Atitudini

ADUNAREA CONSTITUANTĂ 2018 (XXI)

Dreptul de proprietate. Partea a VI-a. Ce prevederi trebuie incluse în Constituţia României şi în relaţiile cu Uniunea Europeană care […]

Dreptul de proprietate. Partea a VI-a. Ce prevederi trebuie incluse în Constituţia României şi în relaţiile cu Uniunea Europeană care să permită poporului român să-şi ia înapoi terenurile agricole şi silvice acaparate de străini şi să se asigure că astfel de terenuri nu vor mai putea fi trecute în proprietatea străinilor.

Continuăm prezentarea şi comentarea principalelor prevederi ale PROIECTULUI DE ŢARĂ cunoscut sub denumirea de Constituţia Cetăţenilor, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.523/2016.

Prin acest demers urmărim următoarele obiective:

  1. Să aducem proiectul la cunoştinţa a cât mai multor români;
  2. Să culegem propuneri de îmbunătăţire de la toţi cei care doresc să participle la finalizarea textului proiectului;
  3. Să coagulăm în jurul proiectului o amplă mişcare de eliberare naţională finalizată într-o Adunare Constituantă prin care românii să-şi recâştige suveranitatea naţională şi drepturile de proprietate asupra capitalului naţional, asupra teritoriului naţional, asupra ţării.

În decembrie 1989, mafia financiară transnaţională ne-a furat statul, pe care l-a recroit, prin Constituţie, ca să-l poată subjuga, a pus la conducerea lui politicieni corupţi şi trădători şi l-a folosit pentru a ne fura capitalul şi teritoriul naţional, pentru a ne fura cea mai mare parte a avuţiei pe care o creem prin munca noastră, pentru a ne distruge ţara şi neamul.

Acum, trebuie să facem drumul invers. Să ne luăm înapoi statul, să-l reconstruim, printr-o nouă Constituţie, astfel încât să intre sub controlul poporului, să punem la conducerea lui patrioţi integri, competenţi şi responsabili, să-l folosim pentru recuperarea şi apărarea  capitalului şi teritoriului naţional, să oprim furtul  avuţiei pe care o creem, să ne reaşezm  ţara pe drumul progresului şi civilizaţiei.

Mafia transnaţională nu ne va da înapoi nimic, nici statul, nici ţara. Trebuie să ni le luăm noi, prin UNIRE, prin forţa numărului nostru, prin cei 10 MILIOANE, care am putea fi prezenţi, direct, sau prin procură, la Adunarea Constituantă.

Dacă vom reuşi să ne ORGANIZĂM într-o astfel de Adunare Constituantă, avem toate şansele să câştigăm alegerile din anii 2019 şi 2020 – europarlamentare, prezidenţiale, locale şi parlamentare – să curăţăm conducerea statului de trădători şi să-i înlocuim cu patrioţi competenţi şi responsabili, să începem reconstrucţia ţării.

În articolul de astăzi, arăt ce prevederi trebuie incluse în Constituţia României şi în relaţiile cu Uniunea Europeană care să permită poporului român să-şi ia înapoi terenurile agricole şi silvice acaparate de străini şi să se asigure că astfel de terenuri nu vor mai putea fi trecute în proprietatea străinilor.

                          Dreptul de proprietate. Partea a VI-a

Propunem introducerea a şapte noi alineate, la articolul 44, menite să definească şi să garanteze dreptul de proprietate al poporului român asupra teritoriului său naţional. Cuprinsul acestor şapte alineate este următorul:

(17) Numai persoanele fizice care au cetăţenie română pot cumpăra şi deţine în proprietate  terenuri situate în extravilanul localităţilor.

(18) Fac excepţie de la prevederile alinatului (17) Statul Român, autorităţile locale române şi cultele religioase, autorizate să funcţioneze pe teritoriul României, potrivit legii.

(19) O persoană fizică poate deţine în proprietate privată cel mult 20 de hectare de teren amplasat în extravilan.

(20) La cumpărarea terenurilor situate în extravilan, au drept de preemţiune, în ordine: coproprietarii; vecinii; alte persoane fizice din aceiaşi localitate; autorităţile locale; Statul Român

(21) Terenurile cumpărate de Statul Român, situate în extravilan, pot fi vândute numai persoanelor fizice care au cetăţenie română.

 (22) Terenurile agricole pentru care nu s-au plătit impozite timp de trei ani consecutivi, cele care au fost neexploatate timp de trei ani consecutivi, precum şi cele care au fost supuse intoxicării chimice sunt expropriate şi trecute în proprietate publică.

(23) Terenurile silvice pentru care nu s-au plătit impozite timp de trei ani consecutivi, precum şi cele defrişate ilegal sunt expropriate şi trecute în proprietate publică.

