Cap limpede

Iohannis se crede împărat, sistemul îl vrea împăiat

                  Legătura dintre Iohannis și CERN Venit pe cai mari, albi, saxoni, […]

 

 

              Legătura dintre Iohannis și CERN

Venit pe cai mari, albi, saxoni, și intrat în politica la vîrf printr-o efracție bine calculată și manipulată, cu largul concurs al neinspiratului Crin Antonescu, președintele Klaus Iohannis și-a serbat în tăcere, la mijlocul lunii noiembrie, trei ani de mandat și încotrocenire.

Nici n-ar fi existat motive de mîndrie, de laude și de prea mult zgomot festiv de vreme ce, în raport cu așteptările, lipsa viziunilor și încălcarea prevederilor constituționale cu dispreț și lejeritate, au lăsat în siajul mandatului său de pînă acum, gustul amar al eșecului, aidoma unui interimat la TAROM.

Mai mult, din perspectiva celor trei ani de mandat, parafrazînd titlul unei tragedii populare a lui Marin Sorescu, se poate spune că, după regimul Iliescu și regimul Băsescu, odată cu investirea lui Iohannis în cea mai înaltă dregătorie a statului, țara, noi toți, ne-am luat…a treia țeapă!

De-ar fi să căutăm cu lumînarea vreun semn, o dovadă, o cît de mică amprentă a „politicii altfel”, promisă și mult trîmbițată, tot nu le-am găsi, iar din „zicala”: „Pas cu pas”, n-a rămas, la vedere, decît un program și promisiuni în impas, alături de elanul temporizării și-al conservării relelor năravuri instituționale moștenite, împămîntenite de ticăloșia bine regizată a predecesorului său, Băsescu. Dar, ce contează că, în ciuda aparențelor de mare domn,  președintele poartă o „haină” veche, soioasă, bună de aruncat cît acolo, cîtă vreme ”croiala” i se potrivește ca o mănușă?!

Tarat de lăcomia sa imobiliară, ori a grupului său etnic, care a lăsat în dulapurile prăfuite al justiției, destui „scheleți” grăitori, se vede de la o poștă că Iohannis este, astăzi, captivul,, acela care, de dragul practicilor neconstituționale, a ambiției și aroganței de a se investi, cu de la sine putere, cu prerogativele  unui „stat în stat”, l-ar vrea definitiv împăiat în fereastra Cotrocenilor. Sforarii, manipulatorii, aflați la vedere sau în umbră, au toate motivele să-și frece mîinile de bucurie: și-au găsit omul! Și tot ei sînt cei care, patetici, după exemplul lui Liiceanu, s-ar detona în piața publică ori și-ar asuma, cu dragă inimă, ani grei de pușcărie, numai să nu se schimbe nimic, nimic prin părțile esențiale ale practicilor și intereselor lor.

Dacă Băsescu ne-a „ciuruit” cu emfaza mitocăniei și arbitrariului, Iohannis ne „ciuruiește”, de trei ani încheiați, cu imaginea somnambulescă cu care, ținînd ochii închiși, nu vede cum – chiar așa: pas cu pas – toate prerogativele statului de drept sînt pe cale să se năruie, pentru a rămîne din el doar o biată și uzată formă fără fond.

Este tot mai evident că în cecitatea sa autoimpusă, se regăsește tentația de a lăsa instituțiile de forță ale statului să-i paveze, să-l facă fără hîrtopi, ehei, cum știu ele mai bine,  drumul către al doilea mandat, cu costuri și surprize greu de prevăzut și estimat, încă.

Lui Iohannis, cel care la ultimul summit social de la Goteborg vorbea, în păsăreasca europeană, despre „competențe transversale”(!?) îi este imposibil să cadă, decisiv și cu folos, perpendicular sau transversal pe  actualitatea realităților românești de maximă urgență. Nu, acestea sînt prea de tot incomode, îi cad greu la digestie, la grija navetei, a luxului și confortului personal! Și-apoi, e știut că din apatie, din suficiență și din formalismul enunțurilor, nu-l scoate decît lupta de clasă de la înălțimea pupitrului prezidențial, pentru materializarea ideii obsesive a guvernului său pentru care nici tentativele nelegitime de schimbare a ordinii constituționale, în fruntea cărora s-a așezat, nici măcar tragedii neelucidate încă, nu sînt un preț prea mare.

