Puncte de vedere

PROFITORII REVOLUȚIEI?

  În mentalul colectiv (cum se spune astăzi) a fost indusă ideea (iarăși, cum se spune astăzi) că marii profitori […]

 

În mentalul colectiv (cum se spune astăzi) a fost indusă ideea (iarăși, cum se spune astăzi) că marii profitori ai revoluției (?) din decembrie au fost revoluționarii care, fiindcă s-au plimbat o zi-două pe străzi, au primit drepturi cu ghiotura. Teză mincinoasă acreditată de ziare, de site-uri, de bloguri. Asta a ajuns să mă enerveze, așa că hai să lămurim în primul rînd lucrurile.

Adevărații profitori ai revoluției au fost statele ale căror servicii secrete au organizat revoluția și care au distrus economia națională a României, însușindu-și hălci din ea.

Tot adevărați profitori ai revoluției, au fost trădătorii de țară care, fiind la curent cu ce se pregătește, au orchestrat după fuga lui Ceaușescu uciderea a încă aproape 1.000 de români pentru a pune mîna pe putere.

Acum, să vorbim despre revoluționari. Cînd se vorbește despre revoluția română, te gîndești că tot poporul a ieșit în stradă cu furci, topoare, secere și coase. Nu. La revoluție a participat, după calculele mele aproximative, cam 3 % din poporul român. În rest, cei mai mulți, stăteau în fața televizorului gustînd pomana porcului cu țuică fiartă și zaibăr. Unii însă nu aveau timp de așa ceva – se băteau deja să pună mîna pe primării.

Revoluționarii se împart și ei în două categorii. Cea mai mare categorie este cea a celor care au fost la revolutie. Aceasta este împărțită în subcategorii: a) cei care s-au dus la revoluție crezînd că fac revoluție; b) cei care au fost trimiși cu sarcina de a agita (partea trădătoare a serviciilor secrete); c) cei care au fost trimiși să tragă cu ochiul și urechea (cealaltă parte); d) cei care au auzit că în oraș se sparg vitrinele de la magazine și se poate fura băutură la liber; e) revoluționarii în uniformă, adică cei care au tras în celelte subcategorii, unii dintre ei primind astfel certificat de revoluționar. A doua categorie este formată din revoluționarii care nu au fost la revoluție, dar au dovedit că au fost.

Revoluționarii din prima categorie-prima subcategorie, au fost cei care au continuat lupta, de data aceasta împotriva celor cățărați pe cadavre la putere. Ei au fost cei care timp de 52 de zile au ținut vie Piața Universității în București și care au organizat acțiuni similare în țară. Au urmat diversiunea din 13 iunie și represiunea din zilele următoare – un număr mare de revoluționari, nu pot să-l apreciez din lipsa datelor, pierzîndu-și speranța, au fugit din țara primind fără probleme azil politic în toată Europa de vest. Faptul că a scăpat de cei mai vehemenți contestatari, poate că a fost marele cîștig al lui Ion Iliescu în urma mineriadei.

Odată înfrîntă mișcarea anti-Iliescu, directorii (încă nu se numeau manageri) de întreprinderi, instituții, etc., au trecut la disponibilizări – cei din Piața Universității (adică revoluționarii rămași în țară), erau dați afară (fie ca absentaseră de la servici, fie că nu aveau bască ori ghete roșii sau orice alt motiv oferit de noua democrație).

A început, pe de-o parte, prigoana împotriva revoluționarilor – TVR ne prezintă de ani de zile Memorialul Durerii cu jertfele, sacrificiile, chinurile celor care au luptat împotriva bolșevismului. Va prezenta oare vreodată ce au suferit cei care au luptat după 1990 pentru binele României și al poporului român?

Pe de-altă parte, a apărut și legea care conferea drepturi și avantaje revoluționarilor – revoluționarilor lui Iliescu. Vîrful de lance al acestora era Dan Iosif. Pe 28 ian 1990 am participat în palatul Victoria la ședința prin care s-a constituit CPUN – Dan Iosif, văzînd cerbicia lui Corneliu Coposu, l-a amenințat: “Domnule Coposu, veti fi responsabil de ce se va întîmpla!”. Cum adică, ce se va întîmpla? Doar trădarea lui Radu Cîmpeanu care își trimisese liberalii acasă la oră fixă și frigul lăsat spre seară a făcut ca mardeiașii lui Dan Iosif să nu mai organizeze o bătaie ca altădată – cine știe? poate ar fi fost nevoie de așa ceva. Poate vă întrebați ce legătură putea să fie între infractorul multirecidivist Dan Iosif și noii potentați Iliescu, Roman, Brucan, etc.? Simplu. Erau vecini de cartier iar Dan Iosif fusese racolat de GRU.

