Atitudini

Drept la replică refuzat de revista „Vitralii – lumini și umbre” a veteranilor din Serviciile Române de Informații

  Stimate Domnule Marius Albin Marinescu, Director al publicațiilor „Justițiarul” și „Justițiarul sibian”,  Ca urmare a faptului că redacția revistei […]

 

Stimate Domnule Marius Albin Marinescu, Director al publicațiilor „Justițiarul” și „Justițiarul sibian”,

 Ca urmare a faptului că redacția revistei „Vitralii – lumini și umbre” mi-a refuzat publicarea unui drept la replică, vă trimit următorul text-drept la replică, cu respectuoasa rugăminte să îl publicați.

Cu deosebit respect,

                                                                                                  Prof. univ. dr. Corvin Lupu

 

 

Drept la replică

                Scrisoare adresată domnului col. (r) Filip Teodorescu

                                                                                          Motto: „Adevărul supără pe om”

 

                        Domnule Președinte ACMRR-SRI, Col. (r) Filip Teodorescu,

Am citit textul pe care l-ați publicat în nr. 25/2015 al revistei „Vitralii” și solicit un drept la replică, pe care deontologia vă obligă să mi-l acordați.

Din capul locului, apreciez faptul că aceste „clarificări” ale dumneavoastră sunt mici detalii, în nici un caz „greșeli impardonabile”, cum le credeți dumneavoastră. Coloana vertebrală a lucrării, fondul ei, este neatins de „clarificările” dumneavoastră. Mă bucur pentru dumneavoastră, în calitatea mea de colaborator al revistei „Vitralii” și al A.C.M.R.R.-S.R.I., că nu ați contrazis ideile de fond ale cărții: comandanții Securității au încălcat grav legislația care le preciza atribuțiile; Securitatea a fost racordată la acțiunea de declanșare a revoltei populare și Securitatea a fost, alături de trădătorii din Armată, factorul principal al arestării președintelui României și dării lui pe mâna asasinilor săi, printre care s-au găsit și doi reprezentanți ai fostei Securități, Virgil Măgureanu și Gelu Voican-Voiculescu, cel care vorbea demonstranților de pe o mașină a Securității. Mă bucur că nu ați contrazis tentativele unor reprezentanți de vârf ai Securității de a-l înlătura pe Nicolae Ceaușescu, încă din anul 1972, că nu ați contrazis faptul că unii dintre denigratorii lui Ceaușescu de la Radio „Europa Liberă” erau agenți ai Securității etc. etc. Mă bucur, de asemenea, că nu ați mai contrazis existența unui conflict de lungă durată între Nicolae Ceaușescu și Securitate, așa cum ați făcut-o în 2014, când ați oprit de la publicare un articol dedicat acestui conflict important. Dacă ați fi contestat aceste realități, v-ați fi compromis tare.

În al doilea rând, oricâtă îngăduință aș avea, nu pot să accept tonul peiorativ al textului dumneavostră, privitor la calitatea mea de cercetător științific și îl consider jignitor. Eu chiar sunt cercetător științific, în cadrul unui Centru de Cercetări Științifice al Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, Departamentul de Relații Internaționale, Științe Politice și Studii de Securitate, unde sunt titular de zeci de ani și profesor plin de mulți ani. Sunt cercetător științific de Istorie, nu sunt jurist făcut prin diferențe la FF, ca dl. Rogojan, subinginer, ca dl. Stoenescu, sau fantomă, ca dumneavoastră. Ați folosit de 7 (șapte) ori aluzia peiorativă la calitatea mea de cercetător științific, ceea ce nu vă onorează. Dacă în circuitul militar închis în care ați lucrat dumneavoastră se acceptau și asemenea atitudini, în viața intelectuală publică de astăzi, ele nu se admit.

Privitor la detaliile la care vă referiți dumneavoastră, doresc să fac și eu câteva mențiuni. Rămân convins că A.C.M.R.R.-S.R.I. este o creație a S.R.I., nu a fostei Securități și fiind o creație a S.R.I., nu se putea înființa fără aprobarea S.R.I. Cred că acest lucru vi l-a spus personal dl. director George Cristian Maior, fost colaborator al cadrelor didactice ale colectivului condus de mine. Sper și eu ca ofițerii de informații să fie loiali „țării și poporului”, nu generic, cum spuneți dumneavoastră, politizând, ci loiali pe baza legislației în vigoare, pe care să o respecte și acum și în viitor, cu sfințenie și, în nici un caz ca în decembrie 1989.

