Atitudini

ADUNAREA CONSTITUANTĂ 2018 (XX)

Dreptul de proprietate. Partea V-a. Ce prevederi trebuie incluse în Constituţia României care să garanteze că tot capitalul creat de […]

Dreptul de proprietate. Partea V-a. Ce prevederi trebuie incluse în Constituţia României care să garanteze că tot capitalul creat de cetăţenii ţării va intra şi va rămâne în proprietatea lor privată şi publică, împreună cu toate veniturile create de acest capital.

Continuăm prezentarea şi comentarea principalelor prevederi ale PROIECTULUI DE ŢARĂ cunoscut sub denumirea de Constituţia Cetăţenilor, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.523/2016.

Prin acest demers urmărim următoarele obiective:

  1. Să aducem proiectul la cunoştinţa a cât mai multor români;
  2. Să culegem propuneri de îmbunătăţire de la toţi cei care doresc să participle la finalizarea textului proiectului;
  3. Să coagulăm în jurul proiectului o amplă mişcare de eliberare naţională finalizată într-o Adunare Constituantă prin care românii să-şi recâştige suveranitatea naţională şi drepturile de proprietate asupra capitalului naţional, asupra teritoriului naţional, asupra ţării.

În decembrie 1989, mafia financiară transnaţională ne-a furat statul, pe care l-a recroit, prin Constituţie, ca să-l poată subjuga, a pus la conducerea lui politicieni corupţi şi trădători şi l-a folosit pentru a ne fura capitalul şi teritoriul naţional, pentru a ne fura cea mai mare parte a avuţiei pe care o creem prin munca noastră, pentru a ne distruge ţara şi neamul.

Acum, trebuie să facem drumul invers. Să ne luăm înapoi statul, să-l reconstruim, printr-o nouă Constituţie, astfel încât să intre sub controlul poporului, să punem la conducerea lui patrioţi integri, competenţi şi responsabili, să-l folosim pentru recuperarea şi apărarea  capitalului şi teritoriului naţional, să oprim furtul  avuţiei pe care o creem, să ne reaşezm  ţara pe drumul progresului şi civilizaţiei.

Mafia transnaţională nu ne va da înapoi nimic, nici statul, nici ţara. Trebuie să ni le luăm noi, prin UNIRE, prin forţa numărului nostru, prin cei 10 MILIOANE, care am putea fi prezenţi, direct, sau prin procură, la Adunarea Constituantă.

Dacă vom reuşi să ne ORGANIZĂM într-o astfel de Adunare Constituantă, avem toate şansele să câştigăm alegerile din anii 2019 şi 2020 – europarlamentare, prezidenţiale, locale şi parlamentare – să curăţăm conducerea statului de trădători şi să-i înlocuim cu patrioţi competenţi şi responsabili, să începem reconstrucţia ţării.

În articolul de astăzi, arăt ce prevederi trebuie incluse în Constituţia României care să garanteze că tot capitalul creat de cetăţenii ţării va intra şi va rămâne în proprietatea lor privată şi publică, împreună cu toate veniturile create de acest capital.

                    Dreptul de proprietate, partea a V-a.

  1. Am adăugat trei noi alineate la articolul 44, menite să definească şi să garanteze dreptul de proprietate al  românilor asupra capitalului creat de ei, cu următorul cuprins:

(14) Numai presoanele fizice care au cetăţenie română pot cumpăra şi deţine în proprietate  valori mobiliare emise de persoane fizice şi juridice române.

(15) Statul Român face excepţie de la prevederile alinatului (14)

(16) Legea 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale este şi rămâne în întregime abrogată, ca şi toate actele normative adoptate în aplicarea ei. Statul român este obligat să recupereze întregul capital trecut din proprietate publică în proprietate privată prin aplicarea prevederilor acestei legi.

Aparent, norma propusă de noi la alineatul (14) intră în contradicţie cu alineatul (1) al articolului 63 din Tratatul de Funcţionare a Uniunii Europene (TFUE), care are următorul text:

(1) În temeiul dispoziţiilor prezentului capitol, sunt interzise orice restricţii privind circulaţia capitalurilor între statele membre, precum şi între statele membre şi ţările terţe“.