Prin revizuirea făcută în anul 2003, guvernanţii României au reuşit să obţină aprobarea poporului român pentru o normă constituţională care a acordat străinilor şi apatrizilor posibilitatea de a dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor.

În baza acestei prevederi constituţionale, a fost negociat şi semnat tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană, în care a fost inclusă şi Anexa VII, care a consfinţit dreptul străinilor de a cumpăra terenuri în România, acest tratat fiind, apoi, urmat de adoptarea Legii 312/2005 privind dobândirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor de către cetăţenii străini şi apatrizi, precum şi de către persoanele juridice străine, publicată în Monitorul Oficial nr. 1008 din 14.11.2005, lege care a detaliat modalităţile prin care străinii pot cumpăra terenuri. Prin aplicarea prevederilor acestei legi, până în prezent, conform cifrelor publicate în presa românească, au fost trecute în proprietatea străinilor aproape cinci milioane de hectare de teren arabil, adică mai mult de jumătate din total.

Demagogic, în Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană, a fost inclusă o teză care a prevăzut păstrarea de către România, pentru o perioadă de şapte ani, a restricţiilor impuse străinilor la cumpărarea de terenuri. În realitate, toate restricţiile fuseseră ridicate prin “revizuirile” operate în Constituţia României în anul 2003.

Pe data de 17 decembrie 2013, cu 13 zile înainte de expirarea celor şapte ani de “restricţii”, inexistente, după un zgomotos tărăboi mediatic, făcut cu scopul manipulării poporului, care, vezi, Doamne, trebuie apărat de “invazia străinilor lacomi” de pământ românesc, încălcând brutal prevederile propriilor regulamente de organizare şi funcţionare, Parlamentul României a adoptat “Legea privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan de către persoane fizice şi de înfiinţare a Autorităţii pentru Administrarea şi Reglementarea Pieţei Funciare”, rebotezată, apoi, în „Legea nr. 17/2014 privind unele masuri de reglementare a vanzarii-cumpararii terenurilor agricole situate in extravilan si de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin in administrare terenuri proprietate publica si privata a statului cu destinaţie agricola si înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului”.

Legea în cauză nu are nici o legătura cu dreptul străinilor de a cumpăra terenuri în România. Străinii au căpătat acest drept prin Constituţia adoptată în anul 2003, prin Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană, încheiat de guvernanţi fără consultarea poporului, şi prin punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 312/2005.

Nu pentru a da străinilor dreptul de a cumpăra terenuri agricole şi forestiere în România a fost adoptată Legea nr. 17/2014 , nu pentru a-i apăra pe români de străinii care vor să le cumpere pământul, ci pentru a crea condiţii prin care terenurile agricole şi forestiere ale României să fie cumpărate, la preţuri de nimic, de către oligarhia financiară, autohtonă şi transnaţională, în egală măsură.

Scopul real, nedeclarat, dar uşor de sesizat de oricine citeşte cu atenţie textul noii legi, este dublu.

Pe de o parte, legea creează o birocraţie sufocantă, prin care politicienii-guvernanţi  controlează, în totalitate, tranzacţiile cu terenuri agricole şi forestiere.

Pe de altă parte, legea creează un sistem de drepturi de preemţiune, care, pe fondul sărăciei în care au fost aduse milioanele de mici proprietari de terenuri din România, pune teritoriul naţional al românilor la dispoziţia oligarhiei financiare, „fără deosebire de naţionalitate”, care poate să-l cumpere la preţuri de nimic, aşa cum au cumpărat şi fabricile, uzinele, spaţiile comerciale, de birouri, hotelurile, băncile etc.

Evident, aşa cum s-a întâmplat şi cu fabricile, uzinele şi băncile, străinii, fiind mai aproape de „butoanele” sistemului financiar, naţional sau transnaţional, vor cumpăra grosul teritoriului naţional, dar, ca şi în cazul fabricilor, uzinelor şi băncilor, vor rămâne suficiente „firimituri”, de terenuri agricole şi forestiere, şi pentru oligarhii autohtoni, pentru „reprezentanţii” poporului român, pentru cozile de topor care au redactat Constituţia din 1991 şi cea din 2003, care au negociat şi semnat Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană, care au votat Legea 312/2005, ca şi Legea nr 17/2014, pe care o putem numi legea oligarhizării gliei strămoşeşti a românilor.

Prin punerea în practică a prevederilor Legii 17/2014, în 10 ani, structura proprietăţii asupra terenurilor şi pădurilor României va fi identică cu aceea existentă înainte de domnia lui Alexandru Ioan Cuza, cu deosebirea că proprietăţile de mii de hectare nu vor mai aparţine vechilor familii de boieri români şi mânăstirilor străine, ci noilor moşieri români, proveniţi din fosta securitate şi din nomenclatura partidului comunist, şi corporaţiilor transnaţionale.