Privitor la afirmațiile mele despre lt. col. Gabriel Anastasiu, lucrurile sunt limpezi. Ca istoric mă ocup și cu morții, nu numai cu cei vii. În deontolgia jurnalistică, într-adevăr, sunt situații în care nu se pot aborda persoane care nu sunt de față, care nu pot să dea replici, iar în doctrina creștină, despre morți numai de bine. La istorie este altfel: sunt analizați și morții și cei vii. Istoria cuprinde mult mai mulți morți decât oameni vii. Dar este cert că Gabriel Anastasiu a mințit când a afirmat că nu au fost străini implicați în evenimentele din decembrie 1989, la Timișoara, sau oriunde altundeva în România. Șeful lui direct, dl. col. Gh. Rațiu, scrie într-o carte cum i-au identificat, pe unii i-au anchetat etc. și că a lăsat în fișetul său dosarele cu toate datele culese despre provocatori străini care au acționat în România. Apoi, există foarte numeroase declarații ale altor actori implicați, inclusiv interviuri date de dumneavoastră personal, în care se arată rolul foarte mare, chiar decisiv, al agenților străini în evenimente, iar răposatul Gabriel Anastasiu declara, sub jurământ mincinos, că nu a fost implicat nici un străin. Apărați cauze moarte, domnule președinte! Cât despre avansarea lui Anastasiu la gradul de colonel, în timpul detenției, când era acuzat de genocid, o recunoașteți și dumneavoastră, doar că o motivați în alt fel decât mine, ceea ce este nerelevant. Istoria nu insultă pe nimeni. Dacă vreți să mă contraziceți științific, vă rog să prezentați alte documente decât cele pe care le-am citat eu, în care Anastasiu recunoaște adevărul. Așa se contrazice în știință. Până atunci, rămâne cum am stabilit: Anastasiu a mințit în fața anchetatorilor și a instanței și a fost avansat la gradul de colonel în penitenciar, nu altundeva. Deci, este „clar”, ca să vă citez pe dumneavoastră.

Privitor la rapoartele dumneavoastră adresate d-lui gl. Iulian Vlad, prin intermediul gl. Emil Macri, spuneți că nu aveați atribuții privitor la agenții străini din statele socialiste și mă acuzați că nu am înțeles nimic, vă răspund cu o întrebare: despre care din agenții altor servicii secrete străine, alții decât cei din statele socialiste, ați făcut vorbire în fața anchetatorilor, a instanței militare sau a Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989”? Vă răspund tot eu: despre nici unul și erați sub jurământ… Este cert că ați făcut toate declarațiile în conformitate cu dorințele conspiratorilor și ale puciștilor care au luat puterea în România și care, ulterior, în compensație, v-au numit în funcția de prim-adjunct al directorului S.R.I. Eu merg mai departe și, chiar dacă dumneavoastră spuneți că nu am „înțeles nimic”, afirm cu tărie: după 22 decembrie 1989, în toată perioada în care a continuat să existe Uniunea Sovietică, decidenții din sistemul de Siguranță Națională, adică președintele Ion Ilici Iliescu, consilierul prezidențial pentru Securitate Națională, gl. Vasile Ionel, ministrul Apărării, Nicolae Militaru (Lepădat) și directorul S.R.I., Virgil Măgureanu (Imre Asztalos), toți fiind agenți sovietici dovediți, au numit în toate funcțiile importante numai oameni de mare încredere ai Moscovei, membrii ai agenturii ei din România. Nu mai citez toți investigatorii care au ajuns la această concluzie.

Contrazicându-mă privitor la ofițerul Ilie Nicolae, nu ați observat nota de subsol care menționa că informația a fost preluată de mine din cartea fostului maior de securitate Radu Tinu. Deci, certați-vă cu Radu Tinu. Oricum, Ilie Nicolae a fost o vreme C.I.-st al Penitenciarului „Popa Șapcă”, ceea ce recunoașteți și a și aruncat petarde asupra demonstranților, ceea ce afirmă Radu Tinu. Am scris corect. Dumneavoastră ați completat doar că înainte de a fi C.I.-st, a fost ofițer M.Ap.N., ceea ce au fost și alți numeroși ofițeri de securitate și de miliție. Nu știu până acum și nici nu am scris, ce vroia de fapt Ilie Nicolae: să-i întărâte pe revoltați, sau să-i reprime? Oricum, este tot numai un mic detaliu.

