, uneori deosebit de severe.

O altă categorie de produse verificate de specialiștii ANP sunt cele numite generic „Topping pentru pizza”, pe care producătorii le prezintă drept specialități pe bază de grăsimi vegetale și proteine din lapte. În afară de aceste elemente, „topping-urile” conțin multe alte „chimicale”: amidon, arome alimentare, Gumă Locust, Caragenan, Acid citric, Polifosfat de sodiu, Citrat de sodiu, Fosfat de sodiu și Sorbat de sodiu.

                                                                „Brânza de cauciuc”

Un produs extrem de important utilizat în industria brânzeturilor este „cheagul”. În varianta tradițională, acesta este extras din stomacul mieilor care s-au hrănit doar cu lapte. Motiv pentru care, acest produs original nu poate fi utilizat la scară industrială. Iar în această situație, producătorii recurg la „cheagul industrial”, care nu are absolut nicio legătură cu stomacul bieților miei. Ceea noi, consumatorii de rând, nu știm, este că substanța cea mai importantă care intră în compoziția acestui „cheag artificial” este clorura de calciu, așadar, o sare obținută din calciu și acid clorhidric. În combinatele chimice, această substanță este obținută din calcar (banala piatră de var) și este un produs secundar obținut la fabricarea sodei. Tot clorură de calciu este și substanța aruncată iarna pe șosele, pentru a împiedica formarea poleiului. În industria alimentară este folosit sub codul E 509 și este un aditiv care are rolul de a spori consistența fructelor și legumelor din conserve, a brânzeturilor, precum și ca ingredient în băuturile energizante folosite de sportivi. În ciuda faptului că legislația americană nu permite folosirea acestei substanțe în produsele alimentare ecologice, la noi este utilizată fără niciun fel de restricții. Ceea ce se știe despre clorura de calciu este că poate provoca alergii. În plus, mai este bănuită că ar favoriza apariția cancerului mamar. Dar și un posibil factor de scădere a fertilității masculine. Semnul clar al utilizării „cheagului chimic” este aspectul brânzei produse cu ajutorul lui. Este o brânză compactă, care scârțâie între dinți atunci când este consumată. Este așa-zisa „brânză de cauciuc”, vândută chiar și de către negustorii care se laudă că oferă produse bio. Brânza adevărată este cea care are în interior „bule” distribuite uniform în structura ei. Acestea sunt doar câteva dintre chimicalele utilizate pe larg în industria de prelucrare a laptelui. Lista lor este însă cu mult mai lungă.

                                                        Parizerul cel de toate zilele

La începutul anilor ’90, reproșul „N-a mâncat salam cu soia!” devenise un slogan aproape oficial, îndreptat împotriva oamenilor politici reveniți de peste hotare. Dracul și Ceaușescu mai știu ce o fi conținut acel soi de „salam politic”. Dar studiile specialiștilor de azi afirmă că acum consumăm niște produse care, după cum spune un proverb franțuzesc, „nu au fost nici măcar vecine de cartier” cu adevărata carne. Prețul relativ scăzut, împreună cu gustul specific, plasează parizerul în „top”-ul preferințelor consumatorului român. În rețeta sa clasică, parizerul trebuie să conțină carne, fie ea de vită, fie de porc (circa jumătate din cantitate), la care se adaugă slănină sau bacon și apă, circa o treime din compoziție, adăugată sub formă de fulgi de gheață. Acestora li se adaugă diverse condimente: piper negru și alb, nucșoară, muștar, boia, usturoi, ghimbir și ienibahar. În cadrul rețetei tradiționale germane, se acceptă și o serie de aditivi, în general săruri de azot, care asigură atât culoarea roz a produsului, cât și conservarea lui mai îndelungată. Aceeași Asociație Pro Consumatori (APC) a cercetat și o serie de sortimente de parizer aflate pe piață. În acest scop, a analizat 52 tipuri de parizer aflate în galantarele marilor magazine. Scopul investigației a fost realizarea unui studiu privitor la efecte pe care le-ar putea avea asupra sănătății consumatorilor. Iar rezultatele acelui studiu au fost de-a dreptul dramatice. Jumătate din parizerul verificat are în compoziția sa piele de pasăre, emulsie din şorici, zgârciuri, cartilagii, plus circa 19 tipuri de aditiv. Mai mult decât atât, circa 73% din parizerul analizat are gustul intensificat cu Monoglutamat de sodiu, iar culoarea este asigurată cu un extract provenit dintr-o anumită specie de gândaci. Foarte multe sortimente de parizer conțin, ca produs de bază, carne de pasăre separată mecanic. Aceasta este însă pastă cu granulație fină, obținută prin separarea mecanică a cărnii de pe oasele carcasei de pasăre, exclusiv pielea gâtului, ghearele, capetele și organele. De fapt, aceasta este o materie organică recuperată mecanic din resturile rămase după îndepărtarea manuală a cărnii de pe oase. În jargonul folosit de specialiști, acestui produs i se mai spune „mâzgă” sau „noroi”. Procesul de obținere a acestui „noroi“ presupune măcinarea carcasei și pasarea pastei rezultate, care cuprinde măcinătură de os ori măduvă osoasă, care sunt extrase sub mare presiune.