Iată, textul alineatului (1) al articolului 4 al acestei legi:

„Art. 4. – (1) Înstrăinarea, prin vânzare, a terenurilor agricole situate în extravilan se face cu respectarea condiţiilor de fond şi de forma prevăzute de Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, şi a dreptului de preempţiune al coproprietarilor, arendaşilor, proprietarilor vecini, precum şi al statului român, prin Agenţia Domeniilor Statului, în această ordine, la preţ şi în condiţii egale.”

Practic, legea oligarhizării gliei pune teritoriul naţional la dispoziţia ARENDAŞILOR, iar, în România, cu mici excepţii, arendaşii sunt oligarhi, autohtoni, care s-au îmbogăţit prin “privatizări” şi prin devalizarea băncilor româneşti, şi străini, care au cumpărat, deja, mai mult de jumătate din suprafaţa agricolă a ţării.

Poporul român trebuie să oprească, imediat, atât procesul de înstrăinare a teritoriului naţional cât şi procesul de oligarhizare a proprietăţii asupra acestui teritoriu.

Pentru aceasta este nevoie ca statul român să negocieze cu Uniunea Europeană fie revizuirea articolului 63 din TFUE fie obţinerea unei derogări la aplicarea prevederilor acestui articol, astfel încât să poată opri atât vânzarea de terenuri către străini cât şi oligarhizarea proprietăţii asupra terenurilor.

Dacă aceste negocieri vor eşua, nu ne rămâne decât să ne retragem din Uniunea Europeană, să ne recăpătăm suveranitatea naţională, inclusiv dreptul de a adopta o Constituţie care să împiedice atât înstrăinarea avuţiei naţionale, fie ea creată de noi, sau lăsată nouă de strămoşi şi de Dumnezeu, cât şi oligarhizarea proprietăţii asupra acestei avuţii, în general, inclusiv a proprietăţii asupra terenurilor agricole şi forestiere.

În acest sens, propunem ca în noua Constituţie a României să includem prevederea ca numai persoanele fizice care au cetăţenie română să poată cumpăra şi deţine în proprietate terenuri situate în extravilan. De la această restricţie vor face excepţie Statul Român, autorităţile locale şi cultele religioase autorizate să funcţioneze în România.

Ne aflăm în faţa unei decizii fundamentale referitoare la viitorul agriculturii româneşti, al satului românesc, al civilizaţiei româneşti.

Dorim o agricultură democratică, sau una oligarhică.

Este aceaişi decizie cu care ne-am confruntat şi în 1990, când am avut de ales între economia democratică şi economia oligarhică.

Ne-a fost impusă economia oligarhică, aceea care ne-a adus în situaţia actuală, de colonie, de ţară aflată în proprietatea străinilor, un popor sărac şi umilit.

Dorim o agricultură bazată pe marea proprietate privată moşierească, oligarhică, străină, pe marile exploataţii de creştere a plantelor şi animalelor, care, aşa cum o demonstrează situaţia din vestul Europei, a dus şi duce nu numai la distrugerea fermelor ţărăneşti, a ţăranilor şi a satelor, dar şi la otrăvirea pământului şi a alimentelor, sau dorim o agricultură bazată pe mica proprietate privată asupra pământului şi a inventarului agricol, pe ferma familială, care să asigure nu numai  bunăstarea şi supravieţuirea ţăranului, dezvoltarea şi înflorirea satului românesc, dar şi sănătatea pământului şi a alimentaţiei tuturor românilor?

Eu propun să optăm pentru a doua variantă, pentru agricultura democratică.

Odată cu intrarea în vigoare a Constituţiei Cetăţenilor nu vor mai putea cumpăra terenuri agricole şi silvice nici persoanele fizice străine nici persoanele juridice, române sau străine, cu excepţia Statului Român, a autorităţile locale române şi a cultelor religioase autorizate să funcţioneze pe teritoriul României.

Persoanele fizice care nu au cetăţenie română, ca şi toate persoanele jurice altele decât cele exceptate, vor trebui ca, în termenul stabilit prin lege, să doneze sau să vândă terenurile deţinute în proprietate privată către persoane fizice care au cetăţenie română, sau către Statul Român, autorităţile locale române sau cultele religioase autorizate să funcţioneze în România.

Acelaş lucru va trebui să-l facă şi persoanele fizice care au cetăţenie română şi deţin în proprietate mai mult de 2o de hectare de teren situate în extravilan, cu suprafeţele care depăşesc limita prevăzută de Constituţie.

Teritoriul naţional nu trebuie să fie obiect de speculă şi de îmbogăţire pentru rechinii imobiliari, fie ei autohtoni, ori străini.

