Colimator

Locul 47 ocupat de România la Olimpiada de la Rio, cel mai slab din istoria participărilor noastre. Ghinion!

                                        […]

 

                                            O, TEMPORA! O, MORES!

Foarte rar, din cînd în cînd, scriu despre sport. Deși în tinerețe am practicat mai multe sporturi, avînd ca antrenori nume mari, astăzi îmi este foarte greu să scriu, fiindcă acum nu pot scrie decît cu amărăciune, cu obidă, cu revoltă.

S-au terminat Jocurile Olimpice 2016, și vreau să împărtășesc unele gînduri legate de istoria acestora.

În primul rind, pentru cei care îi consideră pe aromâni ca fiind frații lor, le ofer un motiv de mîndrie. Promotorul “avant la lettre” al Jocurilor Olimpice moderne, a fost un aromân, Evangelis Zappas (pe numele său de aromân Vanghelie Zappa, 1800-1865). Născut în sudul actualei Albanii, în apropierea legendarei capitale a aromânilor, Moscopole, a intrat de foarte tînăr în armata turcă iar la retragere, cu banii strînși în timp, și-a cumpărat o moșie în județul Ialomița (la Broșteni). Valorificînd cu îndemînare moșia, a strîns o avere foarte mare (aromânii au fost foarte pricepuți în afaceri, mulți dintre ei devenind foarte bogați – dar, spre deosebire de alte popoare, au făcut aceste averi prin afaceri corecte, din care să cîștige ambele părți; în orice caz, nu s-au lăsat furați de nimeni iar, dacă cineva vroia să-i fure, puneau mîna pe armă).

Ca mulți alți aromâni bogați (familia baronului Dumba și a baronului Sina la Viena, Emanuel Gojdu la Budapesta, George Averoff la Atena, George Bellu în București și, chiar astăzi, Gheorghe Becali, cu toate păcatele sale), Zappa a fost un mare filantrop. Și vreau să mai precizez că bisericile ortodoxe din sudul Albaniei și din sudul actualei Macedonii, au fost ridicate de aromâni – la fel, bisericile ortodoxe din Viena și Budapesta, doar că, în Europa limba greacă fiind mult mai cunoscută, aromânii vorbeau aceasta limbă, ceea ce a condus la numirea acestor biserici drept biserici grecești.

Să ne întoarcem la Zappa. În Principatele Unite, a oferit sprijinul material pentru înființarea viitoarei Academii Române, precum și pentru refacerea Bucureștiului în urma unui mare incendiu. La Atena, a finanțat ridicarea Zappeionului – un complex de clădiri cu stadion, amfiteatru de conferințe și cu săli de gimnastică.

Dar în istoria olimpică, el a intrat prin fapul că sprijinit de vărul său Constantin, a readus la viață anticele jocuri olimpice, prima nouă ediție fiind numită „Olimpiada Zappeiană” – a suportat cheltuielile acestei prime ediții (1859), desfășurate la Olimpia. Visul său era extinderea acestor jocuri olimpice, dar a murit înainte de a-l realiza.

După trei decenii, visul i l-a împlinit Pierre de Coubertin iar în 1896, la Atena, a avut loc prima ediție a jocurilor olimpice moderne, pe stadionul olimpic ridicat, la rugămintea prințului Constantin, cu ajutorului aromânului George Averoff, care a donat 920.000 de drahme (pe atunci, drahma era mult mai puternică decît în momentul convertirii la euro).

După aceste rînduri, ce să mai scriu?

Despre faptul că pe vremea lui Ceaușescu noi ne întorceam de la JO cu saci de medalii, pe cînd acum ne-am întors cu o borsetă?

Despre faptul că ultima noastră medalie a fost cîștigată în ultimul moment de un rus căruia i-am dat cetățenia română? Bravo lui, iar eu îi mulțumesc. Am înțeles că ar fi cecen – deci, 20 % din medaliile noastre ni le-a adus Cecenia!

Este trist, este frustrant, este revoltător la ce s-a ajuns. Dar cine să se revolte? Bloggerii? Pensionarii? Muncitorii cu ziua răspîndiți prin toată Europa și în afara ei? Amatorii de telenovele? Bețivii de la MAT?

Mă uit în urmă și mă apucă nostalgia, jalea și revolta.