La prima vedere, prevederea din TFUE pare cât se poate de firească. Ce este rău în faptul că statele membre au căzut de acord să nu restricţioneze în nici un fel libertatea celor care au bani de a-şi folosi aceşti bani ca să creeze capital, să construiască fabrici, uzine, bănci etc., în oricare stat membru al Uniunii? Ar fi bine şi pentru investitor, care s-ar alege cu profiturile de pe urma investiţiei, şi pentru ţara în care s-ar construi noile capacităţi de producţie şi locurile de muncă.

La o privire mai atentă, lucrurile nu mai sunt atât de fireşti şi de dorit.

În primul rând, banii cu care investitorul american, de exemplu, vrea să construiască o fabrică în România au fost creaţi în America, sau Franţa, sau în Germania, este adevărat, cu capitalul investitorului “îndrăgostit” de România, dar cu forţa de muncă americană, franceză, germană, care nu este foarte fericită să constate că banii la crearea cărora a contribuit şi ea, în loc să fie folosiţi pentru a crea noi capacităţi de producţie şi locuri de muncă în America, în Franţa, în Germania, sunt duşi în altă ţară, pentru a crea acolo noi capacităţi de producţie şi locuri de muncă.

Actualul Preşedinte al Statelor Unite tocmai a înţeles cum vine treaba cu această “liberă circulaţie” a capitalurilor, pe care a numit-o “fals globalism” şi a început să adopte măsuri  restrictive împotriva ei.

Lucrurile nu se opresc aici.

Birocraţii care au ticluit articolul 63 din TFUE, de fapt, mafia financiară transnaţională din spatele lor, nu înţeleg prin libera circulaţie a capitalurilor ceea ce ne spun nouă, adică libertatea investitorilor de a crea capital nou în statele membre ale UE, ci libertatea transnaţionalilor de a  acapara capitalurile create de alţii, prin “cumpărarea” acestor capitaluri la preţuri de zeci de ori mai mici decât valoarea reală a capitalurilor în cauză.

Membrii mafiei financiare transnaţionale nu bagă mâna în buzunar şi nici nu sparg bănci. Ei înşeală. Ei şi-au creat un sistem financiar diabolic, în care se pot înfiinţa bănci private care crează bani din nimic, în baza principiului aşa-numitelor rezerve fracţionare.

Banii fictivi sunt împrumutaţi membrilor mafiei, cu care aceştia înfiinţează aşa-zise fonduri de investiţii, care nu au nici o trabă cu investiţiile, deoarece nu crează noi capacităţi de producţie, ci sunt, de fapt, fonduri speculative, scheme ponzi, prin care sunt jefuiţi cetăţenii planetei de micile lor economii, laolaltă, aceste mici economii înseamnând, însă, mii de miliarde.

Banii fictivi împreună cu profiturile obţinute cu ajutorul lor sunt folosiţi, mai departe, pentru finanţarea şi coruperea guvernelor, pentru finanţarea loviturilor de stat şi a războaielor, pentru declanşarea crizelor financiare, pentru împingerea în faliment a capitalurilor popoarelor şi scăderea valorii acestor capitaluri, pentru a putea fi, apoi, „cumpărate”, cu preţuri de nimic, de către membrii mafiei.

Mafia financiară transnaţională este aceea care a pus la cale şi executat, prin serviciile secrete, loviturile de stat din fostele ţări comuniste din Europa de Est, a pus la conducerea celor mai multe din aceste state cozi de topor, cu ajutorul cărora a preluat controlul aspra sistemului financir, inclusiv asupra băncilor centrale, care au fost puse să arunce în circulaţie cantităţi uriaşe de bani fictivi, au generat hiperinflaţie, au împins în faliment capitalurile acumulate de popoarele acestor state, scăzându-le dramatic valoarea „de piaţă”, astfel încât să poată fi „privatizate”, deci, cumpărate la preţuri de zeci de ori mai mici decât valoarea lor reală.

