Atitudini

Alfie Evans, ultimul cavaler al unei Britanii a întunericului şi a morţii, aflată ea însăşi în moarte sufletească şi cerebrală

  Nu am scris despre Alfie Evans, copilul condamnat la moarte de un sistem totalitar represiv, antiuman, demonic. Nu ştiu […]

 

Nu am scris despre Alfie Evans, copilul condamnat la moarte de un sistem totalitar represiv, antiuman, demonic. Nu ştiu de ce nu am scris despre el. Poate pentru că subiectul lui era prea „mic” în comparaţie cu altele. Poate pentru că nu am crezut niciodată că se va ajunge aici. Poate pentru că nu am avut timp pentru el. Am să o fac însă acum, pe larg, chiar dacă sunteţi – dacă cumva aţi aflat despre povestea lui Alfie – deja saturaţi. Am să scriu pentru mine – ca să mă iert că nu am făcut-o până acum – am să scriu pentru voi căci ceea ce ne lasă el, ceea ce avem de înţeles şi de învăţat din povestea lui, tragică şi admirabilă în acelaşi timp, este mult prea important ca să nu fie spus. Şi spunând-o dăm sens sacrificiului său. Am să încep cu finalul.

Semifinala Ligii Campionilor între AS Roma și Liverpool. Suporterii italieni aduc un ultim omagiu micuțului martir Alfie Evans.

Semifinala Ligii Campionilor între AS Roma și Liverpool. Suporterii italieni aduc un ultim omagiu micuțului martir Alfie Evans.

Finalul unui erou: execuţia sadică, sălbatică, plină de o bucurie demonică, a lui Alfie Evans, cavalerul care a învins un întreg sistem, care a dus în ridicol toate pretenţiile şi preţiozităţile pseudo-ştiinţifice, legaliste, utilitariste, progresiste. Eroul care a învins un popor amorţit, sedat, drogat, beat, corupt de bunăstare, obsedat de a avea, de a trăi fizic clipa, viaţa, nimicul. Iată-l pe Alfie într-un scurt film luat imediat după ceea ce ar fi trebuit să fie, conform „marilor specialişti” ai spitalului ultimele minute de viaţă ale acestuia. Nimic nu arată la el ca fiind un copil în faza terminală, o legumă, un corp fără suflet, fără raţiune. Urmăriţi-i ochii, doar ochii.

L-aţi privit în ochi pe Alfie Evans, un luptător, un cavaler, un personaj extraordinar după cum îl descrie monseniorul  Luigi Negri, arhiepiscop emerit de Ferrara-Comacchio:

În vechime, Onorurile de război erau o tradiţie adânc înrădăcinată. Li se aducea un omagiu şi celor care au pierdut, dar s-au distins în luptă pentru marea virtute şi marele curaj şi pentru că au luptat pentru ceva în ce au crezut.

Vreau să prezint acum, aici Onorurile, să-i acord Onorurile de luptă acestui mic mare luptător.

Alfie a fost un adevărat lider şi acest lucru a fost posibil mulţumită înţelepciunii tatălui său. Alfie a fost un lider al celor care niciodată nu vor accepta – Niciodată – să schimbe binele pe rău, să considere viciul o virtute, care niciodată nu vor accepta că dorinţele, mai ales cele mai corupte, să se transforme în drepturi în această societate fără Dumnezeu şi fără dragoste pentru viaţa omenească.

Alfie ne-a condus prin toate, el a mers înaintea noastră şi lui i se datorează faptul că, urmând cuvintele Sfântului Ioan Paul al II-lea, am găsit puterea de a ne ridica şi de a vorbi răspicat împotriva acestei inumanităţi care devorează totul. Onoare ţie Alfie, tu meriţi Onorurile luptei.

Finalul unui popor ajuns în faza terminală, metastazică, a exiastenţei sale, care îşi chinuie şi ucide cu bucurie sălbatică, într-un ritual demonic, copiii. Mă duc cu gândul, cutremurat de suferinţa lor şi de durere pentru ei, către zecile de mii, sutele de mii de copii chinuiţi, violaţi, chinuiţi, traficaţi, distruşi în sufletele şi în cele mai luminoase părţi ale fiinţei lor, pentru care acest popor nu mai simte nicio compătimire, revoltă, pe care nu-i mai apără şi nu-i mai iubeşte, ci îi trimite înn iad şi la moarte. Mă duc cu gândul la copiii cărora li se refuză dreptul de a se naşte, sau, odată născuţi, cel de a trăi. Mă duc cu gândul la copiii cobai, copiii stricaţi, copiii contorsionaţi să fie altceva decât ar trebui să fie, copiii mutilaţi sufleteşte, învăţaţi cu binele este rău şi răul este bine.

