Ceea ce s-a petrecut după revolta muncitorilor de la Braşov din 15 noiembrie 1987 are darul să arate, printr-o tragică ’’lecţie practică’’ modul în care funcţiona piramida represivă din România.
{mosimage}În primul rând, pentru a camufla caracterul anticomunist al manifestaţiei şi a o transforma într-o ’’adunătură de golani’’, cum se exprima pe atunci generalul de Securitate Emil Macri, s-a dispus anchetarea celor aproape două sute de arestaţi de către Miliţie. Se încerca astfel deturnarea sensului revoltei. Practica aceasta nu ar fi fost posibilă fără complicitatea perversă a celorlalte două componente ale ’’triunghiului represiv’’ comunist: Miliţia şi Justiţia. Miliţia nu se ocupa doar de delapidatori, hoţi, criminali sau infracţiuni rutiere. Prin ordinul secret 00140, şefii de post din localităţile rurale au început să lucreze efectiv pentru Securitate, colectând note informative, trimiţând rapoarte despre starea de spirit sau acte de împotrivire la adresa regimului din satele României. Mai mult, aceştia erau plătiţi pe ştate duble, atât de Miliţie, cât şi de Securitate pentru munca lor. Acelaşi lucru se întâmpla şi în cazul unor ofiţeri ai Miliţiei din marile oraşe, care figurau pe ştate duble. În cazul anchetelor de la Braşov, faptul este cât se poate de vizibil: anchetatorii şi bătăuşii Miliţiei au participat la acţiunile de pacificare ale oraşului sub directa coordonare a Securităţii, căreia îi erau subordonaţi şi de care mulţi erau plătiţi. Justiţia, la rândul ei, se afla sub un riguros control al Securităţii. Existau birouri speciale în cadrul departamentelor de ’’informaţii interne’’ care dirijau decizii judecătoreşti de interes pentru fostul Departament al Securităţii Statului şi racolau informatori printre judecători, avocaţi şi chiar procurori. Securiştii acţionau direct pentru organizarea unor procese şi obţinerea sentinţelor dorite. Aşa s-a întâmplat şi în cazul muncitorilor braşoveni în decembrie 1987, care au fost judecaţi într-un aşa-zis proces public, într-o regie pusă la punct amănunţit de către Securitate. De proces s-a ocupat securistul Nicolae Paraschiv, care răspundea la acea dată de ’’aparatul de stat’’; el a selectat şi instruit judecătorii şi avocaţii şi le-a adus la cunoştinţă sentinţele dorite (şi obţinute). Ca şi miliţienii implicaţi atunci în anchetă, dintre care unii au cariere deosebite în poliţie (doi dintre ei, Neagu şi Ionaş, sunt generali în Ministerul de Interne), Paraschiv are acum o slujbă bună la stat. El poate fi întâlnit de victimele din 1987 în biroul de secretar al primăriei din Braşov.
Situaţia celor oprimaţi în 15 noiembrie 1987 şi legăturile lor cu meleagurile gălăţene:
’’Ce s-a întâmplat la Braşov în 15 noiembrie 1987 este în continuare o lecţie de istorie pentru noi toţi. Nu trebuie să fii istoric, nu trebuie să fii nici măcar opozant al comunismului pentru a înţelege acest lucru. Istoria de zi cu zi nu se scrie, totuşi, la nivelul motivaţiilor sale interne, printr-o cauzalitate imediat perceptibilă. A trebuit să vină decembrie 1989, pentru a înţelege sensul profund al revoltei muncitorilor braşoveni din 15 noiembrie 1987’’.
Adrian HAMZEA
Din start vreau să vă spun că lista subofiţerilor şi ofiţerilor de miliţie şi de Securitate care au avut ca sarcină cercetarea şi supravegherea participanţilor la revolta de la Braşov, 15 noiembrie 1987, listă deţinută de redacţia noastră, cuprinde nu mai puţin de 83 de nume de locotenenţi, locotenenţi majori, plutonieri, sergenţi majori, căpitani, dar şi generalii Emil Macri sau Iulian Vlad, plus viitorul deputat Ristea Priboi, o şleahtă de nenorociţi cu care ne întâlnim pe stradă şi pentru că par anonimi nu-i cadorisim cu scuipatul cuvenit. Situaţia celor oprimaţi în aceeaşi dată este mult mai lungă şi ea se poate împărţi în mai multe categorii distincte, aşa cum reiese din documentele Securităţii pe care le deţinem, anume a celor patru autori ai înscrisului cu conţinut necorespunzător din clădirea Universităţii din Braşov, ai celor trei studenţi de la Facultatea de Silvicultură Braşov exmatriculaţi în luna noiembrie 1987, a celor 17 persoane anchetate pentru participare la actele huliganice din ziua de 15 noiembrie 1987 de la Braşov şi puse în libertate, a celor 15 persoane care au deţinut funcţii de conducere la Întreprinderea de Autocamioane şi Centrala Industrială pentru Autovehicule de Transport Braşov, a celor 61 de persoane condamnate pentru actele huliganice din ziua de 15 noiembrie 1987 de la Braşov. Cercetând situaţia persoanelor care au deţinut funcţii de conducere la Întreprinderea de Autocamioane şi Centrala Industrială pentru Autovehicule de Transport Braşov, am găsit numele directorului general al centralei, MANOLE SECHI, născut în 1929, în Târgu Bujor, judeţul Galaţi. El nu s-a implicat în cunoaşterea şi aplanarea stării de spirit negative create ca urmare a aplicării de penalizări nejustificate la retribuţie şi nu a acţionat pentru a împiedica elementele huliganice să se deplaseze din uzină spre