În România, de exemplu, corporaţiile transnaţionale au cumpărat de la statul român un capital cu o valoare de peste 400 miliarde de euro pentru care au plătit suma de 7 miliarde de euro, conform datelor publicate de către Banca Naţională a României. Au mai investit alte 7 miliarde de euro, au mai cheltuit câteva milioane pentru mituirea guvernanţilor vânzători de ţară, au demolat şi vândut la fiare vechi fabrici şi uzine în valoare de peste 300 miliarde de euro, rămânând proprietarii unui capital de peste 100 de miliarde de euro, prin care scot din ţară mai mult de o treime din PIB-ul creat de români, în fiecare an, în timp ce salariile românilor sunt de 10 ori mai mici decât ar putea să fie, tinând seama de capitalurile, de resursele naturale şi de forţa de muncă pe care România le avea la sfârşitul anului 1989.

Acestea sunt, pe scurt, pentru România, rezultatele aplicării prevederilor tratatului UE referitoare la „libera circulaţie” a capitalurilor.

Articolul 63 din TFUE trebuie revizuit, modificat, astfel încât să împiedice mafia financiară transnaţională să mai acapareze capitalurile create de popoarele statelor membre ale UE. Această modificare s-ar putea face prin adăugarea unei a doua teze le alineatul (1) al articolului 63, cu următorul text „Sunt exceptate restricţiile referitoare la cumpărarea de terenuri şi de valori mobiliare emise de persoanele fizice şi juridice ale statelor membre.”

Dacă nu vom obţine o astfel de modificare a articolului 63 din TFUE şi nici o drogare care să permită statului român să interzică străinilor dreptul de a cumpăra valorile mobiliare emise de persoanele fizice şi juridice române, nu ne rămâne altă soluţie decât să ne retragem din Uniunea Europeană.

Refuzul de a ni se acorda această derogare sau de a se accepta modificarea propusă de noi a articolului 63 din TFUE va fi o dovadă clară că obiectivul REAL urmărit de „părinţii” tratatelor constitutive ale UE prin acest articol nu este „libera circulaţie a capitalurilor” ci acapararea de către mafia financiară transnaţională a capitalurilor create de popoarele Europei.

Propunerea noastră nu aduce nici o atingere liberei circulaţii a capitalurilor, libertăţii  cetăţenilor Uniunii Europene de a-şi investi banii oriunde vor ei, înţelegând prin investiţie ceea ce înţeleg toţi economiştii şi statisticienii profesionişti ai planetei, adică cheltuirea unei sume de bani pentru crearea de noi capacităţi de producţie, pentru crearea de capital real nou.

Cumpărarea de capital financiar, de valori mobiliare, nu este investiţie, nu crează noi capacităţi de producţie, nu crează nou capital real, nu face să circule capitalul de la o ţară la alta. Cumpărarea de capital financiar nu face decât să schimbe proprietarul capitalului real.

Noţiunea de “investiţie financiară”, creaţie a mafiei, este o mare înşelătorie, în spatele căreia se ascunde maşinăria de manipulare a preţurilor valorilor mobiliare, prin care milioane de oameni sunt deposedaţi de drepturile lor de proprietate asupra capitalurilor create de ei.

Prin alineatul (14) la articolul 44, noi propunem ca numai persoanele fizice care au cetăţenia română, deci numai cetăţenii români, să aibă dreptul de a cumpăra şi deţine în proprietate privată valori mobiliare emise de persoanele fizice şi juridice române.

La formularea acestei propuneri, am avut în vedere următoarele:

