Cap limpede

Ridiculizatele „babe pupătoare de moaște”, fără ele neamul românesc era dispărut

                                Calea Babelor Iar dacă […]

                                Calea Babelor

Iar dacă încă nu te vezi și pe tine, acolo, printre ele, nu crede că nu ești în pomenit în rugi. Nu scapi. Noi toți suntem în rugile lor „mult folositoare”. Căci dintr-o Cale de Babe ne tragem toți, ca niște frați estimp și în ist loc. Dacă nu crezi, uită-te la bunele și străbunele tale. Mai sunt ele fete mari cu obrajii rumeni? Poate prin tablouri vechi.

 Sarcasm pe Facebook: „Alertă de trafic intens în Iași. Pe drumul către moaște se circulă babă la babă!”

Da, sunt din Iași. Locuiesc de 17 ani pe traseul Babelor către moaște. De 17 ani am străzile îngrădite, dau explicații jandarmilor, uneori merg pe jos, am mai mult de curățat la poartă, am găsit un portofel golit, într-o primăvară, pe sub frunze și zăpadă, cu acte de Babă în el, aruncat peste gard, în grădina mea, în toamnă, de un șmecher de hoț… și, împreună cu niște surori catolice dintr-un sat, am găsit Baba și i-am trimis actele…

Mă uit la mulțimea aceea de Babe (de copii, de tineri, de mai puțini moși, că bărbații sunt mai puțin rezistenți ori rămân cu animalele acasă ori sunt deja plecați la Domnul). Le privesc cum stau nopți la rând în frig. Eu mă culc la căldură (și tu), iar Babele stau ca fraierele și zgribulesc în ploaie, li se face rău, deranjează SMURD-ul & ambulanța deja ocupate, nu-i așa? cu chestii mai elevate în orașul nostru, capitală blablabla…

Dar nu cad prea multe Babe pe jos, că se sprijină unele pe altele. Se țin între ele drepte, fiecare cu păcatele și durerile ei, orideunde ar fi. Și se ațin așa, ca niște pinguini autohtoni osoși, unele de spatele altora, și toate împreună, de firul nevăzut care leagă durerea de speranță.

S-a fi făcut grâu`, maicî, pi la voi, anu‘ ista? Pi la noi, nu, c-o plouat… Șî, câți copchii zîci cî ai? Șî pi undi‘s, maicî? Ș-a mii, tăt diparti…Tăt duș cu treabî, au șî ii copchii la școli… Nu, niși a mii n-o vinit anu ista… da‘ cu ajutoru Sfintii poati vin la anu că de-amu sî cam gatî… s-o cam gătat cu viața noastrî… atâta bucurii mai avem șî noi… gându‘ la copchii și aișea, la Sfântî…

Și mai fac un pas… și mai trec de un gând. Și mai spun o rugăciune, când le este frig, se mai încurajează… se mai contrazic unele cu altele, apoi se împacă, își mai dau un colț de pâine, doar au drum de dus înainte… poate mâine dimineață o să ajungă coada…

Uneori ies în stradă cu ceaiuri calde, cu porții de hrană fierbinte. Și ne bucurăm de a dărui, nu de a primi. Și fac asta împreună cu fiica mea. Cum aș putea s-o învăț, mai direct, respectul, compasiunea? La un curs de Personal Development?

Câteodată plouă crunt și e un frig de îți aduci aminte și păcatele nefăcute. Și de Sfânta Parascheva e frig când plouă, fraților. Anul ăsta, cât pentru cei zece în care nu a plouat… Când intru în casă: căldurică, Chopin pe youtube, supă fierbinte, sfeșnic cu lumânare aprinsă pe masă… bețișoare parfumate… subiecte… suntem „normali”. Afară, lame de cuțit. Și ploi însemnate cantitativ. Cu intensificări ale vântului.

