Puncte de vedere

A fi sau a nu fi… fumător!

  Luni, cînd mă dusesem la spital cu bagajul pregătit pentru internare, vedeam in hol multe anunțuri că fumatul este […]

 

Luni, cînd mă dusesem la spital cu bagajul pregătit pentru internare, vedeam in hol multe anunțuri că fumatul este interzis în spital și în curtea acestuia, sub povara unor grele amenzi (Aurelia Cristea, să-ți dea Dumnezeu după răul pe care l-ai făcut la milioane de români, pe care i-ai privat de o necesitate, fiindcă la cît de proaste sînt țigările de azi, fumatul nu mai este de mult o plăcere). M-am liniștit și am zîmbit, este un loc care nu este nici în spital, și nici în curtea spitalului, este balconul.

Prietenul care se ocupă în acest moment în special de sănătatea mea, fost fumător, mi-a trimis un mail prin care mă anunță: „TU nu mai fumezi nimic pentru următorii 10 ani.”,  „ATUNCI EU Te iau la toate activitățile patriotice ORIUNDE în Țară…” „În consecință, TU te ridici la nivelul respectului pe care eu și alții ți-l oferim necondiționat… Vei mobiliza doctorii să te sprijine. Nu exista alternativă comodă, iar tu ești o valoare pentru Poporul Român deci ai o supremă responsabilitate de a supraviețui perfect mental  pentru a fi de folos românilor. Ești obligat.”

I-am răspuns „În principiu, tu ai dreptate de sus si pina jos. Dar nu este asa simplu, nu este simplu nici macar sa explic in scris. Oricum si eu zic la fel: Cu Dumnezeu inainte!

Într-adevăr, să-i explic printr-un mail, era foarte greu. Îmi este mai ușor printr-un articol. Mulții ani de autoclaustrare, de singuratate, în care am zile în care nu scot nici o vorbă, nici măcar la telefon, m-au făcut să mă exprim foarte greu verbal, așa că prefer scrisul.

Mihai Eminescu este cunoscut ca cel mai mare poet român. Aceasta întrucît nu poate fi trecut sub tăcere, dar astfel nu îi este recunoscută cea mai mare calitate, faptul că a fost cel mai important analist politic pe care l-am avut vreodată, analizele lui deranjînd în continuare de vreun secol și jumătate.

Eu, după gustul meu, cel mai mult îl apreciez pe George Coșbuc. Nu neg frumusețea versurilor idilice ale lui Eminescu, dar prefer mobilizarea versurilor patriotice și sociale ale ardeleanului. Pe aceste planuri, Eminescu a scris doar „Doina” și „Scrisoarea a III-a” (patriotic) și „Împărat și proletar” (social). Coșbuc însă a scris versuri care, recunosc, la bătrînețe, cînd am devenit mult mai sensibil și mi-am tocit duritatea, mă fac să lăcrimez cînd le citesc, începînd cu „Decebal către popor”, continuînd cu emoționantele poezii legate de Războiul de Independență ( „Trei, Doamne, și toți trei!”, „O scrisoare de la Muselim Selo”, „Rugamintea din urmă”, „Povestea căprarului” și atîtea altele) și încheind cu „Lupta vietii” și cu  „Noi vrem pămînt!”.

Versurile care pentru mine sînt de căpătîi, sînt din „Decebal către popor”:

„Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moş îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori câine-nlănţuit.”

Poezia lui Mihai Eminescu are un mare substrat filozofic, dar ce filozofie mai adevărată și mai dură poate fi decît cea din „Moartea lui Fulger”?

„Nu cerceta aceste legi,
Că eşti nebun când le-nţelegi!
Din codru rupi o rămurea,
Ce-i pasă codrului de ea!
Ce-i pasă unei lumi întregi
De moartea mea!”

Pe versurile lui Eminescu se pot compune melodii pe care să dansezi tandru, voluptuos, pe versurile lui Coșbuc, nu. Dar eu nu sînt înnebunit după dans.

