Puncte de vedere

Adevăruri pe care nu o să le găsiți în presa „sistemului”! Dialog „la gura sobei” cu istoricul Corvin Lupu (II)

   „Pleacă ai noștri, vin ai noștri”. De la Securitate la alte servicii de informații (II)         […]

 

 „Pleacă ai noștri, vin ai noștri”. De la Securitate la alte servicii de informații (II)

                        – Dialoguri neconvenționale

Marius Albin Marinescu: S-ar putea ca unii dintre cititorii noștri să fie derutați. Ați afirmat în prima parte a interviului că miliardele de dolari existente în conturi ale Securității au fost ascunse „de Ceaușescu”. Au fost ascunse față de el, adică să nu fie cunoscute de Ceaușescu, sau el le-a ascuns?

Corvin Lupu: Da, aveți dreptate, nu am fost explicit, în măsură suficientă. Sensul afirmației mele a fost că șefii Departamentului Securității Statului, ai Centrului de Informații Externe și ai I.C.E. „Dunărea” au ținut ascunși și au plimbat acești bani prin conturi ale diverselor bănci pentru ca Ceaușescu și guvernul să nu știe de existența lor și să nu-i poată folosi pentru a înlătura criza alimentară, energetică și de bunuri de larg consum cu care se confrunta România. Principalii șefi și decidenți ai celor trei structuri erau generalii Iulian Vlad și Aristotel Stamatoiu și colonelul Constantin Rotaru, ultimul fiind ultimul director al I.C.E. „Dunărea”, ulterior promovat director adjunct al S.I.E. și avansat până la gradul de general cu patru stele.

Criza era mare, dar indusă artificial. Depozitele Ministerului Comerțului Interior și cele ale Rezervelor de Stat erau arhipline, iar magazinele erau goale-goluțe și românii nu aveau ce mânca. Depozitele de carburanți ale țării erau arhipline, iar românilor li se dădea benzina raționalizat. Întreruperile livrării de curent electric produceau pagube economico-sociale foarte mari, nu aduceau nici un fel de economii, dar ele se făceau continuu, în scopul de a-i exaspera pe români. Țara avea și bani mulți și produse de toate felurile, dar era ținută într-o criză greu suportabilă de majoritatea locuitorilor țării. Aceste agresiuni împotriva populației au creat cadrul necesar și suficient pentru ca să se amorseze o revoltă populară, care, nefiind prevenită în nici un fel de către cei care trebuiau să o prevină în teren, a făcut posibilă o evoluție a evenimentelor care a catalizat lovitura de stat și preluarea puterii de către agentura străină din România. În ziua de 22 decembrie 1989, după două decenii și jumătate de independență națională, România a ajuns din nou sub controlul politic, militar și informativ al Uniunii Sovietice gorbacioviste și, după cum am mai arătat, etnicii români de la vârful conducerii de stat au fost înlocuiți cu minoritari etnici, evrei, țigani și unguri, exact ca în perioada de după al doilea război mondial, cu mențiunea că atunci, totuși, primii doi șefi, Gheorghe Gheorghiu-Dej și Petru Groza erau etnici români.

Marius Albin Marinescu: Cum a ajuns însă Securitatea să controleze aceste sume uriașe de bani ai țării?

Corvin Lupu: Conform sarcinilor primite de la Ceaușescu, despre care avea cunoștință și Guvernul, Securitatea trebuia să plaseze pe piața internațională produsele de export ale României, în cele mai avantajoase condiții de preț, să facă exporturi de armament, unele cu încălcarea unor prevederi internaționale, sau în zone de conflict supuse embargoului, să vândă diamante sintetice pe piața neagră etc. Securitatea trebuia să plaseze pe piață și produsele de mare căutare, dar și produsele greu vandabile. Adeseori, ofițerii de securitate externă ai I.C.E. „Dunărea” făceau contrabandă cu aprobare. Această importantă implicare a Securității în activități guvernamentale, altele decât cele prevăzute de legislația ei, a abătut-o de la rolul ei de asiguratoare a securității statului și de culegătoare de informații, aducând-o în poziția de gestionară a „borcanului cu miere” al țării și transformând ofițerii de securitate în adevărați bișnițari. Conform sarcinilor primite, Securitatea trebuia să-și rețină anumite procente din vânzările pe care le efectua. În realitate, Securitatea reținea în conturile I.C.E. Dunărea sume mult mai mari decât cele cuvenite.

Apoi, mai era o formă prin care Securitatea obținea sume importante de valută din exporturile României. Multe întreprinderi mari exportatoare aveau contabilii șefi ofițeri acoperiți de securitate, sub motivația asigurării secretelor și protecției informative a datelor, în cadrul activităților de cooperare economică internațională. Cu ajutorul acestor contabili (ofițeri acoperiți sau agenți), se făcuse și următoarea practică. Produsul principal al întreprinderii se vindea și sumele erau evidențiate în contul principal „la vedere” al întreprinderii. Dar întreprinderile mai produceau și piese de schimb, sau alte componente decât produsul principal. Din vânzarea acestora se obțineau sume importante de bani care erau evidențiate în conturi secrete deschise pe numele unor directori de credit, sume care nu erau vărsate la bugetul de stat ci păstrate în conservare. Majoritatea acestor sume au fost plimbate prin diverse conturi pe numele unor ofițeri de securitate directori de cont și sustrase după 22 decembrie 1989.

