Cinema

Adevărul despre Brigitte Bardot. Deseară, interviu în exclusivitate, la TV5 MONDE

      TV5 MONDE difuzează astăzi un interviu în exclusivitate acordat de Brigitte Bardot, de la 19.30. Este prima […]

 

 

 

TV5 MONDE difuzează astăzi un interviu în exclusivitate acordat de Brigitte Bardot, de la 19.30. Este prima apariție televizată din ultimii 12 ani a acestei controversate icoane absolute. Un interviu fără tabuuri și concesii. De la ora 22.00, canalul francofon a programat Manina, la fille sans voiles, filmul care avea să marcheze începutul Mitului BB. (Video) Seara BB la TV5MONDE, aici.

 

BB a redefinit radical imaginea feminității. Părul despletit, picioarele goale, hainele minimaliste, mimica bosumflată, atitudinile ei neglijente, latura sălbatică, sinceritatea, natura ei rebelă și sexualitatea neînfrânată au făcut din Bardot simbolul perfect al senzualității. De la primul său film, BB continuă să inspire pasiune, dar și controverse, generate de atitudinea și de luările sale de poziție pe plan social și politic, asupra lumii de astăzi. Fotografii, aici: http://we.tl/up3oXCvIeE.

 

DOCUMENTAR

UN JOUR, UNE HISTOIRE / O zi, o poveste

Deseară, de la 19.30 (112 minute)

 

Descoperiți parcursul unei personalități ce aparține deopotrivă lumii politice, cinematografice și a spectacolului: Brigitte Bardot – adevărul despre BB.

 

Pe 28 septembrie, anul trecut, Brigitte Bardot sărbătorea a 80-a aniversare. Cu această ocazie, echipa emisiunii Un jour, une histoire i-au consacrat un documentar excepțional, ce conține imagini inedite de arhivă și extrase din cele mai cunoscute filme ale acestei actrițe iconice.

 

Deși a refuzat orice apariție televizată din 2003, starul a acceptat să-l primească pe Laurent Delahousse chiar în casa ei de la Saint-Tropez pentru un interviu exclusiv, fără tabuuri și concesii. Bardo abordează toate temele: cariera, familia, bărbații, polemicile, privirea sa asupra politicii și a lumii de astăzi. Pagina emisiunii pe site-ul TV5MONDE.com.

 

Realizatori: Anne Le Boulc’h, François Tribolet (Franța, 2014)

Prezintă: Laurent Delahousse.

FILM

MANINA, LA FILLE SANS VOILES / Manina

Deseară, de la 22.00 (86 de minute)

 

Gérard, un tânăr student, descoperă în Corsica un fragment al unei amfore feniciene. Câțiva ani mai târziu, se îmbarcă la bordul unei corabii cu traficanți în căutarea unei comori pe care crede că a   găsit-o. Odată întors pe insulă, se îndrăgostește de tânăra Manina…

 

Regia: Willy Rozier, 1952

Distribuția: Brigitte Bardot, Howard Vernon, Jean-François Calvé

Pagina filmului pe site-ul TV5MONDE.com, aici  (include trailerul filmului).

 

București, 23 aprilie 2015

                                                                                 Anca Romanescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*