Remember

Alte adevăruri ascunse de ani de zile (I)

  Haideți să mai aruncăm un preș murdar care a fost trîntit peste adevăr, și acum mă refer la mineriade. […]

 

Haideți să mai aruncăm un preș murdar care a fost trîntit peste adevăr, și acum mă refer la mineriade.

În special, nu am în vedere primele două, minore (29 ian. și 19 feb. 1990) și nici ultimele două (zilele fierbinți din gerul lunii ianuarie 1999 și al lunii februarie același an), ci cele două din mijloc (14-15 iunie 1990, respectiv 25-28 sept. 1991), despre care am aflat cele mai multe amănunte.

Cu prima mineriadă eu nu am avut nici o tangență. Dar ziua care a precedat-o, a fost pentru mine una dintre cele de neuitat. Am mai scris în decursul anilor despre una, despre alta, legat de această zi, așa că fac acum un rezumat. Era o duminică superbă, în care opoziția organizase în Piața Victoriei un mare miting de protest. Iată ceea ce am reținut din această zi ca fiind, din punctul meu de vedere, important:

– dimineața, înainte să plec la miting, îl văd la TVRL (se pretindea a fi devenit Televiziunea Română Liberă!) pe Dan Iosif care, din fața Primăriei sectorului 1, își chema huliganii să vină, pregătiți cum trebuie, la contramanifestație; vă întrebați ce legătură putea fi între Ion Iliescu & Co și acest derbedeu? simplu, legătura se numea KGB; am citit mai de mult un interviu dat de nu mai știu cine (oricum, un dobitoc) în care despre Dan Iosif spunea că a fost inginer; în toamna anului 1976 l-am trimis în judecată pe Dan Iosif pentru braconaj piscicol, era fără ocupație și dublu recidivist (o condamnare pentru furt iar cea de a doua nu mai îmi aduc aminte pentru ce și nici nu merită să pierd timpul ca să caut copia rechizitoriului)  – lucrase un timp ca muncitor necalificat la ICAB, ceea nu conferă diplomă de inginer; Caligula și-a făcut senator calul (pe Incitatus), Iliescu și-a făcut senator body-guardul (pe Dan Iosif), Constantinescu și-a făcut deputat șoferul (pe Adrian Dumitrescu), deci “nihil novi sub sole”, dar există o diferență esențială: armăsarul Incitatus sigur nu era corupt, dar ceilalți doi, au fost corupți!;

– am ajuns în piață, era o zi minunată dată de Dumnezeu în plină iarnă, cu un cer senin și cu o căldură ca în zilele revoluției – dar am aflat apoi că pînă după amiaza, cînd lumea din piață s-a subțiat întrucît Radu Cîmpeanu îi trimisese pe liberali acasă, TVRL a anunțat că există o manifestație în fața guvernului, dar nu poate transmite din cauza ceții! repet, atunci a fost un cer senin ca în miezul verii! TVRL era condusă în acel moment de Aurel Dragoș Munteanu, (care la 10 zile după această mîrșăvie a cerut eliberarea din funcție, fiind numit ambasador în SUA), dar jocurile programelor informative le făceau “românii” Alexandru Stark și Teodor Brateș (Froim Bernard, cel care a chemat la moarte inutilă sute de români după fuga/răpirea lui Ceaușescu);

– în piață, se scanda „Jos Iliescu!”, „Jos Roman!”. Nu sînt unul dintre cei care răcnesc, în viața mea am strigat doar ”Hai România!”, „Hai CCA!” și apoi „Hai Steaua!”, dar mi-am dat seama că lipsește ceva și atunci, într-un moment de pauză am răcnit cît am putut „Jos Brucan!” iar piața a preluat mesajul și a început să scandeze „Jos Brucan!”, „Jos Brucan!”;

