Puncte de vedere

Adevăruri pe care nu o să le găsiți în presa „sistemului”! Dialog „la gura sobei” cu istoricul Corvin Lupu (IV)

  „Pleacă ai noștri, vin ai noștri”. De la Securitate la alte servicii de informații (IV)   Marius Albin Marinescu: […]

 

„Pleacă ai noștri, vin ai noștri”. De la Securitate la alte servicii de informații (IV)

 

Marius Albin Marinescu: Domnule profesor Corvin Lupu, din discuția noastră de până acum, printre multe altele, tragem concluzia că Securitatea a fost implicată în toate operațiunile, în tot ce s-a întâmplat în decembrie 1989 și după aceea. Așa să fie?

Corvin Lupu: Da, domnule director. Ca și astăzi, cu trei decenii în urmă serviciile secrete erau implicate în supravegherea evenimentelor care se petreceau în întreaga societate și a tuturor persoanelor care aveau un rol în societate și puteau influența gândirea sau acțiunea altor persoane. Toate instituțiile din țară aveau, ca și astăzi, ofițeri de obiectiv, știau primii toate inițiativele pe care trebuiau să le susțină sau să le deturneze, în funcție de deciziile șefilor. Când îi auziți pe unii foști sau actuali ofițeri de informații că afirmă că Securitatea nu ar fi știut ce se întâmplă, că nu ar fi fost implicați, că nu au nici un amestec etc., să nu-i credeți! În momentul în care le scăpa ceva, era deranj mare! Se făceau anchete, se verifica dacă s-a încălcat consemnul, dacă a fost neglijență în serviciu, dacă rețeaua a transmis informații deformate etc.

În finalul discuției noastre trecute, am vorbit despre fenomenul Piața Universității. Un asemenea fenomen de amploare, petrecut în centrul capitalei, în perioada 22 aprilie-15 iunie 1990, deci timp de aproape două luni, nu putea să aibă loc fără ca serviciile să fie acolo, implicate din plin, cu atât mai mult cu cât era vorba despre intenția declarată a unor mase mari de oameni de a răsturna conducerea țării, fie ea și ilegitimă. Apoi, au fost implicați agenți ai mai multor servicii de informații. Era o chestiune importantă. Era vorba de cine va stăpâni România, o țară dintre cele mai bogate din Europa, ale cărei evoluții post-ceaușiste deschideau larg perspectiva corporațiilor internaționale de a o transforma în colonie, din punctul occidental de vedere și mai era vorba de perspectiva nedorită de agentura sovietică de a pierde din nou influența în această țară, care fusese arondată în zona de influență a Kremlinului, la sfârșitul celui de al doilea război mondial, iar după 18-20 de ani Dej și Ceaușescu au făcut-o independentă. Or, tratatele între Aliații învingători în al doilea război mondial au fost semnate pentru eternitate, nu pentru o perioadă determinată de timp. De aceea, în anul 2014, în Rusia, a fost postat pe internet un interviu al președintelui Vladimir Putin care a făcut referiri explicite la înțelegerile Aliaților de după al doilea război mondial privitoare la sferele de influență și a exprimat clar ideea: „noi vrem înapoi ceea ce este al nostru”. Textul interviului a fost tradus de un traducător al M.Ap.N. și l-am primit și eu. Între timp, căutându-l și găsindu-l în arhivă, am constatat că a fost șters de administratorii site-urilor, care sunt cei care asigură cenzura internetului în societatea „democratică” și „liberă” creată de actualul regim politic euro-atlantic.

Marius Albin Marinescu: Ați ajuns într-un punct foarte important. Numeroși analiști politici de pe multe meridiane spun că este foarte posibil ca în viitorul apropiat S.U.A. să rediscute cu Federația Rusă aceste probleme, ceea ce interesează mult România.