centrul oraşului. A fost destituit şi trimis la Întreprinderea de Maşini-agregat şi Subansamble Auto Sfîntu Gheorghe. La data de 1 aprilie 1988 s-a pensionat, locuind în prezent la Braşov. Din datele existente nu rezultă să adopte poziţie ostilă prezentă. În aceeaşi listă îl întâlnim pe VALERIU GHELASE, născut în 1934 la Galaţi. Acesta în calitate de şef secţie ’’Matriţe’’ şi ofiţer de serviciu pe întreprindere în noaptea de 14/15 noiembrie 1987, nu a acţionat pentru aplanarea, încă din primele momente, a conflictului declanşat de penalizarea ilegală a retribuţiilor personalului muncitor. De asemenea, nu a informat operativ factorii de conducere din centrală şi întreprindere despre situaţie. A fost destituit şi trimis la Întreprinderea de Mecanică Fină Sinaia. Nu s-a stabilit în Sinaia, făcând naveta la Braşov, unde are domiciliul. Din datele existente nu rezultă să adopte poziţie ostilă prezentă. Să trecem la situaţia persoanelor condamnate pentru actele huliganice din ziua de 15 noiembrie 1987 de la Braşov. Primul nume de gălăţean pe care-l întâlnim, la poziţia 19, este cel al lui CONSTANTIN COCAN, născut la Galaţi în 1940. El a participat la actele de dezordine în secţiile de producţie ale Întreprinderii de Autocamioane Braşov şi la sediul administrativ al unităţii, precum şi din faţa sediilor consiliilor populare ale municipiului şi judeţului Braşov. Condamnat la 2 ani închisoare cu executarea pedepsei la locul de muncă a fost repartizat la Întreprinderea ’’Port Bazinul Nou’’ Galaţi. I s-a repartizat locuinţă în Galaţi, însă soţia sa refuză să se mute, intenţionând să divorţeze. Mai aflăm că revoluţionarul consumă excesiv băuturi alcoolice, perioade în care devine violent şi comentează duşmănos referitor la aprovizionarea populaţiei şi retribuirea personalului muncitor. Urmează, la poziţia 20, RADU DUDUC, născut în 1968 la Galaţi. A participat la actele de dezordine în secţiile de producţie ale Întreprinderii de Autocamioane Braşov şi la sediul administrativ al unităţii, precum şi din faţa sediilor consiliilor populare ale municipiului şi judeţului Braşov. Condamnat la 2 ani închisoare cu executarea pedepsei la locul de muncă, a fost repartizat la Întreprinderea de Utilaj Greu pentru Construcţii Galaţi. Are domiciliul stabil în Galaţi, însă intenţionează să revină în Braşov la insistenţele tatălui său, Gheorghe Duduc, născut în 1932, aflat pe poziţia 3 în aceeaşi listă. Din datele existente nu rezultă să adopte poziţie ostilă prezentă. Tatăl său, Gheorghe Duduc a lucrat la uzinele Tractorul din anul 1981 până în anul 1987, fiind unul dintre cei anchetaţi de Ristea Priboi, prietenul de taină al lui Adrian Năstase, fost mult timp parlamentar. A fost arestata pe 15, pe 17 a fost îmbarcat în dubă, iar după patru zile de anchetă la Bucureşti a fost introdus într-o cameră pătrată, la un subsol, unde a fost răstignit, cu belciug în mijlocul camerei, legat de picioare, cu o greutate de vreo 20 de kg. A fost întins orizontal la peretele lateral, legat cu lanţuri de vite, loc unde a stat o oră şi jumătate, după cum mi-a mărturisit. Când i-au scos lanţurile şi bila de la picioare, a căzut jos, l-au ridicat doi miliţieni sau securişti, l-au luat de subţiori şi l-au dus la anchetă. A fost dus la etajul unu sau doi, nu-şi mai aduce perfect aminte, unde erau trei persoane civile şi un cetăţean cu părul alb, anume Ristea Priboi, recunoscut de acesta după revoluţie la o transmisie din Parlament. A fost adus un doctor, mai exact medicul IGM, cu o trusă din care a scos fiole cu ser de gaz metan. A fost luat la bătaie şi i s-a poruncit să scrie că nu el a dat jos tablourile dictatorului şi al Elenei, plus o pancartă care era deasupra acestora. Priboi a asistat impasibil la scene preţ de aproximativ 45 de minute, aşa cum a mărturisit Gheorghe Duduc, într-un interviu luat de Stejărel Olaru în noiembrie 2002. La comanda lui Priboi, făcută prin semne, revoluţionarul era lovit şi cu mai multă sete. Îl loveau nu în faţă, numai la stomac şi în spate, cu pumnii în ficat. După alegerile din 2000, deputatul Ristea Priboi a fost instalat şef al Comisiei comune a celor două Camere ale Parlamentului pentru exercitarea controlului asupra Serviciului de Informaţii Externe, o decizie bulversantă şi plină de umor negru. Înainte de 1989, Ristea Priboi a fost adjunctul şefului departamentului din Direcţia de Informaţii Externe-DIE care se ocupa de postul de radio ’’Europa Liberă’’, fiind colaborator apropiat al generalului Pleşiţă. Perioada în care Priboi s-a aflat la DIE, predecesorul SIE, corespunde celei în care direcţia a organizat, printre altele, atentatul cu bombă la sediul din Munchen al ’’Europei Libere’’, comis de Carlos Şacalul şi coordonat de Pleşiţă, tentative de asasinat asupra unor ziarişti angajaţi ai ’’Europei Libere’’ şi asupra disidentului adevărat, nu confecţionat din minciuni ca alţii, Paul Goma.
Comunismul a fost condamnat oficial în România. Comunismul aşa, în general, nu ticăloşii comunişti, ca persoane particulare.