Marius Albin Marinescu: Ceea ce ne spuneți dumneavoastră este un  rezumat foarte coerent și concis al evenimentelor. Este ca o definiție a evenimentelor. Dar această pagină de istorie rămâne una dintre cele mai controversate din întreaga istorie a României. Unii dintre cei care vorbesc despre evenimentele din decembrie 1989, inclusiv istorici, prezintă lucrurile diferit, afirmând că securiștii ar fi fost niște eroi, în frunte cu generalul Vlad. Astfel este Alex Mihai Stoenescu, care afirmă că generalul Vlad a cooperat cu generalul Gușă și împreună au scăpat țara de război civil, de dezmembrare și de invazia armatei sovietice. De asemenea, Aurel Rogojan vorbește despre generalul Vlad de parcă ar vorbi despre Mircea cel Bătrân sau Ștefan cel Mare

Corvin Lupu: Aveți dreptate. Sunt și istorici care afirmă aceste lucruri, dar nici Alex Mihai Stoenescu și nici Aurel Rogojan nu sunt istorici. Stoenescu este subinginer în domeniul metalurgiei. Asta nu l-a oprit să scrie o carte bună despre evenimentele din decembrie 1989. O carte bună pentru că este vastă și prezintă multe aspecte importante, dar, în același timp, ocolește momente esențiale ale evenimentelor, cele care pot să-l facă pe cititor să înțeleagă adevărurile interzise: trădarea generalului Vlad, trădarea generalului Gușă, asasinarea generalului Milea, cooperarea dintre Securitate și conspiratorii grupului Iliescu&Co, cooperarea trădătorilor din România cu serviciile străine de informații, criza indusă din România, conflictul profund dintre Securitate și Ceaușescu, protejarea de către Securitate a grupului de opozanți condus de Ion Iliescu, rolul aparatului de agenți și informatori ai Securității în evenimentele din decembrie 1989, ce s-a întâmplat cu arhivele Securității și multe altele. Alex Mihai Stoenescu, informator de bază al Securității, a fost ajutat de șefi importanți ai instituției să scrie o carte vastă, din care să rezulte că rolul decisiv în derularea evenimentelor din C.C. al P.C.R. l-a jucat doar generalul Stănculescu, că armata a tras în popor, fără nuanțări și cu asta gata. Mai departe, în opinia manipulatorilor, românii vor mai avea dreptul să afle mai multe adevăruri doar după 50 de ani. Ion Ilici Iliescu i-a întrebat pe români de ce se grăbesc să afle adevărul despre decembrie 1989, că nu s-a aflat încă cine l-a omorât pe Kennedy. Deci, să nu se grăbească.

O componentă a manipulării este și menținerea problematicii evenimentelor din decembrie 1989 doar asupra răspunsurilor la întrebarea „Cine a tras în noi?”, cu cele două derivate ale sale, înainte și după ziua de 22 decembrie. Când analizăm un război, o lovitură de stat, nu cercetăm doar cine a tras cu pușca. Sunt lucruri mult mai importante. Oamenii cei mai importanți nu sunt cei care au tras în stradă. Desigur, pentru omul de rând, neavizat, morții sunt cel mai important lucru. În evenimente au murit mai puțin de jumătate din oamenii care au murit în accidente de circulație pe parcursul unui an. Pentru ansamblul evenimentelor, sunt mult mai importante urmările evenimentelor, ce se întâmplă cu națiunea, cu baza materială a societății, cu bogățiile naturale, cu dezvoltarea științifică și tehnologică, cu problemele de securitate națională în diverse domenii, cu viața și viitorul milioanelor de români care nu au murit etc. Nu putem restrânge judecata istoriei României la cei 1.600 de morți, din care aprox. 500 au fost militari, unii dintre aceștia, efectiv împușcându-se între ei.

Marius Albin Marinescu: Este destul de greu să spui familiilor că morții lor nu sunt cei mai importanți…

Corvin Lupu: Aveți dreptate. Pentru familiile morților acele decese sunt cele mai importante. Sunt tragedii care marchează, de regulă, două, chiar trei generații ale respectivei familii. Dar istoria are totuși criterii pe care le apreciază ca fiind mai importante, decât morțile individuale.

Marius Albin Marinescu: Totuși, aceștia sunt eroi ai luptei pentru libertăți individuale. Ei erau convinși că fac bine, nu credeau că se va ajunge unde s-a ajuns. Unii chiar erau dispuși să se sacrifice.

