Puncte de vedere

Despre patriarhii României, dar altfel

  Aceste rînduri nu au în vedere istoria oficială a celor 6 patriarhate de pînă acum, ci lucruri mai puțin […]

 

Aceste rînduri nu au în vedere istoria oficială a celor 6 patriarhate de pînă acum, ci lucruri mai puțin cunoscute, unele adevărate, altele poate nu. Cel mai important este faptul că unii susțin că primii cinci au fost uciși.

Primul patriarh român a fost Miron Cristea (1868-1939, patriarh între 1925-1939). Are trei mari păcate.

În primul rînd, s-a încurcat cu o curvă, și anume politica. Între 1927-1930 a fost regent, între 1938-1939 a fost prim-ministru.

În al doilea rînd, în timp ce era prim-ministru, au fost uciși din ordinul regelui Carol al doilea pus în executare de sluga sa credincioasă și asasină, Armand Călinescu, liderii legionari în frunte cu Corneliu Zelea Codreanu.

În al treilea rînd, în timpul patriarhatului său, au fost uciși de către jandarmi creștinii de rit vechi (așa-zișii stilisti), punctul culminant fiind, în 1935 masacrul de la mănăstirea de rit vechi Cucova, organizat de autoritățile bisericești, de cele civile și de jandarmi, soldate cu 5 morți (unii împușcați, alții înecați în fîntîna mănăstirii) și 28 de grav răniți, cu trimiterea în închisoare a supraviețuitorilor, cu distrugerea icoanelor și a cărților sfinte, cu distrugerea mănăstirii și transformarea ei în livadă. Preoții din satele din jur, și-au adus enoriașii cu carele cu boi ca să fure materialele din care fusese construită mănăstirea. În acel deceniu 4, stiliștii aveau parte de tratamentul acordat legionarilor.

Miron Cristea a luat poziție împotriva masoneriei. Astăzi însă, unii spun că ar fi fost el însuși mason. Dacă luăm în considerație afirmațiile că moartea sa (la Cannes, în Franța) ar fi fost provocată de masonerie, este greu de crezut că ar fi fost mason. Cu atît mai mult cu cît avem în vedere declarațiile sale nu numai antimasonerie, ci și cele considerate antisemite.

A urmat Nicodim Munteanu (1864-1948, patriarh între 1939-1948). A avut neșansa de a fi patriarh numai în timp de dictatură. Nu pot să spun despre el nimic, nici de bine, nici de rău. Unii spun că rușii i-au scurtat viața.

Al treilea patriarh a fost Iustinian Marina (1901-1977, patriarh între 1948-1977), „patriarhul rosu”. Iustinian Marina a fost marea șansă a bisericii ortodoxe române. Cele trei nopți petrecute de Gheorghe Gheorghiu-Dej, dupa evadarea din lagărul de la Tîrgu Jiu, în casa părintelui Ioan Marina, au fost șansa credinței creștine în România. Ioan Marina era simpatizant țărănist, țărăniștii fiind atunci „roșii”. Nopțile de discuții petrecute de Dej cu Marina, l-au dus pe primul la un mare respect și admirație față de ultimul. Ajuns patriarh, Marina nu a avut nevoie să se supună securității – avea oricînd ușa deschisă la Gheorghiu-Dej.

Se spune că în timpul regimului bolșevic, românii nu aveau voie să se ducă la biserică. Este o minciună. Nu era recomandat pentru activiștii de partid să fie văzuți la biserică, dar înainte de 1989, în multe sate, la slujbă erau mai mulți oameni decît azi. Și sigur, erau mult mai credincioși.

Se spune că în timpul regimului bolșevic au fost închise mănăstiri. Consecințele în sine, sînt adevarate, dar nu se fac precizări. Se poate pune întrebarea:cine a închis mai multe mănăstiri, Alexandru Ioan Cuza sau Gheorghe Gheorghiu-Dej? Alexandru Ioan Cuza a lăsat mănăstirile fără sursele de venit care era trimis de egumenii greci în afara țării – și atunci multe dintre acestea, depopulate, s-au închis, rămînînd biserici de mir. Gheorghiu-Dej a emis decretul nr. 410/1959 prin care au fost trimiși în viața civilă cei care nu aveau vîrsta de pensie sau nu aveau studii teologice. Și în acest caz, în urma depopulării, călugării și călugărițele care nu formau subiect al decretului, au fost păstrați,dar mutați/mutate la alte mănăstiri – unele mănăstiri au fost închise și transformate în biserici de mir. În nici unul dintre aceste cazuri, intenția nu a fost de închidere a mănăstirilor.