La aproape douăzeci de ani de la revoluţie, singurul torţionar depistat rămâne tot Ceauşescu. Ca şi cum el personal a făcut toate arestările abuzive, el i-a anchetat politic pe toţi opozanţii regimului, i-a bătut cu mâna lui pe toţi deţinuţii politici. N-a avut, cum s-ar spune, complici la comiterea atâtor crime. În realitate, a avut, iar complicii lui Ceauşescu sunt protejaţi astăzi chiar de organele care ar trebui să-i înfunde pe veci în puşcării, aşa cum ei au făcut şi cum poate observa oricine păşeşte pragul Memorialului de la Sighet. Asta pentru că se insinuează din ce în ce mai des ideea că, în perioada comunistă, Securitatea era ca aerul. Era peste tot şi cică nu puteai să o eviţi, cum nu poţi să eviţi să respiri. În mod miraculos, au existat însă români care au reuşit să-şi ţină respiraţia ani de zile, n-au adulmecat deloc din binefacerile Securităţii, deşi au fost forţaţi să o facă. Măcar astăzi merită să-i cunoaştem şi să-i respectăm, dacă nu ca eroi, măcar ca performeri ai demnităţii.
Mai răsfiraţi, măi tovarăşi!
Ristea Priboi a participat şi la acţiuni represive interne, printre care, dovedită de documente publicate, este acţiunea întreprinsă de Securitate împotriva intelectualilor la începutul anilor ’80, sub pretextul participării lor la ’’Meditaţia transcendentală’’. Priboi a rămas în SIE până în 1997, când a fost trecut în rezervă de puterea instalată la sfârşitul lui 1996. Ultima sa misiune externă a fost la Belgrad, în 1994, unde se pare că a pregătit vasta acţiune de contrabandă cu combustibili prin gara Jimbolia, operaţiune prin care s-a încălat embargoul impus Iugoslaviei. Priboi a fost şeful Direcţiei resurse financiare a PDSR în campania electorală din 2000. Ales deputat, Ristea Priboi a jurat, la numirea în Comisia parlamentară de control al SIE, că nu a colaborat cu structurile fostei poliţii politice. Priboi a susţinut apoi că nu a jurat strâmb, argumentând că el nu a colaborat cu Securitatea, ci a fost angajat al Securităţii. Priboi a beneficiat din plin de sprijinul lui Adrian Năstase, cel care l-a impus practic în această funcţie şi l-a apărat permanent de acuze. Priboi a fost ani de-a rândul consilier personal al fostului prim-ministru, fiind şi naşul său de cununie. Năstase a declarat că Priboi este un om care şi înainte şi după ’89 s-a preocupat de interesele statului român şi că ar trebui să se termine cu ’’obsesiile acestea securistice’’. În legătură cu cazul Priboi, ex-preşedintele Ion Iliescu declara că un om nu trebuie blamat pe viaţă pentru a lucrat o perioadă de timp în DIE şi considera că şeful la un moment dat al Comisiei de control al SIE ar putea fi acuzat doar dacă s-ar dovedi implicarea lui în acţiuni de poliţie politică. Ion Iliescu susţinea însă că acesta nu este cazul lui Priboi, ţinând seama de structura şi obiectivele fostului DIE. În faţa protestelor venite din toate părţile, ex-preşedintele a început să cedeze. După ce a spus că este de părere că ex-premierul a avut motive întemeiate să aleagă un astfel de om în fruntea comisiei, Ion Iliescu s-a declarat de acord şi cu afirmaţia ex-ministrului Apărării, Ion Mircea Paşcu despre riscurile unei asemenea alegeri în vederea integrării României în NATO, cum se spunea la acea vreme. În cele din urmă, şeful statului şi-a exprimat public opinia că, în astfel de cazuri, ar trebui să prevaleze raţiuni de stat. Ca urmare a presiunilor venite atât din exterior, cât şi din interior, şi după o dezbatere publică de câteva luni de zile, Ristea Priboi a fost forţat să demisioneze din funcţia de şef al Comisiei parlamentare de control al SIE, la aceasta contribuind şi declaraţiile publice făcute de gălăţenii RADU şi mai ales GHEORGHE DUDUC, eroii revoltei de la Braşov. Faptul că Priboi a jurat că nu a colaborat cu fosta Securitate nu a avut nici un fel de repercusiuni. A acumulat după 1989 o avere considerabilă, numărându-se printre cei mai bogaţi securişti din România.
Ceilalţi oprimaţi
La poziţia 32 îl găsim pe DUMITRU NASTASĂ, născut la Matca în 1969. El a participat la actele de dezordine în secţiile de producţie ale Întreprinderii de Autocamioane Braşov şi la sediul administrativ al unităţii, precum şi din faţa sediilor consiliilor populare ale municipiului şi judeţului Braşov. Condamnat la 2 ani închisoare cu suspendarea condiţionată a pedepsei. Repartizat la Întreprinderea Mecanică de Echipament Hidraulic Galaţi, a fost apoi militar în termen la UM 02051 Galaţi. Intenţiona să revină la Braşov şi din datele existente, organele de Securitate consideră că nu rezultă să adopte poziţie ostilă după ispăşirea condamnării. La poziţia 58 figurează un alt gălăţean, FILIGHI GAVRILĂ, născut în 1953 în Cotoroaia. El a participat la actele de dezordine în secţiile de producţie ale Întreprinderii de Autocamioane Braşov. A fost condamnat la 6 luni închisoare cu suspendare condiţionată a pedepsei. Repartizat la Întreprinderea de Utilaj Greu pentru Construcţii Galaţi. În cele din urmă s-a stabilit împreună cu familia în Galaţi, din datele existente, organele de Securitate considerând că nu rezultă să adopte apoi poziţie ostilă comuniştilor.
