Istorie

Ajutorul financiar dat românilor transilvăneni de către frații lor de dincolo de munți

Exemple de finanțare a românilor din Transilvania de către românii de dincolo de Munți. Sau cum cei aflați sub o […]

Exemple de finanțare a românilor din Transilvania de către românii de dincolo de Munți. Sau cum cei aflați sub o „civlizație balcanică și fanariotă” și care o duceau mult mai rău decât românii din Transilvania, după cum ne spun unii astăzi, i-au finanțat pe cei aflați sub o „înaltă civilizație austro-ungară.”

1. Despre finanțarea școlilor românești din Brașov de către românii de dincolo de Munți.

Mulțumiri aduse lui Titu Maiorescu și „jertfelor considerabile ce le face Țara Românească pentru răspândirea culturii și lățirea instrucțiunii în o parte însemnată a românilor din Transilvania”.

„1874, decembrie 11, Obștea românilor din Șcheii Brașovului, în frunte cu Eforia școlară, mulțumesc lui Titu Maiorescu pentru serviciile aduse.

Domnule ministru!
Bunătatea și îngrijirea ce ați avut totdeauna pentru școala românească din Brașov v-a asigurat simpatie și recunoștința românilor brașoveni. Pasul din urmă ce l-ați făcut în interesul gimnaziului, propunerea și sprijinirea legii speciale asupra subvențiunii de 15.000 franci, a pus coroană la meritele ce le aveți pentru instituțiile noastre. Apreciem, domnule ministru, însemnătatea jertfelor considerabile ce le face Țara Românească pentru răspândirea culturii și lățirea instrucțiunii în o parte însemnată a românilor din Transilvania și de aceea vrem să stimăm și să prețuim după cuviință pe acei prea domni bărbați aflători astăzi la cârmă care, dorind să vadă elementul român, oare unde s-ar afla el înaintând și croindu-și un viitor mai sigur și mai fericit prin cultură și știință, au pus pe reprezentanții României în poziție de a vota în ședința camerei din 31 decem. 1874 legea care asigură existența gimnaziului nostru. (…)

Dară noauă, ca efori ai școalelor care binevoiți ale patrona într-un mod atât de excelent, permiteți-ne, domnule ministru ca cel puțin pe calea aceasta, căci calea publicației ne este interzisă (a existat o ordonanță ministerială a autorităților maghiare, datând din 2 aprilie 1874, prin care se interzice instituțiilor confesionale, precum și cel susținute de particulari, de a cere sau a primi ajutor financiar sau material din partea statelor din afară – n. n.), a vă exprima în numele nostru, al tinerimii studioase și întregii poporațiuni române din Brașov, cea mai sinceră și mai adâncă mulțumită și recunoștință pentru toate binefacerile ce le-ați revărsat asupra școalelor noastre, rugându-vă ca și pe viitor să ne fiți același patron binevoitor care ne-ați fost pân acum.” (În anul 1860, camerele legislative ale Moldovei și Munteniei au votat și acestea acordarea unei sume anuale de 37.500 lei pentru biserica din Șcheii Brașovului și gimnaziul din Brașov, despre care se spunea de către Titu Maiorescu în anul 1898, că statul român a respectat, până la această dată, această reglementare).

Datorită cererilor repetate ale consulului general austriac de la București, pentru înlocuirea lui Titu Maiorescu în urma implicării acestuia în subvenționările școlilor românești din Transilvania, acesta va fi înlocuit în anul 1876 din funcția de ministru.
Cu toate acestea, subvențiile acordate de statul român școlilor românești din Tranilvania au continuat, un exemplu în acest sens este din anul 1892:
„Încă din 1892, mitropolitul Miron Romanul, văzând imposibiltățile materiale ale gimnaziului brașovean, face un călduros apel lui Take Ionescu, cunoscutul jurist, pe atunci ministrul Cultelor și Instrucțiunii Publice (…)
Rezultatul: în 2 / 14 septembrie , prin mâini încrezute”, în cel mai mare secret se emit pentru brașoveni 90.000 lei. În același timp (4 / 16 decembrie 1892), președintele Eforiei (școlare din Brașov – n.n.) Nicolae Strevoiu, citește în ședința parohială o scrisoare cu data de 10 noiembrie 1892, prin care un binefăcător anonim îi trimitea ca dar pentru școală 174.547 și 45 bani (o sumă foarte mare pentru o simplă donație anonimă), cu dorința „ca să să întrebuințeze pentru acoperirea trebuințelor celor mai neamânabile.”

