Dușmani ai României (II)

 

                                    

 

După ce în prima parte am schițat cadrul general, haideți acum să și nominalizez, în ordinea alfabetică a prenumelui, o serie de astfel de dușmani odioși ai României. La unii, nu mă voi putea să mă abțin de la comentarii, în cazul altora însă nu o să îmi pierd timpul (cine este curios să afle mai mult, să caute pe internet).

   Alexandru Florian (ns. 1954) – ca să îl parafrazez pe un evreu foarte cunoscut, Froim Bernard (este adevărat, mai cunoscut de telespectatorii români bătrîni sub numele de Teodor Brateș, cel care chema tinerii români să fie uciși la televiziune) care l-a prezentat pe 22 dec. 1989 la noua TVR Liberă pe Ion Iliescu ca fiind „fiu de revoluționar, el însuși revoluționar”, spun și eu despre Alexandru Florian „fiu de criminal, el însuși criminal”. Unii or să sară în sus să mă întrebe pe cine a ucis Radu Florian – nu știu, dar dacă Goebbels, șeful propagandei naziste este considerat criminal fără să fi ucis pe nimeni, asta înseamnă că și Radu Florian, predicatorul ideologiei criminale bolșevice, este tot un criminal. Alții or să mă întrebe pe cine a ucis Alexandru Florian – la modul fizic, nu știu pe nimeni. Dar de fapt i-a ucis pentru a doua oară pe marii eroi ai neamului, a ucis adevărul, a ucis istoria noastră adevărată. Acest criminal, acest ucigaș al adevărului, acest dușman și trădător al țării în care trăiește, este plătit foarte bine de statul român prin mai multe instituții. Alexandru Florian este directorul Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, este tatăl legii nr. 217/2015, este vînătorul de patrioți români, fie vii, fie morți. Popor român, prin pasivitatea cu care te lași călcaț în picioare, cînd dormi în cizme în loc să ieși în stradă ca să îți aperi istoria, mă faci să spun cu regret că încep să îmi pierd mîndria de a fi român!

Andrei Cornea (ns. 1952) – membru în conducerea GDS, colaborator permanent (editorialist) la revista „22”. Cine vrea să știe mai multe, să caute pe net (inclusiv vorbele d-lui Ion Coja despre tandemul Cornea, tatăl-fiul).

Andrei Oișteanu (ns. 1948) – este nepotul de frate al lui Leonte Răutu (Lev Oigenstein), cel care a fost șeful direcției de propagandă și cultură din cadrul CC al PMR (1956-1965), secretar al CC al PCR (1965-1969), vicepreședinte al consiliului de miniștri (1969-1972) și rector al academiei Ștefan Gheorghiu ( 1972-1982). Andrei Oișteanu „Este membru al Comisiei de Folclor și Etnologie a Academiei Române și al International Union of Ethnological and Anthropological Sciences (Londra). Este membru al Grupului pentru Dialog Social.^[4] Este de asemenea membru în Comitetul educațional al Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel” și membru al European Association for Jewish Studies (Oxford, UK). Este membru în board-ul editorial al publicațiilor Journal for the Study of Antisemitism,Journal of Contemporary European Antisemitism, Studia Hebraica și al editurii Hasefer. Este colaborator permanent al Revistei 22.” Vă ajunge? Sper că da. Dacă nu, cautați pe net și veți constata cum toată lumea îl decorează sau îl premiază: Traian Bășescu îi acordă „Ordinul Național Steaua României”, Ana Blandiana i-a acordat „Medalia jubiliară “20 de ani de la înființarea Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței, Sighet, 1993-2013” (probabil pentru meritele unchiului său care a curățat cultura română de elementele decadente, trimise în temnițe), premii acordate de Federația Comunităților Evreiești din România, dar și de unele fundații evreiești,  a primit premiul de excelență pentru realizarea (în colaborare cu Lya Benjamin) a expoziției foto-documentare România în vremea Holocaustului, acordată la Tîrgul de carte “Gaudeamus”, în noiembrie 2003, acordat de Societatea Română de Radiodifuziune,  a primit premii din partea  Uniunii Scriitorilor din Romînia, Academiei Române.  și  – … din partea Asociației 21 Decembrie 1989, acordat de Doru Mărieș! Am primit și eu acum vreo două decenii o diplomă de excelența din partea aceleiași asociații, dar pe vremea aceea criteriile de acordare erau altele – erau recompensați moral cei care s-au jertfit (unii chiar cu jertfa supremă- ca de pildă Liviu Babeș) pentru țară, nu trădătorii țarii!       

