Cap limpede

De ce „înghite” presa tăcerea suspectă a președintelui?

  Pentru o Presă care se respectă, mai ales atunci când forţe subversive practică jocul periculos al golirii de substanţă […]

 

Pentru o Presă care se respectă, mai ales atunci când forţe subversive practică jocul periculos al golirii de substanţă a democraţiei, este cu neputinţă ca o dezvăluire–bombă, lansată de un fost înalt demnitar al statului, nu doar să nu facă obiectul dezbaterii în public a subiectului, dar aproape să treacă neobservată şi, astfel, societatea să fie manipulată prin omisiune! Şi totuşi, nu cu multă vreme în urmă, mai exact în iarna lui 2015, precedentul preşedinte al României nu a ezitat să ne spună, probabil în virtutea informaţiilor confidenţiale la care a avut acces ca şef al statului, că actualul preşedinte Iohannis, ar deţine – de drept şi de fapt – inclusiv proprietăţi imobiliare (pe care obişnuieşte să le frecventeze regulat) în S.U.A.! În consecinţă, pentru mai multă obiectivitate reproduc fragmentar declaraţia sa publică: „Nu jucaţi ţara la ruletă sau păcănele să vedeţi dacă iese sau nu! Nu va plăti Iohannis, el rămâne cu 3000 de € salariu, rămâne şi cu cele 6 case de la Sibiu, şi cu cele de la Miami, nu i le ia nimeni (…) Nu i le ia nimeni pe cele de la Miami care sunt, sub aparenţă, ale acestui tenismen ratat care cică a fost mare tenismen de făcut investiţii de la Miami”.

Deoarece o astfel de exprimare nu lasă loc de interpretări, m-aş fi aşteptat bunăoară ca, având în faţă o informaţie incendiară cu implicaţii grele asupra caracterului actualului preşedinte, care nu ezită nici o clipă să figureze ca mare apologet justiţiar şi reper de moralitate în cruciada anticorupţiei, Presa naţională să recurgă în regim de urgenţă la investigaţii care eventual să scoată la iveală faţa reală a lui Iohannis, D.N.A. să se autosesizeze şi să constate dacă într-adevăr acesta s-a folosit de funcţia de primar al Sibiului ca să parvină prin posibile acte de corupţie, serviciile secrete să ne spună tot ce ştiu şi, evident, însuşi Preşedintele să se apere spunând că este victima unei calomnii pe care o va demonta ca nu cumva să se facă vinovat de fals în declaraţia sa de avere!

Din nefericire, cum nimic din toate acestea nu s-a întâmplat, nu ne rămâne decât să considerăm că avem de-a face cu o tăcere condamnabilă a lui Iohannis, să asistăm la modul lamentabil cum sfârşeşte „mitul sasului incoruptibil” Iohannis, să ne deplângem condiţia de a ne fi capurată şi fraudată încrederea încă o dată, ca popor, de nişte unelte corporatiste care, în meschinăria lor, reprezintă de fapt adevărata problemă de securitate naţională a României…

                                                                                        Prof. Costel Neacşu

1 Comment

  1. H.B.

    Excelentă devoalare a unei probleme de securitate națională a României!
    Felicitări dl. Prof.Costel Neacșu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*