Abuzuri

Președintele Klaus Iohannis continuă să facă bani din casa care nu-i mai aparține!

Statul român întârzie să își reclame dreptul de proprietate asupra casei pe care Klaus Iohannis a pierdut-o, prin hotărâre irevocabilă, […]

Statul român întârzie să își reclame dreptul de proprietate asupra casei pe care Klaus Iohannis a pierdut-o, prin hotărâre irevocabilă, în urmă cu trei luni.

Președintele încasează în continuare chiria imobilului al cărui titlu de proprietate i-a fost anulat, în noiembrie, de Curtea de Apel din Brașov.

Informația aceasta este reiese dintr-un răspuns pe care Raiffeisen Bank l-a transmis la o întrebare adresată de RISE Project.

„Raifeissen Bank, în calitate de chiriaș, nu a fost notificată de către nicio instituție cu privire la schimbarea proprietarului.Plata chiriei se face, așadar, trimestrial, conform contractului comercial în vigoare”, scrie în răspunsul dat de bancă.

Raiffeisen Bank afirmă că, în continuare, virează chiria pentru imobilul de pe Strada Nicolae Bălcescu nr. 29 din Sibiu în contul acelorași persoane.

Raiffeisen Bank afirmă că, pentru imobilul de pe Strada Nicolae Bălcescu nr. 29 din Sibiu, plătește chiria ca și până acum, în contul acelorași persoane.

Declarația băncii Raiffeisen este sprijinită de datele de la oficiul de cadastru Sibiu.

Un extras de carte funciară obținut de RISE Project arată că imobilul încă mai este, în acte, al familiei prezidențiale.(Extrasul, eliberat pe 9 februarie 2016, AICI).

Klaus Iohannis, soția sa, Carmen Georgeta Iohannis, și asociata lor, Rodica Baștea, figurează și astăzi ca proprietari ai clădirii de pe Strada Nicolae Bălcescu nr. 29 din Sibiu.

În evidențele Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară din Sibiu, proprietarii clădirii de pe strada Nicolae Bălcescu sunt neschimbați: Klaus Iohanns, Carmen Iohannis și Rodica Baștea.

În evidențele Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară din Sibiu, proprietarii clădirii de pe strada Nicolae Bălcescu sunt neschimbați: Klaus Iohanns, Carmen Iohannis și Rodica Baștea.

Potrivit contractului încheiat în 2006 între Iohannis și Raiffeisen, chiria anuală pe care banca trebuie să o plătească proprietarului este de 60.000 de euro.

Dacă ritmul de plată al chiriei este astăzi trimestrial, așa cum precizează Raiffeisen, atunci, între 12 noiembrie 2015 (ziua hotărârii pronunțate de Curtea de Apel Brașov) și 16 februarie 2016 (ziua de astăzi), banca i-a putut plăti cel puțin o rată, dacă nu chiar două, președintelui României.

RISE l-a întrebat pe Klaus Iohannis dacă a continuat să încaseze chiria de la Raiffeisen după pronunțarea verdictului irevocabil de la sfârșitul toamnei trecute. Președintele nu a răspuns.

După ștergerea familiilor Iohannis și Baștea din cartea funciară a imobilului, parterul clădirii, care acum e închiriat la Raiffeisen, ar trebui să revină statului, precedentul titular al dreptului de proprietate.

Instituția care trebuie să reclame acest imobil de la Iohannis și Baștea este Ministerul de Finanțe. De altfel, fiscul a și fost parte în procesul pe care șeful statului l-a pierdut în noiembrie.

RISE Project a întrebat atât ministerul, cât și serviciul său din teritoriu, Direcția Regională a Finanțelor Publice Brașov (DRFPB), ce au întreprins pentru a pune în aplicare hotărârea Curții de Apel Brașov.

Ministerul nu a răspuns la întrebare, iar DRFPB ne-a comunicat că a trimis întrebarea mai departe, la minister, de unde așteaptă, la rându-i, un răspuns. (Răspunsul DRFPB, AICI).

Spațiul comercial pe care statul român amână să îl reclame de la Klaus Iohannis este închiriat băncii Raiffeisen. Produce rente anuale de 60.000 de euro și are o valoare de piață de circa 900.000 d euro. FOTO: Ionuț Stănescu/RISE Project.