În urma acestei legi, într-adevăr, unii au avut de cîștigat enorm apartamente in Centrul civic, spații comerciale tot aici, terenuri agricole pe malul mării sau pe malul lacului Snagov, etc. Cei mai mulți însă nu au primit nimic.

În anul 1998 (sau poate 1999) am luat parte la un cimitir din Berceni la înmormîntarea lui Constantin Fazolarie, luptător în revoluție, mort de foame. Da! Citiți încă o dată dacă aveți impresia că nu ați înțeles sau ați înțeles greșit. A murit de foame! Un coleg de asociație, de cîte ori putea, îi ducea cîte ceva de mîncare, dar nu putea tot timpul. Desigur, în certificatul de deces nu scria mort de foame – cum să moară de foame cineva în țara condusă de liderul zonal? Așa că erau scrise doar consecințele subnutriției și malnutriției. Nu avea certificat de revoluționar – deși colegii de la Asociația 21 Decembrie 1989 îi confirmaseră prezența alături de ei în cea mai cruntă noapte a Bucureștiului, lui Fazolarie nu îi venise, după atîția ani, rîndul! Privind prin prisma interesului personal, Fazolarie a făcut o greșeală – luptînd pentru binele țării, a pierdut totul! În timpul înmormîntării, telefoanele mobile sunau neîncetat – erau telefoanele mobile ale groparilor. Pe vremea aceea, nici unul dintre noi, “profitorii revoluției”, nu aveam telefon mobil. Groparii insă, aveau! Se petrec în viață momente mărunte, pe care nu le uiți însă nicioadată – pentru mine, celularele groparilor care sunau aproape permanent reprezintă unul din aceste momente.

Nu știu dacă pînă la Emil Constantinescu în România a murit cineva de foame. Dacă nu, liderul zonal a implementat un nou trend (vedeți, încerc să mă adaptez noilor cerințe lingvistice). Fazolarie nu a fost un caz singular. Îmi amintesc (vag, de aceea nu pot să redau exact) că în aceeași perioadă (dar nu mai știu dacă înainte sau după Fazolarie) a murit de foame (dar și de frig) o tînără din Banat (Arad sau Timișoara) care toată mîncarea pe care o procura o dădea fetiței ei; mai era și ceva legat de cifra 38, dar iarăși nu-mi amintesc dacă avea 38 de ani, sau slăbise pînă la 38 de kg. Liderul zonal avea însă alte probleme, mult mai importante. El sprijinea atacarea Iugoslaviei de către SUA, pregătind astfel terenul pentru intrarea noastră în NATO.

Despre represiunea împotriva revoluționarilor, m-am săturat cît am scris. M-am săturat cît am scris despre prigoana suferită de mine și de alți revoluționari care am dat în judecată Guvernul cerînd să-și respecte obligația constituțională de a asigura un nivel de trai decent poporului. Am sesizat aceste abuzuri Comisiei Europene prin Jonathan Scheele (după cum se spune, un perfect șpăgar european) și la CEDO (mult mai preocupată de suferințele deținuților nefumători, obligați să împartă celula cu fumători). Nu a interesat pe nimeni.

Cu timpul, după ce cei grași și-au făcut plinul, drepturile revoluționarilor au fost permanent reduse. Emil Boc a tăiat indemnizațiile revoluționarilor, Victor Ponta a creat o categorie nouă, extrem de ambiguă. Astăzi, eu unul aș avea nevoie de această indemnizație, dar nu-mi permit să cer noul certificat pentru că pe de-o parte nu am condus grupuri de revoluționari (ceea ce nu a făcut nici Alexandru Arșinel, dar am înțeles că el l-a primit), iar pe de-altă parte nu pot pretinde recompensă pentru că am participat la un act care a însemnat începerea distrugerii României.