Corvin Lupu: Eu nu vreau să îi minimalizez pe cei care au avut curajul să iasă în stradă înainte de 22 decembrie, care au ieșit de bună credință, neștiind că se raliază unei mișcări declanșată intenționat de anumite forțe, pentru a se putea desfășura anumite operațiuni care să conducă la lovitura de stat. Mulți dintre ei erau convinși că fac bine ceea ce fac. Fiecare are părerile lui. Mulți erau convinși că cel mai mare rău în societate este să nu se găsească la magazin alimente, carburant la benzinării, hârtie igienică etc. Foarte puțini să gândeau că poate fi și mai rău, iar răul să devină unul atât de profund încât să pună în pericol viitorul națiunii, existența românilor ca majoritari în țara lor și chiar existența națiunii române în formula etnică în care s-a constituit. Nu vreau să precizez și să comentez calitatea umană foarte scăzută a majorității celor care au ieșit în stradă în prima parte a evenimentelor. Majoritatea oamenilor de calitate care au ieșit în stradă, au ieșit în 22 decembrie, după arestarea lui Ceaușescu, deghizată în „fugă”, când la TVR „Liberă” deja se vorbea despre „criminalul” Ceaușescu și toate cele care se spuneau. Atunci au prins curaj cu toții și le-a venit dorința de a fi și ei în stradă, mulți construindu-și atunci biografii anticomuniste și anticeaușiste, pe care, de fapt, nu le-au avut niciodată.

Cât despre „eroismul revoluționarilor”, la care v-ați referit dumneavoastră, eu am anumite rezerve. Au fost oameni care au fost împușcați prin fereastră în timp ce erau în casă sau la birou, au fost oameni împușcați în timp ce fugeau să se ascundă, au fost oameni care au fost împușcați pentru că, din greșeală, au văzut ceva sau pe cineva ce nu trebuiau să vadă, unii au fost împușcați din ricoșeuri, practic, întâmplător, n-a vrut nimeni să-i omoare, iar unii militari s-au împușcat între ei din prostie și pentru că nu au fost instruiți pentru acest gen de evenimente etc. Toți aceștia au fost declarați „eroi” și au primit toate drepturile acordate prin lege eroilor. Eu cred că s-a demonetizat tare calitatea de „erou”. Erou poți să fii doar atunci când ai o realizare deosebită, ieșită din comun, fie pe timp de război, sau de pace. Simpla prezență în stradă, sau faptul că ai dat foc unei case, sau i-ai dat în cap unui soldat care-și făcea datoria într-un anumit loc, faptul că ai omorât un milițian pe care tu l-ai declarat, prin abuz, „terorist”, nu ar trebui să confere calitatea de erou nimănui. Printr-o politizare excesivă și din dorința puterii F.S.N.-iste de a se legitima și de a-și lărgi cercul de aderenți, s-a făcut această inflație de „eroi”. Dar toți acești „eroi” susțin sus și tare că în decembrie 1989 a avut loc o revoluție curată, că ei, cei din stradă, au făcut totul, l-au dat jos pe Ceaușescu, au schimbat regimul, au dat libertate, au introdus democrația etc. Pentru aceasta sunt utili regimului politic, iar acesta îi plătește, îi susține și îi folosește pentru perpetuarea minciunii și manipulării românilor. Ei sunt, alături de profitorii regimului și de o parte a presei corul asurzitor care face să nu se audă adevărul despre acele evenimente sângeroase și antinaționale.

Marius Albin Marinescu: Am urmărit și anul acesta emisiuni de televiziune dedicate evenimentelor din decembrie 1989, în care au venit numeroși invitați care au fost rugați să scoată adevărul al lumină. Mie mi s-a părut că telespectatorii obișnuiți, cei care nu sunt cunoscători ai evenimentelor, care nu s-au preocupat de ele, nu au înțeles nimic și, după fiecare asemenea emisiune, confuzia crește, în loc să se limpezească apele.

Corvin Lupu: Am văzut și eu câteva emisiuni de acest fel. Cele văzute de mine au fost foarte slabe. Producătorii au adus laolaltă în emisiune securiști, revoluționari cu acte, politicieni, foști consilieri prezidențiali și propagandiști ai regimului euro-atlantic. I-au adunat pe toți „cu lopata” și fiecare a prezentat lucrurile din perspectivă proprie, politizând la maximum și contrazicându-se. Securiștii vor continua să ascundă mizeriile pe care le-au făcut în cursul marii trădări din acele evenimente, magistrații militari vinovați că nu au rezolvat dosarele și au ascuns adevărurile vor încerca să le îngroape în continuare, cadrele din armată vor continua să-i acuze pe securiști și pe milițieni, aceștia din urmă vor continua să-i acuze pe M.Ap.N.-iști, iar „revoluționarii” vor continua să o țină pe a lor, păstrându-și indemnizațiile și toate celelalte drepturi. Or, avem de a face cu un eveniment istoric, cu un pronunțat caracter militar și cu puternice implicații juridice. Când judecăm acest eveniment, trebuie să lăsăm politica de o parte. Trebuie să călcăm pe tărâmul istoriei, milităriei și dreptului. Societatea nu se poate închista în păreri politice și să se limiteze la ele. După politicieni, este bine numai ce fac ei, tot ce fac cei de alte orientări este greșit, orice eveniment și fenomen care se petrece în afara tezelor respectivei grupări politice nu este important, sau este greșit, sau este dăunător, fiind demn doar de a fi combătut. Ar trebui să înțelegem că pentru a devoala un eveniment istoric trebuie să facem un exercițiu de eliberare de sub chingile politicii. În caz contrar, manipularea va continua și va dispărea o întreagă generație fără să înțeleagă ce li s-a întâmplat. Cu alte cuvinte, vor muri proști!