Vine noaptea. Dai să te culci. Te gândești că e alegerea Lor. Și… Vrei să scapi de Babe? Nu poți. Le vezi la televizor: umilite, arătate în posturi jenante, căutate cu lumânarea de niște mici șacali care, astfel, își ascut dințișorii pentru viitor.

Dar, slavă Domnului, Babele de la televizor parcă nu seamănă cu cele din rând. Eu mă duc de dimineață să verific. Când colo, ce văd? Mâinile crăpate, aspre, uscate și înnegrite de muncă, de frig, de zloată, de arșiță… Mâinile lor noduroase, cioturi închircite de cărat greutăți la animale, cu sacul, de la câmp…

Mă uit la Ele. Sunt Babele alea care s-au născut înainte sau chiar în timpul Războiului. Poate le-au fost răpiți tații ori frații de gloanțe. Sunt Babele care au dus Greul. Care au trecut prin foamete. Cărora li s-a furat averea. Babele care, pe când erau fete, n-au avut dosar bun și n-au mai făcut liceul ori vreo școală mai înaltă. Ai căror părinți, frați ori uncheși au înfundat pușcăriile comuniste.

Sfânta Parascheva la București, 1944.

Sfânta Parascheva la București, 1944.

Babele astea au trăit în carnea vieții lor mărirea și căderea epocilor. Ele Știu. Ele sunt Memoria. Pe fața fiecăreia citești Istoria țării, mai abitir decât în manualele actuale.

Babele astea au muncit la CAP-uri până la ultima sudoare. Babele au semănat, au prășit cu sapa, au cules, au cărat cu spinarea, au făcut snopi și au dat la dobitoace. Babele astea au mers pe lângă căruță sau car, să le fie mai ușor animalelor.

Pe spinarea Babelor s-au clădit fabricile, uzinele, spitalele, grădinițele și școlile. Babele au pansat rănile bolnavilor, Babele au spălat murdăria din toate birourile, din toate w.c.-urile, din trenurile, din grădinițele și școlile prin care am trecut. Babele au fost lângă bărbați pe șantiere. Babele astea au ridicat copii și au dat țării ăsteia inteligență cât în alte zece țări.

Babele au căutat găinile în fund să vadă dacă au ou să-l dea nepoților la oraș, „să aibă oușor bun, de țară, maică…”. Babele astea au muls vacile și aduc la oraș brânză adevărată, ca să nu se mai spurce pruncii cu otrăvuri cu brand și preț din supermarket. Babele au făcut cozonacii și pâinea bună, cu cruce deasupra, păștile de Paști și ouăle înroșite.

Babele astea au adus pe lume miei, viței, pui de găină sau gâște fără număr, ele au dat la păsări, ele au dat la dobitoace, ele le-au gătit, ele le-au îngrijit. Și au grijit omul, copiii, casa și curtea, grădina, câmpul și cimitirul. Babele au zis „Doamne ajută!” la vremi de grele încercări și au învățat să ceară ajutor de sus cu teamă și blândețe, pe când Omul lor suduia. Babele au moșit femeile și au învățat fetele să fie cinstite și cinstitoare. Babele au lăut pruncii și i-au vindecat la ceas de cumpeni. Babele astea mai știu câte un leac din plante sau câte o poveste ori descântec. În poala Babelor ăstora nepoții au primit o mângâiere aspră când părinții au plecat să spele domnești dosuri italiene pentru câțiva firfeurei.

parascheva-1947

Babele astea nu au avut curent și au învățat carte la lumânare. Dar au scris ori au ținut minte și au dus mai departe povești, cântece, snoave și tradiții. Babele au tors lâna oilor, au boit-o cu vopsele din flori de câmp, au cusut la lampă ii cu altițe, cămeși de mireasă și de mire, au țesut covoare, lăicere, cuverturi, grindare, au împletit șosete groase bărbaților care s-au dus la pădure să aducă un car de lemne, copiilor care s-au dus cu uratul ori la școală… Am întrebat o Babă de la Sucevița, care cususe astă-iarnă cămeșa soțului și iia ei, bătute de cruciulițe, de ieșiseră împreună, în straie aidoma, la o Mare și Sfântă Sărbătoare: „Când ai cusut atâta, mătușă, în trei luni? Printri treabî, maicî!”. Stâlpi. Stâlpi de oameni ce țin și Cerul sus și Pământul jos, și mai duc și portul, în cel veac ce vine.