De remarcat și faptul că una din căile de „a ocolii” prevederile reglementările autorităților maghiare, care interziceau ajutorarea școlilor confesionale și particulare de către statele din afară, a fost și cumpărarea de moșii de către unele instituții românești din Transilvania, inclusiv bisericești, dincolo de Munți. Cumpărarea care s-a făcut, în cele mai multe cazuri, numai cu ajutorul statului român sau cu ajutorul unor persoane particulare de dincolo de Munți.
De exemplu, datorită intervenției lui Titu Maiorescu și cu ajutorul financiar al acestuia și a unor boieri de dincolo de Munți (familia Rosetti de exemplu), biserica Sfântu Nicolae din Brașov a cumpărat mai multe moșii dincolo de Munți, cum a fost cea de la Meteleu din județul Buzău din anul 1883 sau cea de la Sudiți din același județ (din familia Rosetti, un Scarlat Rosetti a și acordat timp de 10 ani începând cu anul 1860, suma de 100 florini anual gimnaziului din Brașov).
Unele din moșiile bisericii Sfântu Nicolae din Brașov au fost obținute prin donații mai vechi, cum a fost cea de la Micșunești (județul Ilfov) donată de urmașii lui Mihai Viteazul în anul 1602, moșia de la Carcaleții Vechi și Redea Barbului (Buzău) de „4.000 holde și mai bine” (aproximativ 2.000 ha) a fost donată de Smaranda Bălăceanu, fiica agăi Constantin Bălăceanu, în anul 1750, o moșie din Prahova de aproximativ 840 pogoane de pădure a fost donată de Dumitru Nicolau, iar moșia Budișteni a fost dăruită în anul 1784 de Dumitrașcu sin Vlaicu Budișteanu. Arhiepiscopia Ortodoxă de la Sibiu avea de exemplu o „ moșie veche”, după cum se scria în actele sinodale din anul 1870 (pag. 32) „ la Merisieni, din ținutulu Argeșului, donată de Domnitoriulu Ioanu Basaraba metropoliei ortodocse-resaritene române din Belgradu” (Alba Iulia – n.n.)
Toate aceste moșii au făcut, ca atunci când autoritățile maghiare au aflat „oficial” în anul 1897 de ajutoarele financiare date de statul român și s-au hotărât să rezolve această problemă, iar dacă românii din Brașov și cei de dincolo de Munți nu se vor conforma reglementărilor impuse de acesta, să fie închise școlile românești din Brașov, biserica din Șcheii Brașovului să se folosească de problema moșiilor (care nici nu a fost mult luată în seamă, din mai multe motive, de autoritățile maghiare). Astfel s-a afirmat că statul român a dat bisericii Sfântu Nicolae din Brașov, numai banii proveniți din arendarea acestor moșii sau drept despăgubire că unele proprietăți ale bisericii din Șcheii Brașovului au fost trecute în proprietatea statului român de-a lungul timpului.
Pentru a se demonstra că românii din Brașov au dreptate în cele ce susțin, Titu Maiorescu și alți doi avocați celebri din București în anul 1899 au dat în judecată statul român, pe motiv că acesta este obligat, indiferent de poziția statului austro-ungar, „să plătească renta datorită în virtutea donațiilor făcute de principii României și Moldovei în decurs de secoli”, proces la care s-a renunțat datorită intervenției mitropolitului ortodox de la Sibiu (a fost de părere că cea mai convenabilă soluție până la urmă, este să se poarte discuții între cele două entități statale și astfel decât să fie închise școlile românești din Brașov și să nu mai aibă pe cine finanța statul român, mai bine este ca banii statului român să fie virați într-o bancă din Ungaria și statul ungar să-i distribuie apoi către românii brașoveni când crede de cuviință, variantă totuși mai acceptabilă de către statul ungar, după cum s-a și întâmplat).

Marea majoritate a actelor, câte s-au mai făcut, cu „arenda” primită de biserica Sfântu Nicolae prin diverși intermediari, în primul rând prin protopopul Voina din Șcheii Brașovului, prieten apropiat cu Tache Ionescu, Titu Maiorescu, Nicolae Filipescu, s-au pierdut (distrus) probabil pe timpul evenimentelor din anii 1916 – 1918, altele au fost confiscate de autoritățile maghiare în urma numeroaselor controale efectuate, fapt care a făcut ca după război să fie greu de reconstituit în totalitate sumele care au fost primite de biserica din Șcheii Brașovului și școlile din Brașov (se presupune că unele registre au fost îngropate în grădina casei protopopului Voina, dar problema nu a putut fi clarificată).Vezi Oltean Vasile, Acte, documente și scrisori din Șcheii Brașovului, 1980, pag. 90, 264, 265, 340, 341, 342, 364, 349; A se vedea și Studia Universitatis Petru Maior, Historia 10, Târgu – Mureș, 2010, articolul Chestiunea subvenționării școlii românești din Brașov în rapoartele diplomatie austriece (1894 – 1900), autor Madly Lorand).

