Editorial

O națiune, fără patrioți, moare

  O națiune fără patrioți moare, și de fapt asta și merită. În cele mai nenorocite timpuri din istorie, pe […]

 

O națiune fără patrioți moare, și de fapt asta și merită. În cele mai nenorocite timpuri din istorie, pe care sîntem blestemați să le trăim, patriotismul a devenit interzis. Ne este interzis de corectitudinea politică, ne este interzis de UE, ne este interzis de Alexandru Florian „holocaustologul” și de CNCD, cu acceptul prim-miniștrilor, care teoretic le sînt ierarhic superiori. Azi, e premier Vasilica – ce glumă proastă, cine este în fruntea guvernului român!

Dar o națiune, care în secole a dat atîția patrioți, atîția eroi, atîția martiri, nu poate fi subjugată în întregime de dușmanii adevărului și ai omenirii. Am auzit că în școli nu se mai predă istoria adevărată, am auzit că la cursurile de limba română sînt evitate poeziile patriotice, la posturile TV nici vorbă de așa ceva. Asta este o problemă reală, întrucît poezia patriotică a contat în timp enorm la dezvoltarea patriotismului românesc. Și atunci, încercînd să depășim acest foarte important obstacol, am strîns mai jos, pentru tinerii care nu au avut ocazia să afle aceste poezii minunate, coloana vertebrală a patriotismului, cîteva versuri din cîteva poezii.

Decebal către popor

de George Coșbuc

Viaţa asta-i bun pierdut
Când n-o trăieşti cum ai fi vrut!
Şi-acum ar vrea un neam călău
S-arunce jug în gâtul tău:
E rău destul că ne-am născut,
Mai vrem şi-al doilea rău?

Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moş îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori câine-nlănţuit.

Cei ce se luptă murmurând,
De s-ar lupta şi-n primul rând,
Ei tot atât de buni ne par
Ca orişicare laş fugar!
Murmurul, azi şi orişicând,
E plânset în zadar!

Iar a tăcea şi laşii ştiu!
Toţi morţii tac! Dar cine-i viu
Să râdă! Bunii râd şi cad!
Să râdem, dar, viteaz răsad,
Să fie-un hohotit şi-un chiu
Din ceruri până-n iad!

De-ar curge sângele pârău,
Nebiruit e braţul tău
Când morţii-n faţă nu tresari!
Şi însuţi ţie-un zeu îţi pari
Când râzi de ce se tem mai rău
Duşmanii tăi cei tari.

Ei sunt romani! Şi ce mai sunt?
Nu ei, ci de-ar veni Cel-sfânt,
Zamolxe, c-un întreg popor
De zei, i-am întreba: ce vor?
Şi nu le-am da nici lor pământ
Căci ei au cerul lor!

Şi-acum, bărbaţi, un fier şi-un scut!
E rău destul că ne-am născut:
Dar cui i-e frică de război
E liber de-a pleca napoi,
Iar cine-i vânzător vândut
Să iasă dintre noi!

Eu nu mai am nimic de spus!
Voi braţele jurând le-aţi pus
Pe scut! Puterea este-n voi
Şi-n zei! Dar vă gândiţi, eroi,
Că zeii sunt departe, sus,
Duşmanii lângă noi!

 

GEORGE COȘBUC – Lupta vieții

O luptă-i viaţa; deci te luptă
Cu dragoste de ea, cu dor.

Pe seama cui? Eşti un nemernic
Când n-ai un ţel hotărâtor.

Tu ai pe-ai tăi! De n-ai pe nimeni,
Te lupţi pe seama tuturor.

E tragedie nălţătoare
Când, biruiţi, oştenii mor,

Dar sunt eroi de epopee
Când braţul li-e biruitor.

Comediant e cel ce plânge,
Şi-i un neom, că-i dezertor.

Oricare-ar fi sfârşitul luptei,
Să stai luptând, căci eşti dator.

Trăiesc acei ce vreau să lupte;
Iar cei fricoşi se plâng şi mor.