Pământul românesc trebuie să intre şi să rămână în proprietatea publică, a întregului popor român, sau în proprietatea privată a românilor care îl muncesc.

Este un imperativ de respectarea căruia depinde existenţa  noastră naţională.

Douăzeci de hectare de teren sunt mai mult decât suficiente pentru asigurarea unui trai decent pentru românul care vrea să-şi asigure existenţa prin agricultură, prin creşterea plantelor şi animalelor.

Comasarea terenurilor agricole, cerută de tehnologiile actuale de efectuare a lucrărilor agricole, se poate face şi prin asociere, nu numai prin oligarhizarea proprietăţii asupra pământului.

La propunerea domnului profesor Florian Colceag, am completat articolul 44, referitor la dreptul de proprietate cu alineatul (22), care prevede confiscarea terenurilor agricole pentru care nu s-au plătit impozite timp de trei ani consecutivi, a celor care nu au fost exploatate timp de trei ani consecutivi, ca şi a celor care au fost supuse intoxicării chimice, precum şi alineatul (23), care prevede confiscarea terenurilor silvice pentru care nu s-au plătit impozite timp de trei ani consecutivi, ca şi cele defrişate ilegal.

În Avizul său nr 609/16.01.2016, Consiliul Legislativ ne atrage atenţia asupra faptului că cele două alineate vin în contradicţie cu alineatul (3) ale acestui articol, care prevede că „nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică”.

Contradicţia este numai aparentă.

Exercitarea drepturilor constituţionale, inclusiv a dreptului de proprietate, este condiţionată de îndeplinirea obligaţiilor constituţionale. Constituţia conferă drepturi, dar impune şi obligaţii, îndatoriri, inclusiv obligaţia de a plăti impozite.

Apoi, dincolo şi deasupra dreptului de proprietate al individului asupra unui teren agricol sau silvic, există dreptul poporului român asupra întregului teritoriu naţional. Şi nu numai al actualei generaţii de români, care a primit acest teritoriu de la generaţiile precedente, ci şi dreptul generaţiilor viitoare de a vieţui pe acelaşi teritoriu naţional. Împiedicarea intoxicări chimice a terenurilor agricole şi a defrişării ilegale a pădurilor este o cauză de utilitate publică de grad zero pentru poporul român.

Numai el, poporul român este în drept să hotărască în ce condiţii se exercită dreptul de proprietate pe teritoriul statului său, care cauză este sau nu de utilitate publică.

Noi propunem un proiect de Lege Fundamentală, poporul român este cel care va hotărî dacă aprobă sau nu propunerea noastră.

                                                                                                              Constantin COJOCARU

                                                                                                                    28 iunie 2018

 

Articolele anterioare:

ADUNAREA CONSTITUANTĂ 2018 (XX)

ADUNAREA CONSTITUANTĂ 2018 (XIX)

ADUNAREA CONSTITUANTĂ 2018 (XVIII): România – Constituţia prezumă dobândirea licită a averilor făcând imposibil controlul şi confiscarea averilor care nu pot fi justificate!

ADUNAREA CONSTITUANTĂ 2018 (XVII): Dreptul de proprietate (II)

ADUNAREA CONSTITUANTĂ 2018 (XVI): Dreptul de proprietate (I)

ADUNAREA CONSTITUANTĂ 2018 (XV): EDUCAŢIA; Un sistem de învăţământ capabil să formeze profesionişti patrioţi

ADUNAREA CONSTITUANTĂ 2018 (XIV): Curăţarea statului român de impostori şi trădători

ADUNAREA CONSTITUANTĂ 2018 (XIII): Limba oficială

ADUNAREA CONSTITUANTĂ 2018 (XII): „Reprezentanţii” au încheiat tratatele internaţionale prin care au adus România în stare de colonie. Are poporul român dreptul suveran de a înlocui aceste tratate cu altele, prin care să devină stăpân în ţara lui?

ADUNAREA CONSTITUANTĂ 2018 (XI): Ar putea România să scape de mafia politică aservită străinilor şi să fie condusă de elita sa naţională?

ADUNAREA CONSTITUANTĂ 2018 (X): Dreptul la identitate. Majoritatea românească nu trebuie să se bucure de acest drept?

ADUNAREA CONSTITUANTĂ 2018 (IX)

ADUNAREA CONSTITUANTĂ 2018 (VIII)

ADUNAREA CONSTITUANTĂ 2018 (VII)

ADUNAREA CONSTITUANTĂ 2018 (VI)

ADUNAREA CONSTITUANTĂ 2018 (V)

ADUNAREA CONSTITUANTĂ 2018 (IV)

ADUNAREA CONSTITUANTĂ 2018 (III)

ADUNAREA CONSTITUANTĂ – 2018 (II)

 ADUNAREA CONSTITUANTĂ – 2018

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*