Corvin Lupu: Roata istoriei se învârte mereu. Eu nu pot spune ce urmează să se întâmple. Pot, eventual, să știu ce a fost și ce este astăzi. Cert este că românii au fost mințiți mult și când li s-a spus că politica de integrare euro-atlantică este un proces ireversibil. Nu, domnule director, nimic în istorie nu este ireversibil. Totul are față și verso. Unii dintre cei care au fost împuterniciți să conducă România și care au vorbit despre ireversibilitatea politicii de integrare euro-atlantică nici măcar nu se rușinează, nu-și cer scuze de la poporul român pe care l-au mințit în mod repetat. De la Petre Roman, Andrei Pleșu, Emil Constantinescu, Traian Băsescu, chiar și Iliescu, la „deontologii” regimului euro-atlantic, foști consilieri prezidențiali propagandiști penibili, la „marii” intelectuali manipulatori, Tismăneanu, Liiceanu, soroșișto-brucaniștii din G.D.S. și mulți alții.

Silviu Brucan și George Soros în ianuarie 1990, când au înființat Grupul de Dialog Social.

Silviu Brucan și George Soros în ianuarie 1990, când au înființat Grupul de Dialog Social.

Din păcate, această falsă ireversibilitate a integrării euro-atlantice a fost susținută și de numeroși profesori universitari, de la care așteptările societății sunt cu totul altele. Eu mă pun în pielea lor și nu știu cum mai dau profesorii cu ochii de foștii lor studenți, pe stradă, la întâlniri etc. după ce le-au spus prostii și i-au învățat greșit. Ei nu au fost cu nimic mai buni decât propagandiștii comuniști care vorbeau în anii ’50-’60 de spre ireversibilitatea trecerii omenirii la comunism, raiul pe pământ. Nu știu dacă vă închipuiți câte cursuri de integrare euro-atlantică s-au predat în universități și în licee, în regim obligatoriu, susținându-se aberația ireversibilității politicii euro-atlantice.

Silviu Brucan (Saul Bruckner) și Gabriel Liiceanu.

Silviu Brucan (Saul Bruckner) și Gabriel Liiceanu.

Revenim la 1990. Dintre participanții la manifestația „maraton” din Piața Universității, și la mineriada din 13-15 iunie 1990 care i-a pus capăt, doar persoane foarte avizate puteau, în acel moment, să înțeleagă ceea ce se întâmplă. Cei care, la așa numita „revoluție”, au trecut prin stradă/au stat în stradă/au acționat în stradă și care sunt siguri că ei știu ce s-a întâmplat pentru că au fost acolo în calitate de manifestanți/demonstranți/privitori/cunoștințe cu alții asemenea afirmă că au văzut totul și știu totul. Nu, domnule director, stând s-au acționând în stradă, într-un colț dintr-un anumit oraș, NU înțelegi fondul unor evenimente complexe cum sunt loviturile de stat sau operațiunile rezultate din acțiunile concertate ale mai multor servicii secrete. Dacă toți cei din stradă ar fi atât de geniali și ar înțelege totul, ar fi nenorocire, pentru că popoarele nu ar mai putea fi manipulate și stăpânite de diriguitorii Lumii. A stăpâni popoarele Lumii, șapte miliarde de oameni, este cea mai grea problemă a politicii mondiale. Oamenii din stradă sunt utili pentru conducători doar atâta timp cât pot fi manipulați, sau cât timp cu ajutorul prezenței/acțiunii lor în stradă pot fi manipulate alte grupuri de oameni, cum ar fi telespectatorii, de exemplu. Un număr mare de oameni care solicită în stradă un anumit lucru, fie el cât de ilegal sau dăunător, poate să justifice și să dea legitimitate oricărei ilegitimități. Interpretând politic, orice acțiune cât de ilegală și de distrugătoare pentru popoare și pentru statele care le diriguiesc poate fi interpretată drept un act de eroism. Cu toate acestea, sunt mulți participanți la evenimentele despre care am povestit noi, cele din decembrie 1989, din Piața Universității, din aprilie-iunie 1990, sau de la mineriada din 13-15 iunie 1990, care susțin sus și tare că ei știu totul pentru că au fost acolo. Contrazic, nu le vine să creadă că fără ca ei să simtă, alături de ei, se întâmplau lucruri importante etc. Acești ignoranți sunt și ei utili manipulatorilor și folosiți împotriva celor care devoalează operațiuni, scot la lumină adevăruri și devin incomozi. În această situație, acești participanți la evenimente devin  un cor care pe alocuri ajunge asurzitor și acoperă glasurile incomode pentru putere, în ansamblu, sau pentru componente ale ei. Iar când acești pioni participanți, obțin și importante drepturi materiale, cum a fost cazul cu răniții, urmașii morților și cu cei cu „contribuții foarte importante” în decembrie 1989, atunci glasul lor devine și mai sonor.