Privitor la asasinarea lui Petre Moraru, pe care dumneavoastră o contestați, fără să fi fost în celulă cu el, afirmați că aș fi scris că a fost asasinat pe 31 decembrie 1989. Nu! A fost asasinat pe 31 ianuarie 1990. Pe 31 decembrie 1989, lt. col. Atudoroaie nu era încă revenit în acea celulă. Acesta din urmă a fost arestat în 22 decembrie 1989, eliberat în 23 decembrie 1989 și folosit în diverse misiuni, după care a fost retrimis în celulă cu Petre Moraru, iar ulterior, după asasinarea acestuia, a fost din nou eliberat și recuperat de Virgil Măgureanu, care l-a numit în funcții foarte mari, așa cum am arătat în lucrare. Un fel de „joacă de-anchisoarea”… Despre detaliile pe care nu le-am prezentat în carte, ale morții colonelului Petre Moraru, rămas devotat legislației, jurământului și ordinelor comandanților săi, până la moarte, am să scriu altădată. Dar determinarea cu care dumneavoastră, ca și dl. gl. Iulian Vlad, ca și alți actori implicați în evenimente, combateți asasinarea lui Milea, a lui Moraru și a altor militari care nu s-au raliat loviturii de stat și au respectat legislația, trezește nedumeriri și întărește concluziile privitoare la posibile implicări ale Securității în moartea acestora. De altfel, privitor la asasinarea lui Milea, a lui Nuță, a lui Mihalea și a lui Trosca, am dovedit în carte, fără putință de tăgadă, că au fost implicați decisiv și reprezentați ai Securității.

După cum am arătat, dumneavoastră ați fost numit prim-adjunct al directorului S.R.I. și nu ați fost o excepție de la regula de a se numi numai oameni de mare încredere ai conspiratorilor. Încrederea v-ați cucerit-o prin ascunderea adevărului în fața anchetatorilor și a instanței. În afara complicilor conspiratorilor, nimeni nu a avut nici un fel de acces în sferele înalte ale puterii. Acest lucru a fost recunoscut și în paginile revistei „Vitralii”, pe care o conduceți și în care prezentați doar luminile Securității, nu și umbrele, care au rămas doar un proiect inițial neîndeplinit. Dau ca exemplu un articol memorialistic al d-lui Mihai Montanu. Ca urmare, afirmația dumneavoastră: „scenarita înţeleg că este boală grea”, care se dorește să minimalizeze afirmațiile mele, va primi următorul răspuns: da, domnule președinte, toate evenimentele din decembrie 1989 și din perioada care a urmat au cuprins scenarii, din păcate, multe și urâte, făcute cu rea intenție, pentru acapararea României de către grupul pro-sovietic din care ați făcut și dumneavoastră parte. Ar fi fost totul bine și scenariile acceptabile de către istoria României profunde, dacă acest grup de putere și de interese nu ar fi lichidat economia și finanțele României și nu ar fi închinat țara străinilor, cu toate bogățiile ei.

La punctul al șaptelea al contestării unor detalii mărunte din cartea mea, dați un citat referitor la o declarație a dumneavoastră, în care afirmați că nu  veți vorbi despre secretele Timișoarei și veți merge în mormânt cu acele secrete. Degeaba vă supărați pe adevăr, domnule președinte, în 24 octombrie 2011 ați declarat explicit în „Evenimentul zilei” că nu vreți să spuneți adevărul despre ce s-a întâmplat la Timișoara. Toată lumea interesată vă poate citi interviul, pe care încercați acum să-l nuanțați. În acest caz, în care nu doriți să spuneți adevărul, eu vă recomand să nu mai vorbiți deloc și să nu mai scrieți nimic despre acele evenimente. Dacă știți adevărul și nu vreți să-l spuneți, nu-și mai au rostul nici alte afirmații. Nu se poate ca să ne citiți pe noi, pe istorici și să ne spuneți că nu avem dreptate și că dumneavoastră, marele deținător al adevărului, nu aveți voie să vorbiți, iar noi trebuie să vă credem pe cuvânt de onoare, fără să ne puteți oferi nici o probă dintre cele acceptate de cutumele cercetării științifice, nici măcar ale investigațiilor jurnalistice, și ele foarte importante. Lăsați-vă de publicistică! Sunteți pe drumul greșit! Faceți deservicii și nici nu aveți pregătirea și nivelul necesar să vă pronunțați privitor la cercetările unor profesioniști ai Istoriei. Nu știu cum nu vă jenați să încercați să-l combateți și pe cercetătorul Cristian Troncotă.

Pe de altă parte, după părerea mea, așa cum au făcut și alții, aveți voie să vă simțiți dezlegat de jurământul față de fosta Securitate, domnule președinte, pentru că Securitatea s-a desființat de peste un sfert de secol și sunteți dezlegat de jurământul de pe timpul comuniștilor, pe care oricum nu l-ați respectat. L-ați dat degeaba.

S.R.I. și S.I.E. nu se revendică a fi urmașele fostei Securități și nu acceptă această etichetă. Ca urmare, nici teoria dumneavoastră că în istoria României a existat un singur Serviciu Național de Informații, unul și același, nu este recunoscută oficial de S.R.I. Eu cred însă că sunt alte motive care îi fac pe principalii actori din fosta Securitate să nu ne spună adevărul despre ceea ce știu, până astăzi. Eu cred că acestea sunt legate tot de conținutul cărții mele și al titlului ei. Faptul că ați continuat să lucrați pentru S.R.I., ca și colegul dumneavoastră Mihai Caraman, agent sovietic dovedit, nu onorează instituția, fiind un gest de îngăduință față de generația dumneavoastră și de recompensă a conspiratorilor ajunși la putere pentru sprijinul decisiv pe care li l-ați dat, în dauna României.