  1. a) Capitalul financiar, respectiv, valorile mobiliare – acţiuni, obligaţiuni etc – exprimă drepturi de proprietate asupra capitalului real utilizat în economie – terenuri, construcţii, maşini, utilaje, echipamente etc.
  2. b) Drepturile de proprietate asupra capitalului se exercită fie direct, asupra capitalului real, când tractorul, sau autobuzul, de exemplu, se află în proprietatea unei persoane fizice, fie indirect, prin capitalul financiar, când acelaşi tractor, sau autobuz, se află în patrimoniul societăţii comerciale care a emis acţiunile intrate în proprietatea celor care au adus ca aport banii cu care s-a cumpărat capitalul real al societăţii, în care intră şi tractorul şi autobuzul din exemplul nostru.
  3. c) Capitalul real utilizat, la un moment dat într-o economie naţională, se compune din capital naţional, creat prin investiţii realizate din economisirea unei părţi din venitul naţional al ţării respective şi din capital străin, creat prin investiţii realizate din economisirea unei părţi din venitul naţional al altor ţări.
  4. d) Venitul naţional al unei ţări este creat numai de cetăţenii ţării. Nu şi de străini. În consecinţă numai ei, cetăţenii ţări, pot avea drepturi de proprietate asupra capitalului naţional, creat din veniturile lor, indiferent că acestea îmbracă forma economiilor din salarii, din profituri, sau din veniturile bugetului public şi indiferent că aceste drepturi de proprietate se exercită direct asupra capitalului real, sau indirect, asupra capitalului financiar.
  5. e) Venitul naţional al unei ţări este creat prin colaborarea dintre munca cetăţenilor ţării şi capitalul naţional aflat în proprietatea aceloraşi cetăţeni. Numai ei, cetăţenii, în calitatea lor de persoane fizice, participă la crearea de venituri şi, prin economisirea şi investirea veniturilor, la crearea capitalului. În consecinţă, numai ei, cetăţenii, ca persoane fizice, pot fi proprietari ai capitalului creat de ei, real, sau financiar.

Societăţile comerciale sunt persoane juridice create de grupuri de persoane fizice care îşi asociază capitalurile pentru a realiza venituri prin producţia de bunuri şi/sau servicii a căror vânzare să aducă profituri, care să fie împărţite între asociaţi, proporţional cu capitalul adus în  asociere.

Societatea comercială exercită drepturile de proprietate asupra capitalului aflat în patrimoniul său în numele şi în interesul asociaţilor săi, adevăraţii proprietari ai acestui capital.

Cum raţiunea de a fi a societăţii comerciale este aceea de a realiza venituri prin producţia şi vânzarea de bunuri şi/sau servicii, ea nu ar trebui să aibă în proprietate capital financiar, adică valori mobiliare emise de alte persoane juridice, sau de persoane fizice.

Toate celelalte persoane juridice, create, legal, prin asocierea persoanelor fizice, indiferent de scopurile şi mijloacele pe care le folosesc pentru a-şi realiza scopurile, nu crează venituri şi capitaluri şi nu pot avea capital financiar în proprietate.

  1. f) Ţinând seama de rolul pe care va trebui să-l aibă în restabilirea drepturilor de proprietate ale românilor asupra capitalului naţional, în democratizarea şi românizarea acestui capital, este necesar ca, pentru o perioadă de timp, statul român să aibă dreptul, înscris în Constituţie, de a crea, dar şi de a cumpăra şi vinde capital financiar.

Statul român trebuie să aibă dreptul să folosească o parte din venitul naţional pentru crearea regiilor autonome care să exploateze resursele naturale ale ţării, precum şi activităţile economice cu caracter strategic.

Statul român trebuie să aibă dreptul să folosească o parte din venitul naţional pentru crearea de societăţi comerciale ale căror acţiuni să poată fi vândute, apoi, cetăţenilor ţării, prin mecanismul prevăzut în proiectul de lege privind construcţia economiei democratice.

Statul român trebuie să aibă dreptul să răscumpere capitalul vândut de statul român prin aşa-zisa privatizare şi să-l transfere, apoi, în proprietatea cetăţenilor ţării.

 

Noul alineat (16) al articolului 44, propune abrogarea Legii 15/1990 şi obligarea statului român să recupereze capitalul pe care l-a furat de la poporul român prin această lege şi l-a vândut, apoi, prin aşa-zisa privatizare.

Prin aplicarea prevederilor Legii 15/1990, ale legilor privatizărilor şi retrocedărilor şi ale tratatului de aderare la Uniunea Europeană, în România, a fost creată o economie oligarhică, în care străinii, corporaţiile transnaţionale, au ajuns să deţină în proprietate mai mult de jumătate din capitalul utilizat în economia naţionala şi să-şi însuşească mai mult de jumătate din avuţia creată de români, care rămân cu salarii şi pensii de mizerie, fără posibilitatea de a face economii, de a  investi, a crea noi capacităţi de producţie şi locuri de muncă, condamnaţi la sărăcie şi umilinţă, forţaţi să-şi părăsească ţara, în căutarea unui loc de muncă mai bine plătit.