În această situație, n-ar mai trebui să ne mirăm că, în majoritatea cazurilor, nici măcar pisicile nu se ating de parizer.

                                                           „Galaxia” E-urilor

Utilizați în cele mai diverse scopuri, aditivii alimentari sunt clasificați în 25 de categorii, fiecare cu numerotare specifică. Cel mai des utilizați sunt:

Coloranți – substanțe care dau culoare unor produse alimentare, marcați ca E 100- E182

Conservanţi – substanţe care protejează împotriva alterării: E200-E297

Antioxidanţi – substanţe care protejează contra râncezirii: E300-E390

Emulgatori – care asigură amestecarea omogenă între apă şi grăsimi: E400-E496

Săruri de topire – E400-E496

Agenţi de îngroşare – care măresc vâscozitatea produselor alimentare: E400-E496

Gelifianți – care ajută la formarea gelurilor: E400-E496

Stabilizatori – care mențin proprietăţile fizico-chimice ale alimentelor: E400-E496

Aromatizanţi – obținuți prin sinteză chimică: E600-E640

Acidifianţi – care oferă unor alimente un gust acru: E 300-E390

Amidon modificat: E1400-E1450

Îndulcitori: E900-E999

Afânatori – substanţe care cresc volumul alimentelor fără a le modifica valoarea energetică: E400-E496

Agenţi de albire: E1500-1520

Agenţi de întărire: E500-E580

Umectanţi: E1200-E1202 / E1400-E1450 / E1500-E1520

Enzime chimice de sinteză: E1100-E1105

Lunga listă a acestor substanțe chimice utilizate în industria alimentară devine cu adevărat impresionantă în momentul în care aflăm din ce se extrag acestea. Spre exemplu, în ceea ce privește coloranții, printre multe altele, avem de a face cu:

E104- Quinolina, produs din gudron sintetic de huilă

E102 -Tartrazina, produs chimic bazat pe colorant Azo (compus bazat pe acid azotic)

E107 sau Galben 2G, produs din gudron sintetic de huilă sau colorant Azo

E110, „Galben Floarea Soarelui“, produs atât din gudron de huilă, cât şi colorant Azo

În familia coloranţilor roşii, întâlnim:

E120, acidul carminic, obţinut din carapacele unui soi anume de gândac

E122, E123, E124, E127, E128, obţinute din gudron sintetic de huilă şi colorantul Azo
Coloranții albaştri:

E131, E132, E133, produse din gudron de huilă

                                                  Afectează grav sănătatea

Așadar, fără să știm, zilnic înghițim o listă lungă de chimicale, provenite mai ales din prelucrarea gudroanelor extrase din huilă sau din zeamă de goange. Dar, până la urmă, asta nu ar fi mare lucru. Cu adevărat grav este că specialiștii au descoperit că multe E-uri pot provoca boli extrem de grave.

E211 – benzoat de sodiu, folosit ca antiseptic, este folosit și în băuturile răcoritoare cu aromă de citrice. E 211 se mai adaugă în lapte şi în produsele din carne, în produsele de brutărie şi în dulciuri. Despre acesta, se știe că provoacă urticarie şi agravează astmul. Este o substanță interzisă în SUA, iar Institutul de Oncologie din Germania îl consideră cancerigen.

E330 – Acid citric: produce afecţiuni ale cavităţii bucale (afte), dar se mai știe că are și efecte cancerigene.

E 338 – Acid fosforic: produce indigestie, vomă, colici, dureri abdominale.

E 951-Aspartam: un îndulcitor artificial des folosit. Se estimează că ar produce peste 70 de tipuri de boli. Pe termen lung, provoacă scăderea imunităţii, sensibilizează corpul la gripă, boli de plămâni, infecţii urinare şi intestinale. Mai poate provoca dureri de cap, insomnie, tulburări de vedere, auz şi memorie, oboseală, palpitaţii şi predispune la îngrăşare. În acelaşi timp, se pare că joacă un rol important în apariția unor tumori cerebrale, a sclerozei multiple, malformaţiilor şi diabetului.

E 110 – Sunset yellow: dă culoarea galbenă unor produse alimentare diverse. Este o substanță cancerigenă, dar mai provoacă și alergii, hiperactivitate, dureri abdominale, vomă, indigestie.

E 210- Acid benzoic, produs cancerigen.

E 950 – Acetsulfam-k și E 952 – Ciclamat, substanțe îndulcitoare artificiale care pot să producă migrene şi alte reacţii adverse. Unele teste de laborator au arătat că pot fi și cancerigene, motiv pentru care sunt interzise în SUA şi în Anglia.

Așadar, poftă bună, români!

                                                                                                                                             Vasile SURCEL

Sursa: COTIDIANUL

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*