Recunoaştere târzie
Plenul Senatului a aprobat recent un proiect de lege, prin care participanţii la revolta muncitorească de la Braşov, din anul 1987, sunt incluşi explicit în Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei Române din decembrie 1989. În acest sens, senatorii au adoptat raportul Comisiei juridice a Senatului, care cuprinde un amendament ce prevede ca legea 341/2004 să se numească ’’Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti de la Braşov din noiembrie 1987’’. Iniţiat de deputatul pentru minorităţi Niculae Mircovici, proiectul de lege 498/2008 pentru completarea Legii 341/2004, a primit, în ansamblul său, 44 de voturi ’’pentru’’ şi o abţinere. Potrivit legii, noile certificate de revoluţionari oferă titularilor anumite drepturi materiale, printre care rente viagere lunare, terenuri pentru construcţii, gratuităţi la transportul în comun şi la tratament medical.
Tablou halucinant
Spre sfârşitul anului 1987, în România lui Ceauşescu viaţa devenise imposibilă. Economia centralizată, dirijată de partidul comunist, dădea semne de oboseală. Criza de energie, de materii prime şi de alimente, se agravase. Fisurile sistemului nu mai puteau fi ascunse. Oamenii nu mai puteau îndura salariile de mizerie, foamea, frigul şi întunericul. În marile oraşe ale României domnea o stare surdă de nemulţumire. Frica însă e generală. Cu toate acestea, aşa cum v-am relatat şi în episoadele trecute, la Întreprinderea de Autocamioane ’’Steagul Roşu’’ din Braşov,, situaţia devenise explozivă. Muncitorii vroiau să fie plătiţi pentru munca lor, vroiau salarii întregi. Răbdarea lor ajunsese la limită. Scânteia revoltei a fost pe 14 noiembrie 1987, când în jurul prânzului, la ora 13.15-13.30, maiştrii au început să împartă fluturaşi la Secţia 440. VALERIU GHELASE, unul dintre cei şapte gălăţeni despre care v-am făcut vorbire în episoadele trecute, era şef de secţie. Oamenii spun că era un fricos şi repeta mereu subordonaţilor care-i cereau socoteală pentru puţinii bani primiţi un vechi proverb ’’Capul plecat, sabia nu-l taie’’. Pe 15 noiembrie, un alt gălăţean evocat, GHEORGHE DUDUC, se afla în vizită la fiica sa, Liliana, pe strada Republicii. Telefonul a sunat ciudat. Ginerele, Gigi Dobre, este înştiinţat că stegarii au ieşit în stradă. Cu greu şi după multe insistenţe, GHEORGHE DUDUC a aflat informaţiile. Imediat pleacă împreună cu fiul său, RADU şi în zona restaurantului Cina, se alăturau manifestanţilor. Ajunşi în faţa Comitetului Judeţean de Partid cer să vorbească cu primarul Dumitru Calancea, iar când acesta a ieşit pe uşa principală, având o expresie a feţei ca de fiară hăituită şi în spatele lui cu două gorile cu pistoale-mitralieră în bandulieră, l-a înjurat pe GHEORGHE DUDUC, care dorea să dialogheze cu el. Manifestanţii pătrund în sediu şi se răspândesc la toate nivelurile. Sunt sparte ferestrele, obiectele de pe birouri sunt aruncate afară. Ajuns la etajul al II-lea, GHEORGHE DUDUC şi fiul său, RADU, iau portretul lui Ceauşescu şi îl aruncă în stradă. Sunt aplaudaţi de mulţime. Sosesc la locul revoltei pompierii, apoi un detaşament al trupelor antitero echipaţi cu scuturi, căşti şi puşti. Apoi trupele de la Secu, în salopete kaki cu petliţe albastre şi cu renumitele vâne de bou în mână. Petre Preoteasa, prim-secretarul Comitetului Judeţean al PCR, pare pierdut. GHEORGHE DUDUC a fost arestat în ziua de 15 noiembrie, lucru confirmat de sectoristul care a venit la domiciliul acestuia şi a anunţat familia. GHEORGHE, în prezent decedat, a fost lovit pe la spate, după care a fost urcat în maşina Miliţiei şi dus la cercetări. Pe holul Miliţiei a fost luat la pumni şi băgat într-un birou, unde un locotenent i-a luat declaraţia adevărată, care nu l-a satisfăcut, şi a chemat un civil de aproximativ 40-45 de ani. A fost pus să scrie o altă declaraţie în care să nu menţioneze că a aruncat tabloul lui Ceauşescu. L-au legat cu cătuşe la o mână şi de scaun. L-au dus într-un birou alăturat şi l-au pus să se dezbrace de la brâu în jos şi să stea în patru labe, după care l-au lovit cu un baston de cauciuc la testicule. După câteva lovituri a căzut şi atunci l-au lovit cu piciorul.