În rest, Iohannis are idei puține, dar fixe, ca înseși credințele sale, după cum urmează: imaginea și însușirile de kapo ale Luluței reprezintă tot ce-a dat mai bun și mai peren justiția română; cazul”Rarinca” nu există, e o invenție jurnalistică și un început de literatură SF; sclavagismul lui Lazăr e salutar și benefic; Livia Stanciu e o lumină îngerească de bune practici, izvor de dreptate și adevăr; procurorul Negulescu, zis Portocală, este numai slobod la gură și apăcături, dar, altminteri, e pitoresc, haios; CSM-ul și Inspecția Judiciară aflate pe un butoi cu pulbere și în pragul păruielii sînt locuri de șuetă și bal mascat; scenele grotești ale fascismului străzii, din ușa DNA-ului, sînt cînd hore cu strigături, cînd spectacole de cabaret, în vreme ce, după Iohannis, omul cu carte, profesionistul Toader, ar fi numai bun de trimis, dacă nu chiar la gherlă, atunci la o școală de țară să citească cimilituri și poveștile lui Creangă!

Și tot Iohannis, ca un vasal docil, crede că Europa cu mai multe viteze, dominată de hegemonia franco-germană, e bună, că valul imigraționist e răul necesar, că încercarea de resuscitare a identității și mîndriei naționale e un demers inutil și păgubos, în fine, că povara unor contracte costisitoare de înzestrare a armatei, cu efect, doar, psihologic, este de preferat diplomației bine gîndite, pragmatice și coerente.

Ce orizont de așteptare și de speranță ne oferă un asemenea președinte? Aș zice că niciunul, ba este posibil să nu fi băut, încă, pîna la fund, cupa amărăciunii și dezamăgirilor!

Pentru a înfrunta mai ușor fatalitatea de a avea în fruntea statului o copie băsistă cu aere de odicolon, dar și pentru a o face mai suportabilă, iată că pînă și cercetătorii de la Consiliul European pentru Cercetare Nucleară (CERN) sînt uimiți, nedumeriți, se zbat și ei în dezlegarea unui mister de neexplicat, chiar și pentru nivelul lor de cunoaștere și de înțelegere: observînd că în Univers cantitatea de materie și antimaterie este egală, anulîndu-se deci, reciproc,  după legile fizicii și  ale logicii pămîntene, ar rezulta că Universul nostru, pur și simplu, n-ar fi trebuit să existe.  Cum și de ce există, aceasta-i întrebarea! Nu vi se pare că mirarea cercetătorilor seamănă cu însăși mirarea și nedumerirea noastră că dintr-o anomalie inexplicabilă ori dintr-un capriciu al sorții, un președinte  ca Iohannis, cu materia promisiunilor anulată de antimateria mandatului de trei ani, exercitat degeaba, există, deși n-ar fi trebuit?!

                                                                                                                                                 Ioan VIȘTEA

Sursa: COTIDIANUL

1 Comment

  1. quitmonty21

    Corect spus si explicat. Poate s-ar simtii o analiza mai aprofundata a psihologiei omului de la Cotroceni. Fost Primar, Fost sau actual presedinte al FDGR ,urmasii celor care ardeau cartile.
    Acest om ,ajuns presedinte prin inselatorie si favorizat de trupe externe de influenta, nu este si nici nu va fi vreodata capabil sa reprezinte cu succes Romania in exterior si nici nu este capabil sa asigure un climat de liniste si dezvoltare in Romania. Functia care i se potrivea ca manusa , dupa cum s-a vazut si care ii valorifica capacitatea INTELECTUALO-MANAGERIALA, a fost cea de primar. Indatoririle ce ar trebui sa le implineasca ca presedinte il DEPASESC !!! QED !!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*