Spațiul comercial pe care statul român amână să îl reclame de la Klaus Iohannis produce rente de 60.000 de euro pe an, potrivit contractului de chirie încheiat în 2006 între președinte și banca Raiffeisen. FOTO: RISE Project.

                                                      „Contestație în anulare”

Deși hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Brașov este „irevocabilă”, sistemul judiciar permite redeschiderea procesului pe care Iohannis l-a pierdut în noiembrie.

Una dintre căile care pot fi folosite pentru a cere rejudecarea litigiului este „contestația în anulare”.

Klaus Iohannis a înregistrat, încă de pe 27 noiembrie 2015, o contestație în anulare la Curtea de Apel Brașov, prin care cere desființarea verdictului irevocabil pronunțat toamna trecută.

Deliberările asupra contestației în anulare au loc la această instanță, unde, de altfel, între timp, au și curs două termene de judecată.

Avocatul Ionuț Dobrinescu, specializat în drept civil, spune că procesul contestației în anulare nu poate împiedica ștergerea lui Iohannis și Baștea din cartea funciară a clădirii de pe Strada Nicolae Bălcescu: „Calea extraordinară de atac a contestației în anulare, aflată încă pe rol, nu ar putea în mod normal împiedica sau întârzia radierea, dacă cineva ar cere-o în baza hotărârii de la fond a Tribunalului Brașov 235/16.05.2014 (n.r. – cea pe care decizia Curții de Apel din toamna trecută a menținut-o neschimbată), legalizată cu formula „irevocabilă prin respingerea recursului” ”.

Extras din decizia Tribunalului Brașov, pronunțată în mai 2014, prin care se dispune anularea titlului de proprietate al familiei Ioahnis pentru clădirea de pe Strada Nicolae Bălcescu nr. 29.

Extras din decizia Tribunalului Brașov, pronunțată în mai 2014, prin care se dispune anularea titlului de proprietate al familiei Ioahnis pentru clădirea de pe Strada Nicolae Bălcescu nr. 29. Decizia a rămas definitivă prin verdictul Curții de Apel Brașov din noiembrie 2015.

                                                                Strămutarea

Iohannis nu vrea însă ca procesul cotestației în anulare să se judece la Curtea de Apel Brașov, unde a pierdut fazele anterioare ale litigiului.

Pentru a obține strămutarea la o altă curte de apel din țară, președintele a depus, în decembrie 2015, o cerere la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Cererea de strămutare se judecă mâine. (Dosarul, AICI).

În acțiunea pe care a înregistrat-o la instanța supremă, Iohannis a încercat să demonstreze lipsa de imparțialitate a magistraților din Brașov.

Pe lângă presupusul subiectivism al judecătorilor din Brașov, pe care avocații președintelui au căutat să îl identifice în mai multe hotărâri anterioare, apărătorii lui Iohannis au acuzat și supraexpunerea mediatică de care procesul a avut parte în presa din acest oraș.

La capitolul presei locale, avocații au menționat și RISE Project, deși publicația noastră nu este una locală, nici ca tematică, nici ca audiență și nici nu are vreo legătură specială cu Brașovul.

În acțiunea depusă la Înalta Curte de Casație și Justiție au scris: „Prezintă relevanță și împrejurarea că litigiile au făcut obiectul unor ample investigații jurnalistice, a căror (!) concluzii defăimătoare la adresa subsemnaților, (!) au fost publicateîn mod constant (!) pe site-ul RISE Project”.

Trebuie spus că pe riseproject.ro a fost publicată doar o investigație referitoare la acest caz. (O puteți citi AICI).

Clipboard-1

RISE Project este o publicație asimilabilă presei locale din Brașov, care scrie în mod constant investigații despre litigiile imobiliare ale lui Klaus Iohannis – așa reiese din cererea prin care președintele României încearcă să îi convingă pe judecătorii de la Înalta Curte să îi mute dosarul la o altă curte de apel din țară.

Tot la capitolul presei din Brașov, care ar afecta obiectivitatea judecătorilor, avocații președintelui citează și articolele revistei „Justițiarul”. Aceasta însă e o publicație din Sibiu, nu din Brașov, iar începând cu anul 2012, potrivit lui Marius Albin Marinescu, proprietarul ei, revista apare exclusiv on-line, deci nu are în niciun caz o audiență limitată la publicul brașovean.