L-au ridicat doi subofiţeri care erau de faţă. A fost anchetat şi bătut până la 3 noaptea, când a fost dus în celulă. Procesul ’’novembriştilor’’ s-a ţinut în Clubul Întreprinderii de Autocamioane din Braşov. În ziua precedentă mascaradei de proces, clubul a fost preluat de Securitate. În preziua şi ziua procesului, Tudor Postelnicu, fost ministru de interne, s-a aflat la Braşov, pentru a ’’monitoriza’’ dezbaterile. Procesul a fost înregistrat şi transmis integral în reţeaua tv cu circuit închis, în Cabinetele 1 şi 2. Completului de judecată i-a fost impus verdictul pentru fiecare caz în parte. La şedinţa publică din data de 3 decembrie 1987, completul de judecată a fost compus din Ştefan Pană, preşedinte, Dumitru Comşa, judecător, Ştefan Roman, procuror, şi Maria Boldeanu, grefier, asesorii populari fiind Gheorghe Conţu, Gabriela Ionescu, Ion Roşaţă, Lidia Ioniţă, Vasile Mălăcescu, Viorel Puia şi Traian Radu. În boxa inculpaţilor erau cei 61 de braşoveni învinuiţi de ’’săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, prevăzute de articolul 321, alineatul 2, Cod Penal’’. Printre ei şi cinci gălăţeni: GHEORGHE şi RADU DUDUC, FILICHI GAVRILĂ, CONSTANTIN COCAN şi DUMITRU NĂSTASE. Inculpaţii au avut parte şi de cinci avocaţi, Alexandru Vasiliu, Dorina Trandafil, Angela Voicu, Dragoş Cojocaru şi Petru Tănase, numai că n-au avut voie să solicite probe în apărare. Reprezentantul procuraturii a declarat că renunţă la audierea martorilor propuşi. Prezenţa celor 12 martori, solicitaţi atât de procuratură, cât şi de ’’apărare’’, a fost una figurativă. Instanţa a constat, de pildă, că împotriva inculpaţilor s-a luat măsura arestării preventive de la data de 16 noiembrie 1987 pentru Filichi, din 18 noiembrie pentru Năstase. Nu ne întrebaţi de ce aceşti eroi nu au funcţii importante în Parlament şi guvern, chit că ar fi mult mai capabili decât cei prezenţi, pentru că nu ştim ce să vă răspundem. Oricum, 15 noiembrie 19897 este ziua în care Braşovul a reinventat libertatea.
Situaţia celor oprimaţi în 15 noiembrie 1987 şi legăturile lor cu meleagurile gălăţene:
’’Ce s-a întâmplat la Braşov în 15 noiembrie 1987 este în continuare o lecţie de istorie pentru noi toţi. Nu trebuie să fii istoric, nu trebuie să fii nici măcar opozant al comunismului pentru a înţelege acest lucru. Istoria de zi cu zi nu se scrie, totuşi, la nivelul motivaţiilor sale interne, printr-o cauzalitate imediat perceptibilă. A trebuit să vină decembrie 1989, pentru a înţelege sensul profund al revoltei muncitorilor braşoveni din 15 noiembrie 1987’’.
Adrian HAMZEA
Din start vreau să vă spun că lista subofiţerilor şi ofiţerilor de miliţie şi de Securitate care au avut ca sarcină cercetarea şi supravegherea participanţilor la revolta de la Braşov, 15 noiembrie 1987, listă deţinută de redacţia noastră, cuprinde nu mai puţin de 83 de nume de locotenenţi, locotenenţi majori, plutonieri, sergenţi majori, căpitani, dar şi generalii Emil Macri sau Iulian Vlad, plus viitorul deputat Ristea Priboi, o şleahtă de nenorociţi cu care ne întâlnim pe stradă şi pentru că par anonimi nu-i cadorisim cu scuipatul cuvenit. Situaţia celor oprimaţi în aceeaşi dată este mult mai lungă şi ea se poate împărţi în mai multe categorii distincte, aşa cum reiese din documentele Securităţii pe care le deţinem, anume a celor patru autori ai înscrisului cu conţinut necorespunzător din clădirea Universităţii din Braşov, ai celor trei studenţi de la Facultatea de Silvicultură Braşov exmatriculaţi în luna noiembrie 1987, a celor 17 persoane anchetate pentru participare la actele huliganice din ziua de 15 noiembrie 1987 de la Braşov şi puse în libertate, a celor 15 persoane care au deţinut funcţii de conducere la Întreprinderea de Autocamioane şi Centrala Industrială pentru Autovehicule de Transport Braşov, a celor 61 de persoane condamnate pentru actele huliganice din ziua de 15 noiembrie 1987 de la Braşov. Cercetând situaţia persoanelor care au deţinut funcţii de conducere la Întreprinderea de Autocamioane şi Centrala Industrială pentru Autovehicule de Transport Braşov, am găsit numele directorului general al centralei, MANOLE SECHI, născut în 1929, în Târgu Bujor, judeţul Galaţi. El nu s-a implicat în cunoaşterea şi aplanarea stării de spirit negative create ca urmare a aplicării de penalizări nejustificate la retribuţie şi nu a acţionat pentru a împiedica elementele huliganice să se deplaseze din uzină spre centrul oraşului. A fost destituit şi trimis la Întreprinderea de Maşini-agregat şi Subansamble Auto Sfîntu Gheorghe. La data de 1 aprilie 1988 s-a pensionat, locuind în prezent la Braşov. Din datele existente nu rezultă să adopte poziţie ostilă prezentă. În aceeaşi listă îl întâlnim pe VALERIU GHELASE, născut în 1934 la Galaţi. Acesta în calitate de şef secţie ’’Matriţe’’ şi ofiţer de serviciu pe întreprindere în noaptea de 14/15 noiembrie 1987, nu a acţionat pentru aplanarea, încă din primele momente, a conflictului declanşat de penalizarea ilegală a retribuţiilor personalului muncitor. De asemenea, nu a informat operativ factorii de conducere din centrală şi întreprindere despre situaţie. A fost destituit şi trimis la Întreprinderea de Mecanică Fină Sinaia. Nu s-a stabilit în Sinaia, făcând naveta