Atitudini

ADUNAREA CONSTITUANTĂ 2018 (XIX)

Dreptul de proprietate. Partea IV-a. Cum au definit guvernanţii proprietatea PUBLICĂ şi PRIVATĂ a STATULUI astfel încât să poată deposeda […]

Dreptul de proprietate. Partea IV-a. Cum au definit guvernanţii proprietatea PUBLICĂ şi PRIVATĂ a STATULUI astfel încât să poată deposeda poporul român de avuţia sa naţională. Cum putem repune poporul român în drepturile sale de proprietar?

Continuăm prezentarea şi comentarea principalelor prevederi ale PROIECTULUI DE ŢARĂ cunoscut sub denumirea de Constituţia Cetăţenilor, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.523/2016.

Prin acest demers urmărim următoarele obiective:

  1. Să aducem proiectul la cunoştinţa a cât mai multor români;
  2. Să culegem propuneri de îmbunătăţire de la toţi cei care doresc să participle la finalizarea textului proiectului;
  3. Să coagulăm în jurul proiectului o amplă mişcare de eliberare naţională finalizată într-o Adunare Constituantă prin care românii să-şi recâştige suveranitatea naţională şi drepturile de proprietate asupra capitalului naţional, asupra teritoriului naţional, asupra ţării.

În decembrie 1989, mafia financiară transnaţională ne-a furat statul, pe care l-a recroit, prin Constituţie, ca să-l poată subjuga, a pus la conducerea lui politicieni corupţi şi trădători şi l-a folosit pentru a ne fura capitalul şi teritoriul naţional, pentru a ne fura cea mai mare parte a avuţiei pe care o creem prin munca noastră, pentru a ne distruge ţara şi neamul.

Acum, trebuie să facem drumul invers. Să ne luăm înapoi statul, să-l reconstruim, printr-o nouă Constituţie, astfel încât să intre sub controlul poporului, să punem la conducerea lui patrioţi integri, competenţi şi responsabili, să-l folosim pentru recuperarea şi apărarea  capitalului şi teritoriului naţional, să oprim furtul  avuţiei pe care o creem, să ne reaşezm  ţara pe drumul progresului şi civilizaţiei.

Mafia transnaţională nu ne va da înapoi nimic, nici statul, nici ţara. Trebuie să ni le luăm noi, prin UNIRE, prin forţa numărului nostru, prin cei 10 MILIOANE, care am putea fi prezenţi, direct, sau prin procură, la Adunarea Constituantă.

Dacă în anul 2018 vom reuşi să ne ORGANIZĂM într-o astfel de Adunare Constituantă, avem toate şansele să câştigăm alegerile din anii 2019 şi 2020 – europarlamentare, prezidenţiale, locale şi parlamentare – să curăţăm conducerea statului de trădători şi să-i înlocuim cu patrioţi competenţi şi responsabili, să începem reconstrucţia ţării.

În articolul de astăzi, arăt cum au definit guvernanţii proprietatea PUBLICĂ şi PRIVATĂ a STATULUI astfel încât să poată deposeda poporul român de avuţia sa naţională şi cum putem repune poporul român în drepturile sale de proprietar.

                   Dreptul de proprietate. Partea IV-a.

Am adus în articolul 44, alineatele (2), (3) şi (4) de la articolul 136, propunând modificarea tuturor.

Am renunţat la alineatul (5) din articolul 136, cel care preciza că „Proprietatea privată este inviolabilă, în condiţiile legii organice”, deoarece nu mai are obiect, având în vedere noul cuprins al articolului 44.

În actuala Constituţie a României, alineatul (2) al articolului 136 are următorul cuprins:

„(2) Proprietatea publică este garantată şi ocrotită prin lege şi aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale.”

Ne găsim, din nou, în faţa uneia dintre cele mai nocive norme cuprinse în actuala Constituţie a României.