Babele astea ele au grijit vatra, casa, tinda, prispa și ograda, au vopsit gardurile, au albit ștergarele și au împodobit ferestrele și porțile. Babele au făcut masă mare cu zamă de cucoș, găluci cu carni și cuptioare de poale-n brâu și au așteptat oaspeți mari, copiii-domni, la hram ori la sărbători. Atunci și-au spălat mânurile mai abitir, numai că nu iese negreala, chiar cu sare de lămâie. Nu iese decât oleacă de sânge prin crăpăturile adânci, dar trece cu seu de oaie.

Sfânta Parascheva la București, 1944.

Sfânta Parascheva la București, 1944.

Babelor ăstora le-au murit copiii în burtă sau în leagăn din lipsă de medici, de medicamente ori de cunoștințe, pile și relații. Le-au murit bunii și străbunii, iar ele se tot țin de calendar, de biserică și de cimitir. Babelor ăstora capitalismul le-a luat și ce le mai rămăsese după comuniști. Le-a luat serviciul, demnitatea, copiii și nepoții. Lor nu le-au mai rămas decât pomenile, rugăciunile, lacrimile și batistele cu noduri în care stau ascunși câțiva lei. Și câțiva biscuiți ieftini.

Și niște sfinți. Cu care ele vorbesc, se sfătuiesc, la care se roagă și de la care nădăjduiesc ajutor. De la cine, altcineva, să aștepte? Copiii? Ocupați. Nepoții? Plecați după Pokemoni aka diplome. Statul? Care? Societatea civilă? Pe bune? Neamurile? Vecinii? Ei, da, neamurile și vecinii. Neamurile și vecinii de rând, la moaște. Să pupe un mort.

Pentru că, pentru ele, morții și viii sunt tot o lume. Iar sfinții sunt mijlocitorii. „Da, Ghiță, așteaptă-mă, vin la Sân‘ Dunitru”, zicea mătușa mea, pe la Schimbarea la Față, omului ei, plecat în ceea lume, de aproape un an. Ea trăia la fel de conștientă și coerentă peste Tot. Glissando. Apoi se uita la mine și zicea: „Îi ghini vițălu‘, c-o fost cam galeș? Da‘ vaca, ați dat la vacî? Sî culegi prunili, maicî, sî faci magiun la feti…” Apoi iar se uita la moșul Ghiță al ei din aer și vorbea cu el dându-i vești despre vițel… Și se muta cu ochii la Sfânta din icoană. „Maicî Precistî, sî mă duci la Sân‘ Dunitru la omu‘ nieu”. Și exact la Sân‘ Dunitru s-a dus la întâlnire. Zis și făcut. Cu rânduială, rost și prin conlucrare.

Cele mai multe Babe nu știu de FaceBook. Pentru ele a Face înseamnă a Fi. Ele nu îți dau Like. Îți dau o binecuvântare, un măr, un ou, o poală de nuci sau de fasole. Nu virtual, în materie, maică. Nu au cont bancar, dar au un ban deoparte pentru nepoți. Babele pierd casele la inundații sau pământurile și pădurile, fraierite de primari. Dar ele mereu găsesc o încurajare pentru tine, cel venit cu Audi la țară. Pentru că ele, sărmanele Babe, de-atâta suferință, așteptare și credință, aproape că s-au sfințit așa, și ele, tot ținându-se de funia rugăciunii înălțate către Cer. Și s-ar duce în sus, să nu deranjeze ieșenii spilcuiți și miștocari…

Iar dacă încă nu te vezi și pe tine, acolo, printre ele, nu crede că nu ești în pomenit în rugi. Nu scapi. Noi toți suntem în rugile lor „mult folositoare”. Căci dintr-o Cale de Babe ne tragem toți, ca niște frați estimp și în ist loc. Dacă nu crezi, uită-te la bunele și străbunele tale. Mai sunt ele fete mari cu obrajii rumeni? Poate prin tablouri vechi.