– la un moment dat, s-a anunțat că Ion Iliescu (aflat în acel moment la discuții cu liderii partidelor istorice, Corneliu Coposu, Radu Cîmpeanu și Sergiu Cunescu) ar dori să se întîlnească și cu liderii partidelor nou înființate – întîmplător, aveam la mine o copie legalizată a hotărîrii judecătorești prin care se înființase partidul meu, Partidul Socialist Liberal (știu, mulți vor spune, cum s-a mai spus încă de pe atunci, că aceasta este o struțo-cămilă – propunerea denumirii a fost a lui Niculae Cerveni și noi am fost de acord întrucît existau atît precedente cît și argumente legate de programul partidului     redactat în proporție de ¾ de mine și care pe de-o parte ținea cont de proporția enormă deținută de economia de stat iar pe de-altă parte de sprijinirea inițiativei private, fără să ne putem imagina că privatizarea va însemna de fapt distrugerea economiei naționale;

– ce s-a întîmplat în marea sală de la etajul 1 al Palatului Victoria? Multe!

– o să încep cu un fleac, elocvent însă pentru sîmburii noii democrații – cînd cineva din opoziție vroia să se ducă la WC în palatul guvernului, era condus de un soldat care îi ținea arma înfiptă în spate (dar nu toți! Cîrciumaru era liber să plece oriunde vroia – nu mai știu cum îl mai chema, nu mai stiu cum se numea partidul său, cred că Partidul Socialismului Democratic, și rețin că la alegerile din 1990 a obținut 5 locuri de deputat, dar văd că pe wikipedia nu găsesc nimic);

–  cînd ne-am reunit cu toții în sală, Ion Iliescu s-a urcat cu fundul pe marea masă ovală și a început să urle la Corneliu Coposu, la care urla și Petre Roman (iar între ei, Brucan se hlizea) – Niculae Cerveni, care atunci cînd se enerva devenea coleric (el și Nica Leon au fost cei care au au dovedit curajul pe care partidele istorice nu l-au avut) a urlat la Ion Iliescu! Și l-a potolit!

– dar Dan Iosif, la tîmpenia lui, fără să realizeze că a trecut timpul amenințărilor, a strigat la Coposu: „Domnule Coposu, dacă nu vă retrageți oamenii din piață, sînteți responsabil de ceea ce se va întîmpla!” – dar oare ce trebuia să se întîmple?

– în pauze, la un capăt al mesei lungi din sală, N. S. Dumitru (unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Iliescu), considerat ideologul FSN, venea să vorbească cu noi, cei relativ tineri, în primul rînd cu Dinu Patriciu, cu care se afla în bune relații (se pare că înainte de a fi profesor de socialism științific la Institutul de construcții, N. S. Dumitru a fost profesor la Arhitectură); am încercat să îi pun niște întrebări, dar după fiecare întrebare, în loc să îmi răspundă, el se întorcea spre Patriciu continuînd discuțiile începute cu acesta;

– apoi a urmat triumful lui Iliescu, opoziția (nu eu, dar eu nu aveam nici un cuvînt de spus) a acceptat constituirea CPUN ai cărui membri, conform acceptului participanților, erau 50 % din cadrul FSN, iar restul de 50 % din partidele de opoziție. Partide din care, așa cum am mai scris, făceau parte partidul lui Cîrciumaru, în care intra partidul de scară de bloc al fantomaticului conte Zambra Iosipescu, Partidul Liber-Schimbist al lui Ștefan (Ștrul) Cazimir – Iliescu dobîndise, chiar din modul de constituire, majoritatea pretins „democratică”;

– mulțumit că își realizase scopul, Iliescu, speriat ca nu cumva derbedeii lui Dan Iosif să strice imaginea României în lume, ne-a scos din clădirea guvernului cu mașinile oficiale, pe poarta din spate – doar că eu, poate victima filmelor americane, poate victima teoriilor conspirației, poate victima unei lipse de încredere în autoritățile române, etc., nefiind convins unde ne duc (poate la Tîncăbești?) am preferat ca în momentul în care mașina a încetinit pentru a face dreapta, să deschid brusc portiera și să plonjez între nămeții strînși în zilele trecute.

Ce s-a întîmplat a doua zi, am aflat doar seara, la TV. Eu mă întorsesem la treburile mele, să mă ocup de organizarea, dezvoltarea și întărirea în teritoriu a partidului, eram purtătorul de cuvînt al partidului, scosesem (nu eu, ci noi) săptămînalul „Deșteptarea”.