Pentru punerea în aplicare a acestei norme constituţionale, a fost adoptată Legea 213/1998, care, pe de o parte, a extins obiectul proprietăţii publice cu mult peste limitele prevăzute de Constituţie, iar, pe de altă parte, încălcând, brutal, Constituţia, a creat o nouă formă de proprietate, PROPRIETATEA PRIVATĂ a statului şi a autorităţilor locale, a creat şi dreptul autorităţilor statului, respectiv al Parlamentului, al Guvernului şi al autorităţilor locale, de a trece bunurile din „domeniul public” al statului în „domeniul privat” al statului şi invers, după bunul lor plac.

Trecerea unui bun în proprietatea privată a statului sau a autorităţilor locale înseamnă, automat, supunerea lui regimului de drept comun, deci posibilitatea de a fi înstrăinat, vândut, supus jafului.

Acest alineat din Constituţia României, împreună cu legile adoptate în baza lui, referitoare la proprietatea STATULUI, PUBLICĂ şi PRIVATĂ, s-au dovedit a constitui un mecanism legislativ odios, diabolic, de uzurpare a suveranităţii naţionale şi a drepturilor de proprietate ale poporului român.

Merită să zăbovim puţin asupra Legii 213/1998, care, ca şi Legea 15/1990, ne ajută să înţelegem de ce, la alineatul (5) al articolului 1 din Constituţie, noi am adăugat teza prin care condiţionăm obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale, a legilor şi a hotărârilor judecătoreşti, de legitimitatea acestor legi şi hotărâri. Nu orice lege este şi legitimă. Aceste două legi, ca şi altele, puse în aplicare în timpul regimului comunist şi în ultimii 28 de ani, au fost adoptate prin încălcarea suveranităţii poporului şi au avut efecte dramatice asupra poporului român, asupra intereselor, a drepturilor cetăţenilor ţării.

Ca şi la Legea 15/1990, al cărei titlul se referă la „reorganizarea” unităţilor economice de stat, iar în text se face, de fapt, deposedarea poporului român de capitalul aflat în patrimoniul acestor unităţi economice şi împroprietărirea cu acest capital a statului român, titlul Legii 213/1998 se referă la „proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia”, dar în textul legii se face cu totul altceva, adică se creează o instituţie nouă, neprevăzută în Constituţie, PROPRIETATEA PRIVATĂ A STATULUI, fără consultarea poporului, instituţie care va fi folosită pentru trecerea „legală” în proprietatea PRIVATĂ a guvernanţilor şi străinilor a capitalului furat de la popor prin Legea 15/1990, dar şi a celorlalte componente ale avuţiei naţionale a românilor.

După ce, la articolul 3 al Legii 213/1998, ni se spune că proprietatea publică este tot una cu DOMENIUL PUBLIC şi că acesta se împarte în domeniul public al statului, domeniul public al judeţelor şi domeniul public al comunelor şi oraşelor, la articolul 4, ne întâmpină definiţia domeniului PRIVAT al statului, fără nici o legătură cu articolul anterior, sau cu titlul legii.

Iată textul acestui articol:

“Domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale este alcătuit din bunuri aflate în proprietatea lor care nu fac parte din domeniul public. Asupra acestor bunuri statul sau unităţile administrativ-teritoriale au drept de PROPRIETATE PRIVATĂ.”

Astfel s-a născut dreptul de proprietate PRIVATĂ al statului român şi al autorităţilor locale, fără de care uriaşa hoţie numită “privatizare” nu ar fi fost posibilă.

Prin alineatul (2) al articolului 5, Legea 213/1998 precizează şi ce înseamnă, de fapt, acest drept de proprietate PRIVATĂ al statului şi al unităţilor administrativ teritoriale, anume că, spre deosebire de bunurile aflate în domeniul public, adică în proprietate publică, care sunt inalienabile, care nu pot fi vândute, bunurile aflate în proprietatea PRIVATĂ a statului şi a unităţilor administrativ-teritoriale sunt supuse regimului juridic de drept comun, adică pot fi vândute, scoase la mezat.