Marius Albin Marinescu: Domnule profesor, să revenim la evoluția raporturilor Securității cu noua putere după arestarea unor capi ai instituției, în 31 decembrie 1989, la care v-ați referit.

Corvin Lupu: Campania mediatică anti-Securitate, declanșată la amiaza zilei de 22 decembrie 1989, a avut urmări foarte importante. Ea a fost declanșată din interesul evident al noii puteri de a acapara puterea pe care o deținea Securitatea. Concomitent, în aceeași zi, au fost arestați majoritatea ofițerilor Direcției a IV-a de Contrainformații Militare, cei care monitorizau unitățile M.Ap.N. Raportul de forțe se inversase și acum Armata „făcea jocurile”. Trupele de Securitate fuseseră și ele preluate de M.Ap.N. și militarilor acestei structuri importante li se dăduseră uniforme M.Ap.N. Direcția a V-a a fost desființată, iar cadrele ei au fost aspirate de alte structuri.

Ion Iliescu nu avea încredere în Securitate. Acuzele grave de terorism și crime, proferate împotriva Securității, făcute în contextul stării de necesitate pe întregul cuprins al țării, comunicată în numele lui Nicolae Ceaușescu, care nu mai avea, de fapt, puterea, care a fost prelungită până în luna februarie 1990, i-a îngrozit pe securiști și „i-a paralizat”. Oricare dintre ei se putea aștepta să fie acuzat de terorism și împușcat.

În 26 decembrie 1989, „românul” Ion Iliescu a constituit o nouă structură de pază a președintelui și a demnitarilor și l-a numit în fruntea ei pe „românul” Naghi. Punctele cheie le-au preluat minoritarii. Securitatea era paralizată. În primele luni după instalarea noii puteri, cadrele de securitate veneau la serviciu, nu făceau nimic în teren, făceau consemnări la birou, se informau din presă și de la cunoștințe și încasau salariile.

În acest timp, instituțiile administrative și economice importante ale țării, societatea românească în ansamblul ei, erau acaparate de oamenii serviciilor secrete străine. Mulți dintre cei care strigau în stradă „Jos Securitatea!” nu aveau în vedere crimele odioase comise de Securitate în anumite perioade, nici frica băgată în oasele românilor în perioada ceaușistă, nici trădarea jegoasă a lui Ceaușescu, timp de 20 de ani, nici trădarea țării în decembrie 1989, prin pactizare cu serviciile secrete străine și cu trădătorii din Armată și din Partidul Comunist, ci aveau în vedere viitorul, în care România, rămasă fără „câini de pază” să poată fi furată cărămidă cu cărămidă. Despre unele din ororile Securității, cei care strigau „Jos Securitatea!” nici nu știau, iar despre gravitatea rămânerii țării fără sistem de apărare, nu pricepeau.

Cert este că majoritatea acumulărilor țării din perioada în care protecția a fost asigurată de Securitate a fost însușită chiar de securiști, deci putem spune că au apărat țara decenii la rând pentru a-și putea însuși roadele muncii românilor, în primul rând banii din conturile țării pe care le administrau directorii de credit, care erau absolut toți ofițeri de securitate. Avea și Armata situații similare, dar mișca sume mult mai mici. Principalul director de credit din M.Ap.N. era generalul Victor Athanasie Stănculescu, răspunzător de exporturile de armament ale „Romtehnica” S.A., pe numele căruia erau deschise conturi ale statului român.

Marius Albin Marinescu: Un moment interesant a fost arestarea securiștilor…

Corvin Lupu: Da. Arestarea unor ofițeri de securitate și plimbarea lor prin închisori a avut mai multe temeiuri. Pe de o parte, acest fapt era un unguent pentru moralul celor pe care Brucan i-a numit ”stupid people”. Pe de altă parte, a fost o formă de presiune asupra Securității. Generalul Militaru și-a asumat „represiunea” împotriva Securității, în perioada 22 decembrie 1989-16 februarie 1990, „represiune” ulterior continuată de generalul Stănculescu (16 februarie-15 iunie 1990). Ulterior, după negocieri și „reabilitarea” ofițerilor de securitate în ansamblul lor, Ion Iliescu va fi recunoscut de securiști ca fiind cel care i-a salvat, iar ei îl vor susține pe parcursul tuturor celor trei mandate ale sale. Aici avem de a face cu un alt paradox. Securitatea a fost declarată instituție criminală și desființată, dar majoritatea zdrobitoare a  componenților ei, ofițeri, subofițeri, maiștri militari și angajați civili au fost găsiți corespunzători pentru a fi încadrați în noile servicii de informații, S.R.I., S.I.E., S.P.P., D.G.I.A., S.I.P.A., S.T.S. și în serviciile secrete ale M.I.