Aurel Vainer (ns. 1932), din cîte îmi amintesc, dl. Ion Coja spunea că pînă în 1989 se declara nu evreu, ci german. După 1989, și-a regăsit originile, devenind președintele Federației Comunităților Evreiești din România, calitate în care a infestat Parlamentul României. Este unul dintre cei mai acerbi acuzatori ai poporului român, aberațiile sale fiind adesea dezmințite chiar de forul suprem în materie, Institutul „Yad Vashem”.

Carol Iancu (ns. 1946), istoric evreu român, apoi israelian, apoi francez. Vă las să citiți singuri despre el.

Elie Wiesel (1928-2016) – laureat al Premiului Nobel pentru Pace,  pentru amintirile sale scrise despre un lagăr în care nu a fost niciodată, care a primit tot pentru asta Steaua României și care a fost ales membru al Academiei Române – din cîte am citit, celebrele sale cuvinte: „Ați ucis! Ați ucis! Ați ucis!”, au fost rostite în cursul ședinței Academiei Române  cînd a fost primit printre academicieni, iar noii lui colegi l-au aplaudat. Dacă este adevărat, atunci academicienii români sînt ultimul jeg, sub nivelul țăranilor leneși și bețivi care auzind asta la MAT, nu ar fi aplaudat. Oare nici un academcian nu a sărit în sus să întrebe: „Pe cine am omorăt noi, mă? Hai, spune, cu nume, prenume, domiciliu, ocupație!” Acest gunoi nemernic povestise la mijlocul anilor 80 la un post TV din Franța cum jandarmii români l-au ridicat, împreună cu familia sa și l-au dus la Auschwitz. Doar că atunci, în Ardealul de Nord-Vest (Sighet), stăpînii nu mai erau de 4 ani jandarmii români, ci cei horthiști. Uite că academicienii noștri aplaudaci, nu cunoșteau acest amănunt.

Hannah (Johanna) Arendt (1906-1975) – evreică germană, emigrată în SUA, care a scris că “România a fost cea mai antisemită ţară a Europei antebelice”. Nu pot să înțeleg de unde atîta ură împotriva poporului român din partea acestei evreice care nu a avut nimic de suferit din partea României.

Perioada interbelică se sfîrșește în anul 1939, cînd Germania a atacat Polonia (anexarea în 1936 a regiunii sudete, locuită majoritar de germani, aprobată prin Acordul de la Munchen de către Marea Britanie, Franța și Italia și bazată pe un referendum regional, sau Anschluss-ul Austriei în 1938, favorizat de sporirea influenței naziste în Austria, nu au fost acte nici de agresiune și nici de război).

Este adevărat că în România condusă de Carol al II-lea, în cele 44 de zile ale sale (29 dec. 1937-10 feb. 1938) guvernul Goga-Cuza a adoptat măsuri considerate antisemite. În aceeași zi a investirii sale, a suprimat presa din Sărindar – ziarele evreiești „Adevărul”, „Dimineața” și „Lupta”, care aveau orientări antinaționale, iar la 18 ian. 1938 a stipulat revizuirea încetățenirii populaței evreiești – pe scurt, evreii încetățeniți erau obligați să prezinte actele emise de oficiile de stare civilă, iar cei care refuzau să-și dovedească drepturile, pierdeau cetățenia română – cum cei care nu se prezentau înseamnă că aveau acte false, aceasta presupunea ca 35-45 % dintre evrei să să își piardă cetățenia („Consiliul General al Evreilor din România a luat legătura cu toate organele evreieşti internaţionale: A.J.U., Liga Drepturilor Omului, Comitetul pentru Apărarea Drepturilor Israeliţilor din Europa Centrală, unde au pledat pentru cauza lor. Preşedintele Ligii Mondiale Antirasiste i-a telegrafiat lui Goga, ameninţându-l cu boicotul României din toate punctele de vedere, dacă nu va înceta cu aceste măsuri radicale). Măsurile luate de guvernul Goga-Cuza au fost măsurile pe care le-ar fi luat orice stat împotriva posibilor dușmani din interior, atunci cînd se simte apropierea războiului. Dar în urma acestor măsuri, nu a suferit nici un evreu, în timp ce Hannah Arendt se face că nu știe că în Germania ei natală și  în Austria anexată, între 9-13 nov. 1938, a avut loc Kristallnacht (Noaptea de cristal), perioadă în care (după wikipedia) au fost uciși în bătaie 400 de evrei, au fost duși în lagărele de concentrare (dar nu știu care erau acestea pe atunci) 30.000 de evrei și au fost devastate 1.688 de sinagogi – desigur, aceste cifre trebuie privite cu parcimonie avînd în vedere minciunile wikipedia cu privire la holocaust, la pogromul de la Iași, la pogromul de la București, etc., dar care în general trece cu vederea masacrele și crimele săvîrșite de evrei.