Exact dezlegarea de care aveau nevoie guvernanţii pentru a-şi “trece” în propria proprietate privată bunurile “trecute” în proprietatea statului, prin Constituţie şi prin legile adoptate în baza acesteia.

Deoarece, până în 1998, au observat că au rămas multe bunuri, de mare valoare, intrate în proprietatea statului român, în perioada 1945-1989, care nu erau cuprinse în patrimoniul unităţilor economice de stat, deci care nu puteau fi acaparate prin Legea 15/1990, au completat Legea 213/1998 cu alineatul (1) al articolului 6, care are următorul text:

“(1) Fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale şi bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituţiei, a tratatelor internaţionale la care România este parte şi a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat.”

În baza acestui alineat, nu numai capitalul, deci, bunurile utilizate în activitatea economică, ci toată avuţia creată de poporul român în timpul regimului comunist, bunuri în valoare de sute de miliarde de euro, a fost pusă la dispoziţia guvernanţilor, ei creându-şi, prin lege, şi puterea de a stabili ce intră şi ce rămâne în proprietate publică, precum şi ce intră în proprietatea PRIVATĂ a statului şi a autorităţilor locale şi pleacă de acolo şi intră în proprietatea lor şi a străinilor.

Dacă în Constituţia României, adoptată în 1991 şi revizuită în 2003, s-ar fi prevăzut că proprietatea publică aparţine poporului, nu statului, atunci nu ar fi fost posibilă nici punerea în practică a prevederilor Legii 15/1990, nici adoptarea şi aplicarea Legii 213/1998 şi a altor legi prin care s-a înfăptuit jaful numit „privatizare”.

Nici statul, nici autorităţile locale nu produc bunuri.

Autorităţile statului şi cele locale sunt create de cetăţeni nu pentru a PRODUCE bunuri, ci pentru a furniza cetăţenilor servicii sociale, de uz şi de interes public. Şi statul şi autorităţile locale CONSUMĂ bunuri puse la dispoziţie, gratuit, de către cetăţeni.

Numai cetăţenii produc bunuri. Numai ei, cetăţenii, pot dobândi şi exercita dreptul de proprietate privată asupra bunurilor. Bunurile puse la dispoziţia autorităţilor statului şi a celor locale sunt ale cetăţenilor, indiferent de modalitatea prin care s-a făcut această punere la dispoziţie. Aceste bunuri nu pot face decât obiectul proprietăţii publice. Iar această proprietate publică nu poate aparţine decât cetăţenilor, constituiţi în naţiune, popor, sau în comunităţi locale.

Acestea sunt motivele pentru care propunem ca acest alineat să fie modificat şi să devină alineatul (10) al articolului 44, cu următorul cuprins:

„(10) Proprietatea publică aparţine poporului român, sau comunităţilor locale, şi este administrată de stat sau de autorităţile locale.”

Legat de dispoziţiile acestui alineat, se ridică întrebarea, care parte a proprietăţii publice aparţine poporului român, în ansamblul său, şi care parte aparţine comunităţilor locale.

În principiu, în proprietatea publică intră bunurile necesare statului şi autorităţilor locale pentru îndeplinirea atribuţiilor încredinţate lor prin Constituţie.

Terenurile folosite de autorităţile locale, sau cele folosite în comun şi gratuit de cetăţenii localităţilor (drumuri, străzi, parcuri, islazuri etc) aparţin comunităţilor locale, sau întregului popor român?

Toate aceste terenuri există şi pot fi folosite de autorităţile locale şi de membrii comunităţilor locale din România ca urmare a jertfei de sânge a întregului popor român, nu numai al celor din localitatea X, sau Y.

Construcţiile, echipamentele, maşinile, utilajele etc folosite de autorităţile locale au fost achiziţionate din bani de la bugetul local, care, în mare măsură şi timp îndelungat, a fost subvenţionat cu bani de la bugetul de stat, cu bani ai întregului popor român.