Apoi, domnule director, prezența securiștilor în închisori, alături de diverși alți ofițeri superiori, alături de membri ai Comitetului Politic Executiv, ai membrilor clanului Ceaușescu, ai altor persoane importante care din diverse motive au ajuns în spatele gratiilor, a fost o posibilitate de a se obține informații foarte prețioase pentru noua putere. De asemenea, securiștii închiși, mai ales cei cu funcții importante, au fost puși la adăpost de furia populară. Prezența lor în închisori adormea „vigilența” celor care începeau să aibă suspiciuni privitoare la cooperarea noii puteri cu fosta Securitate și suspiciunea că, de fapt, Securitatea nu a fost desființată, cum s-a spus, ci ea continuă să funcționeze, cu mijloacele și rețelele pe care le avusese și înaintea loviturii de stat. Acest lucru era de fapt marea realitate.

Marius Albin Marinescu: Cum au suportat cadrele de securitate presiunea pe care noua putere o punea asupra lor?

Corvin Lupu: Greu. Foarte greu. Cel mai greu a fost pentru lucrătorii de la baza Securității, care nu aveau informații despre ce se întâmplă la vârf. Foarte puțini cunoșteau cooperarea ascunsă a șefilor Securității cu noua putere, în care Securitate avea și reprezentanți, cei mai cunoscuți de opinia publică fiind Dumitru Mazilu, Gelu Voican-Voiculescu sau Mihai Montanu. Cadrele de securitate trăiau o mare frustrare. Ei susținuseră noua putere, îl dărâmaseră pe Ceaușescu, încălcaseră grav legislația țării și nu au făcut munca preventivă care ar fi făcut imposibilă acțiunea provocatorilor străini, pătrunderea în România a unui număr impresionant de agenți străini și declanșarea revoltei populare. După toate acestea, au fost acuzați pe nedrept că l-ar fi apărat pe Ceaușescu, că ar fi acționat împotriva poporului, că ei sunt asasinii morților din stradă etc. Acest lucru era foarte greu de suportat și în primele luni după 22 decembrie 1989 supărarea marii majorități a cadrelor de securitate a fost foarte mare. Din această cauză, printre altele, în aceste prime luni de după decembrie 1989, securiștii au sustras și/sau distrus o serie de înscrisuri din arhiva centrală și documente din dosarele operative aflate în lucru la diverse unități centrale și locale ale D.S.S.

Marius Albin Marinescu: Nu intra în obligațiile cadrelor de securitate să distrugă documentele secrete?

Corvin Lupu: Conform regulamentelor speciale ale Securității, în cazul în care avea loc o lovitură de stat și inamicul străin prelua puterea, direct sau prin intermediul trădătorilor interni, cum a fost cazul în România, șeful D.S.S. era obligat să ordone distrugerea arhivei Securității. Or, generalul Vlad nu a dat ordin pentru Operațiunea „Jarul”, cum se numea ea codificat. În schimb, au fost sustrase și/sau distruse o serie de arhive. Unele dosare s-au sustras în scop de folosire ulterioară a lor, în șantaj și în multe alte obiective. În 22 decembrie, din multe unități ale Securității ofițerii scoteau dosare. În 22 decembrie 1989, arhiva Direcției a V-a a Securității, care cuprindea dosarele privitoare la toți demnitarii statului și la diplomați și rezidenți străini aflați în contact cu demnitari români, aflată într-o clădire de lângă fostul sediu al fostului C.C. al P.C.R., a fost ridicată și încărcată în camioane și ascunsă într-un loc secret, după care un ofițer M.Ap.N. a dat ordin de deschidere a focului de artilerie asupra clădirii, cu tunurile de pe tancuri. Astfel, s-a acreditat ideea că arhiva a dispărut în incendiu, dar, din păcate, în acel incendiu au dispărut documente științifice și culturale de o valoare inestimabilă ale Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, aflată în imediata vecinătate. S-a pierdut fondul bibliotecii alcătuit din cărți rare. Au fost distruse peste 500.000 de volume, hărți rare și aproape 3.700 de manuscrise ale unor personalități titanice ale culturii române, cum ar fi Eminescu, Caragiale, Coșbuc, Blaga, Eliade, Maiorescu… Se ştie cine a dat ordin, cine a tras în bibliotecă, dar nu se vrea adevărul. Degeaba a dat C.E.D.O. rezoluții. Militarii ţin un jurnal de bord al unităţii în care sunt consemnate echipajele tancurilor,  ce muniţie s-a folosit, unde s-a tras. Conspiratorii au prevăzut şi distrugerea Palatului Republicii şi au luat toate operele de artă şi le-au ascuns la subsol, cu intenția de a le sustrage. Cele din ipsos sau de marmură nu au fost duse la subsol, pentru că erau erau prea grele. Executanții ordinului de bombardare au fost avansați în grade și în funcții mari.

Marius Albin Marinescu: Cum a încercat Securitatea să iasă din această situație de presiune uriașă pe care noua putere o exercita împotriva ei?