În 1930, la prima ediție la CM de fotbal, am fost printre cele 13 echipe participante și am cîștigat cu 3-1 primul meci, jucat cu Peru. Am cîștigat Balcaniada lui “13-0”, scorul total înregistrat în meciurile cu Iugoslavia, Bulgaria și Grecia. Rapidul se calificase în finala Cupei Europei Centrale, și doar izbucnirea războiului a oprit desfășurarea finalei. Steaua a cîștigat Cupa Campionilor Europeni.

Am avut înainte de război campioni europeni profesioniști la box (Lucian Popescu, campion la 3 categorii sau Aurel Toma). După război, începînd cu Nicolae Linca (JO 1956) am cîștigat nici nu mai știu cite medalii de aur olimpice, mondiale, europene.

Am avut nenumărați campioni olimpici, mondiali și europeni la lupte libere și lupte greco-romane.

În 1952, Iosif Sîrbu a cîștigat prima noastră medalie de aur la tir. După care au urmat altele.

Acum 4-5 decenii, eram în mod tradițional campioni mondiali la handbal.

În anii ’60, finala CCE la volei se juca uneori între Rapid și Dinamo.

Tot în anii aceia, la rugby, concuram de la egal la egal cu cei din Turneul celor 5 națiuni.

De vreo 5 decenii, am început să fim printre principalii favoriți la caiac-canoe, iar apoi și la canotaj.

După Mexic (1968 – Ionel Drîmbă), am prins gustul aurului olimpic la scrimă.

După Montreal, devenisem marii favoriți la concursurile de gimnastică feminină, dar începuseră să apară victorii, mai rare, și la concursurile masculine.(Îmi cer anticipat scuze bătrînilor reprezentanți ai sporturilor omise – de pildă baschetbaliștilor de la Steaua, la meciurile cărora mă duceam la Sala Floreasca, în care jucau in grupele CCE cu francezi, italieni și spanioli). Eu însă mă gîndesc DE CE situația de azi.

În primul rînd (cred eu) este distrugerea sentimentului patriotic care pe vremea lui Ceaușescu îi anima pe sportivii români.

În al doilea rînd, a contat foarte mult distrugerea bazei de masă a sportului popular, astăzi mult- hulita „Daciadă”, cea care scotea la iveală marile talente, viitorii campioni.

În al treilea rînd, bazele sportive au devenit obiect al interesului mafioților imobiliari, care le-au dobîndit ilegal, transformîndu-le în zone rezidențiale ori în cîrciumi de lux.

În al patrulea rînd, în loc să aloce bani pentru dezvoltarea sportului românesc, diguitorii acestuia, în afara banilor pe care și-i acordă cu multă larghețe, acordă premii enorme sportivilor profesioniști, care cîștigau milioane de $! În anul 2.000 Leonard Doroftei, boxer profesionist, a fost premiat cu 500 milioane lei vechi – în același an FRB justifica slaba performanță a boxerilor la JO de la Sidney (un argint și un bronz) prin lipsa fondurilor! Iar acum vreo doi ani, Gabi Szabo, încă ministru al sportului, anunța că vrea să o premieze din partea MST pe Simona Halep pentru cîștigarea nu mai știu cărui turneu – Simona Halep a cîștgat milioane de dolari, nu avea nevoie de acești bani. Nu știu dacă în final i s-au oferit acești bani, nu știu dacă i-a primiit. Dar dacă i-a primit, m-ar dezamăgi profund.

În al cincilea rînd, cei care au condus și conduc destinele fotbalul românesc (Mircea Sandu, Dumitru Dragomir și Răzvan Burleanu) ori ale sportului românesc (fostul deputat PSD Adrian Alin Petrache dar și predecesorii săi) sînt niște MAFIOȚI.

În al șaselea rînd, părinții preferă să dea o șpagă profesorului de sport ca să îl lase pe copilul lor pentru ca, în loc de mișcare, să mai mănînce un hamburger.

Pentru JO din 2020, am o veste bună și una proastă, Vestea bună este că dacă naturalizăm trei alegători kenieni, putem cîștiga toate ce trei medalii la maraton. Vestea proastă este că în lipsa acestei variante, s-ar putea să nu mai obținem nici o medalie.

P.S.: pentru Alexandru Florian, țin să precizez în mod apăsat că nici unul dintre aromânii care au stat la baza înființării JO, nu a fost legionar! Deși, probabil, dacă ar mai fi trăit, sigur ar fi îmbrăcat cămașa verde.
                                                                              Dan Cristian IONESCU

 

 

 

 

1 Comment

  1. Cristian P.

    De aia o fi asa fericit in poza ? De locul 47, ca-i satisfacator de jos ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


*