La articolul 135.1 al Constituţiei, noi propunem constituirea Fondului Naţional de Capital Distributiv, care va colecta o cincime din avuţia produsă de întregul popor român şi o va redistribui tuturor cetăţenilor ţării, pentru a fi investită, pentru a crea capacităţi de producţie, locuri de muncă şi venituri bugetare în TOATE localităţile ţării, fără nici o discriminare.

Prin crearea acestui Fond, urmărim nu numai sporirea bunăstării tuturor românilor, dar şi întărirea coeziunii noastre naţionale.

Iată, deci, că raţiuni care ţin şi de imperativul întăririi coeziunii naţionale a poporului român, dar şi de temelia economică a provenienţei bunurilor aflate în proprietate publică şi în folosinţa autorităţilor şi comunităţilor locale, susţin opinia noastră că aceste bunuri aparţin întregului popor român şi sunt date în folosinţa, sau în administrarea autorităţilor şi comunităţilor locale.

Comunităţile locale, pot, desigur, prin munca membrilor lor, sau din fonduri colectate de la aceştia, să creeze bunuri care să fie folosite gratuit şi în comun de către aceşti membri. În acest sens, am propus introducerea alineatului (12), cu următorul cuprins:

„(12) Fac obiectul proprietăţii publice şi bunurile create prin munca voluntară, neremunerată, a membrilor asociaţiilor comunitare, precum şi bunurile achiziţionate din fondurile asociaţiilor comunitare. Aceste bunuri aparţin comunităţilor locale şi sunt administrate de autorităţile locale.”

În actuala Constituţie, alineatul (3) al articolului 136 are următorul cuprins:

„(3) Bogăţiile de interes public ale subsolului, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil, de interes naţional, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, precum şi alte bunuri stabilite de legea organică, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice.”

Am arătat cum a fost modificat acest alineat prin revizuirea din anul 2003, astfel încât să devină posibilă jefuirea resurselor naturale ale ţării, ca şi a altor componente ale economiei naţionale, îndeosebi a căilor de comunicaţii, prin trecerea lor în domeniul PRIVAT al statului şi, de acolo, în proprietatea oligarhiei autohtone şi transnaţionale, prin „privatizare”.

Propunem modificarea substanţială şi a acestui alineat, care va deveni alineatul (11) al articolului 44, cu următorul cuprins:

„(11) Bogăţiile DE ORICE NATURĂ ale subsolului, MINELE, TERENURILE ŞI PĂDURILE DIN FONDUL FUNCIAR AL POPORULUI, spaţiul aerian, CĂILE DE COMUNICAŢIE, DE UZ ŞI INTERES PUBLIC, APELE, IZVOARELE DE ENERGIE NATURALĂ, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, BAZA MATERIALĂ A AUTORITĂŢILOR ŞI INSTITUŢIILOR PUBLICE, precum şi alte bunuri stabilite de LEGE, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice.”

În actuala Constituţie, alineatul (4) al articolului 136 are următorul cuprins:

(4) Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. În condiţiile legii organice, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate; de asemenea, ele pot fi date în folosinţă gratuită instituţiilor de utilitate publică.

Raţiunea de a fi a bunurilor proprietate PUBLICĂ este  ceea ca ele să fie folosite de autorităţile de stat şi cele locale pentru producerea şi furnizarea de servicii  PUBLICE către cetăţenii ţării: educaţie, sănătate, asistenţă socială, ordine publică, justiţie, apărare etc.