la Braşov, unde are domiciliul. Din datele existente nu rezultă să adopte poziţie ostilă prezentă. Să trecem la situaţia persoanelor condamnate pentru actele huliganice din ziua de 15 noiembrie 1987 de la Braşov. Primul nume de gălăţean pe care-l întâlnim, la poziţia 19, este cel al lui CONSTANTIN COCAN, născut la Galaţi în 1940. El a participat la actele de dezordine în secţiile de producţie ale Întreprinderii de Autocamioane Braşov şi la sediul administrativ al unităţii, precum şi din faţa sediilor consiliilor populare ale municipiului şi judeţului Braşov. Condamnat la 2 ani închisoare cu executarea pedepsei la locul de muncă a fost repartizat la Întreprinderea ’’Port Bazinul Nou’’ Galaţi. I s-a repartizat locuinţă în Galaţi, însă soţia sa refuză să se mute, intenţionând să divorţeze. Mai aflăm că revoluţionarul consumă excesiv băuturi alcoolice, perioade în care devine violent şi comentează duşmănos referitor la aprovizionarea populaţiei şi retribuirea personalului muncitor. Urmează, la poziţia 20, RADU DUDUC, născut în 1968 la Galaţi. A participat la actele de dezordine în secţiile de producţie ale Întreprinderii de Autocamioane Braşov şi la sediul administrativ al unităţii, precum şi din faţa sediilor consiliilor populare ale municipiului şi judeţului Braşov. Condamnat la 2 ani închisoare cu executarea pedepsei la locul de muncă, a fost repartizat la Întreprinderea de Utilaj Greu pentru Construcţii Galaţi. Are domiciliul stabil în Galaţi, însă intenţionează să revină în Braşov la insistenţele tatălui său, Gheorghe Duduc, născut în 1932, aflat pe poziţia 3 în aceeaşi listă. Din datele existente nu rezultă să adopte poziţie ostilă prezentă. Tatăl său, Gheorghe Duduc a lucrat la uzinele Tractorul din anul 1981 până în anul 1987, fiind unul dintre cei anchetaţi de Ristea Priboi, prietenul de taină al lui Adrian Năstase, fost mult timp parlamentar. A fost arestata pe 15, pe 17 a fost îmbarcat în dubă, iar după patru zile de anchetă la Bucureşti a fost introdus într-o cameră pătrată, la un subsol, unde a fost răstignit, cu belciug în mijlocul camerei, legat de picioare, cu o greutate de vreo 20 de kg. A fost întins orizontal la peretele lateral, legat cu lanţuri de vite, loc unde a stat o oră şi jumătate, după cum mi-a mărturisit. Când i-au scos lanţurile şi bila de la picioare, a căzut jos, l-au ridicat doi miliţieni sau securişti, l-au luat de subţiori şi l-au dus la anchetă. A fost dus la etajul unu sau doi, nu-şi mai aduce perfect aminte, unde erau trei persoane civile şi un cetăţean cu părul alb, anume Ristea Priboi, recunoscut de acesta după revoluţie la o transmisie din Parlament. A fost adus un doctor, mai exact medicul IGM, cu o trusă din care a scos fiole cu ser de gaz metan. A fost luat la bătaie şi i s-a poruncit să scrie că nu el a dat jos tablourile dictatorului şi al Elenei, plus o pancartă care era deasupra acestora. Priboi a asistat impasibil la scene preţ de aproximativ 45 de minute, aşa cum a mărturisit Gheorghe Duduc, într-un interviu luat de Stejărel Olaru în noiembrie 2002. La comanda lui Priboi, făcută prin semne, revoluţionarul era lovit şi cu mai multă sete. Îl loveau nu în faţă, numai la stomac şi în spate, cu pumnii în ficat. După alegerile din 2000, deputatul Ristea Priboi a fost instalat şef al Comisiei comune a celor două Camere ale Parlamentului pentru exercitarea controlului asupra Serviciului de Informaţii Externe, o decizie bulversantă şi plină de umor negru. Înainte de 1989, Ristea Priboi a fost adjunctul şefului departamentului din Direcţia de Informaţii Externe-DIE care se ocupa de postul de radio ’’Europa Liberă’’, fiind colaborator apropiat al generalului Pleşiţă. Perioada în care Priboi s-a aflat la DIE, predecesorul SIE, corespunde celei în care direcţia a organizat, printre altele, atentatul cu bombă la sediul din Munchen al ’’Europei Libere’’, comis de Carlos Şacalul şi coordonat de Pleşiţă, tentative de asasinat asupra unor ziarişti angajaţi ai ’’Europei Libere’’ şi asupra disidentului adevărat, nu confecţionat din minciuni ca alţii, Paul Goma.
Comunismul a fost condamnat oficial în România. Comunismul aşa, în general, nu ticăloşii comunişti, ca persoane particulare.
La aproape douăzeci de ani de la revoluţie, singurul torţionar depistat rămâne tot Ceauşescu. Ca şi cum el personal a făcut toate arestările abuzive, el i-a anchetat politic pe toţi opozanţii regimului, i-a bătut cu mâna lui pe toţi deţinuţii politici. N-a avut, cum s-ar spune, complici la comiterea atâtor crime. În realitate, a avut, iar complicii lui Ceauşescu sunt protejaţi astăzi chiar de organele care ar trebui să-i înfunde pe veci în puşcării, aşa cum ei au făcut şi cum poate observa oricine păşeşte pragul Memorialului de la Sighet. Asta pentru că se insinuează din ce în ce mai des ideea că, în perioada comunistă, Securitatea era ca aerul. Era peste tot şi cică nu puteai să o eviţi, cum nu poţi să eviţi să respiri. În mod miraculos, au existat însă români care au reuşit să-şi ţină respiraţia ani de zile, n-au adulmecat deloc din binefacerile Securităţii, deşi au fost forţaţi să o facă. Măcar astăzi merită să-i cunoaştem şi să-i respectăm, dacă nu ca eroi, măcar ca performeri ai demnităţii.
Mai răsfiraţi, măi tovarăşi!