Faceți afirmația că până acum un an și câteva luni am fost băiat bun”, sugerând că acum nu mai sunt. Cartea mea Trădarea Securității… nu infirmă nimic din ceea ce am scris în cartea România în 1989. De la revolta populară la lovitura de stat, apărută în anul 2010. Nu am schimbat nici un sens, ci doar am completat informația, coborând în adâncurile murdare ale evenimentelor. Eu am afirmat totdeauna că Securitatea nu a reprimat revolta populară și, deci, până în 22 decembrie 1989, nu a generat morți și răniți, din rațiuni de reprimare. Până aici, toate bune și ați fost de acord cu mine. Păi cum să fi reprimat Securitatea, dacă ea acționa în direcția încurajării revoltei și a înlăturării lui Nicolae Ceaușescu? Dacă n-ar fi trădat, ar fi făcut munca obligatorie de prevenire, ar fi neutralizat provocatorii străini, vâsautniki și toți agenții care s-au plimbat în voie în lungul și în latul României, de la Iași la Timișoara, de la Timișoara la București, de la Oradea, la Cluj, Sibiu și Turnu Severin etc. Ar fi neutralizat toate provocările, așa cum a procedat Miliția+Armata la Iași, în 14 decembrie, iar Trupele de Securitate ar fi menținut ordinea publică fără nici un fel de problemă. În timpul acestor evenimente, noi, stupid people (l-am citat pe conspiratorul protejat de Securitate, Saul Brukner, deghizat în român sub numele de Silviu Brucan), credeam că avem o Securitate care neutralizează agenții străini și ne apără bogățiile și uriașele acumulări făcute din munca poporului român. Ne-am înșelat. Securitatea s-a raliat acțiunii revoltaților manipulați, agenturilor străine și trădătorilor din Armată, a încălcat legile și l-a arestat pe președintele țării, pe care era obligată să-l apere, nu să-l dea pe mâna criminalilor. Cred că sunteți de acord, domnule colonel (r) Filip Teodorescu, că la Târgoviște nu a fost un proces, ci un asasinat, premeditat și executat de conspiratori și de puciști, inclusiv de grupul de conducere al Securității, din care și dumneavoastră ați făcut parte.

Problema trădării comandanților Securității și a urmărilor ei, cea mai delicată problematică a evenimentelor, am amânat-o mereu de la publicare din dorința de a o pătrunde cât mai bine și cât mai corect. De aceea am ieșit mai târziu cu aceste aspecte, moment în care ați început să mă cenzurați, sau să nu-mi mai publicați articolele, cu toate că eu îmi asumam răspunderea pentru orice eventuale erori, cum se întâmplă la toate publicațiile serioase. Apoi, fără să mă anunțați, m-ați eliminat și din Colegiul științific al revistei, din care am fost rugat să fac parte. De altfel, după ce l-ați eliminat și pe redactorul șef, dl. prof. univ. dr. Cristian Troncotă, am înțeles că în redacție nu mai doriți istorici care să scrie adevărul, respectiv să abordeze atât luminile, cât și umbrele istoriei Securității.

Ultimul punct al textului dumneavoastră, al optulea, cel privitor la faptul că soția gl. Atudoroaie ar fi fiica gl. Pleșiță este, într-adevăr, o eroare a unui memorialist, eroare preluată de mine. Această eroare pe care mi-o asum a fost semnalată cu „tam-tam” și de fostul secretar al comandantului D.S.S., într-un articol pe care l-a răspândit prin toată lumea. Am mai greșit și două prenume, pe care în cartea din 2010 le-am scris corect și, de neînțeles, la corectură, ne-a scăpat și mie și editurii o virgulă, pusă chiar între un subiect și un predicat, de care s-a făcut foarte mare caz. Semnalarea acestor mici erori, accentuez: erori foarte mici, în comparație cu semnificația uriașă a conținutului cărții, respectiv a trădării comandanților Securității din decembrie 1989, mi-a fost utilă și le-am îndreptat deja, astfel că ultimele mii de exemplare tipărite nu mai cuprind aceste erori. Desigur nici în edițiile viitoare ale cărții, nu vor mai apărea.

Din toate disputele verbale pe tema apariției cărții mele, este tot mai evident că adevărul provoacă dureri și supără pe om. Dar cea mai gravă urmare a evenimentelor din decembrie 1989 este traseul României către actualul ei statut internațional de colonie, în cadrul căreia tot ce nu s-a distrus și nu s-a furat nu ne mai aparține nouă, românilor, aceasta petrecându-se pe fondul manipulării poporului de către făptașii din decembrie 1989.