 

Alfie Evans un martir creştin, victimă a monstrului care a devenit democraţia. Pentru că refuza să moară a fost, se pare, omorât – afirmă ziarul italian „La Nuova Bussola Quotidiana”

 

Am constatat şocat că imensa majoritate a românilor (100 % dintre cei cu care am discutat în utimele 2 zile, circa 25 de persoane) habar nu au despre povestea exemplară şi extraordinară a micuţului Alfie, eroul care cu adevărat s-a jertfit pentru ca noi să începem să vedem, să înţelegem,  să ne opunem şi să schimbăm această lume hidoasă a sângelui şi a morţii spre care suntem împinşi. Şi ne ajută să înţelegem în măsura în care cunoaştem chinurile la care a fost supus, modul în care acestea şi execuţia sa au fost decise şi responsabilii pentru ele. Dar, pentru că, după cum spuneam, mulţi nu ştiu detaliile anterioare ultimilor sale zile, înainte de a vă relata tratamentul bestial, inuman, din zilele în care acesta, deşi trebuia să moară, se încăpăţâna să trăiască, chinuri cum niciun cel mai odios criminal condamnat la moarte  nu a suferit vreodată din partea sistemului, iată coordonatele principale ale acestei poveşti (la final voi justifica şi trimiterea către martirajul creştin):

  • La câteva luni după naştere, în noiembrie 2016, Alfie este internat la spitalul Alder Hey cu probleme, zic doctorii neurologice, este intubat şi trecut pe hrănire intravenoasă.
  • Deşi nu au niciun diagnostic, peste numai o lună, se propune deconectarea şi moarte copilaşului.
  • Faţă de opoziţia părinţilor, spitalul atacă în justiţie şi obţine – de la un judecător simpatizant deschis al LBGTismului, avortului şi eutanasiei – chiar dacă nu are niciun diagnostic clar, pe motivaţia „fazei terminale”, decizia de „execuţie” a lui Alfie.
  • Toate încercările părinţilor, apelurile în justiţie, la guvern, regină sunt sortite eşecului.
  • În final, aceştia ajung la papa Francisc, care intervine public în favoarea copilului, statul italian îi acordă cetăţenia, spitalul Bambin Gesu din Roma se oferă să-l preia fără costuri, este trimis un avion. o ambulanţă cu medici şi asistente italiene aşteaptă în afara spitalului, neprimind autorizaţia de intra, deciziile de ultimă oră ale justiţiei. Acelaşi judecător, apoi curtea de apel refuză permisiunea ca Alfie, acum şi cetăţean italian, să fie luat de italieni. Alfie trebuie să moară. El trebuie să moară în Britania. Mai mult, trebuie să moară, în chinuri la spital. Părinţii nu au dreptul nici să-l ia să moară acasă.

La Nuova Bussola Quotidiana este ziarul care a făcut posibilă întâlnirea dintre tatăl lui Alfie, Tom Evans şi papa Francisc. Este şi ziarul care ne dezvăluie ultimele aranjamente ale slugilor demonilor ce stăpânesc Britania şi întregul Occident, pentru a-l omorî pe copilul care, prin voia lui Dumnezeu, se încăpăţâna să trăiască. Vă prezint în continuare traducerea articolului apărut în acest ziar pe data de 1 mai.

Nu ştim cât ar mai fi trăit Alfie dacă ar fi fost tratat şi îngrijit corespunzător, nu ştim dacă testele suplimentare ar fi avut ca rezultat un diagnostic şi ar fi condus către un tratament… Ceea ce este sigur, totuşi, este că noi nu putem spune că copilul a murit numai pentru că susţinerea vieţii lui a fost îndepărtată.

Fără îndoială, cel mai mare scandal, din tot ceea ce s-a întâmplat micuţului Alfie în timpul în care a stat în spitalul Alder Hey, este că a fost intubar şi ventilat 15 luni şi că i-a fost refuzată o traheostomie, pentru că după numai la o lună după internarea sa (decembrie 2016), doctorii deciseseră că el trebuie să moară fără ca măcar să încerce să ajungă la un diagnostic. În realitate, chiar dacă ziarele au scris că Alfie suferea de o maladie mitocondrială, nu există nicio bucăţică de dovadă medicală care să dovedească acest lucru.

Este, cu siguranţă, jenant faptul că tuburile pentru ventilarea lui Alfie au fost înlocuite numai după 5 luni de la aplicarea lor şi că ele erau în acel moment pline de mucegai, după cum a arătat tatăl său cu un teanc de fotografii (unele publicate de către Bussola), ceea ce dovedea numeroasele neglijenţe de la spitalul din Liverpool. Mariella Enoc, preşedinte al Bambin Gesu, care a fost împiedicată să intre în camera lui Alfie din spital, a fost profund afectată după ce le-a văzut. Şi totuşi, toate aceste fiind adevărate, Alfie nu a murit numai din această cauză.