Una dintre cele mai frumoase nebunii din istoria creștinismului nostru a aparținut actualului părinte arhimandrit Chesarie Gheorghescu de la mănăstire Dintr-un Lemn. Absolvent eminent al teologiei din București, a fost trimis pentru doctorat la Institutul de Teologie Ortodoxă de la Moscova, cel mai mare institut de profil din lume, pe care l-a absolvit cu același succes. La întoarcere, a făcut cum a făcut, dar în loc să ia avionul de București, l-a luat pe cel de Roma, apoi a mers la Atena, dînd peste tot declarații în presa scrisă și audio-vizuală împotriva decretului 410. Apoi, senin, s-a întors în țară unde, a doua zi, a fost arestat și a mai scăpat doar în 1964, odată cu amnistia. A doua sa pedeapsă a venit în 1985 cînd generalul de securitate Gherasim Cristea a fost numit episcop al Rîmnicului și Argeșului și cînd părintele arhimandrit Chesarie a primit domiciliu fortat.

Gherasim Cristea este, poate alături de Teodosie Petrescu al Constanței (cel securist, simonist, arghirofil, pidosnic – după cum scrie părintele profesor Ioan Buga în cartea sa „Rugați-vă pentru fratele Teoctist” – deci vrednic este) unul dintre cei mai mari păcătoși din toată biserica română. Daniel l-a avansat la gradul de arhiepiscop.

Gherasim, prigonitorul preoților și călugărilor foști deținuți politici, cel care în 1958, în calitate de stareț la mănăstirea Căldărușani, l-a scos din mănăstire și l-a predat securității pe părintele Adrian Făgețeanu, membru al grupului „Rugul Aprins”, ocazie cu care securistii i-au spus „Multumim ca ni l-ati adus, tovarase colonel!” (mărturie TVR a ultimului supraviețuitor al grupului). Gherasim, cel care în aceeași calitate de staret, îl supraveghea pe cardinalul Iuliu Hossu. Gherasim, cel care mai tîrziu, în calitate de episcop, l-a alungat din mănăstirile din eparhie pe părintele Paulin Lecca. Gherasim, cel care, după ce depusese jurămîntul de sărăcie (sau de neagoniseală, cum se spune mai nou), avea în anul 2006 în cont la bancă 36 de miliarde de lei vechi (peste un milion de euro pe vremea aceea), iar cînd era întrebat ce face cu atîția bani, raspundea: „Pentru înmormîntare taică, pentru înmormîntare!”. Gherasim, cel care la peste 90 de ani, chema la episcopie după miezul nopții preoții cu voce, să cînte cîntece lumești la chefurile pe care le trăgea pînă dimineața cu șefii locali ai PSD. Gherasim, generalul pe care, după cum am mai scris, un alt general (dar dintr-un alt serviciu) l-a avansat la gradul de arhiepiscop.

Se spune că în timpul regimului bolșevic, era interzisă ridicarea de noi biserici. Minciună! În anii 1954-1955 unchiul meu, Victor Ionescu, fratele mai mare al tatei, a ridicat prin munca și stăruința sa, cărînd materiale de construcție cu carul cu boi al bunicului, hrănind muncitorii cu mîncarea pregătită de mătușa mea, biserica Sf. Nicolae din Vaideeni.

Am mai vorbit de unchi de ai mei. Ce să fac, sînt prea mulți notabili. Bunica paternă a dat naștere la 11 copii, ea însăși la părinți erau 11 frați și surori. Apoi, cei din partea bunicului. Mai sînt și cei aromâni, din partea mamei. Erau alte timpuri, cînd UE nu exista. Copiii erau bogăția familei, ei erau brațele de muncă prin care se asigura hrana și bunăstarea familiei. Azi, dacă pui un copil să învețe ce este munca, riști să ajungi la închisoare fiindcă îl exploatezi. Copiii nu mai au decît drepturi – ajung să mă întreb cîteodată dacă sa-ți ucizi părinții, profesorii, colegii – ceea ce a ajuns frevent – este chiar un drept recunoscut copiilor? Peste nu mult timp, omenirea va trece prin clipe foarte grele, dar premeditate. Oare nătîngii de azi, dintre care cei mai mulți știu doar să deschidă leptopul și să-și încălzească la microunde o mîncare toxică, cum vor face față?