Deci așa, domnule director, serviciile secrete sunt prezente la toate manifestările importante din societate. Astăzi, mai mult decât în anii 1989-1990, serviciile s-au perfecționat, s-au supra-dimensionat, au achiziționat tehnică extrem de performantă, încât chiar nu le scapă nimic.

Marius Albin Marinescu: Vă referiți la S.R.I.?

Corvin Lupu: Nu numai la S.R.I., ci și la S.I.E., care are rezidenți în toate instituțiile din interiorul României. Nu poți să culegi informații externe privitoare la România, dacă nu stăpânești informativ interiorul țării. Desigur, toate celelalte servicii de informații, al M.I., S.P.P.-ul, S.T.S.-ul, ca și  D.G.I.A., sunt dotate și foarte eficiente. Eu cred și sper că ele  vor sluji țara cu devotament și în situații dramatice, nu vor mai trăda cum au făcut-o conducătorii din fosta Securitate și din fosta D.I.A., în perioada ceaușistă. Desigur, actualele servicii de informații acționează, cel puțin deocamdată, în cadrul creat de Comunitatea Informativă a N.A.T.O., sub coordonare străină și cu prezența în România a unor consilieri și „șefi de stații” care le supraveghează, le îndrumă și, uneori, le ordonă. Prin intermediul serviciilor comandă și D.N.A., o parte a Înaltei Curți de Casație și Justiție și alte structuri, care sunt instituții mult mai mult politice decât juridice. Magistrații nu pot să-și ocupe funcțiile fără avizul S.R.I. sau dacă avizul se ridică. Totdeauna puterea o deține cel care te avizează și care îți propune revocarea.

Domnule director, eu fac afirmații grave, dar adevărate. Ca profesor universitar, ca redactor șef de reviste și în mai multe alte calități pe care le-am deținut pe parcursul vieții, am simțit totdeauna obligația de a spune adevărul, cu orice preț! Și pentru adevăr am avut de suferit și cred că o să mai am, dar nu vreau să vă vorbesc astăzi despre aceste aspecte.

Revin. România nu mai este nici suverană și nici independentă. Din acest punct de vedere, Constituția nu mai corespunde realității politice actuale. Ea ar trebui modificată și, în textul care precizează în mod fals că România este o țară suverană și independentă, ar trebui precizat că statul român trebuie să acționeze pentru ca să atingă obiectivul ca România să devină din nou suverană și independentă.

Marius Albin Marinescu: Domnule profesor, știu câteva din aspectele la care vă referiți, respectiv câteva din necazurile pe care le-ați avut. Dar ați fost un învingător, și cu evreii și cu fostul rector Oprean și cu alții din „sistemul ticăloșit”. Și eu am luptat mult pentru adevăr și m-am trezit împroșcat cu minciuni pentru compromiterea mea sau târât prin tribunale din cauza celor scrise de mine sau de colegii mei la adresa infractorilor, în special a celor cu „gulere albe”. Nu aveam bani pentru cohorte de avocați, fiindcă trebuia să mă judec prin toată țara în zeci de procese de calomnie prin presă cu oameni puternici și bogați, deranjați de adevărurile dureroase publicate în rețeaua de presă „Justițiarul”. Am învățat autodidact Dreptul penal ca să mă pot apăra în instanțe și mi-am câștigat singur toate procesele prin proba verității. Haideți să revenim și să ne spuneți cum au evoluat serviciile secrete după mineriada din 13-15 iunie 1990?

Corvin Lupu: Mineriada a fost o zdruncinare foarte puternică a societății românești. Ea i-a trezit la realitate și pe unii cetățeni care mai credeau în democrația propovăduită de „emanați”. În același timp, mineriada i-a radicalizat și i-a fidelizat pe mulți dintre susținătorii lui Ion Iliescu, iar societatea a rămas scindată pentru foarte mulți ani înainte. În acest context, ca urmare a „încheierii păcii” între fosta Securitate și Ion Iliescu&Co, foștii securiști au reintrat în activitate intens și au reluat penetrarea societății, acordând prioritate partidelor politice „istorice”, foștilor legionari, intelectualilor, bisericilor de toate confesiunile. La asta se pricepeau cel mai bine și în acest domeniu, al poliției politice, dețineau o arhivă bogată, putând porni fără handicap orice investigație și penetrare informativă. Desigur, au monitorizat atent și F.S.N.-ul.

