STATUL OLIGARHIC. Constituţia României adoptată în 1991 şi revizuită în 2003 a transformat statul român într-un stat oligarhic, în care puterea poltică este exercitată de o minoritate, formată din casta politicienilor trădători de ţară, aflată sub controlul mafiei financiare transnaţionale, care a deposedat poporul român atât de suveranitate cât şi de avuţia sa naţională, aducând ţara în stare de colonie şi poporul român în stare de sclavie.
Continuăm prezentarea şi comentarea principalelor prevederi ale PROIECTULUI DE ŢARĂ cunoscut sub denumirea de Constituţia Cetăţenilor, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.523/2016.
Prin acest demers urmărim următoarele obiective:
1. Să aducem proiectul la cunoştinţa a cât mai multor români;
2. Să culegem propuneri de îmbunătăţire de la toţi cei care doresc să participle la finalizarea textului proiectului;
3. Să coagulăm în jurul proiectului o amplă mişcare de eliberare naţională finalizată într-o Adunare Constituantă prin care românii să-şi recâştige suveranitatea naţională şi drepturile de proprietate asupra capitalului naţional, asupra teritoriului naţional, asupra ţării.
În decembrie 1989, mafia financiară transnaţională ne-a furat statul, pe care l-a recroit, prin Constituţie, ca să-l poată subjuga, a pus la conducerea lui politicieni corupţi şi trădători şi l-a folosit pentru a ne fura capitalul şi teritoriul naţional, pentru a ne fura cea mai mare parte a avuţiei pe care o creem prin munca noastră, pentru a ne distruge ţara şi neamul.
Acum, trebuie să facem drumul invers. Să ne luăm înapoi statul, să-l reconstruim, printr-o nouă Constituţie, astfel încât să intre sub controlul poporului, să punem la conducerea lui patrioţi integri, competenţi şi responsabili, să-l folosim pentru recuperarea şi apărarea capitalului şi teritoriului naţional, să oprim furtul avuţiei pe care o creem, să ne reaşezm ţara pe drumul progresului şi civilizaţiei.
Mafia transnaţională nu ne va da înapoi nimic, nici statul, nici ţara. Trebuie să ni le luăm noi, prin UNIRE, prin forţa numărului nostru, prin cei 10 MILIOANE, care am putea fi prezenţi, direct, sau prin procură, la Adunarea Constituantă.
Dacă vom reuşi să ne ORGANIZĂM într–o astfel de Adunare Constituantă, avem toate şansele să câştigăm alegerile din anii 2019 şi 2020 – europarlamentare, prezidenţiale, locale şi parlamentare – să curăţăm conducerea statului de trădători şi să-i înlocuim cu patrioţi competenţi şi responsabili, să începem reconstrucţia ţării.
În articolul de astăzi, arăt cum Constituţia României adoptată în 1991 şi revizuită în 2003 a transformat statul român într-un stat oligarhic, în care puterea poltică este exercitată de o minoritate, formată din casta politicienilor trădători de ţară, aflată sub controlul mafiei financiare transnaţionale, care a deposedat poporul român atât de suveranitate cât şi de avuţia sa naţională, aducând ţara în stare de colonie şi poporul român în stare de sclavie.
STATUL OLIGARHIC
Titlul III al actualei Constituţii a României are denumirea de „AUTORITĂŢILE PUBLICE” şi cuprinde şase capitole: I – Parlamentul; II – Preşedintele României; III – Guvernul; IV – Raporturile Parlamentului cu Guvernul; V – Administraţia publică şi VI – Autoritatea judecătorească.
Acest titlu constituţional este destinat, practic, construcţiei statului român, definirii componentelor statului, a atribuţiilor acestora şi a relaţiilor dintre aceste componente.
Ne amintim că, potrivit alineatului (3) al articolului 1 din Constituţie, statul român este un „stat democratic”, iar potrivit alineatului (4) al aceluiaşi articol, statul român „se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească – în cadrul democraţiei constituţionale.”
Vom vedea, imediat, că statul român actual, construit prin Constituţia adoptată în anul 1991 şi revizuită în anul 2003, nu este nici democratic (demos=popor, kratos=putere), iar „puterile” lui nu sunt nici separate şi nici în echilibru.