Dar să mă întorc. Sființirea bisericii a fost făcută de episcopul Iosif Gafton care, plăcut surprins de inițiativele, tenacitatea și dăruirea unchiului meu, i-a propus să vină la la episcopie. Nu știu cum a decurs discuția, în nici un caz nu se punea problema de vreun șantaj, dar ideea este că unchiul meu a răspuns că ar veni doar dacă i se lasă și parohia. Și iată că episcopul a fost de acord iar unchiul meu a fost în același timp preot în Vaideeni (unde venea sîmbăta după-amiaza sau de marile sărbători), dar și consilier cultural iar mai apoi și secretar al Episcopiei Rîmnicului și Argeșului.

Unchiul meu Victor Ionescu, așa cum erau toți studenții de la teologie, a fost legionar. Am scris la un moment dat că în familia mea nu au fost legionari, dar nu m-am gîndit să precizez că este vorba de partea aromână a familiei, prea bătrîni sau prea tineri ca să fie legionari. În toamna lui 1940, noul guvern legionar, a cerut studenților (cel puțin de la teologie) recomandări din partea șefului de organizație (fiindcă nu peste tot erau cuiburi). Unchiul meu i-a scris lui Ion Ștefu, primarul legionar din Vaideeni (învățător de meserie, în casa căruia erau mai multe cărți decît în tot restul satului laolaltă). Ștefu i-a răspuns cam de genul: „Păi bine măi Victore, nu ai dat toată vara pe aici, și acum vrei recomandare?” Această scrisoare, păstrată, a fost salvarea unchiului meu – cînd a început prigoana, a arătat scrisoarea și a fost lăsat în pace.

În Vaideeni, în vîrf de munte, nu știu dacă mai existau alți legionari, și oricum rebeliune nu a existat. Dar, după cîteva luni, Ion Ștefu și tata au fost arestați de jandarmul satului, Mărăcine, și duși, conform obiceiului,  pe jos din post în post pînă la Rîmnicu Vîlcea, urcați în tren și prezentați tribunalului militar din Craiova. Acuzația? Normal – legionarism. Vă dați seama că nu mi-ar fi nici frică și nici rușine să spun că tata, Dumnezeu să-l odihnească, ar fi fost legionar. Dar nu a fost! Necazul lui era altul: cum era la modă pe atunci, bunul lui prieten Mișu Neacșu, ucenic de croitor, a confecționat două uniforme legionare, una pentru el și una pentru tata; în plus, în coliba din văi unde tata rămînea peste noapte păscînd vitele, s-a găsit și „Cărticica șefului de cuib”. Norocul lor a fost că la Craiova au dat peste un judecător mintos și de bună credință care după ce a citit dosarul, i-a întrebat: „Bani de întors aveți?” Ștefu a răspuns că da. Tata, care nu avea nici un ban, de frică să nu fie arestat, a spus și el că da. Și, fără bani și fără mîncare, i-au trebuit trei zile să străbată peste dealuri și văi ca să ajungă pînă în Vaideeni.

În perioada în care Mareșalul Antonescu fusese în domiciliu forțat la Mănăstirea Bistrița, jandarmul Mărăcine a fost însărcinat cu supravegherea lui. După ce  ajuns în fruntea țării, Mareșalul, apreciind comportarea avută de jandarm, l-a chemat la el și l-a întrebat cum să îl recompenseze. „Domnule general (Antonescu încă nu ajunsese maresal), m-am căsătorit cu o fată din Vaideeni. Aș vrea să mă trimiteți acolo.” Așa ajunsese Mărăcine în Vaideeni.

După ani de zile, în anii ’50, tata, lucrînd în Gostat, a ajuns în Bărăgan. Aici, l-a regăsit pe Mărăcine, slugă credincioasă – din proprie inițiativă, acesta alesese să o urmeze pe Maria Antonescu pentru a o ajuta pe bătrîna doamnă să facă față greutăților iernilor de acolo.