În această perioadă, iunie 1990 – august/septembrie 1991, serviciile românești au rămas racordate la cooperarea cu serviciile sovietice de informații. Consilier pentru Apărare, Siguranță Națională și Ordine Publică a fost generalul Ioan Talpeș, care a coordonat activitatea tuturor serviciilor, până în 1992, când a fost înlocuit de generalul Vasile Ionel, fost agent G.R.U. în România. S.R.I.-ul nu l-a agreat deloc pe Talpeș și nici nu i-a lăsat acces în nucleul vital al serviciului.

Începând din primăvara anului 1990, relațiile dintre Ion Iliescu și Mihail Gorbaciov, au intrat într-un con de umbră, sfârșind prin a se răci, la sfârșitul lunii august – începutul lunii septembrie 1991. Aceasta s-a datorat faptului că în 19 august 1991 Ion Iliescu a purtat o convorbire telefonică cu prim-ministrul sovietic Ghenadi Ianaev, politicianul cel mai important dintre puciști. Cei do fuseseră colegi de studii la Moscova. Iliescu a fost singurul șef de stat din lume care i-a felicitat pe puciștii sovietici, de orientare conservatoare stalinist-brejnievistă, pentru că au organizat și au dat puci-ul din acea zi și l-au doborât de la putere pe Mihail Gorbaciov. Prin această atitudine a lui Ion Iliescu, s-a dovedit din nou că cine a trădat o dată, trădează și a doua oară. Ceaușeștii l-au susținut și l-au promovat pe Iliescu până la nivelul de secretar al C.C. al P.C.R., iar Gorbaciov l-a făcut președintele României.

După această convorbire telefonică, Ion Iliescu a fost identificat ca fiind un susținător al liniei politice conservatoare, cea pe care a cunoscut-o direct în anii studiilor de la Moscova, linia politică agreată de anturajul său din Uniunea Sovietică, de prietenii de care era legat din anii ’50. Linia politică a lui Ianaev propunea menținerea controlului sovietic asupra zonei de influență, iar Iliescu vedea în aceasta asigurarea securității naționale a României într-o formă de continuitate. Această imagine de conservator comunist a lui Iliescu l-a dezamăgit pe Gorbaciov care credea că Iliescu este un perestroikist devotat, dar a dezamăgit și pe noua „stea” a politicii Rusiei, naționalistul rus Boris Elțân, care, ulterior, l-a ținut pe Iliescu „la distanță”, până la sfârșitul prematur al mandatului său prezidențial, în 1999. Vladimir Putin, președinte începând din 1999, la rândul său naționalist rus, bineînțeles, în sensul bun al cuvântului, nu l-a agreat nici el pe Iliescu.

Marius Albin Marinescu: Am observat remarca dumneavoastră „…bineînțeles, în sensul bun al cuvântului…”, pentru a vă delimita de globaliștii care interpretează fals și susțin că a fi naționalist este ceva rău, ceva condamnabil, ceva împotriva democrației. Oare de ce l-a părăsit Iliescu pe Gorbaciov, cel care îl promovase la conducerea României?

Corvin Lupu: Iliescu l-a părăsit pe Gorbaciov, poate, convins că liderii comuniști conservatori se vor menține la putere, iar Gorbaciov era terminat politic. Apoi, vedeți că printre cei șase lideri care au preluat conducerea U.R.S.S. cu ocazia puci-ului, era și președintele K.G.B., Vladimir Kriucikov. Acest lucru a dat consistență puci-ului. Alături de el, au participat la puci prim-ministrul, vicepreședintele U.R.S.S., ministrul de Interne și ministrul Apărării. Deci, puciștii erau oameni cu nume și cu funcții foarte grele, ceea ce le dădea credibilitate. Dar nu toate structurile K.G.B.-ului, ale Armatei și ale Miliției au fost de partea conservatorilor. Cea mai importantă forță militară care i-a combătut pe conservatori a fost aviația militară, comandată de mareșalul Pavel Grachov, cu ale sale trupe de desant, cele care i-au și arestat pe puciști.

