Colimator

Parandărătul regal

    După 1990, limba română s-a îmbogățit cu un nou cuvînt: PARANDĂRĂT! Este un termen apărut în argoul parlamentarilor […]

 

 

După 1990, limba română s-a îmbogățit cu un nou cuvînt: PARANDĂRĂT! Este un termen apărut în argoul parlamentarilor și al clasei politice, în general. Se pare că ar veni din vocabularul barbugiilor. Ca termen recent inventat, mi se pare inspirat, dovedind încă o dată geniul limbii române! Dar și geniul celor care au inventat nu cuvîntul, ci stratagema!

În ce constă parandărătul?

Să zicem că se întoarce în România un fost rege cu moștenitorii săi. Și aceștia se prezintă la oficialii republicii și le cer niscaiva retrocedări de posesii, castelul Bran sau castelul Peleș, să zicem. La prima discuție, republicanii resping cu indignare cererea de restitutio. Atitudine care face o bună impresie la public, la electorat. La a doua discuție, o lasă ceva mai moale și în final reprezntanții republicii recunosc dreptul la restituire. Ba chiar ajung și la semne pe sub masa tratativelor. Drept care, după ce publicul protestează la ideea ca Peleșul să nu mai fie proprietatea statului român, a „poporului”, guvernanții găsesc soluția prin care să împace și capra, și varza: retrocedează Peleșul, cu obligația ca noii proprietari să-l vîndă înapoi statului !…

Iar noii proprietari sunt întrebați cu cât vor să vîndă Peleșul? Cu zece milioane, vor fi zis negociatorii majestății sale! La care reprezentanții statului român obiectează: Nu-i prea puțin?!… Noi ne-am gândit să vă oferim 30 de milioane! Se face târgul, iar din aceste 30 de milioane majestatea sa dă îndărăt 15 milioane!…

Acesta este vestitul parandărăt! Casa regală primește chiar mai mult decât a cerut, dar dă și 15 milioane la partidele și șefii de partid care guvernează la data tranzacției. Iar cum tranzacția s-a discutat cu două guverne, unul de stânga, altul de dreapta, parandărătul se împarte frățește, la toată clasa politică de fapt! La tot eșichierul politic din Parlament!

Sau, alt exemplu: dai în judecată statul, care este proprietar al unor imobile prețioase, precum fostul sediu al Muzeului Literaturii Române sau Casa Monteoru, fost sediu al Uniunii Scriitorilor. Petentul vine cu martori mincinoși, cu acte false etc. Iar adversarul petentului, adică statul și Uniunea Scriitorilor, ca proprietari și beneficiari, nu se prezintă la proces să ceară expertiza actelor, a martorilor etc. Deși au o armată de consilieri juridici, aceștia nu sunt trimiși la proces să facă opoziție la escrocherie. Să o dea de gol!… De ce? Pentru că parandărătul! Cineva la Ministerul Finanțelor, de ce nu și la conducerea Uniunii Scriitorilor?!, a făcut parandărăt cu reclamanții! Adică a primit de la aceștia tainul cuvenit și convenit ca statul să fie inactiv pe durata procesului!

În ce privește ultimele două exemple, discutate printre scriitori la o bere, numele cel mai pomenit este al domnului Varujan Vosganian, persoana cea mai informată în materie de stare financiară a Uniunii Scriitorilor. Cu vechime penală, cu tot ce trebuie ca să aibă de unde da detaliile necesare! Problema este să se găsească cine să-i ceară aceste explicații! Eu m-aș autosesiza, dar nu mă cheamă DNA, ci numai…

                                                                                    al dumneavoastră Ion COJA

5 octombrie 2016

1 Comment

  1. Țiți Șelaru

    Domnule profesor Ion Coja, Dumneavoastră minimalizați în mod voit aportul esențial al majorității politicienilor la îmbogățirea limbii române dovedindu-ne astfel că nu este o limbă moartă asemeni celei latine. In afara remarcii Dumneavoastră, cu tot respectul, îmi permit ca să mai amintesc și de cuvântul ”șpagă” preluat cu eficiență din argoul țigănesc și care astfel a înlocuit cu eficiență pe acela de ”mită” care încă mai zace prăfuit prin dincționare. Nu în ultimul rând fiind plăcut impresionat de ”conștiința” politicienilor noștri care ne sufocă cu grija lor permanentă și în special de ex președintele Băsescu în ale cărui expuneri de idei și alte povești la posturile TV de știri nu scapă prilejul ca să ne atragă atenția că numai pentru a-și proteja propria sa conștiință de povara minciunilor a devenit extrem de atent la opiniile formulate. In sfârșit, aceasta ar fi prima veste fericită pentru Națiunea Română și anume aceea că POLITICIENII AU CONȘTIINȚĂ!! Superb, mai bine păstra această veste minunată pentru Revelion sau poate … pentru data de ”1 Aprilie!”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


*