Corvin Lupu: Pe de o parte, cadrele de securitate au încercat, mai ales la nivel central, să explice noii puteri cât de util este un serviciu de informații și de securitate și să coopereze disciplinat, pe de altă parte, au avut loc și acțiuni potrivnice noii puteri, făcute „la disperare”. Acesta era modelul practicat de Securitate: duplicitatea. Alt model nici nu știau să practice.

Marius Albin Marinescu: Să înțeleg prin aceasta că nivelul de performanță în Securitate era modest?

Corvin Lupu: Nu vreau să spun că nivelul general al cadrelor din Securitate era modest. Erau mulți ofițeri valoroși în aparatul de securitate. Din punctul de vedere al instituției se performa, respectiv se îndeplineau misiunile ordonate, dar asta se datora cu deosebire legislației de atunci, controlului general al societății, care permitea identificarea din fașă a oricărei acțiuni potrivnice legislației și intereselor statului. Cu toate acestea, chiar generalul Iulian Vlad a recunoscut într-un raport din 31 martie 1990, înaintat lui Ion Iliescu, că Securitatea era deprofesionalizată și a accentuat în lungi pasaje această realitate. Pentru cei interesați, memoriul a fost publicat de istoricul Cristian Troncotă în ediția a II-a a cărții domniei sale „Duplicitarii”.

Marius Albin Marinescu: Știu că pe dumneavoastră s-au supărat tare unii foști șefi ai fostei Securități, dar pe generalul Vlad nu s-au supărat că i-a catalogat drept deprofosionalizați?

Corvin Lupu: Nu, pe generalul Vlad mulți foști securiști îl prezintă opiniei publice ca pe un erou. Aceste aprecieri au o țintă precisă: dacă generalul Vlad a fost erou, atunci Securitatea care l-a urmat orbește, cu excepțiile de rigoare, a fost o sumă de eroi și merită recunoștința poporului român și, eventual, scuze pentru că, la un moment dat, unii români s-au îndoit de bunele sale intenții și de realizările ei. În subsidiar, în cercuri închise de ofițeri, generalul Vlad este și criticat pentru unele măsuri pe care le-a luat și pentru altele, pe care nu le-a luat. La o festivitate, respectiv la o întâlnire a unei promoții de absolvenți ai fostei școli de ofițeri de securitate, un ofițer superior s-a ridicat și i s-a adresat generalului Vlad cu apelativul „Trădătorule!” Generalul Vlad a plecat, iar reuniunea a fost compromisă.

Generalul Vlad s-a supărat pe mine, după o relație bună care a durat decenii la rând, pentru că am devoalat momentul istoric din decembrie 1989. Înainte de apariția cărții mele Trădarea Securității în decembrie 1989, generalul Vlad nu a avut ieșiri publice privitoare la acele evenimente istorice. Deloc. După apariția și răspândirea destul de mare a cărții mele, a simțit nevoia să iasă și a organizat tot felul de manifestări prin universități și biblioteci județene, cu ajutorul fostei rețele a Direcției a I-a a D.S.S., care mai are oameni peste tot în țară. La început a negat tot ce scria în cartea mea, susținând că este falsă „de la un capăt la altul” și cea mai urâtă carte care a ținut-o el în mână. Acum, după un an, fiind un om cult, a înțeles că nu merge cu minciuna în această formă și și-a nuanțat discursul. Recent, într-o cuvântare ținută la Galați, a fost întrebat de un student dacă în decembrie 1989 a fost revoluție sau lovitură de stat. Iulian Vlad a spus „Scurt: Nu a fost o revoluție! A fost o lovitură de stat!” și a menționat că lovitura de stat s-a dat „cu participarea Securității”. Eu am fost sigur că adevărul promovat de mine în cărți va învinge, mai devreme sau mai târziu. Problema „adevărului” este că puterea politică din România îl respinge și continuă să afirme „tezele din decembrie” ale lui Iliescu&Co.

Marius Albin Marinescu: Ce făceau ofițerii de securitate în închisoare?

Corvin Lupu: Făceau ceea ce știau ei să facă: adunau informații și exercitau presiuni împotriva noii puteri pentru a fi eliberați și repuși în drepturi. Colonelul Filip Teodorescu, arestat în 22 decembrie 1989, a fost numit prim-adjunct al directorului S.R.I., în primăvara anului 1990 și a mai rămas în penitenciar timp de încă un an de zile. De acolo, îmbrăcat în zeghe, semna numirea de directori ai structurilor județene de resort și dădea ordine rețelelor. După numărul mare de parteneri de celulă pe care i-a avut, toți deținuți „de lux”, foști conducători ai țării, ofițeri superiori de diverse arme etc., desigur că prezența lui Filip Teodorescu în penitenciar a avut rațiuni informative importante. Așa se explică faptul că a mai fost necesar ca Filip Teodorescu să rămână deghizat în deținut timp de peste un an de zile, el fiind, de fapt, prim-adjunct al directorului S.R.I.