Despre a doua mineriadă, am aflat tot seara, la TV. Pe lîngă sarcinile de mai sus (este nevoie să precizez că pentru acestea nu m-a plătit nimeni?), a mai apărut una nouă,împreună cu Niculae Cerveni (Dumnezeu să-l ierte!), m-am străduit pentru alianța partidelor mici de opoziție. A fost creată Gruparea Democrată de Centru, care în final a cuprins 10 partide, eu fiind unul dintre cei 5 membri ai secretariatului grupării. Dacă am chef să mă umplu de praf, le găsesc pe toate în arhivă. Dar nu mai este important. Din cele 10 partide, majoritatea erau din București, în primul rînd partidul meu, apoi Partidul Liber Democrat al lui Nica Leon, Partidul Național Democrat (despre care am cîteva comentarii, pline de învățăminte), Partidul Unității Democratice (al lui Nicu Stăncescu – Dumnezeu să-l ierte!), Frontul Democrat Roman din Timișoara condus de Petrișor Morar, Partidul Democrat din Cluj al lui Vîță (Dumnezeu sa-l ierte! – dar devine enervant, eu chiar nu prea mai cunosc patrioți în viață!) două partide din Craiova.

Legat de nașterea Grupării Democratice de Centru, mă refer acum la o singură întîmplare. Datorită trecutului său dar și intervențiilor sale în CPUN, Nicolae Cerveni se impusese ca lider al opoziției noi, pot acum să spun al adevăratei opoziții, nu a celei care se impunea în baza calității lor de foști deținuți politici, mulți falși patrioți, deveniți turnători din partidele istorice (știu multe despre ei, pe cei mai mulți Dumnezeu să-i ierte, fiindcă au de ce asta!).

Dar este un moment, necunoscut, extrem de amuzant. În primăvara lui 1990, la chemarea noastră pentru unirea partidelor mici, la sediul PSL din Calea Victoriei nr. 176 se adunau toți care vroiau să ne strîngem forțele laolaltă.

Ei bine, într-o bună zi (mai degrabă seară), ne trezim cu celebrul Brătianu-Cartof, care, neglijat de Brătieni, își înființase (oare chiar el? ) propriul partid. Nu venise singur, ci împreună cu două fufe bune – sau cel puțin, bune de gură, care încercau să ne convingă că acel dobitoc, prin aura numelui său, conferea putere și legitimatate noii Românii. Urmașul Brătienilor nu a scos nici un cuvînt, cu o privire suverană, senină și imbecilă, ne privea așteptînd să fi uns ca șef al opoziției din România. Cînd lucrurile s-au lămurit și cele două fufe i-au explicat că nu este vorba să fie ales șeful opoziției române, s-a ridicat și a plecat. Vă rog să mă credeți, nu este nici o ironie, dar efectiv  nu-mi aduc aminte ca în acea zi (seară), jalnicul vlăstar al Brătienilor să fi scos un cuvînt, fie la intrarea în sală, fie la plecare.

După 1990, am cunoscut mulți Brătieni. Primul, a fost Brătianu-cartof (pe care FSN, ca să arunce în derizoriu familia Brătienilor, l-a făcut deputat) . Apoi, Ioana Brătianu și Vintilă Brătianu cel pe care în 1994 (sau 1995) Cerveni îl convinsese să vină în țară ca să devină președinte de onoare al PNL-CD.  Apoi, pe Matei Brătianu – într-adevăr un Brătian modern inteligent, șeful sindicatului din poșta română, pe care l-am ajutat (evident, gratuit!) și i-am înființat societatea comercială a sindicatului poștei, și pe care l-am ajutat cu multe sfaturi, după care a trecut la dușmanul lui, la Iliescu.

Dar cred că deja am scris destul despre două evenimente la care nu am participat. Vă dați seama cîte urmează, cînd mă refer la momentele la care am participat?

                                                                                                                        Dan Cristian IONESCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


*