Marinescu – care e și parte în procesul lui Iohannis, ca fost chiriaș al unui spațiu de la parerul casei de pe Strada Nicolae Bălcescu – spune că „Justițiarul” a avut o ediție specială de Brașov pentru o scurtă perioadă de timp, în 2003 și 2004.

Alte publicații care ar fi alterat deciziile judecătorilor din Brașov nu sunt citate.

Practic,  mai bine de o treime din argumentele puse în sprijinul cererii de strămutare formulate de Klaus Iohannis la Înalta Curte încearcă să demonstreze influența pe care două publicații, RISE Project și Justițiarul – fără legătură între ele, complet diferite în conținut și formă, niciuna din Brașov sau cu audiență limitată la publicul din Brașov – ar fi avut-o asupra magistraților din acest oraș.

(Cererea de strămutare depusă de Iohannis la ÎCCJ, AICI).

                                       Cea mai valoroasă casă a președintelui

RISE Project a reconstituit, anul trecut, felul în care Klaus Iohannis a ajuns să dețină șase proprietăți imobiliare.

Confruntând acte administrative, contracte comerciale, hotărâri judecătorești și declarații ale președintelui, a reieșit că din cele șase „case” ale lui Iohannis patru sunt legate între ele după principiul păpușilor rusești.

Astfel, a treia casă dobândită în ordine cronologică a produs atât de mulți bani din chirii încât cu ei președintele le-a cumpărat pe a patra, a cincea și șasea.

Aceasta a treia casă – care, potrivit calculelor RISE, a generat rente în valoare de câte 320.000 de euro, pentru Iohannis și Baștea – este cea pe care Iohannis a pierdut-o în justiție în noiembrie 2015.

Casa pe care a pierdut-o în noiembrie 2015 i-a adus lui Klaus Iohannis venituri din chirii în valoare de circa 320.000 de euro. Banii aceștia au stat la originea înfloririi stării sale materiale. INFOGRAFIE: Sergiu Brega. FOTO: RISE Project, Ovidiu Dumitru Matiu/Mediafax.

Casa pe care a pierdut-o în noiembrie 2015 i-a adus lui Klaus Iohannis venituri din chirii în valoare de circa 320.000 de euro. Banii aceștia au stat la originea înfloririi stării sale materiale. INFOGRAFIE: Sergiu Brega. FOTO: RISE Project, Ovidiu Dumitru Matiu/Mediafax.

Ea fusese dobândită în 1999, printr-o acțiune de retrocedare întemeiată pe acte false – după cum au stabilit mai mulți magistrați.

În noiembrie 2015, la capătul unui proces care a durat 13 ani, falsul actelor respective a dus la anularea titlului de proprietate pe care familia Iohannis și asociata lor, familia Baștea, îl aveau asupra imobilului.

Anul trecut, RISE a mai arătat și că, pe vremea în care era primar al Sibiului, președintele a trecut în declarația de avere sume chiar și de douăzeci de ori mai mici decât cele care apăreau în contractele sale de chirie.

                                                                                                                   Ionuț Stănescu

Sursa: http://www.riseproject.ro/presedintele-iohannis-inca-face-bani-din-casa-care-nu-ii-mai-apartine/

Nota redacției „Justițiarul”: Actualizare. Klaus Iohannis, la bilanțul DNA din data de 25.02.2016: „Nu putem permite ca persoane care s-au îmbogățit prin încălcarea legii penale să se bucure în continuare de respectivele foloase necuvenite.” (http://www.agerpres.ro/justitie/2016/02/25/iohannis-la-bilantul-dna-sunteti-un-model-de-institutie-functionala-si-ati-creat-un-standard-de-performanta-11-42-08)

Nu-ți este rușine, domnule Iohannis? Dumneata nu te bucuri în continuare de foloase necuvenite, încasând în prezent chirie pentru un imobil care nu-ți mai aparține din luna noiembrie 2015? Nu am văzut niciodată un om mai fățarnic ca acest personaj demagog, caricatural și imoral!