Un caz interesant este cel al lt. col. Gheorghe Atudoroaie, fost adjunct al șefului Securității Județului Timiș. A fost arestat în 22 decembrie 1989 și eliberat a doua zi pentru a fi trimis în diverse misiuni secrete. Apoi, a fost readus în penitenciar, în 17 ianuarie 1990, și băgat în celula în care era încarcerat colonelul Petre Moraru, fost adjunct al Inspectorului General al Miliției, generalul Constantin Nuță, care respectase legislația în vigoare și ordinele comandanților săi (Ceaușescu, Milea, Nuță), fapt pentru care era pe cea mai neagră dintre liste, fiind asasinat în celulă în ziua de 31 ianuarie 1990. Imediat după moartea lui Petre Moraru, despre care oficial s-a spus că s-ar fi sinucis prin spânzurare, lt.col. Gheorghe Atudoroaie a fost eliberat, reangajat, a ajuns general, șef de diviziune în S.R.I. și în alte funcții importante, ajungând să dețină toate dosarele de cadre ale S.R.I.-ului pro-sovietic din era Măgureanu și a contribuit la recuperarea în activitate a unui mare număr de foști ofițeri de securitate.

În penitenciar și generalul Vlad a fost consultat în legătură cu reorganizarea serviciilor secrete românești, a dat numeroase sfaturi noilor servicii secrete și a fost operat de colecist în cele mai bune condiții. Când a ieșit din închisoare și m-a vizitat la Sibiu, era într-o stare fizică bună și mânca un regim normal. Toți securiștii au fost tratați ca parteneri ai noii puteri, fără nici o asemănare cu tratamentul aplicat de securitate adversarilor politici din perioada dictaturii iudeo-bolșevice. Radu Tinu și el fost adjunct al șefului Securității Timiș și-a permis din penitenciar chiar să-l amenințe voalat pe generalul Stănculescu, cu ocazia uneia din scrisorile în care îi cerea să-l elibereze. De asemenea, făcea presiuni și aluzii de șantaj la adresa procurorului general adjunct al României, care era și șeful Procuraturilor Militare, generalul de justiție militară Gheorghe Diaconescu.

Oricum am privi lucrurile, prezența unor ofițeri de securitate în penitenciare, ofițeri care au reprezentat un procent foarte mic raportat la totalul efectivelor instituției, pe de o parte, a fost o acțiune necesară creării unei imagini false, mimându-se desființarea Securității și crearea unui nou regim politic democratic și uman lipsit de poliție politică. Din acest punct de vedere, am putea conchide că niște securiști au fost plimbați prin închisoare pentru moralul celor pe care Brucan i-a numit ”stupid people”!

Pe de altă parte, cum am mai spus, ținând în închisori „grei” ai Securității, precum Vlad, Stamatoiu, Bucurescu, Teodorescu și alții, Securitatea, „calul nărăvaș”, cum o numise Ceaușescu, era „îmblânzită” și adusă, pentru moment la lanțul F.S.N.-ului. Ulterior, serviciile de informații se vor elibera de acest „lanț” și își vor crește mereu puterea, depășind-o pe cea a politicienilor, controlând ele întreaga societate, scăpând ele de controlul societății, care, de fapt, este imposibil de efectuat și atingându-și propriile aspirații, cele pe care Ceaușescu nu a vrut niciodată să li le ofere.

                                                                                                                 (Va urma)

                                                                                             A consemnat Marius Albin Marinescu

Articolul anterior: Adevăruri pe care nu o să le găsiți în presa „sistemului”! Dialog „la gura sobei” cu istoricul Corvin Lupu