 Prin Legea 15/1990, capitalul acumulat de poporul român în timpul regimului comunist a fost trecut din proprietatea publică, a întregului popor, în proprietatea privată a statului român, de unde a fost, apoi, vândut, prin aşa-zisa privatizare.

Acest capital – uzine, fabrici, spaţii comerciale şi de birouri, hoteluri, bănci etc – în valoare de peste 500 miliarde de euro actuali, a fost creat din banii cetăţenilor României, din veniturile cărora statul comunist a preluat o bună parte, circa o treime, pe care a investit-o pentru crearea capitalului în cauză, aflat, conform Constituţiei în vigoare la data adoptării Legii 15/1990, în proprietate publică, a întregului popor.

Normal şi firesc, în 1990, acest capital trebuia trecut, gratuit, în proprietatea privată a tuturor cetăţenilor României, aşa cum, de fapt, am propus, atunci, în 1990, prin proiectul de lege cunoscut sub denumirea de Varianta Cojocaru. Guvernaţii de atunci ai României au respins proiectul de lege propus de mine şi au adoptat şi pus în aplicare Legea 15/1990.

Cea mai mare parte a capitalului furat de statul român de la cetaţenii săi, prin Legea 15/1990, a fost distrusă, mii de fabrici şi uzine fiind demolate şi vândute, ca fier vechi, vânzare din care s-au realizat, însă, profituri uriaşe, din care o parte au fost transferate în afara ţării şi o altă parte au fost transformate în capital nou, intrat în proprietatea privată a  oligarhiei financiare transnaţionale şi a slugilor puse de ea la conducerea statului român.

În prezent, anul 2018,  aproape 90% din capitalul utilizat în economia românească este controlat de străini, de corporaţii transnaţionale. Aceasta în ciuda faptului că, în ultimii 28 de ani, investiţiile din capital străin nu reprezintă decât 1% din totalul celor circa 500 miliarde de euro investiţii realizate în ţară în această perioadă.

În perioada 1990-2017,   prin exploatarea capitalului rămas în funcţiune şi a celui creat din profiturile realizate din  această exploatare, noii proprietari ai capitalului românesc, cea mai mare parte, străini, au obţinut profituri uriaşe, de peste 2.000 de miliarde de euro actuali,  cele mai multe fiind transferate în afara ţării, nedeclarate şi neimpozitate, prin foarfeca preţurilor la importuri şi exporturi.

În exercitarea suveranităţii sale, poporul român are dreptul şi stă în puterea lui să abroge Legea 15/1990, ca fiind neconstituţională şi nelegitimă, şi să oblige statul său să recupereze capitalul pe care şi l-a însuşit prin această lege şi să-l dea înapoi celor de la care l-a luat, adică cetăţenilor României.

Recuperarea a ceea ce a mai rămas din capitalul furat de stat prin Legea 15/1990 şi “privatizat”,  apoi, se va putea realiza prin confiscare, în toate cazurile în care se va putea dovedi că “privatizarea” s-a făcut prin încălcarea legii, sau prin răscumpărare, în toate celelalte cazuri.

Să reţinem că din “privatizare”, adică din “vânzarea” capitalului românesc, în valoare de peste 500 miliarde de euro, statul român a încasat suma de 7 miliarde de euro, aşa cum ne spune Banca Naţională a României. Să mai reţinem că aceste 7 miliarde de euro nu reprezintă decât 6% din valoarea profiturilor realizate în România în anul trecut, 2017.

Cea mai mare parte a capitalului existent astăzi în economia românească nu a existat în momentul adoptării Legii 15/1990. Mai sunt în funcţiune terenurile şi o mică parte din construcţiile existente în anul 1989. Partea cea mai valoroasă a capitalului – maşini, utilaje, echipamente etc – nu mai există.

Capitalul creat  în ultimii 28 de ani provine din economiile cetăţenilor ţării, din salarii şi profituri, din fondurile de amortizare şi din profiturile realizate cu capitalul care a făcut obiectul Legii 15/1990, dar care, între timp, a fost distrus.

