Atitudini

A început Marșul Centenarului, Flacăra Unirii va fi purtată pe  traseul Alba Iulia – Chișinău!

  Duminică, 1 iulie 2018, participanții la Marea Adunare de la Alba Iulia au dat startul Marșului Centenar. După ce […]

 

Duminică, 1 iulie 2018, participanții la Marea Adunare de la Alba Iulia au dat startul Marșului Centenar. După ce reprezentanți ai autorităților locale și ai societății civile din România și Republica Moldova au aprins Flacăra Unirii în fața Catedralei Reîntregirii Neamului, sute de manifestanți au pornit în marș, pe jos, spre Chișinău.

Primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava, cel care preferă defilarea zilnică a figuranților îmbrăcați în uniformele soldaților habsburgi, ucigașii martirilor români Horea și Cloșca, nu a participat la eveniment. Conform „Agerpres”: „Printre cei prezenţi s-au aflat şi primari din Republica Moldova care au semnat declaraţii simbolice de unire cu România, precum şi prefectul de Alba, Dănuţ Hălălai, şi viceprimarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleşa.”

„Marşul Centenarului” va dura două luni, Flacăra Unirii va fi purtată sub forma unei ștafete şi va străbate locuri semnificative pentru Marea Unire şi Primul Război Mondial. Cei 1.300 de kilometri vor fi străbătuţi pe parcursul a 11 etape a câte 5 zile. Debutul a fost dat duminică seara de câteva zeci de tineri care au plecat în marş pe jos, urmând ca prima oprire să fie, din cauza nopţii, în oraşul Teiuş, la circa 15 kilometri distanţă. Prima etapă a marşului este dispusă pe traseul Alba Iulia-Teiuş-Unirea-Turda-Cluj-Napoca-Căianu Mic, în perioada 1-5 iulie. Participanții la marș vor fi întâmpinați de primari și localnici.

Veniți cu noi în marș, veniți când trecem Prutul și mai ales, pe 1 septembrie la Chișinău. Noi suntem oameni ai faptelor. Ne-am propus să strângem un milion de semnături pentru a face Unirea și le vom strânge. E nevoie de fiecare dintre voi pentru asta. La sfârșitul anului avem alegeri parlamentare peste Prut. Trebuie să facem dreptate în Republica Moldova. Dar să nu se înșele nimeni, singura formă de a face dreptate este Unirea cu România. Nu trebuie să așteptăm aceste alegeri și să continuăm să ne închinăm la granița de la Prut. E timpul să o dăm jos și începem cu acest marș, kilometru cu kilometru”, a declarat George Simion, președintele Acțiunii 2012. 

Manifestaţia care se derulează pe parcursul a două luni se va încheia pe 1 septembrie, la Chişinău, printr-o manifestaţie stradală de mare anvergură.

„Oamenii îşi pot alege traseul pe care vor să-l parcurgă. Fiecare participant a primit tricou, şapcă, pelerină, o fişă cu instrucţiuni şi date de contact, dar şi hartă cu traseul. Potrivit organizatorilor, «Marşul Centenarului» înseamnă mişcare fizică, relaxare, seri de chitară, cântece patriotice, proiecţii de film, foc de tabără, lansare de lampioane, întâlniri cu autorităţile dar şi diverse spectacole. Cazarea se va face în regim de cămin, hostel sau cort.” (Mediafax)

Cei care doresc să participe la Marşul Centenarului îşi pot alege una dintre etapele de aici: http://www.unire2018.ro/detalii_marşul_centenarului

Ticăloșii și trădătorii „comemorează” – conform lui Klaus Iohannis, care comemorează Unirea, nu o aniversează! – și ei Anul Centenarului în felul lor: Cum se sărbătorește centenarul Marii Uniri în Ardeal? Prin tendințe secesioniste: La Alba Iulia se defileză zilnic cu gărzile austriece ale imperiului habsburgo-austro-ungar! Sibiul sărbătorește prin promovarea în prima ligă de fotbal cu echipa F.C. Hermannstadt, numele săsesc al orașului de pe vremea când românilor le era interzis înnoptatul în cetate!

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*