De-i vezi murind, să-i laşi să moară,
Căci moartea e menirea lor.

 

GEORGE COȘBUC – Noi vrem pămînt

Voi ce-aveţi îngropat aici?
Voi grâu? Dar noi strămoşi şi taţi
Noi mame şi surori şi fraţi!
În lături, venetici!
Pământul nostru-i scump şi sfânt,
Că el ni-e leagăn şi mormânt;
Cu sânge cald l-am apărat,
Şi câte ape l-au udat
Sunt numai lacrimi ce-am vărsat –
Noi vrem pământ!

N-avem puteri şi chip de-acum
Să mai trăim cerşind mereu,
Că prea ne schingiuiesc cum vreu
Stăpâni luaţi din drum!
Să nu dea Dumnezeu cel sfânt,
Să vrem noi sânge, nu pământ!
Când nu vom mai putea răbda,
Când foamea ne va răscula,
Hristoşi să fiţi, nu veţi scăpa
Nici în mormânt!

 

VASILE MILITARU – Sub Tricolor

Neamul meu, – eu plâng şi scriu:
Dacă nu eşti mort, ci viu,
– Fă din Tricolor trei flăcări, iar tu, foc măreţ sub ele,
Suie-ţi flăcările sfinte până dincolo de stele,
Ca să nu le mai ajungă hoarda liftelor misele!…

Dacă nu poţi face astfel,
Neamul meu, – de mii de ori,
Mai curând să vrei sa mori,
Decât, rob, să vezi de-asupra-ţi cârpa steagurilor roşii
Şi s’auzi cum strănepoţii îşi vor blestema strămoşii!…

 

VASILE MILITARU – Bucură-te, Țară

Azi deci, fâlfâind drapele, cântă, Ţară fără pâine,
Şi, – cum cer ai tăi Arhangheli, – judecata s’o’ncepi mâine
Ori destinului tău mare fir de aur ştii să’i torci,
Ori întreaga ta grădină va fi cocină de porci!…

 

VASILE MILITARU  – Eroilor

O, eu aud mereu mustrarea vitejilor cu piept de fier,
Pe care tunetul adesea, mugind, ne-o bubue din cer,
Că voi prea mari aţi fost, prin jertfă, pe când urmaşii sunt prea mici,
Lăsând ca România-Mare s’ajungă Rai la venetici!

 

RADU GYR – Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Ridică-te, Gheorghe, pe lanţuri, pe funii!
Ridică-te, Ioane, pe sfinte ciolane!
Şi sus, spre lumina din urmă-a furtunii,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

 

RADU GYR – Îndemn la luptă

Nu dor nici luptele pierdute,
nici rănile din piept nu dor,
cum dor acele braţe slute
care să lupte nu mai vor.

Cît inima în piept îţi cîntă
ce-nseamnă-n luptă-un braţ răpus ?
Ce-ţi pasă-n colb de-o spadă frîntă
cînd te ridici cu-n steag, mai sus ?

Înfrînt nu eşti atunci cînd sîngeri,
nici ochii cînd în lacrimi ţi-s.
Adevăratele înfrîngeri,
sunt renunţările la vis.

Dacă un cititor a ajuns pînă la sfîrșit, se presupune că a fost interesat. Iar dacă versurile l-au interesat, se presupune că îl interesează poeziile în întregime. În acest caz, pentru ca aceștia să nu pierdă timpul căutîndu-le, găsesc cîteva zeci de poezii patriotice în culegerea de mai jos.

https://www.scribd.com/doc/208110592/Culegere-de-Poezie-Patriotica-Romaneasca-Selec%C8%9Biuni-realizate-de-Dan-Cristian-Ionescu

                                                                                                                         Dan Cristian IONESCU

 

 

3 Comments

  1. Florin

    Crez – Radu Gyr

    Cred într-unul Dumnezeu,
    Tatăl ziditorul,
    dar mai cred şi-n neamul meu,
    înfrăţit cu dorul.

