Siderurgia galateana, intre plus si minus

{mosimage}Activitatea de protecţie a mediului înconjurător a devenit una din principalele preocupări ale industriei, în general, şi al celei metalurgice, în special. Faptul că realizarea Protocolului de la Kyoto s-a constituit într-un obiectiv major al UE explică, pe de o parte, preocuparea continuă pentru fundamentarea legislativă a activităţii de protecţie a mediului, peste 590 de acte normative de mediu au fost adoptate numai în perioada 1990-2003, dar şi seriozitatea cu care este urmărită monitorizarea emisiilor poluante şi impactul asupra mediului, care în cazuri deosebite conduce la ridicarea autorizaţiei de desfăşurare a unei activităţi productive.

În opinia noastră, siderurgia românească a fost distrusă de fostul ministru al Privatizării, Ovidiu Tiberiu Muşetescu şi de indianul Mittal, aşa-zisul investitor strategic, cetăţeanul englez de origine indiană, unul dintre cei mai bogaţi oameni de pe planetă. Începând cu 2001, grupul LNM Holding, redenumit ulterior Mittal Steel, respectiv Arcelor-Mittal, a cumpărat cele patru obiective de la Galaţi, Hunedoara, Roman şi Iaşi, plătind pe ele mai nimic. Invers proporţionale au fost promisiunile, noi referindu-ne strict la cele de investiţii în mediu, toate deşarte. Ţeapa încasată de statul român este evidentă. Un combinat care valora peste un miliard de dolari a fost cumpărat cu numai 70 milioane USD, plătiţi pentru 92 la sută din capital. Prietenii de la sindicatul Solidaritatea susţin cu probe indubitabile chiar că a fost vândut doar cu un milion de dolari. Investitorul indian s-a angajat să nu disponibilizeze personal timp de 30 de luni, dar în 2002 a concediat 7300 de salariaţi, fără nici un pardon. Concedierea colectivă a costat statul 40 milioane de dolari. Asta denotă că SIDEX a fost vândut cu doar 30-40 milioane de dolari. Odată cu achiziţionarea combinatului, Arcelor Mittal s-a mai ales cu nenumărate valori imobiliare cum ar fi locuinţe de serviciu, grădiniţe de copii, baze sportive şi de agrement, sisteme de alimentare cu apă, canalul din municipiul Galaţi, diverse alte obiective şi circa 500 de apartamente, aflate în diverse stadii de finalizare. Prin contract, Arcelor Mittal s-a angajat să investească 4 milioane dolari în protecţia mediului, dar, după informaţiile noastre, treaba nu s-a petrecut. În plus, ca să nu plătească o serie de datorii către furnizorii de utilităţi, indianul a cedat acţiuni în schimbul datoriei, păstrându-şi, totuşi, poziţia de manager al societăţii, în ciuda celor 43 la sută din acţiuni cu care a rămas. A urmat intrarea în conservare a Oţelăriei Electrice nr.1 şi a Laminorului 800, urmând ca acestea să ajungă la fier vechi, cu toate că o asemenea prevedere nu exista în contractul de privatizare. Recent, conducerea combinatului din Dealul Smârdanului şi-a anunţat intenţia de a opri şi Laminorul 650 mm de profile grele, care n-a beneficiat până acum de vreo investiţie din partea indianului, deşi celelalte trei laminoare existente, de profile mijlocii, profile uşoare şi sârmă sunt în conservare, caz în care apreciem că există riscul falimentării întregului combinat, deoarece Oţelăria Electrică şi Instalaţia de Turnare Continuă produc mai mult oţel decât cel necesar producţiei de ţevi. Înainte de a poposi pe meleagurile noastre mioritice, concernul lui Lakshmi Mittal era cotat pe locul 6 mondial în producţia siderurgică. După ce a penetrat jumătate din siderurgia românească, fără ca onor Consiliul Concurenţei din România să identifice vreo ilegalitate, indianul a ajuns pe locul secund în lume, cu toate că nu s-a obosit să respecte vreo clauză contractuală încheiată cu statul român. Dar să revenim la oile noastre, cum bine spune o veche vorbă populară.

Ca să nu fie închis, combinatul gălăţean trebuie să investească, până în 2014, cel puţin o jumătate de miliard de dolari pentru a reduce drastic poluare care ne sufocă, mai ales la primele ore ale dimineţii. Poluarea de la Arcelor Mittal a fost prinsă într-un acord de mediu cu 638 de pagini. Trebuie să fie realizate 301 investiţii în instalaţii care să reducă poluarea, cele mai multe măsuri fiind pentru aer, investiţii evaluate la această dată neoficial la peste jumătate de miliard de dolari. Testele au dovedit că, în 2007, combinatul a emis mai multe noxe ca în 2006. De peste o jumătate de an, combinatul este posesorul celei mai complexe autorizaţii integrate de mediu din România. Asta înseamnă că onor Ministerul Mdiului a negociat cu patronatul indian etapele în care se vor face investiţiile pentru protecţia mediului, mai ales că, aşa după cum vă spuneam, în 2014 expiră termenul de conformare şi dacă investiţiile nu vor fi funcţionale, Arcelor Mittal va fi închis. Cei 14.000 de angajaţi şi locuitori care au casele în vecinătate se plâng de calitatea aerului. Probleme mari sunt în zilele fără vânt, când noxele nu se dispersează. În opinia Partidului Verde, până nu se rezolvă problema filtrelor de la furnale şi problemele de la UCC vor mai fi depăşiri. Şi apele Galaţiului suferă de pe urma siderurgiei. Apele tehnologice sunt evacuate în cele două bălţi din apropiere, Mălina şi Cătuşa, iar apoi iau calea Siretului, după o epurare prealabilă, râu care la ora asta îl putem cataloga mort, aşa cum au făcut-o cei de la Comisia Internaţională pentru Protecţia Fluviului Dunărea anul trecut. Din fericire, evacuarea se face în aval de priza de apă a oraşului, altfel ar fi fost jale. Poluarea de la Galaţi e confirmată an de an şi de statisticile privind morbiditatea în relaţie cu poluarea, copii fiind cei mai expuşi. Anul trecut, peste 25 de mii de copii şi 15 mii de adulţi, printre care puteţi să fiţi chiar dvs. sau rudele dvs., au ajuns la doctor invocând afecţiuni în relaţie cu poluarea iritantă. Zona cea mai afectat de poluare este cea din vestul municipiului, cartierele Ţiglina III şi IV, Micro 19 şi 20. Nu ştim dacă domnul Mittal doreşte doar ca gălăţenii să-şi închidă geamurile, dar pare că asta urmăreşte. Chiar dacă jumătate din măsurile de mediu pentru următorii ani vizează emisiile atmosferice. Anul acesta se vor cheltui, după câte am aflat, 220 milioane dolari pentru investiţii tehnologice şi cu impact de mediu. Unul dintre proiecte este, de pildă, plantarea unui milion de arbori, mica pădure urmând să ocupe circa 70 hectare de teren, neachiziţionat însă decât parţial. Ni se tot promite că se va face un parc, deşi în Galaţi avem câteva lăsate de paragină, pe care le-ar putea prelua combinatul spre exploatare. Doar cu amenzi aplicate de cei de la mediu, pentru că până acum nu a fost control pe această linie în combinat care să nu fie însoţit de amenzi, nu se rezolvă însă nimic. Sigur, se pot spune multe aici la Galaţi despre siderurgie şi activitatea de protecţie a mediului. Dar deocamdată ne oprim aici.

Pompiliu COMŞA