Alertă de trafic intens în zona Mitropoliei Iași. Se circulă Babă la Babă. Statui umblătoare de carne înghețată și rugă fierbinte. În miroznă de aspru busuioc și dulce mir. Babele-Arhanghel circulă prin frig, ploaie, pe Calea lor, tăcute. O dată pe an. Se văd și Ele cu Sfânta lor. Apoi, ca niște biserici mici și luminoase, mergând tot cu fruntea înainte, te întreabă, grăbite, jenate, în care parte-i gara. Se retrag. Duc cu ele busuioc, iconițe ieftine pentru cumătre și vecini, agheazmă pentru casă și animale. Și ne lasă singuri. Noi între noi. Ne lasă Iaș-ul, trafic-ul, Facebook-ul, mișto-ul, Mall-ul. Și Halloween-ul! Rămânem fiecare cool, trendy, stylish, cu deadline-urile, income-urile și insight-urile noastre.

Mă întreb, în termeni de management, dacă Babele astea, și-au atins, per total, ținta. Cât s-au căznit ele, cât au scos din carnea lor prunci, cât au zidit lut cu pleavă și balegă cu mâinile lor, cât au ridicat, cât au cărat, cât au stins jarul febrei vreunui om, cât s-au rugat, cât au plâns și au îngropat, totuși n-au putut clădi un strat cât de subțire de rușine care să stea pe veci în obrazul tuturor copiilor lor.  Și asta, pentru că n-au cerut pentru ele nimic. Credeau că cineva va observa că li se cuvine un pic de onoare? Au așteptat ca buna educație să o dea școlile prin care copiii le-au trecut?

Ei bine, ele au rămas așa, simple și singure, cu modestia de femei străine, necunoscătoare și trecute. Și cu nădejdea, credința și dragostea lor. Și cu Sfinții. Și cu Dumnezeu.

Iar noi? Va trebui să reușim noi singuri să devenim o țară de oameni cuviincioși, care să le sărute mâinile și să își ridice pălăria în fața lor, a Babelor, oricine și oricare ar fi ele.  Și să avem și noi atâta iubire, nădejde ziditoare, smerenie, bună-cuviință și putere câtă au Babele astea din viam senectute.

Dacă vrei, întoarce-le un bob de respect. Căci rândul și rânduiala Babelor a ținut osia țării și chingile neamului. Până acum. În veacul vecilor, le-om ține noi și-ai noștri.

Putea-vom?

                                                                                                              Doina Filipescu

53 Comments

  1. Jeny Sarbu

    Superb articol !! Halal de mama care te-a facut !!! Cat adevar si durere in tot ce ai scris…. FELICITARI !!!

    • Liliana delia morariu

      Articol de mare valoare și sensibilitate. Felicitări!

    • Dragnea Alina

      Minunat!Felicitari.

  2. elvira

    Adevarat si trist! Am citit si am plans.Multi nu vad decat „pupatoarele de moaste” dar poate bunul Dumnezeu ne tine pe toti datorita acestor „babe” si a copiilor inocenti si puri.Altfel poate ne-ar pierde pe toti.Felicitari ,Doina Filipescu!

    • Condruz Ionut

      Exact asta am facut si eu.Am citit si am plans…

  3. Ioana

    Dureros de adevarat ! felicitari pentru articol!

  4. costel

    Foarte profund si adevarat editorialul.Doamna Doina Filipescu ati surprins sclipitor taina adanca a sufletului romanesc (mai ales al femeii romance) si a adevaratei credinte in Mantuitorul Hristos.Doamne ajuta!