Hannah Arendt a murit  înainte să o întrebe cineva de ce România a fost cea mai antisemită țară din Europa interbelică. S-ar subînțelege că această cauză ar consta în faptul că România a acordat cu mare întîrziere dreptul la cetățenie pentru evreii pripășiți, nelegal, pe pămîntul românesc. Este adevărat, aceștia nu aveau drepturi politice, dar nimic nu îi împiedicase să înființeze în Țările Române primele bănci, primele fabrici și uzine, să arendeze cea mai mare parte a pămîntului agricol din Moldova, să fie patronii cei mai importanți ai magazinelor și cîrciumilor din România (nu dezvolt prea mult, menționez doar faptul că în anul 1906 în Botoșani erau 6 cîrciumari români și 133 evrei, în Dorohoi erau 4 cîrciumari români și 74 evrei, în Fălticeni erau un cîrciumar român și 54 evrei iar în Hîrlău, Herța și Mihăileni toți cîrciumarii erau evrei – v. N.C. Paulescu „Spitalul, Coranul,Talmudul, Cahalul, Francmasoneria”, pag. 119-121), infiltraseră presa română (în cartea sa „România ca o pradă”, ed. a patra – 2015, pag.245-246 , gen. Radu Theodoru ne prezintă numele a cca. 80 de ziariști evrei de la „Adevărul” și „Dimineața”, cu pseudonimele lor,  mai mult decît românești, cu care semnau).

Hannah Arendt nu știu să exemplifice cu nimic antisemitismul românesc antebelic, dar știu că habar nu are de suferințele românilor cauzate de evrei, de faptul că în Moldova, cîrciumarii evrei vindeau țăranilor români, împotriva legii care prevedea pentru rachiuri o concentrație maximă de 35 % iar pentru drojdie și tescovină de maxim 45 %, niște băuturi contrafăcute cu concentrații între 60-87,3 %, numite de consumatori „vitrioluri”. care aveau trei efecte: 1) conduceau la dependență, astfel încît țăranul își lăsa toți banii la cîrciumarul evreu, 2) consumul lor conducea la impotență și sterilitate, scăzînd masiv sporul natural și 3) provoca boli grave ale ficatului, ale aparatului digestiv, delirium tremens, tuberculoză, orbire, etc. (N. C. Paulescu, op.cit. pag. 132); habar nu avea de miile de țărani români împușcați de armata română în anul 1907 întrucît s-au ridicat împotriva jefuirii lor de către arendașii evrei care îi transformau în muritori de foame; habar nu avea că în februarie 1933, după șpăguirea la poker a regelui Carol al II-lea de către frații Goldberg, patronii uzinelor Grivița, regele a ordonat criminalului de serviciu Armand Călinescu împușcarea greviștilor; habar nu avea de faptul că după 1945 patrioții români, floarea intelectualității române, luptătorii împotriva bolșevismului, au fost aruncați în temnițe de evreii bolșevici, un fel de naziști pe invers, temnițe unde mulți și-au pierdut viața. Dacă nu vrei să știi nimic din ce nu îți convine, atunci mai bine taci dracului  din gură (iartă-mi Doamne, vorba asta!)

Ar fi interesat de văzut, pentru cine are timp și acces la informații, dacă în celelalte cazuri în care armata sau jandarmeria română au tras în popor (răscoala din 1888, grevele tipografilor din 1918, minerilor de la Lupeni din 1929, a petroliștilor din ian, 1933) nu cumva cumva acestea au fost împotriva arendașilor sau patronilor evrei.

Din păcate, sînt nevoit să trăiesc într-o țară în care lucrările patrioților români din vechime (Eminescu, Paulescu) sînt interzise, iar cele ale ale puținilor patrioți actuali apar ori doar în ediții tipărite samizdat (ca de pilda cartea mea), ori doar pe internet.

La 12 dec. 2017 sîntem anunțați că „Universitatea Bucuresti a deschis un Centru de Cercetare a Totalitarismelor „Hannah Arendt”, care va fi coordonat de politologul scriitorul Vladimir Tismăneanu, profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland din Statele Unite.”

Autoritățile române, dezinteresate de crunta ofensivă sionistă împotriva poporului român și împotriva României, nu combate în nici un fel antiromânismul, dar înființează și susține în neștire instituții sioniste (creații ale unor urmași de bolșevici) care denigrează poporul român și care ne mistifică istoria –  Institutul  Național de Studiere a Holocaustului din România, Centrul pentru Combaterea și Monitorizare Antisemitismului în România (și poate și altele, de care nu știm!).

Mai avem și după litera H dușmani ai României, dar prefer să iau o scurtă pauză.

                                                                                                                              Dan Cristian IONESCU