În rest, domnule președinte, vă doresc succes în activitatea de comandă a structurii în fruntea căreia vă găsiți.

 

                                                                               Prof. univ. dr. Corvin Lupu, Cercetător științific

 

 

 

 

3 Comments

  1. obiectiva

    IN JUDECATA CU VITRALIILE SI CERETI DESPAGUBIRI…….PENTRU NERESPECTAREA DREPTULUI LA REPLICA ….audio VIZUAL……

    DECIZIE nr.114 din 14 octombrie 2002
    privind dreptul la replică şi rectificare

    Textul actului publicat în M.Of. nr. 773/24 oct. 2002

    Având în vedere dubla calitate a Consiliului Naţional al Audiovizualului, de garant al interesului public şi de unică autoritate de reglementare în domeniul programelor audiovizuale,
    convinşi de faptul că orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare, care cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice,
    conştienţi, totodată, că libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine,
    ţinând cont de faptul că exercitarea dreptului la libera exprimare comportă îndatoriri şi responsabilităţi,
    având în vedere obligaţia radiodifuzorilor de a informa în mod obiectiv publicul prin prezentarea corectă a faptelor şi a evenimentelor, precum şi obligaţia Consiliului Naţional al Audiovizualului de a apăra, în domeniul programelor audiovizuale, drepturile fundamentale ale omului,
    în temeiul prevederilor art. 10 alin. (3) lit. e), art. 17 alin. (1) lit. d) şi ale art. 41 din Legea audiovizualului nr. 504/2002,
    membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului adoptă următoarea decizie:
    Art. 1. – Orice persoană fizică sau juridică, indiferent de naţionalitate, ale cărei drepturi sau interese legitime au fost lezate prin prezentarea în cadrul unui program audiovizual a unor fapte neadevărate beneficiază de dreptul la replică.

    Art. 2. – (1) Dreptul la replică nu poate fi solicitat:

    a) pentru judecăţi de valoare;
    b) în situaţia în care radiodifuzorii au respectat principiul audiatur et altera pars;
    c) în situaţia în care se solicită replica la replică;
    d) în cazul în care radiodifuzorul răspunde acuzaţiilor unei persoane, cu condiţia să nu afecteze drepturile sau interesele legitime ale unui terţ;
    e) în cazul unui acord scris încheiat de radiodifuzor cu persoana lezată.
    (2) Respectarea principiului audiatur et altera pars presupune condiţii nediscriminatorii de exprimare în cadrul aceluiaşi program.

    Art. 3. – (1) Orice persoană fizică sau juridică, indiferent de naţionalitate, ale cărei drepturi sau interese legitime au fost lezate prin prezentarea în cadrul unui program audiovizual a unor informaţii inexacte beneficiază de dreptul la rectificare.

    (2) Rectificarea nu poate fi solicitată în cazul în care inexactitatea informaţiilor nu este semnificativă şi clară şi nici în cazul unui acord scris încheiat de radiodifuzor cu persoana lezată.

    Art. 4. – (1) Radiodifuzorii au obligaţia de a asigura persoanei care se consideră lezată de prezentarea în cadrul unui program audiovizual a unor fapte neadevărate sau informaţii inexacte accesul la revizionarea sau la reaudierea programului respectiv în termen de 24 de ore de la data primirii unei solicitări scrise din partea respectivei persoane.

    (2) Accesul la revizionarea sau reaudierea programului audiovizual poate fi asigurat fie direct, la sediul radiodifuzorului, fie indirect, prin înmânarea unei copii video sau audio, într-un format acceptat de solicitant, a programelor respective.

    (3) Persoanele care se consideră lezate de prezentarea unor fapte neadevărate sau informaţii inexacte pot solicita revizionarea sau reaudierea unui program audiovizual în termen de cel mult 20 de zile de la data difuzării acestuia.

    (4) În cazul în care persoanele lezate sunt minori în vârstă de până la 14 ani, cererea de revizionare sau reaudiere va fi semnată de părinţi sau de reprezentantul legal; pentru minorii cu vârste între 14 şi 18 ani cererea va fi semnată de aceştia şi de părinţi sau de reprezentantul legal.

    (5) Minorii vor fi asistaţi la revizionări sau reaudieri de părinţi sau de reprezentantul legal.