Observăm, mai întâi, că, în titlul III al Constituţiei, cele trei „puteri” din titlul I au devenit „autorităţi” publice.
Puterea legislativă este reprezentată de Parlament, puterea executivă de mai multe „autorităţi” (Preşedintele României, Guvernul, Administraţia publică), iar puterea judecătorească este reprezentată de „autoritatea” judecătorească.
La capitolul I, destinat prezentării puterii legislative, Parlamentul, este inclusă şi instituţia numită Consiliul Legislativ, „organ consultativ de specialitate” al Parlamentului.
La capitolul V, Administraţia publică, sunt incluse şi autorităţile publice locale, care, evident, nu fac parte din „puterile” statului, ele fiind „puteri” ale comunităţilor locale.
În Constituţie, există mai multe autorităţi publice, componente ale statului, care nu sunt incluse în acest titlu III, destinat construcţiei statului. Curtea Constituţională face obiectul separat al titlului V. Curtea de Conturi îşi găseşte locul la Titlul IV, Economia şi finanţele publice, ca şi Consiliul Economic şi Social. Instituţia Avocatului Poporului formează obiectul capitolului IV din cadrul titlului II, Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale.
Componente ale statului român cu un rol deosebit de important în viaţa societăţii româneşti actuale nu îşi găsesc nici un loc în Constituţia României, care nu spune nici un cuvânt despre Banca Naţională a României, Autoritatea de Supraveghere Financiară, Consiliul Naţional al Audiovizualului, Agenţia Naţională de Integritate, Autoritatea Electorală Permanentă, Institutul Naţional de Statistică, , creat şi controlat de ei, şi al mijloacelor de comunicare în masă, al televiziunilor, în speţă, tot de ei create şi controlate.
„Reprezentanţii” şi-au construit un stat al lor, pe care îl prezintă ca fiind statul poporului român.
Raţiunea de a fi a statului este aceea de a apăra drepturile şi interesele cetăţenilor, ale poporului. „Reprezentanţii” poporului român au construit un stat care apără drepturile, interesele şi privilegiile lor, ale „reprezentanţilor”, de fapt, ale oligarhilor transnaţionali, care se află în spatele lor.
La articolul 2 al Constituţiei, „reprezentanţii” au scris că „suveranitatea naţională aparţine poporului”, dar, la articolul 61 au scris că „Parlamentul este organul reprezentativ SUPREM al poporului român şi UNICA autoritate legiuitoare A ŢĂRII”. Parlamentul nu este unica autoritate legiuitoare a STATULUI, ci A ŢĂRII. Deasupra Parlamentului nu mai este nimeni, nimic. Nici, chiar, poporul. Numai Parlamentul poate să adopte legi, adică norme care să reglementeze relaţiile dintre cetăţeni, ca şi relaţiile dintre cetăţeni şi statul lor. Poporul nu mai poate să adopte legi. Poporul nu mai este suveran. Poporul a fost deposedat de suveranitatea sa naturală. Printr-o simplă frază, abil formulată şi abil strecurată în Constituţia ţării.
La alineatul (4) al articolului 1 din Constituţie, “reprezentanţii” au scris că statul român „se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor”, dar, iată, că aici, la articolul 61, una dintre puteri, cea legislativă, Parlamentul, devine SUPREMĂ, nu mai este „în echilibru” cu celelalte puteri.
Această SUPREMAŢIE a Parlamentului, a puterii legislative, nu este una teoretică, ci una foarte reală, practică.
Conform articolului 103, Parlamentul investeşte, adică numeşte Guvernul, principala şi reala componentă a puterii executive. Iată, deci că puterea executivă nu mai este separată de cea legislativă, devenită SUPREMĂ.
La articolul 133, aflăm că membrii Consiliului Superior al Magistraturii, aleşi în adunările generale ale magistraţilor, judecători şi procurori, sunt VALIDAŢI de Senat, deci, de o componentă a puterii legislative, SUPREME.
Principiul separaţiei puterilor este încălcat, din nou. Consiliul Superior al Magistraturii PROPUNE numirea în funcţie a judecătorilor şi procurorilor, dar numirea este aprobată de Preşedintele României, componentă a puterii executive.