  5. Va multumesc pentru acest articol ADEVARAT ! Cred ca am sa plang toata ziua .

  6. Maria Moldoveanu

    Multumesc Doamna Doina Filipescu. Am citit totul, cu multa atentie, si, Doamne, cata dreptate aveti, si ce frumos scrieti. M-am simtit umila, cu scrisul meu stramb. Dar, stimata Doamna Doina Filipescu, tot „în termeni de management” v-ati intrebat daca Patrarhia si-a atins TINTA? Am aflat de la TV ca, anul acesta, NU, au fost mai putine BABE. Anul acesta nu si-au atins tinta, doar 2.000.000 lei, comparativ cu 5.000.000 E, anul trecut. Veti spune ca „Babelor” nu le pasa, asa o fi, dar mie imi pasa.

    • Adrian Butnaru

      Stimata Doamna, nu cadeți în plasa mass mediei, cifrele acelea sunt scoase de ziariști, niciodată nu a spus Biserica dacă a făcut mult sau puțin, repet, întotdeauna au scos televiziunile aceste previziuni răutăcioase, ați văzut cum dau știrile? Spunând ca s.au înghesuit creștinii la sarmale și la nu știu ce, atât au înțeles ei, sau nu vreau mai mult, sau nu pot. Sunt multe de spus…. Iar ca face Biserica bani, deja nu mai tine asta. Cu stima,

    • Gabriel Sacrieriu

      Nu ati intelesc nimic, doamna. Doar ati pierdut timpul citind acest articol.

  7. Constanta

    Daca larimile-ti sunt secate,acest artcol porneste puhoiul de plans.Nu pot spune mai mult,pentru ca nu ma pot opri din plans.

  8. PASCAL CONSTANTIN

    Nu mai sunt litere in abecedar, si nici cuvinte in dictionar cu care sa mai poti face un comentariu la un asemenea articol al d_nei. Doina Filipescu.

  9. itdr

    Scurt: articol de nota 10! Cu felicitări.

  10. adrian

    totusi sunt o multime de trogloditi care ridiculizeaza enoriasii prezenti la aceste ceremonii religioase.este mai cool sa stea in carciumi si sa puna tara la cale ?

  11. elena

    Uf! ce greu! Mi-a fost folositor si mie care sunt o semi baba,doar 60 numar si nici nu merg la moaste.Deznadejdea pune presiune pe noi mai ales cand exista lipsuri.

  12. Claudia

    Articolul acesta atinge cele mai sensibile corzi ale sufletului. Mi s-au umplut ochii de lacrimi si ma doare inima. Unde ne e respectul si sensibilitatea de altadata?

  13. Diana

    Ce frumos si adevarat ! Mulțumim ca ne aduceți aminte cine suntem , cum suntem .

  14. nutu constantin

    Scris cu sufletul!

  15. Doinita

    Un articol ,care face cat o mie de eseuri .Felicitări !

  16. ELENA

    Minunat! In sfarsit un articol despre pelerinaje asa cum mi-l doream zilele astea, poate chiar mai mult de atat. Ma durea atitudinea din media si asteptam ca cineva sa scrie…

  17. Laura Balangean

    De ce va pasa doamna? Cumva in acei banuti sunt si ai dumneavoastra? Ma indoiesc! Patriarhia sustine sute de activitati caritabile,nestiute decat de cei ce au ochi sa le vada si de Bunul Dumnezeu.Nu va obliga nimeni sa dati vreun banut…..sunteti libera sa-i cheltuiti la mall,dar nici nu intrebati ce sa intampla cu banutii.Noi cei care ajutam biserica strabuna stim prea bine ce se intampla cu „milioanele” adunate.

  18. Mioara

    Mi-au dat lacrimile.Uitam adeseori ca ne tragem din aceste BABE , păstrătoare de obiceiuri și de neam.