    Procedura exercitării dreptului la replică

    Art. 5. – (1) Persoanele ale căror drepturi sau interese legitime au fost lezate prin prezentarea unor fapte neadevărate şi care doresc să beneficieze de dreptul la replică vor transmite în scris, la sediul postului care a difuzat programul incriminat, o cerere care va conţine următoarele:

    a) numele persoanei care se consideră vătămată, adresa acesteia, telefonul sau orice alt mijloc care să facă posibilă contactarea sa rapidă şi eficientă;
    b) serviciul de programe care a difuzat emisiunea în care s-a produs lezarea, data şi ora difuzării, denumirea emisiunii;
    c) faptele neadevărate pentru care se solicită dreptul la replică;
    d) motivarea cererii;
    e) textul replicii.
    (2) În cazul minorilor în vârstă de până la 14 ani cererea va fi semnată de părinţi sau de reprezentantul legal; pentru cei cu vârste între 14 şi 18 ani cererea va fi semnată de aceştia şi de părinţi sau de reprezentantul legal.

    Art. 6. – Textul replicii trebuie să se refere numai la faptele neadevărate contestate, să fie exprimat în limitele decenţei şi să nu conţină ameninţări sau comentarii marginale.

    Art. 7. – Cererea va fi înregistrată de radiodifuzor cu precizarea datei şi orei primirii, iar solicitantului i se va înmâna o dovadă scrisă în acest sens.

    Art. 8. – Termenul de transmitere a cererii este de cel mult 20 de zile de la data difuzării emisiunii în care s-a produs lezarea.

    Art. 9. – Radiodifuzorul poate refuza dreptul la replică în următoarele situaţii:

    a) cererea nu a fost trimisă în termenul prevăzut de art. 8;
    b) textul replicii nu întruneşte condiţiile stabilite de art. 6;
    c) lungimea textului depăşeşte cu mult necesarul dreptului la replică, iar persoana lezată nu acceptă scurtarea textului;
    d) persoana care solicită dreptul la replică nu respectă condiţiile prevăzute la art. 5;
    e) radiodifuzorul deţine dovezi care probează adevărul faptelor prezentate.
    Art. 10. – (1) Radiodifuzorul va decide, în termen de două zile de la data primirii cererii de acordare a dreptului la replică, dacă îi va da curs sau nu.

    (2) În cazul în care radiodifuzorul decide acordarea dreptului la replică, va comunica persoanei lezate, în termen de două zile de la data primirii cererii, ziua şi ora difuzării dreptului la replică.

    (3) În cazul în care radiodifuzorul refuză să acorde dreptul la replică, va comunica în scris solicitantului decizia luată şi motivarea acesteia, în termen de două zile de la primirea cererii.

    (4) În refuzul motivat se vor mai comunica solicitantului următoarele:

    a) posibilitatea, în cazul în care acesta este nemulţumit de decizia radiodifuzorului, de a se adresa Consiliului Naţional al Audiovizualului;
    b) termenul de 15 zile de la data primirii refuzului motivat, în care solicitantul se poate adresa Consiliului Naţional al Audiovizualului;
    c) adresa Consiliului Naţional al Audiovizualului şi un număr de telefon la care solicitantul poate contacta Consiliul pentru a obţine informaţiile necesare.
    Art. 11. – (1) Dreptul la replică va fi difuzat gratuit, în termen de 3 zile de la data aprobării cererii, în aceleaşi condiţii în care drepturile sau interesele legitime ale persoanei au fost lezate: în cadrul aceluiaşi interval orar, aceleiaşi emisiuni, în limitele aceleiaşi durate şi cu precizarea emisiunii în care s-a produs lezarea.

    (2) Dacă emisiunea în care s-a produs lezarea este programată într-un interval mai lung de 7 zile, dreptul la replică se difuzează în termen de 3 zile, în acelaşi interval orar şi cu precizarea emisiunii în care s-a produs lezarea.

    Art. 12. – Dreptul la replică se exercită fie prin difuzarea pe post a intervenţiei directe a persoanei lezate, fie prin difuzarea unei înregistrări realizate de solicitant ori de radiodifuzor.

    Procedura rectificării

    Art. 13. – (1) Persoanele ale căror drepturi sau interese legitime au fost lezate prin prezentarea unor fapte inexacte şi care doresc să beneficieze de rectificare vor transmite în scris, la sediul postului care a difuzat programul incriminat, o cerere care va conţine următoarele:

    a) numele persoanei care se consideră vătămată, adresa acesteia, telefonul sau orice alt mijloc care să facă posibilă contactarea sa rapidă şi eficientă;
    b) serviciul de programe în cadrul căruia s-a difuzat emisiunea în care s-a produse lezarea, data şi ora difuzării, denumirea emisiunii;
    c) faptele inexacte pentru care se solicită rectificarea;
    d) motivarea cererii.
    (2) În cazul minorilor în vârstă de până la 14 ani cererea va fi semnată de părinţi sau de reprezentantul legal; pentru cei cu vârste între 14 şi 18 ani cererea va fi semnată de aceştia şi de părinţi sau de reprezentantul legal.