Mulţi cetăţeni au beneficiat de salarii şi pensii mari, multe nemeritate, dar legale, din care au putut face economii şi crea capitaluri noi. Mulţi cetăţeni au pus pe picioare “afaceri” cu statul prin care au câştigat profituri mari, din care au putut face economii şi crea capitaluri noi.  Unii dintre ei vor putea fi judecaţi pentru incălcarea legii, cei mai mulţi nu.

Toţi cei care au devenit proprietari de capital în ultimii 28 de ani, indiferent că acest capital  a provenit din capitalul care a făcut obiectul Legii 15/1990 sau a fost creat după anul 1989, au  profitat de costul foarte scăzut al forţei de muncă, impus de economia oligarhică creată prin „privatizare”, şi au încasat venituri din capital uriaşe, pe care le-au folosit ca să-şi sporească necontenit valoarea capitalului.

În 28 de ani, în România, s-au acumulat capitaluri  în proprietate privată mai mari decât s-au acumulat în ţări civilizate în 280 de ani.

Toate aceste mari capitaluri provin, însă, din venituri create de poporul român înainte şi după 1989.

Poporul român este îndreptăţit să fie despăgubit nu numai de capitalul  care a făcut obiectul Legii 15/1990, distrus sau, încă, existent, ci şi de veniturile de care a fost deposedat  după 1989.

Această despăgubire poate fi realizată prin impozitarea progresivă a marilor capitaluri acumulate după 1989 şi folosirea banilor colectaţi prin acest impozit pentru împroprietărirea cu capital a tuturor românilor.

Impozitarea progresivă a marilor capitaluri ar asigura nu numai banii necesari despăgubirii românilor pentru capitalul şi veniturile de care au fost deposedaţi, dar ar reprezenta şi o piedică permanentă împotriva oligarhizării, a concentrării capitalului în proprietatea privată a unui număr mic de oameni, cu toate conecinţele care decurg din această oligarhizare în plan economic, politic, social, moral şi naţional, ca şi o sursă permanentă de bani pentru crearea de capital nou, de locuri de muncă, cu toate consecinţele ce decurg de aici în plan economic, politic, social, moral şi naţional.

                                                                                                       Constantin COJOCARU

                                                                                                             20 iunie 2018

 

Articolele anterioare:

ADUNAREA CONSTITUANTĂ 2018 (XIX)

ADUNAREA CONSTITUANTĂ 2018 (XVIII): România – Constituţia prezumă dobândirea licită a averilor făcând imposibil controlul şi confiscarea averilor care nu pot fi justificate!

ADUNAREA CONSTITUANTĂ 2018 (XVII): Dreptul de proprietate (II)

ADUNAREA CONSTITUANTĂ 2018 (XVI): Dreptul de proprietate (I)

ADUNAREA CONSTITUANTĂ 2018 (XV): EDUCAŢIA; Un sistem de învăţământ capabil să formeze profesionişti patrioţi

ADUNAREA CONSTITUANTĂ 2018 (XIV): Curăţarea statului român de impostori şi trădători

ADUNAREA CONSTITUANTĂ 2018 (XIII): Limba oficială

ADUNAREA CONSTITUANTĂ 2018 (XII): „Reprezentanţii” au încheiat tratatele internaţionale prin care au adus România în stare de colonie. Are poporul român dreptul suveran de a înlocui aceste tratate cu altele, prin care să devină stăpân în ţara lui?

ADUNAREA CONSTITUANTĂ 2018 (XI): Ar putea România să scape de mafia politică aservită străinilor şi să fie condusă de elita sa naţională?

ADUNAREA CONSTITUANTĂ 2018 (X): Dreptul la identitate. Majoritatea românească nu trebuie să se bucure de acest drept?

ADUNAREA CONSTITUANTĂ 2018 (IX)

ADUNAREA CONSTITUANTĂ 2018 (VIII)

ADUNAREA CONSTITUANTĂ 2018 (VII)

ADUNAREA CONSTITUANTĂ 2018 (VI)

ADUNAREA CONSTITUANTĂ 2018 (V)

ADUNAREA CONSTITUANTĂ 2018 (IV)

ADUNAREA CONSTITUANTĂ 2018 (III)

ADUNAREA CONSTITUANTĂ – 2018 (II)

 ADUNAREA CONSTITUANTĂ – 2018

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*