Dar ne depărtăm de patriarhi. Există suspiciuni că securitatea i-a scurtat viața patriarhului Iustinian, cel mai bun patriarh pe care l-a avut România.

Următorul patriarh a fost Iustin Moisescu (1910-1986, patriarh între 1977-1986). Este notoriu faptul că era omul securității. A avut însă un merit: s-a opus demolării bisericii Sfînta Vineri, cea pe care Rosen Moses o vroia distrusă întrucît prin măreția sa întuneca Templul Coral din imediata vecinătate. Se spune că din această cauză a fost ucis.

Am avut ocazia să stau de vorbă cu ultimul preot care l-a vizitat la spital (cred ca Filantropia, dar mă mai lasă și pe mine memoria), în ultima sa zi de viață. Om uns cu toate alifiile, preotul a luat o sticlă de whisky (ceea ce atunci nu se găsea pe toate drumurile, dar era mult mai bun), a urcat pe etaj, i-a dat sticla unei asistente cu instrucțiunile de rigoare. Aceasta a dus sticla securiștilor care păzeau rezerva și care s-au retras în oficiu să vadă ce dușman capitalist este în sticlă. Preotul a intrat în salon iar patriarhul, vazîndu-l, i-a spus „… (numele preotului), m-au otrăvit”! În aceeași zi, a și murit.

A urmat Teoctist Arăpașu (1915-2007), un alt om al securității. Eu sînt de acord despre morți să spunem și ceva de bine („de mortuis nihil nisi bine”), dar să mințim este peste orice normă morală. Teoctist este prezentat ca un student eminent dar adevărul pare să fie altul. Ceea ce știu eu din familie contravine biogafiei de pe Wikipedia. Și anume, începînd facultatea înaintea unchiului meu, a terminat-o după, întrucît marele profesor Teodor M. Popescu îl tot lăsa repetent reprosindu-i: „Cum să te trec mă pe tine? Că ești în stare într-o zi să ajungi episcop și să mă pui să-ți pup mîna!” Biografia Wikipedia a lui Teoctist a fost mult îmbunătățită în ultimul timp.

Teoctist nu a avut nici o jenă, nici un deranj în ce privește demolarea bisericii Sfinta Vineri. Îmi aduc aminte și nu voi uita niciodată cum, urcînd dealul de la Piața Unirii, cînd locuințele de pe partea dreaptă fuseseră deja demolate, Sfînta Vineri se vedea în soarele verii exact precum Sacre Coeur din Montmartre, așa cum o vedeam în cărțile poștale.

Cînd adevărul este valoarea supremă a creștinismului, cum putea să fie creștin un mincinos ca Teoctist? Teoctist a spus că nu știa de demolarea bisericii, întrucît în acel moment se afla în Austria. Și dincolo de mormînt ar trebui să-i fie rușine. În ziua demolării, părintele paroh Gelu Bogdan a sărit în fața Elenei Ceaușescu implorînd într-o ultimă încercare să oprească demolarea sfintei biserici, monument istoric (în locul căreia avea să ia ființă un bloc ce avea la parter o unitate de alimentație publică despre care se spunea că era loc de întîlnire pentru homosexuali). Izgonit, părintele Gelu a fugit spre patriarhie, unde patriarhul, nervos, i-a repsoșat înainte de orice vorbă: „Ce ai făcut Gelule? Ai supărat-o pe tovarașa!” Apoi, a plecat liniștit la Viena. Este un moment pe care mi l-a relatat personal părintele Gelu Bogdan, dar care se regăsește mai dezvoltat în cartea mai sus-menționată a părintelui profesor Ioan Buga.

Cu binecuvîntarea lui Teoctist, au fost demolate vreo 20 de biserici din București, printre care și biserica Troița (Sfînta Treime) în care am fost botezat eu.

După revoluție, în cadrul BOR a început altă revoluție, cea a coloneilor împotriva generalilor. Pe moment, Teoctist, crezîndu-se învins, s-a retras la mănăstirea Sinaia. Apoi, văzînd că de fapt nu se schimbă nimic pe fond, s-a reîntors triumfal în fruntea bisericii.