    Art. 14. – Cererea va fi înregistrată de radiodifuzor cu precizarea datei şi orei primirii, iar solicitantul va primi o dovadă scrisă în acest sens.

    Art. 15. – Termenul de transmitere a cererii este de cel mult 20 de zile de la data difuzării emisiunii în care s-a produs lezarea.

    Art. 16. – (1) Radiodifuzorul va decide, în termen de două zile de la data primirii cererii de rectificare, dacă îi va da curs sau nu.

    (2) În cazul în care radiodifuzorul decide rectificarea, va comunica persoanei lezate, în termen de cel mult două zile de la primirea cererii, ziua şi ora difuzării rectificării.

    (3) În cazul în care radiodifuzorul refuză rectificarea, va comunica în scris solicitantului, în termen de două zile de la primirea cererii, decizia luată, motivarea acesteia şi informaţiile prevăzute în art. 10 alin. (4).

    Art. 17. – (1) Dreptul la rectificare se exercită prin difuzarea gratuită pe post, în termen de 3 zile de la data aprobării cererii, în acelaşi interval orar, a unui material realizat de radiodifuzor, prin care acesta corectează, în spiritul adevărului, informaţiile inexacte care au produs lezarea.

    (2) Radiodifuzorul este obligat să precizeze emisiunea în care au fost prezentate informaţiile inexacte şi data difuzării ei.

    (3) Radiodifuzorul nu poate difuza rectificarea fără acordul prealabil al persoanei lezate.

    Art. 18. – Rectificarea poate fi refuzată de radiodifuzor în următoarele situaţii:

    a) solicitarea a depăşit termenul prevăzut de art. 15;
    b) solicitarea nu îndeplineşte condiţiile stabilite de art. 3 alin. (2) şi art. 13.
    Sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului

    Art. 19. – (1) Persoana ale cărei drepturi sau interese legitime au fost lezate prin prezentarea în cadrul unui program audiovizual a unor fapte neadevărate sau informaţii inexacte şi căreia i s-a refuzat dreptul la replică sau rectificare se poate adresa Consiliului Naţional al Audiovizualului în termen de 15 zile de la data primirii refuzului motivat din partea radiodifuzorului.

    (2) În cazul în care radiodifuzorul nu îşi îndeplineşte obligaţia de a comunica solicitantului decizia luată, persoana se poate adresa Consiliului Naţional al Audiovizualului în termen de cel mult 30 de zile de la data difuzării programului care a produs lezarea.

    Art. 20. – Sesizarea, însoţită de întreaga documentaţie referitoare la cererile de acordare a dreptului la replică sau rectificare, se înregistrează la registratura Consiliului Naţional al Audiovizualului.

    Art. 21. – Consiliul Naţional al Audiovizualului este obligat să se pronunţe asupra sesizării în termen de cel mult 7 zile de la data înregistrării ei.

    Art. 22. – În cazul în care Consiliul Naţional al Audiovizualului dă câştig de cauză solicitantului, radiodifuzorul va aduce la îndeplinire decizia Consiliului Naţional al Audiovizualului în cel mult 3 zile de la data comunicării. Sancţiuni

    Art. 23. – Încălcarea dispoziţiilor prezentei decizii se sancţionează după cum urmează:

    a) refuzul aducerii la îndeplinire a dispoziţiilor referitoare la acordarea dreptului la replică se sancţionează conform art. 90 alin. (2) din Legea nr. 504/2002;
    b) refuzul aducerii la îndeplinire a dispoziţiilor privind acordarea rectificării, precum şi nerespectarea celorlalte prevederi din prezenta decizie se sancţionează conform art. 91 din Legea nr. 504/2002.
    Art. 24. – Acordarea dreptului la replică sau rectificarea nu împiedică persoana ale cărei drepturi sau interese legitime au fost lezate să se adreseze instanţelor judecătoreşti.

    Art. 25. – La data intrării în vigoare a prezentei decizii se abrogă Decizia Consiliului Naţional al Audiovizualului nr. 43/2001 privind acordarea dreptului la replică în cadrul programelor audiovizuale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.238 din 10 mai 2001.

    Consiliul Naţional al Audiovizualului
    Gabriela Stoica,
    membru

    Bucureşti, 14 octombrie 2002.

  2. obiectiva

    Dreptul la replică
    Convinşi de faptul că orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare, care cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice, conştienţi, totodată, că libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine, ţinând cont de faptul că exercitarea dreptului la libera exprimare comportă îndatoriri şi responsabilităţi, membrii consiliului director al ziarului Făclia adoptă următoarea decizie:

    Art. 1. – Orice persoană fizică sau juridică, indiferent de naţionalitate, ale cărei drepturi sau interese legitime au fost lezate prin prezentarea în cadrul unui articol a unor fapte neadevărate beneficiază de dreptul la replică.

