Cadran international

Alegerile care au eclipsat prezidențialele din România

  În presa internațională, scrutinul prezidențial din România a fost eclipsat de alegerile anticipate din Spania, acolo unde un partid […]

 

În presa internațională, scrutinul prezidențial din România a fost eclipsat de alegerile anticipate din Spania, acolo unde un partid de centru aproape că a disparut, pentru a face loc unui partid de extremă dreapta. A fost al patrulea scrutin în Spania în ultimii patru ani.

Socialiștii spanioli, aflați la guvernare, au câștigat alegerile de pe 10 noiembrie, cu circa 28% din voturi, însă le va fi și mai dificil să formeze un guvern, situația politica s-a complicat și mai mult, iar extrema dreapta este singura învingătoare a scrutinului. Este un regres față  de alegerile din aprilie 2019, când socialiștii (PSOE) au obținut 123 de mandate în parlament. După scrutinul de acum nu mai dețin decât 120 de mandate și au nevoie de 176 pentru a avea o majoritate. „El Pais”, cotidian de stânga, scrie că premierul socialist Pedro Sanchez a greșit: a vrut să rezolve problema instabilității guvernamentale ca pe o problema de aritmetică, în loc să fie atent la adevăratele cauze ale crizei politice. Premierul Sanchez rămâne totuși singurul lider politic care ar putea forma o majoritate, câtă vreme Partidul Popular a obținut doar 20,8%.

Marea lovitura a alegerilor a venit pentru partidul de centru Ciudadanos, care a obținut doar 6,7% din voturi și a pierdut 47 din cei 57 de deputați alesi la precedentele alegeri din aprilie. Marii câștigători au fost cei de la VOX, un partid considerat de extremă dreapta, pentru că se opune imigrației si feminismului, fiind altfel un partid care se pronunță pentru apartanența la UE și la moneda euro. VOX a obținut 15% din voturi la nivel național și devine al treilea cel mai puternic partid din Spania. VOX va avea 52 de deputați, față de cei 24 de până acum.

Urmează Unidos Podemos, formațiunea de stânga antisistem a lui Pablo Iglesias, un partid apărut după criza economica ce a lovit Spania la începutul acestui deceniu. Unidos Podemos a obținuit 12,8% din voturi, în cădere cu circa 1,5% fata de alegerile din luna aprilie. Podemos a pierdut însă mulți deputați, ajungând de la 42, la 35 de mandate.

Socialiștii au cele mai mari șanse să formeze o majoritate, împreună cu Unidos Podemos, cu noul partid Mas Pais (un partid de stânga, susținător al feminismului și ecologismului politic) și cu micile partide separatiste din Catalonia. Esențial este sprijinul separatiștilor. Însă o asemenea formulă a fost exact cea care a dus la actualele anticipate, după ce separatiștii catalani și-au retras sprijinul pentru proiectul de buget pe 2019 al actualului guvern Sanchez.

Presa spaniolă de dreapta consideră că alegerile au fost un referendum pentru premierul socialist Pedro Sanchez, iar alegătorii nu au făcut decât să-i refuze politica, nedându-i șansa de a forma o majoritate. De cealaltă parte, presa de stânga nu poate decât să observe cu îngrijorare ascensiunea partidului de extremă dreapta VOX. Este o ascensiune amplificată de contrareacția la separatismul din Catalonia și la decizia premierului Sanchez de a exhuma rămășițele pământești ale dictatorului Francisco Franco din mausoleul unde erau îngropate și a le reînhuma alături de soția sa. Mulți analiști i-au reproșat că o asemenea decizie luată cu trei săptămâni înaintea anticipatelor nu va face decât să sporească șansele extremei-drepte.

             Extrema dreaptă, alternativa la „consensul liberal-progresist”

Extrema dreapta a beneficiat și de pe urma protestelor violente ale separatiștilor din Catalonia, în luna aoctombrie. Protestele au fost cauzate de condamnarea la ani grei de închisorae a liderilor care au vrut să declare independența Cataloniei, în octombrie 2017. Calendarul procesului era cunoscut, iar analiștii îl acuză pe premierul Sanchez că a decis organizarea anticipatelor într-un context deloc favorabil. „Când Catalonia domină agenda, voturile pentru stânga fie stagnează, fie scad.”, spune jurnalistul spaniol Antonio Maestre.

O greșeală în acest context a fost si refuzul premierului Sanchez de a accepta oferta făcută de Unidos Podemos, în luna iulie, pentru o coaliție de guvernare, spun mai multi analiști. Socialistul Sanchez se opune renunțării la reformele neoliberale ale precedentei guvernări conservatoare, însă o alianță cu stângiștii radicali de la Podemos nu ar fi însemnat anularea acestor reforme, dată fiind ponderea relativ mică în guvern pe care ar fi avut-o cei din urmă. Acum, regresul înregistrat de Unidos Podemos la alegerile din 10 noiembrie face imposibil un guvern de coaliție precum cel întrevăzut în iulie 2019.

Criza economică traversată de Spania, măsurile de austeritate și reformele neoliberale aplicate de fosta guvernare a Partidului Popular, cu susținerea Bruxelles-ului, au distrus sistemul bipartit al politicii spaniole postfranchiste. Scena politică s-a fragmentat prin apariția unor partide antisistem de stânga (Podemos), de centru (Ciudadanos) sau de dreapta (VOX). La fel, separatismul catalan a cunoscut o ascensiune. De aici și până la dezgroparea problemelor trecutului a fost un pas, iar decizia ehumarii lui Franco a arătat că Spania este încă o țară divizată.

Unul dintre parlamentarii VOX, de extrema-dreaptă a râs în momentul în care o colegă din stânga radicală (Podemos) a vorbit despre cei peste 100.000 de spanioli care au luptat împotriva lui Franco și zac în continuare în morminte necunoscute. „Vox s-a poziționat ca singura alternativă la actualul consens social asupra drepturilor omului, pe care îl numesc un consens liberal-progresist. De aceea, membrii Vox iau în derâdere acuzațiile că dau dovada de cruzime față de victimele lui Franco. Electoratul lor nu-i va pedepsi niciodată pentru asta, ba dimpotrivă. Vox este un partid post-fascist și își demonstrează caracterul în cele mai agresive moduri. Marele pericol în Spania este că partidele tradiționale de dreapta nu au o problemă să împartă puterea cu extremiștii, pe când în Franța și Germania extrema-dreapta este respinsă.”, spune Antonio Maestre.

Există o percepție culturală într-o mare parte a societății spaiole care a normalizat ce s-a întâmplat aici în 1936 și după. Mulți oameni spun «da, Franco a fost un dictator și a fost vinovat de multe crime, însă atrocitățile din perioada războiului au fost comise de ambele tabere». Mulți cred că Franco nu poate fi comparat cu alți lideri fasciști din Europa, precum Adolf Hitler sau Benito Mussolini. Această opinie este destul de răspândită. Majoritatea consideră că «ce-a fost a fost» și că nu trebuie să redeschidem rănile. Din multe puncte de vedere, politica Partidului Socialist spaniol reflectă această opinie.”, spune Maestre.

                                                                                       Călin MARCHIEVICI (Cotidianul)

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*