Alfie a supus unui tratament teribil după ce ventilaţia i-a fost îndepărtată. Dat fiind faptul că plămânii săi erau obişnuiţi să fie dilataţi mecanic, doctorii ar fi trebuit să-l „dezveţe” de acest lucru în mod gradat, astfel încât să nu-i provoace moartea imediată. Dar acest lucru nu s-a întâmplat chiar dacă el a contractat o infecţie pulmonară după oprirea dispozitivelor.

Din acest motiv, după cum i-a spus lui Thomas un medic italian cu care acesta era în contact, Alfie ar fi trebuit tratat imediat cu antibiotice, lucru care i-a fost refuzat. În mod incredibil, în ciuda acestui lucru, el a respirat neajutat multe ore, căci doctorii i-au refuzat chiar şi o mască cu oxigen necesară pentru a-i ajuta respiraţia, care, în orice caz, ar fi fost autonomă.

Prin urmare, în seara zilei de luni, 23 aprilie, după ce ventilarea a fost luată la 21.15 GMT, Thomas a lansat un apel pentru ca cineva să aducă oxigen la spital, dar bariera de polițiști de la intrare a făcut imposibil ajutorul din afară. Ca urmare a apelului disperat, unul din avocații familiei, Pavel Stroilov, a ajuns la spital și a intrat. Odată cu el au încercat să intre alți 6 oameni, unul având o mască de oxigen, dar aceștia au fost împiedicați. Femeia cu masca a avut ideea genială să arunce masca peste polițiști până la avocat, care a dus-o părinţilor şi aceştia lui Alfie, care deja se luptase ca un leu, dovedind că ceea ce spusese avocatul spitalului în faţa judecătorului (în timpul audierilor acesta asigurase că Alfie va muri imediat ce ventilatorul va fi fost îndepărtat) era complet greşit.

Din nou, doctorii au încercat să-l lase pe copil fără mască, sub motivul că nu era un echipament al spitalului, dar Thomas a arătat că protocolul de deces aprobat de judecătorul Hayden nu vorbea de lipsirea de oxigen sau de hrană. Cu aceleaşi motive, el i-a forţat să-l alimenteze pe micuţul care nu mai primise nimic de 36 de ore. Ei, da, Alfie, a cărui inimă fusese deja supusă la o solicitare mare după îndepărtarea ventilaţiei, fusese lăsat nehrănit 36 de ore!

Dar chiar când a început să primească hrană, aceasta a fost menţinută la nivel minim. Şi totuşi, Alfie a continuat să trăiască timp de 4 zile, apărat de părinţii săi de ameninţările doctorilor, deschizând ochii din timp în timp şi reacţionând. Apoi, în schimbul abţinerii de la declaraţii în presă, spitalul i-a promis lui Thomas mai mult oxigen şi hrană. Cu două ore înainte de moarte, saturaţia cu oxigen era de 98 şi bătăile inimii de aproximativ 160, stabile astfel încât Thomas a fost convins că va fi lăsat să-şi ia copilul în curând acasă (după cum îi spusese administraţia spitalului vineri după amiază). Înainte să moară, Thomas a fost chemat la o neobişnuită întâlnire de noapte, şi, în timp ce în cameră erau doar Kate, mama, şi un alt memebru al familiei, a intrat o asistentă care a spus că îi va da lui Alfie 4 medicamente – nimeni nu ştie ce medicamente – pentru a-l trata. Peste 30 de minute nivelul de saturaţie cu oxigen scăzuse la 15, iar două ore mai târziu Alfie era mort.

Nu ştim cât ar mai fi trăit Alfie dacă ar fi fost tratat şi îngrijit corespunzător, nu ştim dacă testele ulterioare ar fi avut ca rezultat un diagnostic şi ar fi condus către însănătoşire, nu ştim nici măcar dacă nu cumva Alfie a fost adus în această stare în timpul internării într-un spital a cărui reputaţie anterioară nu este departe de monstruoasă. Cee ce este sigur, totuşi, este că noi nu putem spune că copilul a murit din cauza îndepărtării dispozitivelor de supravieţuire.

După cum reputatul genetician şi director ştiinţific al spitalului Bambin Gesu, Bruno Dalla Dallapiccola a afirmat „micul Alfie nu va putea să supravieţuiască mult timp fără hrănirea intravenoasă. Fără hrănire, supravieţuirea poate varia de la câteva ore la câteva zile”. Desigur, „timpul de supravieţuire depinde de starea iniţială a pacientului”, deşi în cazul lui Alfie „nu o putem spune cu precizie”. Oricum, Dallapiccola a concluzionat „indiferent dacă copilul continuă să respire independent, acum lipsa hranei reprezintă o urgenţă”.