Pentru construirea unui nou local de școală necesar școlii comerciale românești din Brașov, amenințată cu închiderea de către autoritățile maghiare, s-au făcut numeroase donații de către românii de peste Munți. De asemenea, doi arhitecți cunoscuți din București s-au oferit pe gratis să se pună la dispoziția conducerii acestor școli în vederea construirii acestui local.
Un exemplu de donație pentru această școală românească este cea făcută de românii din Râmnicu Vâlcea:
„pentru Şcoala comercială din Braşov.
Publicăm în cele următoare rezultatul unei colecte, întreprinsă de dl Octavian Neagoş, cassar la «Lumina» în Sibiiu, pe seama Şcoalei com. între fruntaşii comercianţi şi industriaşi din Râmnicul-Vâlcii.
Colecta aceasta a dat frumoasa sumă de Lei 1670.
Anume au contribuit:
«Clubul negustorilor» . .
«Banca Vâlcea» … .
D-nii: Dumitru Hanciu
C. Hanciu
loan Hrinciu
Dimitrie N. Simion . . .
N. şi I. Simion … .
N. Hociotă
O. I. Simion
Petre C. Hanciu … .
D. 1. Simian
M. N. Simian & Co . .
N. Lupea
N. Steflea
C. Poppa
N. Rodeanu
Iordan Pascu
Ananie Morariu … .
loaneş I. Herţa … .
loan Nicolescu ( ).(Revista Economică 17 / 1914).

Existau informații ajunse la autoritățile austro-ungare despre existența acestor ajutoare financiare de la statul român și de la fel de fel de organizații „nestatale” de dincolo de Munți, iar acestea au făcut mai multe demersuri câtre autoritățile române să înceteze cu aceste finanțări mascate, dar și cu amenințări către românii din Brașov că vor închide toate școlile românești din Brașov. Problema a fost făcută publică în momentul în care, în urma acuzațiilor care i se aduceau de opoziție că nu-i sprijină pe românii din Transilvania, un înalt demnitar al statului român, a făcut afirmația într-un discurs ținut în sala Orfeu din București în anul 1897, că statul român este cel care subvenționează școlile din Brașov.
Acesta a fost Dimitrie Alexandru Sturdza (n. 1833 – m. 1914, preşedintele Partidului Liberal (noiembrie 1892 – decembrie 1909), studii universitare la Bonn şi Berlin, prim – ministru (octombrie 1895 – noiembrie 1896, martie 1897 – aprilie 1899, februarie 1901 – decembrie 1904, martie 1907 – decembrie 1908), membru al Academiei Române din 1871, secretar al acesteia un timp îndelungat, un apropiat al regelui Carol I). S-a scuzat în scurt timp, după ce a fost declarat de unii ca trădător de țară și neam pentru dezvăluirile făcute, că această finanțare a fost făcută publică numai în momentul în care nu se mai puteau ascunde aceste sume de bani în fața autorităților austro – ungare.

Interesant este faptul că dacă opoziția din România l-a catalogat în acest mod pe Sturdza (a mai făcut „declarații de amor” și față de Austro-Ungaria, care i-a iritat pe mulți dintre români), publicațiile românești din Transilvania în general l-au considerat „un mare patriot român”, care a făcut foarte multe pentru românii din Transilvania de care puțină lume cunoaște și astfel nu merită astfel de critici. De fapt, pe când a fost ministru de Finanțe, din ordinul lui Sturdza s-au făcut falsificări asupra biletele câștigătoare la loteriile organizate de acest minister, pentru ieșirea câștigătoare a biletelor puse de unele instituții sau persoane particulare din Ardeal. Problema a fost cu greu mușamalizată, când s-a aflat că funcționarul destinat de Sturdza să falsifice aceste extrageri în favoarea românilor din Ardeal, a început să falsifice extragerile și în favoarea unor membri ai familiei sale sau rude apropiate cu acesta.
Un alt exemplu este acordarea unor premii ale Academiei Române, când Sturdza a condus această instituție, pentru unii români din Transilvania. Un caz mediazat a fost al acordării Premiului Eliade Rădulescu lui Ioan Slavici pentru romanul Doi bătrâni, în condițiile în care Duiliu Zamfirescu se aștepta ca premiul să-i fie acordat lui. Acesta a considerat scrierea lui Slavici că „e atât de nevrednică încât eu consider hotărârea Academiei ca o insultă”. Au urmat numeroase acuzații împotriva lui Sturdza, iar în apărarea acestuia și a lui Slavici au scris, printre alții, Ilarie Chendi, Octavian Goga, Nicolae Iorga, polemica degenerând în fel de fel de insulte reciproce. (Breazu Ioan, Literatura Transilvaniei, Studii – Articole – Conferințe., 1944, pag. 253 – 319).