Am un bun prieten, cunoscut revoluționar, fost președinte al uneia dintre cele mai importante asociații de revoluționari – acum, cind teoretic oficialilor ar trebui să le fie teamă să ceară șpagă, totuși i-au cerut șpagă pentru a-i recunoaște meritele. El a refuzat să dea șpaga, ei au refuzat să-i dea certificatul. Prietenul meu trăiește acum cu o pensie de 1.000 de lei, mai mică decît ratele pe care le are de plătit la bancă.

Veteranii de război (cîți mai sînt) primesc indemnizații mărite și scutiri tot mai multe – le merită, dar să nu uităm că, exceptînd voluntarii, nu s-au dus pe front de bunăvoie, ci la ordin. Foștii deținuți politici (cîți mai sînt) primesc indemnizații mărite – le merită, dar să nu uităm că nu de bunăvoie s-au dus la închisoare. La fel, și deportații politici. Pînă și handicapații (nu știu care este termenul actual politically correct) care dau șpagă la doctor să devină în acte sînt orbi, dar îi vezi în reportaje TV că trec strada fără nici o problemă, privind în dreapta și în stînga) au mai multe avantaje ca revoluționarii. Noi, ne-am dus din proprie inițiativă, să murim ca proștii pentru binele țării – că nu s-a întîmplat așa, nu a fost vina noastră.

Cînd vă mai gîndiți la revoluționari, nu va mai gîndiți ca la profitorii revoluției. Noi, am fost de fapt victimele. Precum Constantin Fazolarie, cel care a murit de foame, precum Călin Nemeș, eroul revoluției din Cluj, care s-a sinucis pentru a trage un semnal inutil de alarmă Occidentului, și atîția alții.

Sînt mulți revoluționari care ar avea nevoie de această îndemnizație, pentru a putea trăi decent. Dar nu știu cîți din aceștia o și primesc. Se pare că, după cum spune o vorbă bătrînească, „ban la ban trage” (adică la bogat).

Cei care au luptat in revolutie crezînd că luptă pentru un viitor mai bun al României și al poporului român, numiți oficial (parcă în batjocură) eroi, cei împotriva cărora s-a tras, au fost arestați și au fost bătuți în decembrie 1989, sînt cei împotriva cărora s-a tras, au fost arestați și au fost batuți în iunie 1990; cei care nu au fugit atunci din țară, și-au pierdut în mare parte serviciul; mulți au rămas fără loc de muncă, fără locuință, fără asigurare de sănătate, fără speranță, fără să aibe unde să se plîngă. Unii s-au sinucis, alții au murit în sărăcie, mulți dintre supraviețuitori se chinuie din greu să o ducă de pe o zi pe alta. Statul român, autoritățile, justiția, i-au tratat cu dispreț, sau chiar cu ură. Încetul cu încetul, noi ne ducem, neștiuți de nimeni, iar tinerii vor crede în minciuna că revoluționarii au fost profitorii revoluției. Ar trebui să nu mai facă blestemata confuzie între noi, și șnapanii alipiți politicii, care într-adevăr s-au bucurat de toate cele.

                                                                                                   Dan Cristian IONESCU

2 Comments

  1. Mr John

    Cum adica vi s-a taiat drepturile. Ce drepturi oameni buni, revolutia v-a dat dreptul la o viata noua , la dreptul de a alege nu sa primiti pomana. Incetati sa asteptati pomana si munciti