O nouă încălcare a principiului separaţiei puterilor. Conform articolului 140, consilierii Curţii de Conturi, organism care controlează modul de formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public, sunt numiţi de Parlament.
Şase din cei nouă judecători ai Curţii Constituţionale sunt numiţi de Parlament, putere legislativă, iar trei sunt numiţi de Preşedintele României, putere executivă.
Avocaţii Poporului sunt numiţi de Parlament.
Iată, deci, cum arată „separaţia” puterilor în Constituţia românilor.
Lucrurile nu se opresc aici.
„Reprezentanţii” au introdus în Constituţie, la articolul 117, norma conform căreia „ministerele se înfiinţează, se organizează şi funcţionează potrivit legii”, adoptată de Parlament.
Urmează, apoi, norma potrivit căreia „autorităţi administrative autonome se pot înfiinţa prin lege organică”, adică tot de Parlament.
În baza acestor norme constituţionale, Parlamentul României a creat o adevărată caracatiţă statală, compusă din zeci de „autorităţi”, „agenţii” şi „instituţii publice”, toate „autonome”, dar numai cu numele, deoarece toate se află sub controlul puterii SUPREME.
Conducătorii acestor autorităţi, agenţii şi instituţii sunt numiţi direct de Parlament, sau de primul ministru, numit şi el de Parlament.
Toţi aceşti conducători de autorităţi, agenţii şi instituţii datorează carierele şi salariile lor celor care i-au numit în funcţie, adică membrilor Parlamentului, iar o astfel de „datorie” se plăteşte în contracte de milioane de euro încheiate de autorităţi, agenţii şi instituţii cu firmele parlamentarilor, sau cu posturi bine plătite pentru rudele, prietenii şi asociaţii parlamentarilor. Aici, în amestecul puterii SUPREME în treburile celorlalte componente ale statului, se află focarul SUPREM al corupţiei care a cuprins societatea românească în ultimii 28 de ani.
Câteva exemple.
Potrivit Legii 312/2004, Banca Naţională a României este “instituţie publică independentă”, dar potrivit aceleiaşi legi, membrii Consiliului său de administraţie sunt numiţi de Parlament.
Potrivit Ordonanţei Guvernului 93/2013, Autoritatea de Supraveghere Financiară este autoritate administrativă “autonomă” şi “independentă”, dar, conform aceleiaşi Ordonanţe, cei 15 membri ai Consiliului Autorităţii sunt numiţi de Parlament.
Potrivit Legii 504/2002, Consiliul Naţional al Audiovizualului este o “autoritate publică autonomă”, dar cei 11 membrii ai Consiliului sunt numiţi de Parlament.
Potrivit Legii 144/2007 Agenţia Naţională de Integritate este o “autoritate administrativă autonomă”, dar este condusă de un preşedinte, ajutat de un vicepreşedinte, amândoi numiţi de Senat.
Potrivit Legii 286/2003, Autoritatea Electorală Permanentă este o „instituţie administrativă autonomă”, dar preşedintele ei este „numit prin hotărâre comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor”.
Practic, prin norme constituţionale imprecise şi lacunare, voit formulate astfel, întrega putere în statul român a fost acaparată de Parlament, transformând, astfel, statul român într-un stat totalitar, oligarhic, care exercită puterea în folosul unei minorităţi, în detrimentul marii majorităţi a poporului. Această minoritate este formată din casta politicienilor şi oligarhilor, creată prin lovitura de stat din decembrie 1989 şi prin hoţia numită privatizare, minoritate care a folosit şi foloseşte statul totalitar, creat prin Constituţie, pentru propria sa îmbogăţire, prin deposedarea poporului de avuţia creată de el.
Odată asigurată concentrarea întregii puteri politice în mâinile Parlamentului, prin Constituţie, următorul pas a fost preluarea controlului asupra Parlamentului, lucru realizat prin crearea unui sistem politic şi a unui sistem electoral, care asigură câştigarea perpetuă a alegerilor parlamentare de către reprezentanţii castei politicienilor.