2. Finanțarea românilor din Transilvania s-a făcut și de către boierul basarabean Vasile Stroescu. Se presupune că acesta a fost ales de autoritățile române ca intermediar între acestea și românii din Transilvania (de cele mai multe ori reprezentanți de Parteniu Cosma, directorul Băncii Albina din Sibiu și o perioadă socrul lui Octavian Goga) pentru că a fost „supus” (cetățean) rus. Prin urmare,într-o astfel de situație, n-avea decât Imperiul Austro – Ungar, dacă nu-i convenea că un cetățean rus îi ajută cu bani pe românii din Transilvania, să intre în conflict cu Imperiul Țarist și nu cu România.
După un studiu publicat în Revista Economică 19 / 1937 s-a estimat că sumele acordate românilor din Transilvania de sau prin acest boier basarabean au fost de aproximativ 875.000 coroane aur, echivalentul cu 28, 2 milioane lei în anul 1937, sumă de bani aproape imposibil de donat în acele vremuri de o persoană particulară. (Petru Groza scria în memoriile sale, că se ajunse până acolo încât românii din Ardeal, când nu aveau bani să le dea zestre la fetele care se măritau, îl rugau pe Stroescu să le dea niște bani pentru a-și putea mărita fetele).
Surprinzător pentru mulți români ortodocși din Transilvania, care credeau că banii provin de la un ortodox, a fost faptul că acesta a acordat suma de 100.000 coroane și Mitropoliei Blajului, aproximativ echivalentul a salariului obținut de 200 învățători din școlile confesionale greco – catolice pe un an de zile.
Banilor proveniți prin Stroescu se datorează de exemplu și înființării bibliotecilor sătești românești de către ASTRA ( Ședința a IV-a a Comitetului Central al Astrei, Sibiu, 5 aprilie 1913.
„Bibliotecile săteşti: (141 Nr. 690—1913). Biroul a înaintat dlui V. Stroescu un memoriu privitor la organizarea bibliotecilor săteşti.
Pentru organizarea acestor biblioteci, dl V. Stroescu trimite «Asociaţiunii» suma de K 15,000 din cari să se cumpere cărţi potrivite pentru popor.
Pe lângă cărţile ce se vor cumpără dl Stroescu propune tipărirea următoarelor opere:
1. Poezii poporale culese de V. Alecsandri.
2. Harap alb de 1. Creangă.
3. Amintiri din copilărie şi Ivan Turbinca de I. Creangă.
4. Taras Bulba de N. Qogol.
Spre acest scop trimite suma de K 9800, iar pentru expediţia cărţilor la bibliotecile săteşti suma de K 200.
In total K 25-000.Comitetul central decide:
1. însărcinează biroul să compună, în înţelegere cu membrii secţiilor ştiinţifice literare, lista cărţilor cari ar trebui cumpărate din suma de K 15,000;
2. Să tipărească operile recomandate de dl V. Stroescu, afară de Taras Bulba, care va fi mai întâi examinată, dacă se potriveşte pentru poporul nostru.
3. Să compună un plan după care trebue să se procedeze la înfiinţarea şi înzestrarea bibliotecilor
săteşti.
4. Să-i mulţumească dlui Stroescu şi să-i comunice planul Asociaţiunii privitor la înfiinţarea bibliotecilor săteşti.”). (Sursa: Transilvania I – II, ianuarie – aprilie 1913) ).

