Remember

Am făcut totul pentru țară și popor, am făcut prea puțin pentru părinții mei, nu am făcut nimic pentru mine (I)

  – Fiule, tu alergi toată ziua și lupți pentru alții. Luptă și pentru noi că sîntem bătrîni, bolnavi, nedreptățiți, […]

 

– Fiule, tu alergi toată ziua și lupți pentru alții. Luptă și pentru noi că sîntem bătrîni, bolnavi, nedreptățiți, nu mai avem putere – așa mi-a spus mama pe la mijlocul anilor ’90.

Cu multă emfază, i-am raspuns: – Mamă, dacă eu lupt pentru voi, cine să mai lupte pentru celelalte milioane de pensionari?

Mama s-a rușinat și a tăcut.

După nu mult timp, m-am rușinat eu pentru vorbele spuse. Luptam pentru cine nu merita, în timp ce părinții mei s-au stins în lacrimi, jefuiți de stat, batjocoriți, nedreptățiți, pedepsiți pentru simplul fapt că erau părinții mei.

                                                               *

În vara anului 1998 planetele păreau să se fi aliniat favorabil. M-am hotărît să înființez `Partidul Radical”. Am redactat statutul și programul. Această idee îl întinerise pe bătrînul Ștefan Florescu – lucra la tot felul de embleme, toate avînd în centru „Coloana Infinitului” (Ștefan Florescu a fost bătrînul care în seara de 21 dec. 1989, plimbîndu-se prin fața cordonului de soldați care blocau bd. Bălcescu în dreptul străzii Batiștei, înfigea cîte o floare în țevile automatelor).

Prietenul Ion Gîtlan, președintele „Uniunii Democrat Creștine”, îmi spune că el nu se pricepe să conducă un partid așa că mi-l dă mie, dacă vreau, pot să îi schimb numele programul, să fac ce vreau.

Tot atunci, Constantin Ionescu, președintele Partidului Social Democrat „Constantin Titel Petrescu”, îmi transmite vorbă că vrea să se întîlnească cu mine. Ne întîlnim și îmi face aceeași propunere, să îmi cedeze partidul. Puteam să reunesc două partide înregistrate, deci minim 30.000 de membri.

Planetele se aliniau în mare viteză! În urma celui mai abject abuz politic, la ordinul lui Valeriu Stoica, fostul meu partid, PNL-CD, a fost desființat de justiție considerînd că a fuzionat cu PNL, deși NU exista nici un act de fuziune! În 1996, pe cînd eu luptam împotriva lui Constantinescu și vroiam să smulg partidul din CDR, multe filiale județene se grupaseră în jurul meu. Rămase fără partid, acestea ar fi putut să vină în noua organizație politică.

Anunțaseră înscrierea și cîteva organizații de revoluționari.

În dimineața de 12 sept. 1998 plec împreună cu Constantin Calancea în prima deplasare în țară. Într-o comună din Gorj un om de afaceri care pînă atunci nu se implicase în politică și care printre altele avea și brutăria care furniza pîinea pentru cîteva sate, îmi promite 300 sau 500 de membri (nu mai țin minte exact).

Totul părea perfect, dar diavolul și-a vîrît coada.

Întors în București, o găsesc pe mama căzută pe jos în casă. Toate supărările pe care i le-au provocat nemernicii de judecători i-au cauzat un grav atac cerebral. Am chemat salvarea, am internat-o la reanimare la spitalul 9. Asistentul de pe salvare stătea acolo și se uita la mine, probabil că aștepta niște bani. Toți banii pe care îi mai aveam, erau 10.000 de lei, adică 1 leu de azi. Dacă i-aș fi dat, cred că ar fi considerat că îmi bat joc de el.

Mama autorului, Marinela Ionescu Delenus.

Mama nu și-a revenit niciodată din comă iar după 5 zile a murit. Cheltuielile de înmormîntare am putut să le suport prin împrumuturi de la prieteni. Cînd am încasat ajutorul de înmormîntare, am vrut să restitui împrumuturile, dar prietenii au refuzat, Și așa se face că am trăit un timp din ajutorul de înmormîntare. Da, este penibil, este rușinos ca la aproape 50 de ani să trăiești din așa ceva. Dar o să vă explic de ce eu nu mai puteam cîștiga din profesia mea.

                                                        *

Pînă în 1989 avocatura era organizată pe baze „colectiviste”, adică la nivelul Capitalei și al județelor existau Colegii de avocați (cu servicii de contabilitate) care cuprindeau Birouri colective de asistență juridică (cu servicii de secretariat și cu încăperi în care avocații se puteau întîlni cu clienții).

Apoi mafia din avocatură a promovat noua lege a avocaturii. Chiar dacă unii preferam să rămînem colectiviști, eram obligați să ne privatizăm. Mafioților le convenea această lege prin care își cumpărau pe firmă imobile și mașini de lux, își plăteau pe stat amantele, deduceau chefurile sub forma cheltuielilor de protocol. Lor nu le păsa să plătească secretare și contabili.

Eu însă, nu am mai putut profesa. Nu mi se putea aproba înființarea biroului particular într-o garsonieră în care să îmi primesc clientele în singura cameră în care era și patul. Desigur, mai exista o variantă, ca vreunul dintre colegii mei să mă ia ca asociat în biroul lui – dar nu a cutezat nimeni, procesele politice în care intram eu ar fi dăunat “bunei reputații” a biroului – acest aspect nu a fost luat în considerare de judecătorii constituționali.

Am atacat legea la Curtea Constituțională – și am pierdut. Curtea Constituțională mi-a interzis dreptul de a profesa (poate că asta s-a și urmărit).

http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/19589

                                                            *

După parastasul de 3 luni al mamei, m-am apucat de altă muncă. Neexistînd internet, am pierdut mult timp să aflu evoluția prețurilor și tarifelor la utilități în perioada 1 ian. 1997 – 1 ian. 1999, să urmăresc devalorizarea leului, să fac multe calcule, să caut acte normative iar în final să string patrioții care să semneze acțiunea prin care chemam în judecată 16 pîrîți (Guvernul, ministere, furnizori de utilități publice, Consiliul și Oficiul Concurenței, Protecția Consumatorului) pentru a apăra dreptul constituțional al românilor la un nivel de trai decent.

Despre acest proces am scris la momentul respectiv, după fiecare termen, sub formă de serial, în „Academia Cațavencu”. Apoi, după 16 ani, am publicat un articol amplu.

http://www.napocanews.ro/2015/09/cum-se-falimentau-firmele-romanesti-in-favoarea-celor-din-u-e-pentru-cei-care-au-murit-saraciti-ancheta-e-prea-tarzie.html

Atunci cînd președintele Uniunii Generale a Pensionarilor din România din str. Avram Iancu (cred că îl chema Ștefănescu) mi-a spus că ei sînt mulțumiți, au fost de curînd la Cotroceni și președintele Constantinescu le-a promis că le rezolvă toate problemele, mi-am dat seama că în loc să îi apăr pe pensionarii cărora nu le păsa de soarta lor, trebuia să îi apăr pe părinții mei.

                                                                                                      Dan Cristian IONESCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*