Chiar şi cunoscutul genetician italian, Angelo Selicorni a afirmat, la două zile după ce ventilaţia fusese îndepărtată, că: „Detaşat de la aparate copilul a rezistat multe ore fără nicio intenţie de a muri.” Această schimbare, a continuat el, „ridică semne de întrebare privind cât de „terminală” cu adevărat este starea sa.”

Alfie, deja slăbit şi supus unui tratament violent, a fost lipsit de antibioticele necesare pentru a trata infecţia de plămâni şi apoi de oxigen şi de hrană timp de multe ore. … Ceea ce este evident este faptul că pentru doctori viaţa lui Alfie a fost „fără importanţă”, deci efortul şi costul implicate nu meritau să fie susţinute şi, în mod automat, abordarea medicală a fost eliminarea sa.

Sună ca o imaginaţie prea bogată? În 2012 a fost o dezbatere aprinsă ca urmare a plângerilor pacienţilor implicaţi în Liverpool Care Pathaway, programul pentru tratamentul finalului de viaţă, în mare dezvoltarea atunci în Britania. O asistentă de la spitalul Alder Hey a scris la ministerul sănătăţiidenunţând modul în care copii şi bebeluşii sunt lăsaţi să moară. „Să mori de sete este teribil şi este de neconceput ca copiii să fie nevoiţi să moară în felul acesta. Părinţii lor sunt la o răspântie şi sunt forţaţi să aleagă această cale căci doctorii le spun că oricum copiii lor mai au doar câteva ore de trăit. Dar este dificil să prezici moartea şi am văzut, de asemenea copii care au revenit la viaţă după ce LCP a fost pornit apoi oprit”. „Am văzut, de asemenea un copil de 14 ani cu cancer, murind cu limba lipită de cerul gurii atunci când doctorii au refuzat să-l mai hidrateze. Moartea lui a fost chinuitoare pentru el şi pentru noi asistentele Aceasta este eutanasie introdusă pe uşa din  faţă”.

Ceea ce a reuşit martirajul lui Alfie, dincolo de a transforma multe inimi, este că ne-a forţat să ne unim împotriva acestui monstru, să privim la brutalitatea sistemului de eugenie deghizat ca democraţie. Un sistem cu o putere nelimitată asupra persoanei este considerat o religie civilă de către politica şi justiţia englezească. Puterea sa sfărâmă atâtea vieţi fragile şi răspândeşte o mentalitate utilitaristă, împotriva căreia trebuie să începem să luptăm, dacă nu vrem să sfârşim în acelaşi fel. Dar cine ştie, poate că poveste lui Alfie va dezveli mai mult, pentru că mulţi dintre noi au încă o întrebare fără răspuns: ce poate justifica determinarea furibundă a spitalului de a-l omorâ şi frica de ideea ca acest copil să fi fost transferat în altă parte? Ce-l îngrozea atât de tare pe spitalul Alder Hey? (Articolul original în italiană: Ecco come hanno fatto morire Alfie)

Ca să înţelegeţi trimiterea la  un martiraj de tip creştin, dincolo de catolicismul asumat al părinţilor lui Alfie, care poate fi şi el un parametru important în această desfăşurare a poveştii micului erou, am să vă redau foarte pe scurt chinurile prin care a trecut Sfântul Mare Mucenic Mina, modalitate de „tratament” de convertire aplicat altor multe mii de martiri creştini, rămânând ca suprapunerea să o faceţi singuri:

Şi dezbrăcându-l şi întinzându-l la pământ patru ostaşi, a poruncit să-l bată fără cruţare cu vine de bou, încât curgeau şiroaie de sânge din rănile lui….. Deci, sfântul a fost spânzurat pe lemn şi cu unghii de fier strujit, iar muncitorul, batjocorindu-l, zicea: „Oare simţi vreun fel de dureri, Mina? Oare îţi plac muncile? Voieşti să-ţi mai îndulcesc această dulceaţă?”…. După aceasta muncitorul a poruncit să frece rănile lui cu petece de păr…. Atunci ighemonul, mâniindu-se mai mult, a poruncit să aştearnă pe pământ cârlige şi multe cuie de fier şi peste acelea să târască legat pe Sfântul Mina. Iar el, ca şi când ar fi fost tras pe nişte flori, mai cu îndrăzneală defăima pe zei şi nebunia poporului celui înşelat de diavoli…. Deci, luând ostaşii pe Sfântul Mucenic Mina, l-au dus după cetate şi i-au tăiat capul; apoi aprinzând un foc mare au aruncat într-însul sfântul trup mucenicesc.

                                                                                                       Paul GHIȚIU (Solidaritate europeană)

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.