În acest scop, Parlamentul a adoptat legile prin care a impus condiţia ca, la crearea noilor partide, să se strângă 25.000 de semnături, candidaţii la alegerile parlamentare să constituie depozite băneşti, cu mult peste posibilităţile omului de rând, subvenţii de la buget să fie acordate numai partidelor parlamentare, timpi de antenă să aibă numai partidele parlamentare, locurile în birourile secţiilor de votare să fie ocupate, cu prioritate, de reprezentanţii partidelor parlamentare, condiţionarea participării la alegeri de strângerea a sute de mii de semnături, pe care nu o pot face decât marile partide finanţate de oligarhia financiară etc.
În lipsa unor restricţii şi sancţiuni impuse de Constituţie şi de lege, în campaniile electorale reprezentanţii castei politice cheltuiesc sume exorbitante, inaccesibile omului de rând, pentru reclamă electorală, dar şi pentru mituirea electoratului, cu sume de bani, sau cu kilograme de ulei, de zahăr, de mălai, de făină etc. La care se adaugă manipularea voinţei electoratului cu ajutorul mijloacelor de comunicare în masă, al televiziunilor.
Iată, deci, că statul român, creat prin Constituţia adoptată în anul 1991 şi revizuită în anul 2003, nu este, de loc, un stat democratic, în care puterea politică să fie exercitată de popor, ci este un stat OLIGARHIC, în care puterea politică este exercitată de o minoritate, reprezentată de casta politicienilor, instalată la conducerea ţări prin lovitura de stat din decembrie 1989. O minoritate lacomă şi trădătoare, care a împins România în prăpastia sărăciei şi umilinţei.
De la această stare de fapt am pornit la elaborarea proiectului nostru de lege privind revizuirea Constituţiei României. De la constatarea că statul român construit prin Constituţia adoptată în anul 1991 şi revizuită în 1nul 2003 este un stat OLIGARHIC, un stat controlat de o minoritate, formată din casta politicienilor, care a deposedat poporul român de suveranitatea sa naţională, de puterea sa politică, pe care o exercită în scopul îmbogăţirii acestei caste politice, prin deposedarea poporului atât de resursele naturale ale ţării, cât şi de avuţia creată prin munca lui.
Obiectivul principal al demersului nostru îl reprezintă construcţia unei Constituţii prin care să scoatem statul român de sub controlul mafiei politice, la rândul ei, aflată sub controlul mafiei financiare, autohtone şi transnaţionale, care foloseşte acest stat pentru a ne jefui şi să punem statul român sub controlul poporului şi în slujba poporului, să dăm înapoi poporului şi suveranitatea şi avuţia de care a fost deposedat. Să înlocuim statul totalitar, oligarhic, antinaţional şi antiromânesc, creat prin actuala Constituţie a României, cu un stat popular, democratic, naţional, construit pe temelia valorilor morale supreme ale poporului român: credinţa în Dumnezeu; demnitatea; libertatea; dreptatea; adevărul; cinstea; onoarea; curajul; munca; spiritul de iniţiativă şi de întreprindere; omenia; ospitalitatea; toleranţa; dragostea pentru semeni, pentru familie, pentru popor şi pentru ţară; neagresiunea şi neamestecul în treburile altor popoare. Pe scurt, să dăm viaţă statului organic al românilor, aşa cum acesta a fost visat de geniul nostru naţional, Mihai Eminescu.Academia Română, Societatea Româna de Televiziune, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe. Toate aceste componente ale statului român, denumite când „autorităţi”, când „instituţii”, când „autonome”, când „independente”, au fost şi sunt create prin legi adoptate de Parlament, ba chiar şi prin ordonanţe şi hotărâri de Guvern, fără ca poporul român să fie întrebat, consultat, în vreun fel.
Practic, „arhitectura” statului român nu este concepută şi aprobată de poporul român, prin Constituţie, adoptată prin referendum, aşa cum este normal şi firesc. Statul român este opera „reprezentanţilor”, a celor care s-au instalat la conducerea ţării prin lovitura de stat din decembrie 1989 şi care se menţin la conducerea statului prin manipularea poporului cu ajutorul aparatului de stat.
Constantin COJOCARU
11 iulie 2018