6 Comments

  1. Șelaru Constantin-Ștefan

    Ar trebui să fim recunoscători până acum lui Iliescu, Băsescu, Iohannis și cine le-o mai urma pentru că, asemeni lor, au transformat România într-o gazdă de hoți? Pe de altă parte celebra ANI a amorțit de tot în fața potlogăriilor ordinare săvârșite de Iohannis și capra lui astfel că se declară satisfăcută cu motivarea pretinselor meditații de pe urma cărora și-au procurat banii necesari ca să achiziționeze șase case plus cele două din Miami și Germania?! Chiar așa s-au tâmpit de tot încât acceptă orice explicație indiferent cât de stupidă ar fi ea? Oare, neamțul ăsta nu a valorificat în cont propriu nici una dintre imobilele retrocedate foștilor membri ai partidului nazist din România având în vedere calitatea lui de președinte al asociației sașilor care tot la intervenția lui a devenit succesoarea în drepturi și obligații a asociației foștilor fasciști din România potrivit unei sentințe esențial nelegală pronunțată cu nesocotirea flagrantă a hotărârii Tribunalului Internațional de la Nuremberg din 1945?! Toate astea nu le vede nimeni dacă serviciile plătite de noi au devenit slugile plecate ale lui Iohannis mai ceva ca pe vremea lui Băsescu?! Hotărârea lui Koveși de ”A-I IERTA DE PEDEAPSĂ!” pe infractorii care au furat dacă predau de bună voie banii și imobilele șterpelite? Tipa asta este jurist, procuror sau complice cu infractorii?! Păi, rezolvarea banilor furați ori altfel exprimat, a laturii civile din procesul penal, nu are absolut nici o legătură cu pedeapsa pentru fapta săvârșită care este stabilită distinct în Codul Penal iar această cărțulie a fost adoptată de Parlament și nu de vreun grefier de-al lui Koveși astfel ca ea să-l aprobe ori să-l anuleze după cum vrea târtița ei! Oare, ce mai fac juriștii României? Mai există? Pe ei nu-i zgârie găselnițele lui Koveși precum și dosarele pline de infracțiuni dovedite instalate în camerele de dospit ale DNA-ului în așteptarea calmă a prescripției binefăcătoare când Băsescu va putea reveni la cârma Țării noastre în aplauzele lighioanelor lui de infractori-susținători?! Cu toată scârba, Col. (retr) av Constantin-Ștefan Șelaru

  2. Șelaru Constantin-Ștefan

    Și ce-i cu asta? El face bani din orice că doar este un bun gospodar! Ce, el nu are dreptul ca să fure în calitatea lui de președinte? Ce, numai Băsescu și Ponta au avut acest drept? Ce atâta scandal atâta timp cât el nici nu a apucat ca să fure cât a furat Băsescu?! Și în fond, în cazul în care Koveși va șterge pedepsele celor care au furat dacă predau banii și bunurile șterpelite, va restitui și el banii care i-au mai rămas iar pe deasupra este dispus ca să cedeze statului român limuzinele președințiale, avioanele și Vila Lac 1. Așa sunteți mulțumiți?

  3. LUCIAN

    Pacat de munca si sangele varsat in zadar de inaintasi nostri , am ajuns sa traim timpuri foarte urate si jegoase .. P.P.E-ul a dictat si alt TIGAN pe cap ne-au dat ..

  4. Șelaru Constantin-Ștefan

    Unde începe prostia și unde se termină demnitatea?! In emisiunea EXCLUSIV a postului ROMANIATV de la ora 19,10 deșteapta de moderatoare care mereu le știe pe toate, îi completează pe avocați, le ia vorba din gură invitaților și lansează cu vioiciune cele mai mai mari tâmpenii, a mai lansat una: ” Lui Iohannis i-a fost prelungit dreptul de proprietate asupra imobilului și astfel a mai încasat chiria de 3000 de euro pe luna în curs?!” Tipuța asta nu vrea dar mai sigur nu o ajută căpuțul ca să priceapă faptul că Iohannis nu a avut niciodată și nici nu poate avea acel drept de proprietate pe care l-a amintit ea fără ca să știe ce este acest drept. Oare Iohannis încă mai contează că Livia Stanciu ar putea fi șantajată cu ceva și astfel să-i admită pretențiile absurde și esențial nelegale? Oare încă mai mizează pe golăneala prin care a tot tergiversat numirea pe post a lui Koveși până ce Livia Stanciu îl va asigura că va obține până la urmă o sentință favorabilă în procesul cu casa?! De ce oare nu sunt arestați acești doi infractori, adică Iohannis și capra lui pentru săvârșirea infracțiunilor reținute irevocabil în sarcina lor de instanța judecătorească precum și obligarea lor ca să restituie chiria încasată fără drept?! Ăștia trebuie arestați cât mai urgent și încarcerați împreună cu cealaltă familie de infractori asemeni lor și anume, a celebrului prinț de românia! Așa ne trebuie dacă ne combinăm cu toți infractorii!