4 Comments

  1. Dan Cristian Ionescu

    Il rog pe dl. Corvin Lupu, care cred ca stie ca il apreciez, sa nu se supere daca postez aici textul de mai jos, pentru a ma putea duce linistit sa ma culc:
    RUȘINE SĂ ÎȚI FIE, MARE PARTE A POPORULUI ROMÂN!
    Este ora 5 dimineața – dar nu de asta să îți fie rușine, nu este vina ta.
    Eu sînt extrem de obosit. Astăzi (adică de fapt ieri), am făcut un efort pe care nu speram să-l reușesc, dar l-am reușit. Mi-am îndeplinit datoria de a mă duce în Piața Universității, acolo unde armata (ceea care ucisese revoluționarii), comemora moartea acestora, cu uniforme de gală, muzică de fanfară și coroane de flori. M-am bucurat să reîntîlnesc cîțiva dintre foștii colegi de idealuri (din București, sau veniți din Timișoara ori din altă parte a țării). Am prins și ceremonia de la Sala Dalles, la crucea lui Mihai Gîtlan, primul tînăr ucis în București, fiul prietenului meu, Ion Gîtlan. Apoi, s-a întîmplat să ne întîlnim și cîțiva dintre scriitorii interziși în România, făcînd schimb de opinii, dar și de cărți. Într-un tîrziu, am ajuns acasă înghețat de frig, rupt de oboseală și mort de foame. Dar să nu îți fie rușine pentru așa ceva, căci nici asta nu este vina ta.
    Cind am vazut însă ca au fost postate listele cu noii parlamentari, mi-a trecut foamea! Căci tu, popor român, ducîndu-te la vot, ai trimis din nou în parlament trădătorii țării ori, neducîndu-te la vot, ai împiedicat intrarea în parlament a patrioților! Da, mă refer la faptul ca electoratul român a retrimis în parlament (pe lîngă mulți din cei cu probleme penale) pe cei care au votat legea nr. 217/2015. O sa spuneți că am o obsesie cu această lege – nu, nu este o obsesie! Pentru mine este un punct de referința. Să votezi această lege, înseamnă să batjocorești istoria acestui popor, să-i batjocorești eroii, să falsifici istoria Țării, înseamnă că o mînă de trădători de țară au îngenuncheat un întreg popor în fața dușmanilor săi! Dar iată ca poporul i-a retrimis pe mulți în parlament! Cu așa popor, așa conducători!
    Am scris că am venit înghețat – m-am încălzit, am scris că am venit flamînd – nu mi-a trecut, fiindcă uite, de fapt mi-a trecut foamea și nu pot mînca, am scris ca am venit obosit – aceasta este explicația pentru situația incompletă pe care o prezint mai jos.
    Fără nici o ordine alfabetică, fară a separa pe partide (fiindcă mulți și-au schimbat apartenența politică) și fără a evidenția separat pe cele două camere (fiindcă și aici au fost schimbări de la o cameră la alta), vă dau numele a 80 de trădători de țară pe care POPORUL i-a retrimis în parlament (menționez că în această listă nu intră reprezentanții minorităților naționale, obișnuielnic trădători).
    Deci.
    Silistru Doina, Andronescu Ecaterina, Deneș Ioan, Bădălău Niculae, Rotaru Ion, Bodog Florian-Dorel, Crețu Gabriela, Federovici Doina-Elena, Moga Nicolae, Nicolae Șerban, Fifor Mihai-Viorel, Pop Gheorghe, Arcaș Viorel, Corlățean Titus, Movilă Petru, Tomac Eugen, Calotă Florică Ică, Avram Constantin, Cătăniciu Steluța-Gustica, Florea Damian, Gavrilescu Grațiela Leocadia, Gerea Andrei-Dominic (unul dintre cei 3 inițiatori ai legii!), Alexe Costel, Andronache Gabriel, Cherecheș Florică, Cozmanciuc Corneliu-Mugurel, Cupșa Ioan, Dobre Victor-Paul, Gheorghe Andrei Daniel, Gheorghe Tinel, Ionescu George, Nicoară Romeo-Florin, Nicolăescu Gheorghe Eugen, Palăr Ionel, Turcan Raluca, Tușa Adriana Diana, Varga Vasile, Voicu Mihai Alexandru, Zamfir Daniel-Cătălin, Bănicioiu Nicolae, Bejinariu Eugen, Birchall Anna, Bucura-Oprescu Simona, Buicu Corneliu-Florin, Căprar Dorel-Gheorghe, Ciocan Dan, Ciofu Tamara-Dorina, Ciolacu Ion-Marcel, Ciuhodaru Tudor, Dîrzu Ioan, Dobre Mircea-Titus, Dragnea Nicolae-Liviu, Drăghici Mircea Gheorghe, Găină Mihăiță, Iancu Iulian, Iordache Florin, Itu Cornel, Marica Petru-Sorin, Matei Călin-Vasile-Andrei, Mocioalcă Ion, Moldovan Carmen-Ileana, Munteanu Ioan, Nicolicea Eugen, Nistor Laurențiu, Nosa Iuliu, Pană Adriana-Doina, Petric Octavian, Plumb Rovana, Pop Georgian, Rădulescu Cătălin-Marian, Roșca Lucreția, Solomon Adrian, Stativă Irinel-Ioan, Stănescu Alexandru, Steriu Valeriu-Andrei, Șimon Gheorghe, Șova Lucian, Ștefan Viorel, Tudose Mihai, Vlase Petru Gabriel, Weber Mihai.
    Iată 80 de nume de trădători de neam și țară pe care poporul i-a trimis din nou în parlament să își continue programul. Dar, repet, fără mijloacele necesare și frînt de oboseală, eu am reușit să identific doar aceste 80 de nume. Sper ca cineva cu mai multe abilități, cu mai multe informații și cu mai multă răbdare, să ne poată oferi tabloul complet.
    Deocamdată, eu am sentimentul datoriei împlinite – motiv pentru care cred că este cazul să dorm vreo 24 de ore. Ceea ce vă zic și vouă: românii, dormiți liniștiți, are cine să vegheze pentru voi – parlamentul!

  2. Dec

    Felicitari domnule profesor! Abia astept urmatorul serial!; ne luminati pus si simplu.

  3. Jan Valjean

    Dle. Dan Cristian Ionescu,de ce lipseste din lista dv. de tradatori numele lui Traian Basescu ? Nu trebuia sa-l treceti pe prima poz. pe acest ticalos,securist si tradator ?

    • Constantin.B.

      Bravo,stimabile-10++!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


*