    Art. 2. – (1) Dreptul la replică nu poate fi solicitat:

    a) pentru judecăţi de valoare;

    b) în situaţia în care redactorul/redactorii au respectat principiul audiatur et altera pars;

    c) în situaţia în care se solicită replică la replică;

    d) în cazul în care redactorul sau publicaţia răspunde acuzaţiilor unei persoane, cu condiţia să nu afecteze drepturile sau interesele legitime ale unui terţ;

    e) în cazul unui acord scris încheiat de redacţia ziarului Făclia cu persoana lezată.

    (2) Respectarea principiului audiatur et altera pars presupune condiţii nediscriminatorii de exprimare în cadrul aceluiaşi articol sau reportaj.

    Art. 3. – (1) Orice persoană fizică sau juridică, indiferent de naţionalitate, ale cărei drepturi sau interese legitime au fost lezate prin prezentarea în cadrul unui articol în ziarul Făclia, a unor informaţii inexacte beneficiază de dreptul la rectificare.

    Procedura exercitării dreptului la replică

    Art. 5. – (1) Persoanele ale căror drepturi sau interese legitime au fost lezate prin prezentarea unor fapte neadevărate şi care doresc să beneficieze de dreptul la replică vor transmite în scris, la sediul redacţiei ziarului Făclia, o cerere care va conţine următoarele:

    a) numele persoanei care se consideră vătămată, adresa acesteia, telefonul sau orice alt mijloc care să facă posibilă contactarea sa rapidă şi eficientă;

    b) numărul ziarului şi articolul în care s-a produs lezarea

    c) faptele neadevărate pentru care se solicită dreptul la replică;

    d) motivarea cererii;

    e) textul replicii.

    (2) În cazul minorilor în vârstă de până la 14 ani cererea va fi semnată de părinţi sau de reprezentantul legal; pentru cei cu vârste între 14 şi 18 ani cererea va fi semnată de aceştia şi de părinţi sau de reprezentantul legal.

    Art. 6. – Textul replicii trebuie să se refere numai la faptele neadevărate contestate, să fie exprimat în limitele decenţei şi să nu conţină ameninţări sau comentarii marginale.

    Art. 7. – Cererea va fi înregistrată de redacţia ziarului Făclia cu precizarea datei şi orei primirii, iar solicitantului i se va înmâna o dovadă scrisă în acest sens.

    Art. 8. – Termenul de transmitere a cererii este de cel mult 30 de zile de la data publicării articolului în care s-a produs lezarea.

    Art. 9. – Redacţia ziarului Făclia poate refuza dreptul la replică în următoarele situaţii:

    a) cererea nu a fost trimisă în termenul prevăzut de art. 8;

    b) textul replicii nu întruneşte condiţiile stabilite de art. 6;

    c) lungimea textului depăşeşte cu mult necesarul dreptului la replică, iar persoana lezată nu acceptă scurtarea textului;

    d) persoana care solicită dreptul la replică nu respectă condiţiile prevăzute la art. 5;

    e) redacţia ziarului Făclia deţine dovezi care probează adevărul faptelor prezentate.

    Art. 10. – (1) Redacţia ziarului Făclia va decide, în termen de de cinci zile de la data primirii cererii de acordare a dreptului la replică, dacă îi va da curs sau nu.

    (2) În cazul în care redacţia ziarului Făclia decide acordarea dreptului la replică, va comunica persoanei lezate, în termen de cinci zile de la data primirii cererii, următoarea dată a apariţiei ziarului în care va fi publicat dreptul la replică.

    (3) În cazul în care redacţia ziarului Făclia refuză să acorde dreptul la replică, va comunica în scris solicitantului decizia luată şi motivarea acesteia, în termen de cinci zile de la primirea cererii.

    (4) În refuzul motivat se vor mai comunica solicitantului următoarele:

    a) posibilitatea, în cazul în care acesta este nemulţumit de decizia redacţiei, de a se adresa instanţelor judecătoreşti;

    Art. 11. – Dreptul la replică va fi publicat gratuit, în următorul număr al ziarului de la data aprobării cererii, în aceleaşi condiţii în care drepturile sau interesele legitime ale persoanei au fost lezate: în cadrul aceleişi secţiuni, aceleiaşi pagini, în limitele aceleiaşi lungimi de semne şi cu precizarea articolului în care s-a produs lezarea.

  3. pareristul

    „…traseul României către actualul ei statut internațional de colonie, în cadrul căreia tot ce nu s-a distrus și nu s-a furat nu ne mai aparține nouă, românilor, aceasta petrecându-se pe fondul manipulării poporului de către făptașii din decembrie 1989.” Aici am o impresie diferita. Cred ca mai sunt si romani bogati ,cu firme, cu imagine. Securistii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*