  19. Lia

    Bun articolul! E adevarat, mai sunt si „Babe” din astea care au dus greul, care sunt „stalpi” intre cer si pamant… Multe din ele vor fi sfinte.

  20. Filipoiu Elena

    Citesc si plang,citesc!Felicitari doamna scumpa.Multumesc ca ati pus in cuvinte atata traire!Vorbe pe care multi dintre noi le gandesc fara a le exprima!

  21. Alexandra

    Minunat scris. Abia m-am abtinut sa nu plang

  22. Toni

    foarte frumos.

  23. Petre

    Să-i binecuvânteze Bunul Dumnezeu pe toți cei care se regăsesc în acest articol!

    Cu lacrimi, o plecăciune pentru autoare!

  24. Poalelungi Iorgu

    Cât adevăr !

  25. Elisabeta Rosca

    Felicitări pentru articol! Sensibil și adevărat.

  26. Lorena

    Minunat ati surprins taina adanca a acestor batrane, care intr-adevar poarta in ruga grijile si nevoile si multumirile celor care nu pot ajunge acolo din diverse motive, asa cum ati specificat si Dvs. Va multumesc ca ati venit in intampinarea acestui snop de tineri mai mult sau mai putin maturi care nu mai stiu ce inseamna respectul fata de inaintasii nostri reprezentati prin Babe, Mosi , Bunici, Parinti, Profesori, Medici , Actori, Artisti de muzica usoara si sa-mi fie iertat pt cei pe care nu i-am enumerat aici, dar sunt ai nostri.

  27. dan

    Foarte frumos spus, din suflet, cu respect pentru cei care ne-au crescut. Doamne, cat de frumos ati scris! Citeam si vedeam printre randuri zugravit chipul bunicii mele, demn,care vorbea putin si intelept, care m-a invatat sa respect, sa fiu cuviincios, sa cred in Dumnezeu. Am avut pentru cateva minute un crampei din viata reala, de langa noi, impletit frumos cu amintiri. Va multumesc pentru frumoasele cuvinte asternute aici, cu multa stima Dan.

  28. Corina Popa

    Ma inclin cu o adanca plecaciune , in fata d-nei Doina Filipescu, asemeni „babelor pupatoare de moaste” ! Si mi-as dori din tot sufletul ca acest articol sa fie citit(cap-coada!) de cei care „mistocaresc” credinta,evlavia, buna cuviinta , respectul ! Este mare pacat si in acelasi timp, crunt de dureros ca oamenii se indeparteaza tot mai mult de adevaratele valori ,de credinta , de traditiile acestui popor, din care toti ne tragem! Dar nadajduiesc in marea iubire a Mantuitorului nostru Iisus Hristos,a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu si a tuturor Sfintilor, carora ne inchinam , ca ne vor lumina si vor ierta toate faradelegile noastre ! Dumnezeu este bun dar este si drept ! Sa nu uitam asta !

  29. Delia Budeanu

    Impecabil gandit si scris.

  30. Delia Budeanu

    Impecabil gandit si scris.
    Felicitari autoarei.

  31. Lavinia Tanculescu

    Va multumesc!

  32. alexandru

    Foarte profund si adevarat editorialul.Doamna Doina Filipescu ati surprins sclipitor taina adanca a sufletului romanesc (mai ales al femeii romance) si a adevaratei credinte in Mantuitorul Hristos.Doamne ajuta!

  33. Candrea

    Asta ar trebui sa se distribuie pe facebook in masa.
    Sunt incantata ca am citit acest articol si multumesc autorului.

  34. M3

    Sa-ti dea Dumnezeu sanatate, Doina Filipescu!
    Natia asta are nevoie de dusuri, macar asa ramane ca nu se rataceste de tot..

  35. Constanta

    Gânduri minunate, venite din suflet, care ajung la suflet!
    Multumesc stimată doamnă!