3. O altă cale de finanțare a românilor din Transilvania a fost prin Banca Națională a României, care în multe momente a sprijinit Banca Albina de la Sibiu și care, la rândul ei, a sprijinit celealte bănci ale românilor din Transilvania. Momentul cel mai greu pentru Albina, care putea duce la falimentul acestuia și sprijinul acordat de statul roman, a fost relatat și de către Octavian Goga:
„In anul 1908, Banca „Albina” din Sibiu se găsea între situaţie catastrofală, băncile dela Budapesta îi tăiase scontul Am venit aici la Bucureşti şi am arătat ră¬posatului Ionel Brătianu care este situaţia, şi dânsul în acele vremuri când puteau să intervină grave consecinţe între mica Românie şi marea Austro-Ungarie, a făcut ca dela Banca Naţională să se treacă prin filiera Băncii Româneşti 4 milioane Lei-aur pentru a se pune la dispoziţia Băncii „Albina”.” (Revista Economică 10 / 1934).

4. Din câte se cunoaște în zilele noastre (a se vedea de exemplu Sterie Diamandi, Galeria oamenilor politici, ediția din 1991), din bugetul făcut public al statului român, de la capitolul în care se prevedea bani destinați școlilor românești din Macedonia, o perioadă îndelungată de timp s-au luat bani care, în realitate, au ajuns în Transilvania pentru sprijinirea școlilor românești.Despre aceste fonduri luate dintr-un capitol bugetar și duse în altă destinație, cunoșteau un număr foarte restrâns de oameni (se spunea mai târziu de exemplu, că pe vremea când prim – ministru a fost Barbu Catargiu și un ministru a fost Take Ionescu, numai cei doi au avut cunoștință despre destinația acestor sume de bani), fapt care a făcut ca în Parlamentul României să fie unele critici că se acordă prea mulți bani școlilor din Macedonia și prea puțini școlilor primare din țară.

Referire la finanțarea de căre statul român a școlilor primare românești din Transilvania s-a făcut de exemplu,(după ce autoritățile austro – ungare au aflat de acestea) și în publicația oficială a Partidului Național din Transilvania și Ungaria, singurul partid al românilor din această zonă (Românul 216, 2 / 15 octombrie 1911, Arad, articol redat și în Negrilă Iulian, Ziarul „Românul” și Marea Unire, 1988, pag.174):
„Până acum câtva timp, frații noștri de dincolo susțineau din punga lor, peste 3000 școli rurale, fără nici un concurs din partea statului unguresc.
Acu a trăznit guvernului în gând să introducă un tip de localuri noi de școală, adevărate palate, nu numai pentru cele ale statului, ci și pentru școlile confesionale. De asemenea, a urcat lefurile învățătorilor, impunând și confesiunilor lefurile de la stat. Ei, bine, porfitând de faptul, că bieții români nu-și pot măsura punga cu a statului și deci nu pot clădi din banii lor localuri de școală după proiectul tip al guvernului, nici să plătească învățătorii lor ca la stat, autoritățile administrative ungurești închid pe capete școlile românești.Din această cauză aproape tot a doua școală românească e închisă, de când cu punerea în aplicare a noii legi școlare ungurești, ticluită anume să stingă viața și lumina din școlile românești.”

5. În afară de cele ale statului român, au fost și donații ale unor persoane de dincolo de Munți, pentru sprijinirea românilor din Transilvania.
De exemplu, un refugiat dincolo de Munți, Alexandru Papiu Ilarian (n. 1828 în Budiu de Câmpie  – fiu de preot greco-catolic care a fost spânzurat la Turda în anul 1848 – m. 1876 în Sibiu, autorul, printre altele, a scrierii Istoria românilor din Dacia Superioară, membru al Societăţii Academice Române din anul 1868, vitoarea Academie Română), a fost fondatorul în anul 1867 la Bucureşti a Societăţii Transilvania, pe care a condus-o până în anul 1873. Societatea Transilvania, prin banii donați de la românii de dincolo de Munți, a acordat în perioada 1867 – 1918 pentru elevii şi studenţii români din Imperiul Austro – Ungar un număr de 45 burse pentru studenţi, în special pentru cei care frecventau cursurile Universităţilor din Viena, Paris, Budapesta, Leipzig, Pola, Anvers, Berlin. Subvenţii s-au acordat pentru învăţarea unor meserii şi ajutoare ocazionale acordate unor studenţi şi elevi. Printre cei care au beneficiat de ajutorul românilor de dincolo de Munți, prin această societate, se numără Lazăr Triteanul, Ioan Lupaş, Onisifor Ghibu, Octavian Goga, Iuliu şi Emil Haţieganu (Haţegan), Alexandru Borza, Aurel Pop, Mircea Russu – Şirianu, Aron Cotruş.

