Retrocedarea abuziva a Sanatoriului din Avrig

Episodul “Sibiu - capitală culturală europeană 2007” s-a încheiat. N-au mai rămas decât amintirile, centrul amenajat in grabă cu piatra lui Videanu, unde apa bălteşte la fiecare ploicică şi cortul plătit cu vârf şi îndesat de contribuabili.

S-a tras cortina şi linia socotelilor făcute de cei avizi de îmbogăţire. Sunteţi mulţumiţi, domnilor? Mă întreb cât va mai dura, când vă veţi sătura?

Populaţia Sibiului se va împărţi, azi-mâine, în cei foarte bogaţi şi ghiftuiţi (îmbogăţiţi pe spatele celor care-şi târâie picioarele prin oraş, în căutare de reduceri, cei care au lucrat 40 de ani prin fabrici şi acum au o pensie din care de-abia cumpără medicamente, pâine şi-şi plătesc dările) şi amărâţii care nu mai au vise, speranţe sau bucurii, care trăiesc de pe o zi pe alta, bătrâni care se roagă la Dumnezeu să-i ia la El.

Încercam într-o zi să număr fundaţiile care apar ca ciupercile după ploaie, fundaţii care vor să acapareze tot ce se mai poate lua, pentru ca oamenii ăştia necăjiţi şi bolnavi să nu mai beneficieze de nimic bun pe lumea asta.

Un astfel de exemplu este Fundaţia “Samuel von Bruckenthal”, care, în detrimentul românilor, vrea să reconstituie averea baronului, mort în anul 1803 şi a cărui linie de descendenţi cu drept de moştenire s-a stins demult. Această fundaţie, reînfiinţată în anul 1996 de către dr.Hans Klein, locţiitor al episcopului paroh de atunci al Sibiului, are 46 de membri fondatori, printre care se regăsesc personalităţi ale vieţii publice, precum: Klaus Iohannis - pe atunci, inspector şcolar, azi primarul Sibiului -, consulii R.F. Germane la Sibiu, preoţi, muzeografi, ingineri, muzicieni etc

Scopul fundaţiei era găsirea unei întrebuinţări judicioase a moştenirii lăsate de baronul Samuel von Bruckenthal şi - conform testamentului său - luarea unor iniţiative pe plan educaţional şi cultural. Sub acest paravan, fundaţia şi-a început revendicările şi acaparările, acuzând abuzurile făcute de comunişti. Astfel, au fost revendicate Filarmonica din Sibiu, Muzeul Brukenthal, Liceul Brukenthal, Sanatoriul din Avrig etc., imobile care au fost trecute în proprietatea statului român prin Decretul-Lege nr. 485/7 octombrie 1944, semnat de către regele Mihai I, care nu ne amintim să fi fost comunist!

Neclare sunt instrumentele prin care a fost retrocedat Sanatoriul din Avrig, a cărui istorie este la fel de tumultoasă ca şi efectele produse de retrocedarea lui. Această istorie a fost modificată şi inventată în funcţie de interesele care roiesc în jurul palatului.

Unele documente spun că piatra de temelie a unei locuinţe relativ simple, cu anexe gospodăreşti a fost pusă de către baronul Brukenthal în anul 1760, pentru ca, un an mai târziu, aceasta să intre în posesia generalului Bucow, care a făcut din locuinţă un mic palat în stil baroc, a extins proprietatea, amenajând o grădină terasată, tot în manieră barocă şi o grădină cu fazani.

Moartea neaşteptată a generalului, în 1764, care nu a lăsat vreun testament, a fost motivul unor lungi dispute, a unei proceduri judecătoreşti care a durat mult şi în urma cărora baronul Samuel von Brukenthal a reintrat în posesia castelului, continuând proiectul de amenajare şi extinzând domeniul. În anul 1803, când baronul a murit la rândul său, a lăsat, prin testament, palatul comunităţii.

Alte documente spun că generalul Bucow, care se ocupa cu organizarea militară a graniţei dinspre Principatele Române şi impunerea brutală a legii împărăteşti austro-ungare, ca semn de recunoştinţă pentru ajutorul acordat de către baronul Samuel von Brukenthal (pe atunci directorul Cancelariei Aulice Ardelene din Sibiu), în tragerea pe roată a lui Horia şi Cloşca la Alba-Iulia, i-a făcut cadou acestuia palatul său de vară de la Avrig.

Se spune că, după moartea baronului Brukenthal, castelul ajunge prin mai multe mâini, printre care şi a baronului Uglius, căsătorit cu unica fiică a primului.