                                                                     *   

Prietenul meu îmi spune că mă va duce la toate activitățile patriotice din țară. Asta, din păcate, nu se mai poate. Slăbiciunea genunchilor, care sper să se poată rezolva. nu este singura mea problemă. Stresul provocat de zeci de ani de luptă, adeseori singur împotriva tuturor, se face tot mai resimțit. Sînt lucruri care nu se mai pot repara, chiar dacă aș putea renunța la fumat. Pînă acum cîțiva ani, mă duceam vara de cîteva ori la „moșia” de la munte schimbînd trenul cu microbuzul sau schimbînd autobuzele. În ultimii trei ani am mai ajuns doar cite o dată pe vară. Dus cu mașina, pe un drum de două ore, ajuns la mine mă duc direct în dormitor și mă întind în pat – fie dorm, fie dau drumul la leptop, dar nu sînt în stare de altceva. În acest timp, însoțitorii mei se ocupă de înălțarea drapelului deasupra boltei de viță, montează furtunul lung de 30 de metri la pompa de apă (nu am am apă curentă în casă), spală closetul din scînduri din curte, mătură terasa pe care apoi duc mobilierul de gradină, fac focul pentru grătar, pregătesc salatele și multe alte mărunțișuri care altă dată le rezolvam singur într-o oră. Eu mai ieșeam din casă doar cînd era pregătită și aranjată masa. S-au dus acele timpuri, acum nu mai fac față la drumuri.

Dar hai, încet-încet, să mă apropii să explic de ce am pomenit versurile lui Coșbuc.

În vara lui 2002 m-am lăsat de fumat pentru ultima dată (era a cincea oară). De data aceasta, consecințele au fost catastrofale. Zi și noapte mîncam. Eram în curs de mutare, trebuia să mă aplec să spăl pe jos, dar nu mai puteam. Într-o zi, intrînd în lift, m-am privit întîmplător în oglindă și m-am îngrozit cînd mi-am văzut din profil burta! Din punct de vedere intelectual, ajunsesem o legumă. Mîncînd tot timpul, singele meu (foarte îngroșat) cobora în stomac pentru a asigura digestia, și nu mai urca să îmi oxigeneze creierul.

M-am reapucat de fumat, așa am putut să scriu „Codul lui Lucifer” și apoi celelalte cărți, am putut să scriu sutele de articole care mi-au fost postate.

Oare prietenul meu crede că era mai bine să rămîn un nefumător inutil societății, sau un fumător care care se străduie să deschidă ochii celor care vor să vadă adevărul?

Toată viața am fost un leu, niciodată „cîine’nlănțuit”. Dacă m-aș putea lăsa din nou de fumat, m-aș întoarce la starea vegetativă, la stadiul de legumă, de om inutil în societate. Sînt fumători înfocați care au depășit suta de ani. Important este ce vrea Dumnezeu, care se pare că mai are niște planuri cu mine, nu ce pretinde medicina. Am scris de mult un articol prin care sfătuiam tinerii să nu se apuce de fumat, fiindcă știu că nu este bine.

Dar decît să mai trăiesc 20 ani ca un „cîine-nlănțuit” inutil, prefer să mai traiesc un an, doi, trei, cît vrea Dumnezeu, așa cum am trăit o viața întreagă – ca un leu.

                                                                                                                Dan Cristian IONESCU

3 Comments

  1. Trăiască Dan Cristian Ionescu!

  2. stelica

    D-le Dan Cristian, incercati si cu muguri de plop negru, ptr genunchi.La plafar sau farmacie cred ca se gasesc. Cit despre plecarea dvs spre alt tarim, numai Bunul Dumnezeu stie. Daca El considera ca v-ati terminat misiunea aici ,atunci va va usura trecerea „dincolo”,ca sa se plineasca numarul dreptilor si acolo sus. „Fericiti cei prigoniti ptr dreptate, ca a acelora este imparatia cerurilor!” Multe din „Fericiri” vi se potrivesc! Sinteti un om deosebit, Dumnezeu v-a inzestrat cu multe daruri; noi sintem cei lasi si delasatori , ptr ca din varii motive aminam de azi pe miine ce trebuia facut sau dus pina la capat acum 30 de ani. Va doresc sanatate, liniste si pacea Domnului cu dvs.

    • Dan Cristian Ionescu

      Multumesc, dar prima mea grija este sa aflu care este cauza problemelor mele, ceea ce sper sa aflu saptamina viitoare. Pina acum, parerea generala este ca acestea au o natura neurologica. Oricum mi-am notat si sugestia cu mugurii de plop negru (de care pina acum nu am auzit, dar am constatat ca este un antibiotic natural). Sper in ajutorul prietenilor, al medicilor, dar in primul rind al lui Dumnezeu. Sanatate si toate cele bune.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*