Naționaliștii au ajuns să reprezinte o forță politică și populară consistentă în societatea din Rusia. După 1917, poporul rus a ajuns sub stăpânirea autocrată a evreilor bolșevici, care l-au asuprit cumplit. Rușii au fost cei prigoniți, aruncați în gulag, iar minoritarii, în frunte cu evreii, au preluat conducerea societății. Acest lucru a durat foarte multă vreme. În 1964, când ucraineanul Hrușciov a fost înlăturat printr-o lovitură de stat, a ajuns secretar general mareșalul Leonid Ilici Brejnev, care era etnic rus. Dar el nu a înlăturat minoritățile naționale din numeroasele structuri politice, administrative și militare ale U.R.S.S. Era un conservator care milita pentru internaționalismul proletar, foarte asemănător cu globalizarea evreiască din zona occidentală de influență. Internaționaliștii se bazau mult pe minorități, propovăduind răspândirea comunismului pe tot Globul. Naționaliștii ruși, care militau pentru o Rusie a rușilor, au fost cei care, sub conducerea lui Boris Elțân și a mareșalului Pavel Grachov, i-au înlăturat pe conservatori de la putere, l-au împins pe Gorbaciov „pe linie moartă” și au eliberat Federația Rusă de sub stăpânirea suprastructurii numită Uniunea Sovietică, cea care a și fost desființată oficial, în 23 decembrie 1991. Aș mai spune că eu cred că pe Iliescu l-a influențat și colegialitatea cu pucistul Ghenadi Ianaev și, poate, conținutul convorbirii lor telefonice cu acesta, din 19 august 1991, când Ianaev era încă sigur de reușita puci-ului și de menținerea la putere.

Cu toate că relațiile lor s-au răcit, în anul 2010, Gorbaciov a venit la București și a apărut public alături de Ion Iliescu, inclusiv la televiziune. În România se cristalizase ideea loviturii de stat din decembrie 1989 și Gorbaciov venise să ne mai mintă o dată și să ne spună că a fost revoluție curată și că U.R.S.S. nu a avut nici o implicare.

Marius Albin Marinescu: În anul 2010 ați publicat și dumneavoastră cartea „România în decembrie 1989. De la revolta populară la lovitura de stat”, care a oferit numeroase clarificări.

Corvin Lupu: Da. Prin înfrângerea puciștilor, Federația Rusă s-a eliberat de sub stăpânirea Uniunii Sovietice, care obliga Rusia să-și pună la bătaie toate bogățiile pentru a întreține celelalte paisprezece republici unionale care, după accentuarea crizei în U.R.S.S., încheiau fiecare an financiar „în roșu”. După opt ani, abia, căderea P.I.B.-ului Rusiei s-a oprit, iar apoi, după preluarea președinției de către Vladimir Putin, Dimitri Medvedev și noua echipă foarte puternică și profesionistă, timp de 15 ani, Rusia s-a dezvoltat și a crescut din punct de vedere organizatoric, administrativ, economic și militar. Conflictele din Ucraina și redeschiderea Războiului rece, au condus și la acele sancțiuni împotriva Rusiei, care sunt văzute de o mare parte a Rusiei și nu numai, ca un sabotaj al Occidentului, dar Rusia merge mai departe. Dar statele din U.E., poate cu excepția Germaniei, au fost și ele grav afectate de sancțiunile impuse de Rusia. Între acestea se află și România. În fine, este o altă discuție și vă propun să ne oprim. (Va urma)

                                                                                             A consemnat Marius Albin MARINESCU

Episoadele anterioare:

Adevăruri pe care nu o să le găsiți în presa „sistemului”! Dialog „la gura sobei” cu istoricul Corvin Lupu (III)

Adevăruri pe care nu o să le găsiți în presa „sistemului”! Dialog „la gura sobei” cu istoricul Corvin Lupu (II)

Adevăruri pe care nu o să le găsiți în presa „sistemului”! Dialog „la gura sobei” cu istoricul Corvin Lupu

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


*