Colimator

Da, Iohannis este un trădător! Zi de zi și „pas cu pas” acționează împotriva intereselor României!

                    Iohannis, în slujba cărei puteri te afli? Mă tot întreb, […]

                    Iohannis, în slujba cărei puteri te afli?

Mă tot întreb, dincolo de ura viscerală pe care președintele o are față de Dragnea și de PSD, ce altă misiune mai are? După felul în care se comportă, mie nu mi se pare că totul se rezumă doar la asta. La el, până și a urî este o misiune, altminteri nu cred că și-ar putea mulțumi stăpânii care îl ghidonează. Iar stăpânii nu sunt aici, e limpede. Apoi, nu văd cum să le faci ăstora pe plac doar urându-ne? Nu e de ajuns, mai trebuie ceva. Și spun că ne urăște pentru că, până acum, nu a dovedit altceva.

Nu mă interesează vorbele lui prin care ar vrea să probeze contrariul. Ne urăște pur și simplu și, pe zi ce trece, ne-o arată tot mai mult. Singurele vorbe de bine pe care le-am auzit din gură lui au fost imediat după alegerea lui ca președinte: „Dragi români, ați fost formidabili”. Noi? Nu calculatorul care a dres rezultatele?

                                     Frica de consecințe

Klaus Iohannis încă nu a reacționat la informația că i se pregătește un dosar pentru înaltă trădare. Simplul fapt că, după cum spunea colegul meu, Cătălin Tache, există o înregistrare cu el cerând unor procurori și înalte fețe sereiste, pe tavă, capetele unor lideri politici adverși, e un act de trădare. În jurământul depus ca președinte nu există niciun pasaj care să prevadă această acțiune, că ar avea voie și că ar fi în limitele constituționale. Recunosc, e și vina mea că încă mai am momente în care cred că Iohannis are vreo treabă cu Constituția. Noroc că îmi trec repede. Nu, Iohannis a arătat cât de mult îl interesează Constituția în clipă în care s-a gândit că o poate ocoli, protejând-o la nesfârșit pe Laura Codruța Kovesi. Doar frică de consecințe cred că l-a făcut să semneze decretul de revocare a ei.

                                 DNA nu vede, nu aude

În fond, de ce o atât de mare ocrotire? Cel mai documentat răspuns de până acum îl da fostul șef al SPP, Dumitru Iliescu. „A procedat în acest mod pentru că așa i-au cerut cei din afară țării, care-l păstoresc și ale căror interese le promovează el în România, de cele mai multe ori contrare intereselor poporului român”. Toate bătăliile duse de parteneri mai mari sau mai mici de a bloca schimbările din DNA au un singur scop: Kovesi și instituția condusă de ea până de curând au oferit garanția că din România se poate fură fără consecințe legale. Să ne aducem aminte de jaful făcut în păduri de firmele străine? A văzut cineva vreun dosar penal pe numele austriecilor de la Schweighofer? A socotit cineva câte milioane de metri cubi de lemn neprelucrat au plecat din România la prețuri de nimic?

                        Specialist în boicotarea legilor

Nu e un caz singular, evident. Există măcar un dosar în care o bancă, măcar una singură, să fie investigată în legătură cu profitul scos și spălat în offshore-uri? Sau vreo companie multinațională care procedează la fel? Nu am auzit de așa ceva. Dumitru Iliescu afirmă că „pe aceeași linie se înscriu și acțiunile lui Iohannis, de boicotare și blocare a activității legislative a Parlamentului, care prin noile prevederi legale încearcă să stopeze furturile imense din avuția națională de către reprezentanții partenerilor noștri mai mult sau mai puțin strategici. Caută diferite inginerii constituționale pentru a stopa procesul legislativ, atunci când acesta pune pe primul plan interesele naționale și afectează interesele celor din exterior, care îl dirijează pe președinte. Ce este asta, dacă nu înaltă trădare?” Iar capacul l-a pus întoarcerea Legii offshore în Parlament, pentru că marilor companii străine care exploatează resursele României să nu le fie afectate interesele. Vor totul, dar fără să plătească nimic României. Iohannis, nu ne mai luă de proști, șmecheriile și interesele tale în folosul altora se văd cu ochiul liber. Dacă nu faci lucrurile astea în favoarea altor puteri, atunci în folosul cui le faci? Că al României nu este.

                                                                                                             Valentin BOERU

Sursa: NAȚIONAL

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*