Ristea Priboi a participat şi la acţiuni represive interne, printre care, dovedită de documente publicate, este acţiunea întreprinsă de Securitate împotriva intelectualilor la începutul anilor ’80, sub pretextul participării lor la ’’Meditaţia transcendentală’’. Priboi a rămas în SIE până în 1997, când a fost trecut în rezervă de puterea instalată la sfârşitul lui 1996. Ultima sa misiune externă a fost la Belgrad, în 1994, unde se pare că a pregătit vasta acţiune de contrabandă cu combustibili prin gara Jimbolia, operaţiune prin care s-a încălat embargoul impus Iugoslaviei. Priboi a fost şeful Direcţiei resurse financiare a PDSR în campania electorală din 2000. Ales deputat, Ristea Priboi a jurat, la numirea în Comisia parlamentară de control al SIE, că nu a colaborat cu structurile fostei poliţii politice. Priboi a susţinut apoi că nu a jurat strâmb, argumentând că el nu a colaborat cu Securitatea, ci a fost angajat al Securităţii. Priboi a beneficiat din plin de sprijinul lui Adrian Năstase, cel care l-a impus practic în această funcţie şi l-a apărat permanent de acuze. Priboi a fost ani de-a rândul consilier personal al fostului prim-ministru, fiind şi naşul său de cununie. Năstase a declarat că Priboi este un om care şi înainte şi după ’89 s-a preocupat de interesele statului român şi că ar trebui să se termine cu ’’obsesiile acestea securistice’’. În legătură cu cazul Priboi, ex-preşedintele Ion Iliescu declara că un om nu trebuie blamat pe viaţă pentru a lucrat o perioadă de timp în DIE şi considera că şeful la un moment dat al Comisiei de control al SIE ar putea fi acuzat doar dacă s-ar dovedi implicarea lui în acţiuni de poliţie politică. Ion Iliescu susţinea însă că acesta nu este cazul lui Priboi, ţinând seama de structura şi obiectivele fostului DIE. În faţa protestelor venite din toate părţile, ex-preşedintele a început să cedeze. După ce a spus că este de părere că ex-premierul a avut motive întemeiate să aleagă un astfel de om în fruntea comisiei, Ion Iliescu s-a declarat de acord şi cu afirmaţia ex-ministrului Apărării, Ion Mircea Paşcu despre riscurile unei asemenea alegeri în vederea integrării României în NATO, cum se spunea la acea vreme. În cele din urmă, şeful statului şi-a exprimat public opinia că, în astfel de cazuri, ar trebui să prevaleze raţiuni de stat. Ca urmare a presiunilor venite atât din exterior, cât şi din interior, şi după o dezbatere publică de câteva luni de zile, Ristea Priboi a fost forţat să demisioneze din funcţia de şef al Comisiei parlamentare de control al SIE, la aceasta contribuind şi declaraţiile publice făcute de gălăţenii RADU şi mai ales GHEORGHE DUDUC, eroii revoltei de la Braşov. Faptul că Priboi a jurat că nu a colaborat cu fosta Securitate nu a avut nici un fel de repercusiuni. A acumulat după 1989 o avere considerabilă, numărându-se printre cei mai bogaţi securişti din România.
Ceilalţi oprimaţi
La poziţia 32 îl găsim pe DUMITRU NASTASĂ, născut la Matca în 1969. El a participat la actele de dezordine în secţiile de producţie ale Întreprinderii de Autocamioane Braşov şi la sediul administrativ al unităţii, precum şi din faţa sediilor consiliilor populare ale municipiului şi judeţului Braşov. Condamnat la 2 ani închisoare cu suspendarea condiţionată a pedepsei. Repartizat la Întreprinderea Mecanică de Echipament Hidraulic Galaţi, a fost apoi militar în termen la UM 02051 Galaţi. Intenţiona să revină la Braşov şi din datele existente, organele de Securitate consideră că nu rezultă să adopte poziţie ostilă după ispăşirea condamnării. La poziţia 58 figurează un alt gălăţean, FILIGHI GAVRILĂ, născut în 1953 în Cotoroaia. El a participat la actele de dezordine în secţiile de producţie ale Întreprinderii de Autocamioane Braşov. A fost condamnat la 6 luni închisoare cu suspendare condiţionată a pedepsei. Repartizat la Întreprinderea de Utilaj Greu pentru Construcţii Galaţi. În cele din urmă s-a stabilit împreună cu familia în Galaţi, din datele existente, organele de Securitate considerând că nu rezultă să adopte apoi poziţie ostilă comuniştilor.
Recunoaştere târzie
Plenul Senatului a aprobat recent un proiect de lege, prin care participanţii la revolta muncitorească de la Braşov, din anul 1987, sunt incluşi explicit în Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei Române din decembrie 1989. În acest sens, senatorii au adoptat raportul Comisiei juridice a Senatului, care cuprinde un amendament ce prevede ca legea 341/2004 să se numească ’’Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti de la Braşov din noiembrie 1987’’. Iniţiat de deputatul pentru minorităţi Niculae Mircovici, proiectul de lege 498/2008 pentru completarea Legii 341/2004, a primit, în ansamblul său, 44 de voturi ’’pentru’’ şi o abţinere. Potrivit legii, noile certificate de revoluţionari oferă titularilor anumite drepturi materiale, printre care rente viagere lunare, terenuri pentru construcţii, gratuităţi la transportul în comun şi la tratament medical.
