Atitudini

Avem nevoie de Poliția Animalelor!

  Federaţia pentru Protecţia Animalelor si Mediului (FPAM) Adresă corespondenţă: Bucureşti, str. Heleşteului nr.3, Sector 1 Cod de înregistrare fiscală: […]

 

Federaţia pentru Protecţia Animalelor si Mediului (FPAM)

Adresă corespondenţă: Bucureşti, str. Heleşteului nr.3, Sector 1

Cod de înregistrare fiscală: 29517677

www.fpam.ro ; e-mail: office@fpam.ro

Cont IBAN: BCR – RO69RNCB0048125803920001

Data: 19.11.2017

 

În atenţia

 

domnului Călin Popescu -Tăriceanu, preşedintele Senatului şi preşedintele ALDE,

domnului Liviu Dragnea, preşedintele Camerei Deputaţilor şi preşedintele PSD

şi

domnului Mihai Tudose, Prim-Ministrul Guvernului României

În ultima perioadă, cruzimile faţă de animale în România au degenerat în acte de o barabarie rar întâlnită. Astfel, România este considerată de către diverse oficialităţi străine ca fiind „raiul cruzimilor faţă de animale”, unde fiinţează instituţii ai căror reprezentanţi sunt remuneraţi foarte bine, dar care nu au proceduri specifice corespunzătoare adaptate fiecărei situaţii în parte. Subliniem că respectarea drepturilor animalelor înseamna şi respectarea drepturilor iubitorilor de animale.

Reprezentanţii instituţiilor publice abilitate, si anume Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Poliţia Română, Ministerul Mediului si Poliţia Locală nu acţionează corespunzător în ceea ce priveşte salvarea animalelor aflate în suferinţă, a celor brutalizate, accidentate, maltratate, schingiute, abandonate, braconate, sau „evadate” din arealul lor natural din cauza distrugerii habitatului (situaţia urşilor).

În cadrul ANSVSA funcţionează Poliţia Animalelor, înfiinţată în baza   Protocolului USL-FPAM , semnat în data de 21decembrie 2011, care însă se ocupă, cu precădere, de activităţi birocratice (elaborează, supraveghează, monitorizează, soluţionează petiţii, răspunde la solicitările unor structuri din cadrul ANSVSA  etc) şi mai puţin de activităţi specifice profesiei de medic veterinar sau calităţii de reprezentant al unei structuri de control oficial în domeniul protecţiei animalelor.

Poliţia Animalelor a fost înfiinţată şi la nivelul unor comunităţi , în cadrul Poliţiei Locale ( exemple: Poliţia locală Sector1, Poliţia locală din Primăria Capitalei, Poliţia locală Mediaş şi altele), însă fără stabilirea unor atribuţii concrete în privinţa salvării animalelor aflate în suferinţă şi sub aspectul acţiunilor specifice prevenţiei acestor fapte reprobabile.

Din păcate, până în prezent, Poliţia Animalelor din cadrul ANSVSA s-a dovedit a fi doar o structură butaforică, puternic politizată.

 

Având în vedere condiţiile date, vă solicităm să dispuneţi luarea de măsuri, prin acte normative, pentru:

  • extinderea competenţelor  şi atribuţiilor Poliţiei Animalelor din subordinea ANSVSA, astfel încât să poată funcţiona eficient şi prompt, zi şi noapte, la nivel naţional, cu punerea la dispoziţia populaţiei a unui număr unic de urgenţă gen 112,  în regimul unui SMURD al animalelor;
  • organizarea Poliţiei Animalelor din cadrul ANSVA ca unică structură publică de specialitate din România sau, în cazul posibilităţii accesării de fonduri europene, chiar înfiinţarea unei instituţii de profil independente, după modelul celei din Statele Unite ale Americii;
  • participarea reprezentanţilor Poliţiei Animalelor la investigaţiile Poliţiei Naţionale cu privire la acte de cruzime asupra animalelor, sub monitorizarea organizaţiilor neguvernamentale de specialitate, aşa cum prevede art.26 din Legea nr.9/2008.

 

                                                                                                                           Cu stimă,

                                                                                                                    Marius Marinescu

                                                                                                               Preşedintele fondator al FPAM

 

 

 

 

19 Comments

  1. Georgia apolozan

    Ar fi minunat înființarea politiei animalelor poate în felul asta v. a fi mai bine și adăposturile cu condiții bune nu măcelul care îl fac angajatii

  2. Dumitru Gica

    Sa fie strict politia animalelor nu paznici la adaposturi cand se eutanasiaza sa stie fiecare ce are de facut si ce cuprinde fisa postului sa se caute politisti care chiar iubesc animalele .