Cetăţenii pun aceste bunuri la dispoziţia statului şi a autorităţilor locale nu pentru ca statul şi primăriile să facă “afaceri” cu ele, să le vândă, să le concesioneze, sau să le închirieze, ci ca să le folosească pentru furnizarea de servicii publice, de care  să beneficieze ei, cetăţenii, în calitatea lor de adevăraţii proprietari ai bunurilor respective

În prima teză a acestui alineat se afirmă, demagogic, faptul că bunurile proprietate publică sunt inalienabile, adică nu pot fi înstrăinate, nu pot fi trecute din propriatatea publică în cea privată, pentru ca în a doua teză a aceluiaşi alineat să se dispună că dreptul de folosire a aceloraşi bunuri proprietate publică poate fi alienat, înstrăinat, prin punerea lor la dispoziţia unor proprietari privaţi, contra unor sume de bani, prin concesionare ori închiriere. Mai mult, că respectivale bunuri por fi puse, gratuit, la dispoziţia unor proprietari privaţi, care au fost declaraţi „de utilitate publică” de către guvernanţi.

Prin această prevedere constituţională s-a creat dreptul guvernanţilor de a concesiona şi închiria, la preţuri de nimic, către firmele lor, ale camarilei lor şi ale transnaţionalilor, bunuri cu valori de miliarde de euro, cu care s-au produs profituri uriaşe, transformate în bunuri de consum de lux, în capitaluri, sau transferate în afara ţării. Aceleaşi profituri au fost realizate şi de ong-urile care au beneficiat de bunurile proprietate publică puse la dispoziţie gratuit de guvernanţi, a căror „utilitate publică” a constat în deziformarea şi manipularea voinţei politice a electoratului.

Sa creat astfel  un nou focar de corupţie, cu toate consecinţele pe care această boală le are asupra societăţii  româneşti.

Acestea sunt motivele pentru care propunem modificare conţinutului acestui alineat, care va deveni alineatul (13) al articolului 44, cu următorul cuprins:

“(13) Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. În condiţiile legii, ele pot fi date în folosinţă sau în administrare regiilor autonome ori instituţiilor publice.”

                                                                                                        Constantin COJOCARU

                                                                                                            13 iunie 2018

 

Articolele anterioare:

ADUNAREA CONSTITUANTĂ 2018 (XVIII): România – Constituţia prezumă dobândirea licită a averilor făcând imposibil controlul şi confiscarea averilor care nu pot fi justificate!

ADUNAREA CONSTITUANTĂ 2018 (XVII): Dreptul de proprietate (II)

ADUNAREA CONSTITUANTĂ 2018 (XVI): Dreptul de proprietate (I)

ADUNAREA CONSTITUANTĂ 2018 (XV): EDUCAŢIA; Un sistem de învăţământ capabil să formeze profesionişti patrioţi

ADUNAREA CONSTITUANTĂ 2018 (XIV): Curăţarea statului român de impostori şi trădători

ADUNAREA CONSTITUANTĂ 2018 (XIII): Limba oficială

ADUNAREA CONSTITUANTĂ 2018 (XII): „Reprezentanţii” au încheiat tratatele internaţionale prin care au adus România în stare de colonie. Are poporul român dreptul suveran de a înlocui aceste tratate cu altele, prin care să devină stăpân în ţara lui?

ADUNAREA CONSTITUANTĂ 2018 (XI): Ar putea România să scape de mafia politică aservită străinilor şi să fie condusă de elita sa naţională?

ADUNAREA CONSTITUANTĂ 2018 (X): Dreptul la identitate. Majoritatea românească nu trebuie să se bucure de acest drept?

ADUNAREA CONSTITUANTĂ 2018 (IX)

ADUNAREA CONSTITUANTĂ 2018 (VIII)

ADUNAREA CONSTITUANTĂ 2018 (VII)

ADUNAREA CONSTITUANTĂ 2018 (VI)

ADUNAREA CONSTITUANTĂ 2018 (V)

ADUNAREA CONSTITUANTĂ 2018 (IV)

ADUNAREA CONSTITUANTĂ 2018 (III)

ADUNAREA CONSTITUANTĂ – 2018 (II)

 ADUNAREA CONSTITUANTĂ – 2018

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*