Un alt exemplu de participare a românilor de dincolo de Munți pentru ajutorarea unor școli din Transilvania, au fost donațiile pentru gimnaziul greco – catolic din Blaj.
Unirea 15 / 1895, Blaj,
„Colecta pentru gimnasiul din Blaş (…).
loan Paul prof. la liceul naţional din Iaşi a colectat din Iaşl delà:
Societatea lei 500.—
Princ. Grigorie Sturdza „ 200.—
Grigorie Buţurean prof. „ 20.—
L.Tanoviceanu prof.univ. „ 20.—
Ioati Fofei proprietar . „ 25.—
A. Melente . . . . „ 6.—
M. Tomida profesor . 20.—
M. Săvescu . . . . „ 3.—
0 . Zarifopol . . . . „ 15 —
I. Micu profesor . . „ 10.—
C. Stere 10.—
G. C. Stanislau . . . „ 10.—
N. N. Gane . . . . „ 4.—
Ştef. Emilian prof. univ. „ 10.—
I. G. Ionescu . . . „ 10.—
Aron Densuşianu prof.
universitar . . . . „ 100.—
A. Mireşanu (Ungur)
profesor „ 30.—
V. I. Radu direct, scol.comerciale . . . . 10. —
V. M. Burlă prof. . . » 100 —
Jliron Pompiliu prof. . 20. —
Gr. Erbiceanu prof. . » 10. —
Gh. Gr. Gheorghiö prof. 11 5 —
V. Cireş prof. . . . n 10. —
M. Tipeiu prof. . . . » 10.—
Jeonomul Gh. Carp profesor . . . . » 10.—
Arrhim. V. Răileanu . 50. —
M. Grumăzescu st. univ. 5 .—
V. Bellissimus prof. . 5 .—
V. Teodoreanu prof. . I 5 —
T. Vasiliü prof. . . . 5 . —
C. Penel prof. . . . 3 —
N. Apostol prof. . .20. —
Şt. A. Drăghici prof. . 5 . —
Locotenent Liciù . . 5 —
Sublocoten. Mihailescu 3 . —
A. Gasorowski prof. . 5 .—
fi. Rnşiu prof. . . . » 10.—
Locotenent Broşteanu . 5 .—
Gr. Bârseanu prof. . . 10 —
Gh. Scorpan prof. . . 3 —
P. Gârcineanu prof.. . 5 .—
D. Chiabur prof. . . 3 . —
G. Dimitrescu prof, de 1 .—
I. K. Gheorghiade . . 15 —
G. Genoiu judecător la curtea de apel . . 10. —
D. Ionescu prof. . . 5 .—
Economul C. I. Ştiubeiu profesor … . » 10.—
Dr. Manasian medic .I 10.—
Elevele liceului Maria Dómna de sub direcţia Dómnei Elena DenII
79. —
Mana Traucu studenţi la universitate . . 5 .—
Maria Anastasescu stud .universir, 1 .—
Lucreţia Motoc stud. 2 . —
M. Spigler . . . . » 1 —
Botez Gheorghe stud.uni versit „ 1.—
Ar. Donat . . . . „ 5.—
Margosches stud. . . „ 1.—
Glückman stud. . . . „ 1.—
Granet „ 1-—
(Va urma.)”

Listele cu numele celorlalți donatori din Iași pentru gimnaziul din Blaj au fost publicate și în numerele următoare ale ziarului Unirea. Alte donații din Iași pentru gimnaziul din Blaj au fost strânse și de profesorul M.Tomida.
„Ieșenii dovedesc astfel prin ampla lor contribuție, că au fost alături de frații ardeleni nu numai prin manifestațiile pe care le-au făcut în apărarea memorandiștilor, ci și concret, oferindu-și modestul obol pentru sprijinirea învățământului românesc din Transilvania. (…) Și ca rod al contribuțiilor românilor de peste tot, inclusiv a acțiunii frățești a ieșenilor, aripa gimnaziului blăjean, de fapt o clădire impunătoare cât un nou gimnaziu, a fost gata ridicată în primăvara anului 1895, atestând cum nu se poate mai elocvent solidaritatea confesională, națională precum și aspirația la unitate și cultură a tuturor românilor” – scria Gelu Neamțu. (Neamțu Gelu, „Religia română”în Transilvania, 2010, pag. 190 – 200).

                                                                                                           Iulius MUREȘAN

1 Comment

  1. dec

    Cinste inaintasilor nostri! Iata ca nici in trecut, singele apa nu s-a facut!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


*