  5. Țiți Șelaru

    Cât de complicat este ca, în spiritul și în aplicarea ca atare a dispoziției constituționale potrivit căreia: ”TOȚI SUNT EGALI ÎN FAȚA LEGII ȘI NIMENI NU ESTE MAI PRESUS DE LEGE!”, ANAF să procedeze de îndată la evaluarea corectă și la zi a imobilelor achiziționate de familia Iohannis și a veniturilor realizate de aceștia din încasarea chiriilor și verificarea în evidențe a modului în care respectivii și-au îndeplinit obligațiile de completare corectă a declarațiilor de interese și de venituri și implicit, plata la zi a taxelor și impozitelor corect calculate. Este chiar așa de greu să se facă operațiunea asta? Dar oare nimeni nu a încercat ca să verifice declarațiile obraznice și profund sfidătoare făcute de Klaus Iohannis la adresa poporului român căruia nu s-a sfiit ca să-i declare ferm și în repetate rânduri că banii necesari achiziționării imobilelor și a edificării vilelor din Germania pentru părinții lui și din Florida pentru vacanțele lui, i-ar fi ”câștigat cinstit din meditații!?” Dar cum se face că nici o autoritate nu s-a gândit până acum ca să facă o necesară legătură între ”lucrătura subversivă” făcută la comanda lui în calitate de primar pentru determinarea Judecătoriei din Sibiu ca să declare că fundația pe care el o conducea ori poate încă o mai conduce ar fi succesoarea în drepturui și obligații a fostei organizații fasciste din România căreia, prin hotărârea definitivă a Tribunalului Internațional de la Nuremberg pronunțată în anul 1945 a dispus IREVOCABIL confiscarea tuturor bunurilor mobile și imobile din proprietatea foștilor fasciști, hotărâre care a fost adusă la îndeplinire de reprezentanții militari ai aliaților. Cum s-a făcut că nimeni, nici un magistrat ori simplu avocat nu a analizat dacă instanța română avea dreptul, autoritatea și implicit puterea ca să înfrângă autoritatea instanței internaționale și să transfere respectivele bunuri în proprietatea statului sau mai precis, a Primăriei din Sibiu la discreția tocmai a primarului Klaus Iohannis? Oare chiar nici unul dintre imobilele confiscate fasciștilor și devenite proprietate publică nu or fi fost revendicate de cineva și astfel să-i fi fost retrocedat? Oare, cele 6 ori 7 imobile destul de reprezentative din Sibiu nu s-au aflat printre cele pe care instanța sibiană le-a transferat hodoronc-tronc la cheremul primarului Klaus?! Și de aici caruselul întrebărilor ușoare cu răspunsuri anevoioase privitoare la dovada dreptului, evaluarea lor corectă și așa mai departe. Cum de toate neamurile expropriaților nemți au fost chiar așa de repede descoperiți în viață și identificați? Chiar nu există oameni competenți în Sibiu care să facă aceste verificări simple dar obligatorii și atât de necesare inclusiv asupra valabilității legale a sentinței prin care instanța judecătorească a desfințat hotărârea irevocabilă a Tribunalului Internațional de la Nuremberg. Haideți dragi români, dezmorțiți-vă că nu sunteți blegi așa cum ne consideră Klaus Iohannis și complicii lui indiferent cine ar fi ei și unde s-ar afla aceștia! Aduceți adevărul la lumină iar infractorii, indiferent cine vor fi ei să răspundă în fața LEGII!

Trackbacks / Pings

Lasă un răspuns la LUCIAN Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*