Dar cei ce trecuseră prin temnițe, au crezut că într-adevăr a avut loc schimbarea. Maica Veronica, ctitorea Mănăstirii Vladimirești, a redeschis mănăstirea. În scurt timp maicile adunate aici au fost deprinse să învețe nu numai dragostea de Dumnezeu, ci și curajul, lupta pentru adevăr. Cînd Teoctist se deplasa prin țară, cîteva măicuțe de la Vladimirești îl urmau scandînd: „Teoctist-Securist!”, „Teoctist-Antichrist!” Jandarmii le alungau, le băteau, le amendau sau le arestau.

În ajunul Crăciunului 1994 cineva îmi spune că două dintre aceste măicuțe, amendate, întrucît nu aveau bani de amendă (normal! depuseseră jurămînt de sărăcie!), au fost condamnate la închisoare. Mi-a dat un număr de cont. Nu stăteam bine cu banii, dar mi-am rupt de la gură pentru una din amenzi iar pentru cealaltă, am găsit un prieten dispus să o suporte. Apoi, a început aventura! O zi întreagă am umblat să pot plăti la CEC (cum era pe atunci) amenzile. Deși explicam despre ce este vorba, peste tot mi se spunea că nu pot depune bani în numele altcuiva!  Doar cînd se lăsase noaptea, la un pas de închiderea unităților, o șefă de agenție de pe Calea Văcărești a înțeles situația și mi-a primit banii. Nici acum nu știu dacă măicuțele au reușit să petreacă noaptea Nașterii Domnului în mijlocul familiei de la Vladimirești.

Mi-am dorit mult să văd această mănăstire, să o cunosc pe maica stareță Veronica Gurău, să le cunosc pe cele două maici. Din păcate, nu am reușit. Maica stereță Veronica, dar și fostul duhovnic al mănăstirii înainte de fărădelege, părintele Ioan Iovan, ambii trecuți prin temnițe, au murit. BOR nu a catadicsit să dea nici un comunicat, ca în cazul securiștilor.

Cu toate păcatele sale, Teoctist a avut și o latură bună: patriotismul. A avut in repetate rînduri ocazia de a-și exprima patriotismul. Se pare că din această cauză masoneria i-a scurtat viața. Pentru ca pe tronul patriarhal să urce al șaselea patriarh, Daniel Ciobotea (ns. 1951, patriarh din 2007).

Informații de peste tot (inclusiv unele de la fratele său) ne anunță că actualul patriarh  este general SIE, ca și un alt bănățean de renume, socrul mic Ilie Sîrbu, ambii recrutați de DIE încă de pe cînd biserica i-a trimis să învețe în occident; că a fost de mult timp recrutat de masonerie; că este ahtiat după bani – ceea ce se vede (pe de-o parte simonia, adică acordarea contra a zeci de mii de euro a parohiilor bănoase celor apropiați lui prin pensionarea forțată a preoților sau mutarea lor forțată, pe de-altă parte prin  milioanele de euro furați în toată țara din alocările bugetare pentru biserici prin devize cu para-ndărăt, pe de-a treia parte din comerțul cu cherestea al mănăstirilor din Moldova cărora li s-au retrocedat sute de mii de hectare de pădure (de la mănăstirea Neamț în sus am parcurs o distanță enormă în care pe de-o parte și pe alta a drumului erau numai stive de cherestea – așa un comerț mănăstiresc cu lemn, nu am mai văzut decît la muntele Athos). Sînt unii preoți de bună credință care se întreabă dacă nu cumva sumele enorme pe care le strînge acest nou „Altîn bei” („Prințul aurului”) nu merg cumva spre masonerie.

Ne uităm de la Justinian, la Iustin, de la Iustin, la Teoctist, de la Teoctist, la Daniel… Cum vreți oameni buni să ne ajute Dumnezeu cînd am ajuns conduși tot mai mult de oamenii satanei?

Este aproape miezul nopții de Înviere.

Hristos a Înviat!

                                                                                               Dan Cristian IONESCU

3 Comments

  1. podaru valentin

    Indoiala pe care o aveti dumneavoastra, autorul,asupra unor date prezentate, asa cum spuneti in preambulul articolului, ar fi fost bine -sau sa zic corect- sa le specificati pe parcursul articolului. Doriti pe de o parte sa va exonerati de raspunderea publicarii unor date false iar pe de alta parte faceti cititorul sa creada ca toate cele spuse sunt adevarate sau toate neadevarate. V-as sugera sa reluati publicarea articolului numai cu datele pentru care aveti date certe, verificate! Numai bine, Adevarat a Inviat!