    Cred în sfinţi, dar şi-n voinici,
    cred în flori şi-n cremeni,
    căci tăcuţii mucenici
    cu haiducii-s gemeni.

    Dar mai cred că într-o zi,
    aspru, din furtună,
    neamul meu se va trezi
    cu securea-n mână.

    Şi-atunci ierte Cel din cer
    liftele spurcate,
    căci prin sânge şi prin fier
    ne-om croi dreptate.

    Cred într-unul Dumnezeu,
    Tatăl ziditorul,
    ce-a-nfrăţit în neamul meu
    sfântul crez cu dorul!

    Ţepeş – Radu Gyr

    Aşa, ca să petrecem împreună,
    în cinstea dumneavoastră, boieri mari,
    am tras în ţepi cinci tururi de şalvari
    şi-un paşă cu turbanul cât o lună.

    Aici, scânceşte încă un vlădică
    proptit într-o prăjină de arţar.
    Alături, se holbează un tâlhar,
    că vârful ţepii i-a ieşit prin chică.

    Ciorchinii graşi de hoţi şi pierde-vară
    îi sprijin, să nu cadă, în araci,
    şi-n lungi frigări cioplite din copaci
    înfig curvari şi vânzători de ţară…

    Să-nceapă cina! Toarnă-mi în bardacă,
    tu, Doamnă, vinul ochilor tăi clari,
    să beau pentru jupânii puşi în pari
    şi pentru fierul care zburdă-n teacă.

  2. Mai sunt patrioti

    Sunt inca multi patrioti in Romania. Spiritul romanesc nu moare asa usor in ciuda miliardelor lui Soros. Sunt inca multi romani care-si iubesc tara, care-si cinstesc eroii, care-si respecta traditiile, care cred in Dumnezeu si nu in ideologia globalista, care se inchina in fata culorilor drapelului national si nu culorilor curcubeului LGBT.

  3. Adrian Paunescu

    Eu am plans la aceasta poezie:

    „Adio, mamă patrie, adio!”

    Probabil, mâine-aici va fi pustiu
    Şi toţi în pribegie vom porni-o.
    Drum bun, popor pierdut la un pariu,
    Adio, mamă patrie, adio!

    În loc să fim o ţară numai fraţi,
    Simţim, în noua epocă barbară,
    C-am fost în viaţa noastră blestemaţi
    S-ajungem chiriaşi la noi în ţară.

    Din tot ce facem, nu avem nimic,
    Ne macină străine interese,
    Făina noastră n-are spor nici pic,
    Nici pâinea în cuptor nu ne mai iese.

    Trăim acelaşi tragic simţământ
    Sub politicieni şi sub contabili,
    Că noi, ca neam, avem destinul frânt
    Şi suntem de prisos şi nerentabili.

    Umili, ne cerem scuze de la toţi,
    Că nu ne-au chinuit destul în viaţă,
    Şi ne conduc nişte fanarioţi.
    Ce pe cei mici trădarea îi învaţă.

    Poet nebun, ce vorbe mai îndrugi,
    Când am ajuns în ţara noastră slugi
    Şi suntem cerşetori la noi acasă?
    Şi vii, şi morţi, amestecaţi, acum,
    Dispuşi să emigreze, se arată,
    Mormintele se pregătesc de drum,
    În România deromânizată.

    Sus-puşii nu mai au nimica sfânt,
    Ca pe cravate, jurământu-şi schimbă,
    Nu mai avem nici fabrici, nici pământ,
    Vorbim şi limba noastră-n altă limbă
    Şi-acum, se aude clopotul final.

    Vin vremuri de urgie şi de grindini
    Şi este seara ultimului bal,
    Din zori, vom fi români de pretutindeni.

    Probabil, mâine – aici va fi pustiu
    Şi toţi în pribegie, vom porni-o,
    Drum bun popor pierdut la un pariu,
    Adio, mamă patrie, adio!

    Adrian Paunescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*