  2. Dan Cristian Ionescu

    Cînd citesc un comentariu ca cel postat de anonimul Mr John, îmi aduc aminte de vorbele lui Petre Țuțea: “Un tâmpit mai mare ca mine nu există. Să faci 13 ani de temniţă pentru un popor de idioţi!”. Desigur, cînd a spus aceasta, Țuțea ajunsese la vîrsta cinismului absolut. Nu sîntem un popor de idioți, dar dacă sîntem în halul în care sîntem astăzi, aceasta se datorează faptului că avem mult mai mulți idioți decît este acceptabil (și asta în măsura în care consideri acceptabil să ai un procent de idioți). Am făcut o verificare sumară, dar nu am mai găsit pe Justițiarul alte comentarii postate de Mr John – s-ar putea să mai fie, dar nu o să îmi fac un scop în viață din a le căuta. Dacă însă este prima sa postare, înseamnă că am zgîndărit ceva, că am atins niște interese murdare care nu sînt ale băcanului de la colț, ci ale unor oficialități, iar Mr John, ca alți anonimi în alte situații, pe alte site-uri, la articole cu dezvăluiri care ar trebui să rămînă ascunse, a sărit cu o postare prin care să deplaseze subiectul articolului spre cu totul altceva. Mr John, în esență ne spune cam așa: “Nu mai stați bă cu mina întinsă la pomană, duceți-vă și munciți!”. Este un sfat bun, cînd ne vom duce dincolo (și nu mai avem mult pînă atunci), îl vom spune și lui Fazolarie, și lui Nemeș, și tuturor celor care au ajuns la sinucidere sau au murit de foame, au murit în mizerie. Și o să adăugăm de la noi un alt sfat, și anume să caute locuri de muncă în sectorul spaniol al cerului, la cules de căpșuni celeste, întrucît în sectorul românesc, precum în România pămînteană nu mai sînt locuri de muncă. Mr John nu înțelege, nu poate să înțeleagă sau nu vrea să înțeleagă (personal, inclin spre ultima variantă) ce am scris eu. Eu am scris despre faptul că cei care au fost de bună credință la revoluție și care au constatat că aceasta a fost deturnată în folosul celor în slujba cărora pare să fie curajosul Mr John (nu mă refer la persoane, ci la sistem) au continuat lupta, au primit de la cei ajunși la putere prin sacrificiile lor tot gloanțe, cătușe și bătăi. Mai mult decît atît, destui și-au pierdut din această cauză locurile de muncă – unde să se ducă să muncească, Mr. John? În iunie 1990, pe lista făcută de noul SRI cu cei care trebuiau arestați pentru liniștea lui Ion Iliescu, eram, printer alți revoluționari, și eu. Oameni care nu mă cunoșteau, au fost bătuți ca să declare că, printre alții, și eu i-am instigat ca pe 13 iunie să atace instituțiile publice. Arestarea mea nu s-a reușit, dar Nica Leon, datorita acelorași declarații mincinoase, a stat în arest o lună și jumătate. Ani de zile după aceea am insistat pe lîngă mulții procurori generali și miniștri ai justiției pe care îi cunoșteam, să aflu și eu cine a fost cel care a determinat acele acuzații mincinoase – nu am reușit să aflu. Cum te-ai simți Mr. John dacă după nopți petrecute printre gloanțe, ai vedea că se anunță la TV că am învins (oare cine?) și apoi primești alte gloanțe și altă represiune? Mă sfătuiești să mă duc la muncă – este foarte greu întrucît acum 15 ani cînd în urma unor grave abuzuri pe care nu le dezvolt acum mi s-a blocat dreptul de a profesa, aveam 29 de ani și 6 luni de muncă. Lipsa a 6 luni m-a împiedicat să ies la pensie – o să îmi spui că pot să cer o pensie parțială, dar iată că peste 40 de ani de luptă pentru adevăr în România mi-au măcinat rău de tot sănătatea. Eu de abia mai am putere să cobor la 2-3 zile să-mi cumpăr mîncare. Cum crezi că pot să umblu după atîtea acte și să fac cozi la casa de pensii? – eu mai am putere doar să scriu. Constat însă că Mr John este foarte preocupat să nu primească nimic revoluționarii muritori de foame, fără să fie preocupat de adevărații profitori ai revoluției, inclusiv Dan Iosif, a cărui moarte este privită cu circumspecție de către unii, care consider că s-a datorat faptului că la beție povestea mai mult decît trebuia (dacă cineva este curios, poate afla pe net multe despre afacerile derulate cu Tender, prin Dan Iosif, cu familia acestuia din urmă (zeci de miliarde, greu de justificat). Mr John, schimbă-ți meseria – s-ar putea într-o zi să regreți ce faci. Mr John, eu nu am cerut pomană pentru mine, ci o reparație pentru cei care au pierdut totul pentru o Românie mai bună. Sau crezi că indemnizațiile veteranilor de război, foștilor deținuți politici și ale deportaților sînt și ele tot o pomană?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


*