    • Dan Cristian Ionescu

      Nu am fugit niciodata de raspundere. Am crezut ca se intelege ceea ce sint convins ca este adevarat si ceea ce se spune si ar putea fi adevarat. Fac aceste precizari care sper sa va satisfaca:
      – pe parintele arhimandrit Chesarie Gheorghescu il cunosc personal si povestea lui o stiu chiar de la acesta, inclusiv prigoana suferita dupa 1985 din partea episcopului Gherasim;
      – pe parintele Gelu Bogdan il cunosc personal si chiar de la acesta stiu evenimentele din ziua demolarii bisericii Sfinta Vineri pe care le-am relatat, inclusiv lasitatea lui Teoctist;
      – pe parintele Ion Buga l-am cunoscut de asemenea – dragostea lui pentru adevar l-a transformat in oaia neagra a bisericii si i s-a luat parohia (Sf. Gheorghe Vechi); biserica din Grecia, tara in care a petrecut mult timp la studii, l-a apreciat suficient de mult ca dupa aceasta sa il invite sa predea la facultatile de teologie din Grecia; din pacate nu mai stiu in prezent nimic de dinsul; am incredere totala in cartile sale, un adevarat rechizitoriu asupra situatiei nenorocite in care se afla biserica noastra de azi (cind l-am cunoscut, eram impreuna cu unii preoti renumiti – ne-a intrebat ce facem, i s-a raspuns ca discutam despre biserica ortodoxa romana; el a spus: „Biserica ortodoxa romana? Mai exista?”). Repet, am toata increderea in afirmatiile acestui preot curajos si responsabil asupra lui Teoctist si Teodosie. Mai mult decit atit, despre nemernicul si coruptul de Teodosie, am cunoscut personal o victima a sa, un bun crestin (ridicase o biserica) pe care coruptia lui Teodosie, pe atunci vicar patriarhal, l-a distrus – nu pot in lipsa acordului acestuia sa intru in amanunte, dar dupa aceasta, bunul crestin, a ajuns sa-si blesteme familia daca dupa moarte il duce la biserica. Teodosie il naucise in asa fel, incit bietul om ajunsese sa il confunde pe Teodosie cu biserica sau invers). Pacat ca nu pot sa spun mai mult;
      – il cunosc personal pe preotul care l-a vizitat pe patriarhul Iustin in ultima zi de viata, si de la acesta cunosc ultimele sale cuvinte;
      – in lucrurile pe care le stiu de la tatal meu sau de la unchiul meu, am incredere totala;
      – despre cum l-a predat staretul (pe atunci) Gherasim pe Adrian Fageteanu securitatii, am urmarit la TVR la „Memorialul durerii’ declaratia ultimului supravietuitor al lotului „Rugul aprins”; devenit curios, am cautat pe net si am regasit aceasta informatie;
      – despre chefurile organizate de Gherasim la episcopie cu sefii PSD, stiu de la un preot convocat dupa miezul noptii de Gherasim sa le cinte;
      – in judetul Vilcea, am mai multe rude preoti, de la care stiu multe alte amanunte, inclusiv despre contul lui Gherasim;
      – am multi prieteni preoti sau stareti, in Bucuresti sau in tara, care mi-au vorbit despre coruptia enorma din biserica.
      Repet, in aceste informatii am o incredere deplina. Altele, au valoare de adevar istoric.
      Daca Miron Cristea a fost mason? Nu stiu si nici nu cred. Asa cum am scris, fara sa confirm, este o varianta lansata in ultimul timp.
      Despre faptul ca patriarhul Daniel si Ilie Sirbu ar fi generali SIE, intr-adevar, nu exista probe – eu am auzit asta de la prieteni care stiu multe. Ca Daniel este mason, o spune chiar fratele lui. Pasiunea pentru bani (arghirofilia) care a devenit parca principala activitate a bisericii, nu mai trebuie comentata intrucit este evidenta. Acum o luna si ceva, la TV a fost prezentat un material exceptional legat de furtul banilor publici alocati bisericii.
      Domnule Podaru Valentin, apreciez modul critic in care ati privit articolul mei. Sper ca v-am raspuns. Si va asigur inca o data, niciodata, nu am fugit de raspundere. Toate cele bune!

Trackbacks / Pings

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


*