Astfel, castelul trece de la un proprietar la altul, ajungând, în final, la Parohia săsească din Sibiu, pentru suma de 128.000 coroane, care îl vinde, la rândul ei, Ministerului Sănătăţii Române.

Toate acestea sunt istorii, dar ce ştim cu exactitate este că, la temelia castelului, stau lacrimile şi truda iobagilor români din Avrig!

Dovadă că Ministerul Sănătăţii Române a cumpărat palatul poate fi faptul că, încă dinainte de Primul război mondial, aici funcţiona un spital militar, apoi un preventoriu TBC şi, până în anul 2005 - Sanatoriul pentru boli profesionale, unde o mulţime de oameni veneau anual la tratament, acesta devenindu-le indispensabil pentru supravieţuire.

Foarte bine organizat, spitalul a devenit, cu timpul, un al doilea cămin pentru bolnavii care găseau aici alinare, speranţă şi o a doua familie. Imensă le-a fost însă uimirea când, în anul 2005, spitalul a fost evacuat, ca urmare retrocedării în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului României nr.13/07.07.1998 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţii cetăţenilor minorităţilor naţionale din România.

Oficialităţile avrigene se feresc să vorbească despre modificarea sau completarea extraselor de carte funciară. Nu ştim dacă intenţionat sau nu, în acest extras este menţionată Legea nr.10/1949, care, de fapt, este o lege pentru organizarea asigurărilor sociale de stat şi nu una privind retrocedările.

Mai mult de atât, dacă ar fi să analizăm istoriile trunchiate după bunul plac al fiecăruia, una dintre variante ar fi că palatul a intrat, în anul 1908, în posesia Consiliului Bisericii Evanghelice Române, reprezentată de Fundaţia Brukenthal.

Nici în acest caz retrocedarea nu este legală, deoarece Legea nr. 501/11.07.2002 prevede retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România , preluate cu sau fără titlu de către statul român, numai pentru perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, pe când legea dată de regele Mihai I - prin care statul român devine proprietar al bunurilor aparţinând grupului etnic german - este dată în 7 octombrie 1944.

De aceea, probabil, în extrasele de carte funciară este menţionată Legea nr.10/1949, pentru a se încadra în perioada 1945-1989, perioadă care intră sub incidenţa legilor privind retrocedările.

Este mai mult decât regretabil că dl.Klaus Johannis sau Fundaţia Samuel von Brukenthal nu ţin cont de dorinţele răposatului baron, nu-şi amintesc că acesta a lăsat averea comunităţii - ori, comunitatea în Avrig, Sibiu sau România este compusă din români, saşi, unguri, ţigani etc., pentru care era mai folositor spitalul, decât un motel cu bar sau un azil de bătrâni, aşa cum se intenţionează să se facă în locul acestuia!

Nu putem afirma că un azil de bătrâni ar fi inutil, dar să nu uităm că în Sibiu mai există un azil modern, la care nu au acces decât etnicii germani.

De asemenea, se pare că domnul primar a uitat că pentru funcţia care o deţine majoritatea votanţilor au fost români şi că ar trebui apărate şi interesele legale ale acestora, aşa cum a promis în jurământul depus la Primărie. Probabil însă că domnul primar sau cei din anturajul dânsului, cu acelaşi potenţial financiar bine stabilizat, uită că sunt necesare şi spitale, pentru oamenii bătrâni, fără venituri substanţiale ori săraci, care nu-şi pot permite clinici şi cabinete particulare.

Este inadmisibil ca, în ziua de azi, când trâmbiţăm integrarea în Uniunea Europeană, oamenii bolnavi să stea acasă, în pat, aşteptând să moară. Este inadmisibil ca în ziua de azi oamenii săraci şi bolnavi să ajungă să se sinucidă, pentru că nu îndrăznesc măcar să se gândească la o internare, unde să primească un tratament adecvat! Este o dovadă de cruditate să scoţi din spital oameni bolnavi, cu paturile în stradă, fără să-ţi pese ce vor face în viitor!

Credem că oamenii din zona Avrigului nu mai au nevoie de încă un restaurant sau motel, care să umple buzunarele - deja doldora de bani! - ale unor afacerişti prosperi.

Ar trebui să ne amintim că suntem români, că suntem în ţara noastră şi n-ar mai trebui să ne lăsăm destinele în mâna celor care au început să se creadă stăpâni peste iobagii obligaţi oricând să le mai construiască un palat!

Monica MUNTEAN