Tablou halucinant
Spre sfârşitul anului 1987, în România lui Ceauşescu viaţa devenise imposibilă. Economia centralizată, dirijată de partidul comunist, dădea semne de oboseală. Criza de energie, de materii prime şi de alimente, se agravase. Fisurile sistemului nu mai puteau fi ascunse. Oamenii nu mai puteau îndura salariile de mizerie, foamea, frigul şi întunericul. În marile oraşe ale României domnea o stare surdă de nemulţumire. Frica însă e generală. Cu toate acestea, aşa cum v-am relatat şi în episoadele trecute, la Întreprinderea de Autocamioane ’’Steagul Roşu’’ din Braşov,, situaţia devenise explozivă. Muncitorii vroiau să fie plătiţi pentru munca lor, vroiau salarii întregi. Răbdarea lor ajunsese la limită. Scânteia revoltei a fost pe 14 noiembrie 1987, când în jurul prânzului, la ora 13.15-13.30, maiştrii au început să împartă fluturaşi la Secţia 440. VALERIU GHELASE, unul dintre cei şapte gălăţeni despre care v-am făcut vorbire în episoadele trecute, era şef de secţie. Oamenii spun că era un fricos şi repeta mereu subordonaţilor care-i cereau socoteală pentru puţinii bani primiţi un vechi proverb ’’Capul plecat, sabia nu-l taie’’. Pe 15 noiembrie, un alt gălăţean evocat, GHEORGHE DUDUC, se afla în vizită la fiica sa, Liliana, pe strada Republicii. Telefonul a sunat ciudat. Ginerele, Gigi Dobre, este înştiinţat că stegarii au ieşit în stradă. Cu greu şi după multe insistenţe, GHEORGHE DUDUC a aflat informaţiile. Imediat pleacă împreună cu fiul său, RADU şi în zona restaurantului Cina, se alăturau manifestanţilor. Ajunşi în faţa Comitetului Judeţean de Partid cer să vorbească cu primarul Dumitru Calancea, iar când acesta a ieşit pe uşa principală, având o expresie a feţei ca de fiară hăituită şi în spatele lui cu două gorile cu pistoale-mitralieră în bandulieră, l-a înjurat pe GHEORGHE DUDUC, care dorea să dialogheze cu el. Manifestanţii pătrund în sediu şi se răspândesc la toate nivelurile. Sunt sparte ferestrele, obiectele de pe birouri sunt aruncate afară. Ajuns la etajul al II-lea, GHEORGHE DUDUC şi fiul său, RADU, iau portretul lui Ceauşescu şi îl aruncă în stradă. Sunt aplaudaţi de mulţime. Sosesc la locul revoltei pompierii, apoi un detaşament al trupelor antitero echipaţi cu scuturi, căşti şi puşti. Apoi trupele de la Secu, în salopete kaki cu petliţe albastre şi cu renumitele vâne de bou în mână. Petre Preoteasa, prim-secretarul Comitetului Judeţean al PCR, pare pierdut. GHEORGHE DUDUC a fost arestat în ziua de 15 noiembrie, lucru confirmat de sectoristul care a venit la domiciliul acestuia şi a anunţat familia. GHEORGHE, în prezent decedat, a fost lovit pe la spate, după care a fost urcat în maşina Miliţiei şi dus la cercetări. Pe holul Miliţiei a fost luat la pumni şi băgat într-un birou, unde un locotenent i-a luat declaraţia adevărată, care nu l-a satisfăcut, şi a chemat un civil de aproximativ 40-45 de ani. A fost pus să scrie o altă declaraţie în care să nu menţioneze că a aruncat tabloul lui Ceauşescu. L-au legat cu cătuşe la o mână şi de scaun. L-au dus într-un birou alăturat şi l-au pus să se dezbrace de la brâu în jos şi să stea în patru labe, după care l-au lovit cu un baston de cauciuc la testicule. După câteva lovituri a căzut şi atunci l-au lovit cu piciorul.
L-au ridicat doi subofiţeri care erau de faţă. A fost anchetat şi bătut până la 3 noaptea, când a fost dus în celulă. Procesul ’’novembriştilor’’ s-a ţinut în Clubul Întreprinderii de Autocamioane din Braşov. În ziua precedentă mascaradei de proces, clubul a fost preluat de Securitate. În preziua şi ziua procesului, Tudor Postelnicu, fost ministru de interne, s-a aflat la Braşov, pentru a ’’monitoriza’’ dezbaterile. Procesul a fost înregistrat şi transmis integral în reţeaua tv cu circuit închis, în Cabinetele 1 şi 2. Completului de judecată i-a fost impus verdictul pentru fiecare caz în parte. La şedinţa publică din data de 3 decembrie 1987, completul de judecată a fost compus din Ştefan Pană, preşedinte, Dumitru Comşa, judecător, Ştefan Roman, procuror, şi Maria Boldeanu, grefier, asesorii populari fiind Gheorghe Conţu, Gabriela Ionescu, Ion Roşaţă, Lidia Ioniţă, Vasile Mălăcescu, Viorel Puia şi Traian Radu. În boxa inculpaţilor erau cei 61 de braşoveni învinuiţi de ’’săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, prevăzute de articolul 321, alineatul 2, Cod Penal’’. Printre ei şi cinci gălăţeni: GHEORGHE şi RADU DUDUC, FILICHI GAVRILĂ, CONSTANTIN COCAN şi DUMITRU NĂSTASE. Inculpaţii au avut parte şi de cinci avocaţi, Alexandru Vasiliu, Dorina Trandafil, Angela Voicu, Dragoş Cojocaru şi Petru Tănase, numai că n-au avut voie să solicite probe în apărare. Reprezentantul procuraturii a declarat că renunţă la audierea martorilor propuşi. Prezenţa celor 12 martori, solicitaţi atât de procuratură, cât şi de ’’apărare’’, a fost una figurativă. Instanţa a constat, de pildă, că împotriva inculpaţilor s-a luat măsura arestării preventive de la data de 16 noiembrie 1987 pentru Filichi, din 18 noiembrie pentru Năstase. Nu ne întrebaţi de ce aceşti eroi nu au funcţii importante în Parlament şi guvern, chit că ar fi mult mai capabili decât cei prezenţi, pentru că nu ştim ce să vă răspundem. Oricum, 15 noiembrie 19897 este ziua în care Braşovul a reinventat libertatea.
Pompiliu COMŞA
| Comments |
|
Powered by !JoomlaComment 4.0alpha3
!joomlacomment 4.0 Copyright (C) 2009 Compojoom.com . All rights reserved."
| < Anterior | Următor > |
|---|