  36. stefan buzarnescu

    Bravos ! Meritati un premiu pentru talentul adevarat de care dati dovada. Sa va aiba Bunul D
    umnezeu in paza lui ca mai trebuie sa scrieti …

  37. Anca

    Cruda realitate! Un mesaj extrem de pretios pt cei ce au ochi sa citeasca si minte sa priceapa! Va multumesc pt ca datorita dvs imi dau seama cat suntem de bogati. Multa sanatate va doresc!

  38. Daniela

    Multumiri si felicitari pentru articol!

  39. Robert Nicolae

    Felicitari cu carul!!! Trebuie sa.l publicati in toata presa scrisa din Romania. Sa va iubeasca Bunul Dumnezeu!!!

  40. Alina

    Felicitări! Minunat scris!

  41. visinoae ion

    Felicitari sa-ti dea Dumnezeu multe zile si sa mai scrii ca poporul nostru are nevoie de asa oamenii, va respect!

  42. livia

    IARTĂ-NE, DOAMNE! Dac-am avea credinţă cât un bob de muştar, ce bine-ar fi!

  43. Preotul Marius Ştefan

    Felicitări!
    Babele, bătrânii în general, sunt vecini cu veşnicia, de aceea par a fi de când este lumea, şi adună în mic Întregul întreg.
    Să ne ferească Dumnezeu de blestemul lor. Nu că te-ar putea blestema un astfel de om, ci tu ai putea fi într-o atitudine vrednică de acest blestem.

  44. Carmen

    Băbuțele acestea ridiculizate pentru dragostea si evlavia lor sunt legătura noastră între cer si pământ. Mulțumim pentru acest articol plin de sensibilitate, doamna Doina Filipescu!

  45. Buda Ioan

    Mai mult decat perfect acest articol. Felicitări pentru modul realist in care ați surprins ce se petrece la poartă Dumneavoastră. Lângă moaștele sfinților stau roiuri de îngeri care aduc mângâiere, alianțe si speranță in sufletele infriguratilor căutători de moaste. Iar cat priveste latura financiară a acestui pelerinaj nu cred că e problemă noastră. Eu cand merg sa ma închin intr-o biserică las un pomelnic si o suma de bani pentru ca bisericile au fost ridicate de bunicii si strabunicii nostri, iar noi trebuie DOAR să le întreținem. Apoi mai trebuie avut in vedere un aspect: noua ne place sa fim recompensați financiar pentru munca depusă. Oare cei care slujesc la Altare si se roagă pentru noi, nu au si ei dreptul sa fie recompensați? Nu fiți răi si rautaciosi. Cand suntem la spital stim sa lăsăm răutatea deoparte si sa ne rugăm . De ce nu am fi la fel in fiecare zi?
    Felicitări încă o dată si sper sa fie tuturor de folos acest articol.

  46. Felicitari pentru articol. Foarte frumos si real. M-ai facut sa-mi aduc aminte de bunici si de copilarie. Multumesc mult

  47. Tiberiu

    Superb articol. Felicitari si multumiri pentru clipa de emotie …

  48. Florinciri

    Buna ziua. Ne trebuie scriitori ca d-na Doina Filipescu. A reusit sa surprinda si sa insaileze intr-un eseu (eu nu-l consider articol) tot amarul si toata nadejdea generatiei, pentru ca, de fapt, „babele” pomenite in acest eseu reprezinta o generatie, care au dus o viata, cu bune si cu rele si carora, le-a ramas speranta Sfintei Parascheva. Eseul ar trebui facut cunoscut publicului larg intr-o carte (asa cum bine sugera cineva intr-un raspuns la eseu) deoarece spune foarte multe despre tot ce stim, constatam si vedem referitor la generatia atat de bine ilustrata, numita „babe”. Il consider arat de bun incat as spune ca Facebook-ul este doar o rampa de lansare. Mai astept si alte subiecte care, probabil, vor fi scrise in acelasi stil analitic si profund.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


*