  3. Agnes Loreni

    Trebuie neapărat să existe poliția animalelor pentru că există prea multe jeguri care își bat joc de aceste suflete superbe!

  4. Da,ar fi nemaipomenit daca s ar intampla acest lucru,nu ar mai suferi atat bietele animalute,li s ar usura si lor traiul un pic,ca la urma urmei au si ele dreptul sa traiasca ,dar si sa fie ocrotite ,
    …..mai mult am intra si noi in rand cu lumea mai civilizata unde lucrurile la caest capitol stau mult mai bine.

  5. Da,nemaipomenit proiectul asta,o data nu ar mai fi asa de chinuite bietele animalute si ,in plus am intra si noi in rand cu lumea civilizata unde lucrurile la captitolul asta stau mult mai bine.

  6. Neagu

    Era si timpul ……felicitari si un deosebit respect pentru cei care au luptat pentru apararea necuvantatoarelor lipsite TOTAL de aparare…salvarea este la noi

  7. Pruncu Mariana Doina

    Vreau din toata inima infiintarea Politiei animala in speranta ca se vor salva multe suflete din mana unor nenorociti !Va rog nu mai asteptati !Tara geme de durere!

  8. Gilda Orbeanu

    Am semnat o grămada de petiții in care se cerea stoparea acestor acte de barbarie fata de animale si ce s-a rezolvat ? Au explodat sunt din ce in ce mai multe si mai barbare ! Si mas media contribuie la asta :cutre copil a fost mușcat ,urșii au devastat o gospodărie etc .Oare de ce ? Sunt flamanzi ,haituiti insetati ,li s-a distrus habitatul ,iar,guvernul ce face ? Simplu : împușcații ,eutanasiații ! Asta nu se întâmpla intr-o tara civilizata ! Sigur ca este nevoie de poliția animalelor dar,una adevarata si nu pe hârtie !

  9. GOGA DIANA FLORENȚA

    Avem nevoie de protectie si legi impotriva cruzimii fata de animale,asa cum avem de aer!Toți nemernicii care schingiuiesc sufletele astea nevinovate,lipsite de apărare, sa fie arestați ,sa-si ispaseasca pedeapsa in închisoare, ani greu!Poate asa,se vor mai imputina actele de cruzime,fata de animalute!!!

  10. Gafton Piroska

    Ar fi minunat să se realizeze , dar , ma tem ca nu are cine să se aplece cu seriozitate asupra acestei probleme . Va fi ignorată inițiativa ca multe altele. Nici legile actuale nu se aplica. Din păcate calitatea umană lasă dd dorit in randurile celor care aplică legea , daca vor !

  11. Stefanov Clara Aurelia

    Politia animalelor este NECESARA !!!!

  12. Manuela Vilcu

    Imi doresc din toata inima infiintarea Politiei animalelor, cred ca este singurul mod de stopare a haituielilor, a eutanasierii, atator cruzimi inimaginabile. Vreau o tara cu protectie a animalelor !!!

  13. Todoran Gabriela

    Ma bucur pt ca in sfarsit se misca ceva si in Romania, este mare nevoie de Politia animalelor , care sa-si cunoasca atributiile si sa le indeplineasca.
    Stop cruzimii fata de animale !!!

  14. Dinu Nadia

    Vrem politia animalelor

  15. Simona Costea

    Este o urgență extremă. Nu mai putem suporta atâta cruzime si primitivism!

  16. Bontas Ana

    In sfarsit s a trezit cineva la realitate

  17. Cirjean Valentina Doina

    Consider absolut necesara infiintarea unei politii a animalelor, cu competente clare care vor fi puse in aplicare. Doresc o politie a animalelor care sa-si faca DATORIA .

  18. Cristina

    O Dzeule, ar fi minunat.
    In fine o idee binevenita pentru protejarea acestor îngeri necuvantatori de toate actiunile ticaloase ale oamenilor…😠😠😠

  19. Moraru

    Văd că se încearcă ceva bun si doresc să se împlinească. Sancțiunile să fie pe masura faptei. Puscărie pentru cei care maltrateaza animalele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


*