Atitudini

Apelul profesorului Ion Coja pentru renașterea P.R.M.

  „Cu luciditate și curaj, cu credința fermă în viitorul românesc al României.” Scrisoare deschisă adresată foștilor membri și simpatizanți […]

 

„Cu luciditate și curaj, cu credința fermă în viitorul românesc al României.”

Scrisoare deschisă adresată foștilor membri și simpatizanți ai PRM

                                                       Stimați colegi,

Am fost invitat să particip la revigorarea Partidului România Mare, mi-am luat răspunderea reușitei acestui proiect atât de important pentru soarta României și știu bine că reușita nu poate fi obținută decât printr-un efort comun, colectiv, al românilor capabili să se dedice ideii naționale!

Situația grea în care a ajuns România are o mulțime de cauze, printre aceste cauze se numără și ieșirea Partidului România Mare din Parlamentul României în 2008. În Europa de azi este de neconceput o țară care să nu beneficieze de prestația unui partid naționalist, un partid care să-și facă auzit punctul de vedere și chiar să intervină în derularea evenimentelor politice. Suntem, probabil, singura Țară europeană în al cărei Parlament nimeni, niciun partid, niciun parlamentar, nu face politica interesului național.

Mi-ar fi fost imposibil să refuz invitația care mi s-a făcut de actuala conducere, interimară, a PRM. Mă onorează această invitație și am acceptat-o, contând pe oamenii pe care îi cunosc, din PRM sau din afara acestuia, oameni a căror disponibilitate să făptuiască spre binele comunitar, național, o cunosc foarte bine.

M-am prezentat la post cu un proiect de strategie politică cu două componente: o strategie pe termen scurt, până la alegerile din decembrie 2016, și alta pe termen lung, vizând structurarea unui partid care are toate șansele să devină unul dintre primele trei partide din Țară.

Ne concentrăm în momentul de față pe strategia care vizează succesul la alegerile din decembrie. Nu va fi ușor. Partidul România Mare și, în general, linia politică naționalistă, patriotică, sunt ținta unui sabotaj general din partea autorităților. Suntem ținta unui blocaj mediatic în primul rând, extrem de tenace, de perfid. Fără spijinul Televiziunii, al mass mediei, nu ne va fi ușor să comunicăm cu publicul, cu cei dispuși să ne dea votul, să ne susțină, să vină alături de noi!

Știm însă că în ciuda celor întâmplate în ultimii ani, a greșelilor noastre, unele greu de iertat, electoratul român cândva atașat de PRM a rămas fidel imperativelor naționale.

Revenirea Partidului România Mare în viața politică depinde de votul acestor români naționaliști, patrioți, iar acest vot depinde de eforturile pe care le vor face membrii Partidului în răstimpul rămas până la alegeri. Succesul dorit depinde de felul cum vom găsi calea spre inimile oamenilor, fără promisiuni deșarte, cu luciditate și curaj, cu credința fermă în viitorul românesc al României.

Cei mai mulți membri ai PRM s-au dat deoparte în ultimii ani! Fiecare cu motivul său! Și respectăm decizia fiecăruia!… Dar nu există motive serioase pentru ca acum, când Țara se află în pragul unui colaps general, să stăm deoparte, să privim din tribună ce se întâmplă cu Țara! Îi invit așadar pe membrii PRM, retrași din activitate, să revină în PRM, indiferent de motivele retragerii de odinioară!

În acest scop i-am telefonat deunăzi generalului RADU THEODORU, membru fondator al Partidului România Mare, cerându-i sprijinul, atât de prețios! Iar dacă domnia sa nu a pregetat să răspundă Prezent! la această chemare a Istoriei, postulez: niciunul dintre foștii membri și foștii susținători ai PRM, mai tineri decât dl general RADU THEODORU, nu au dreptul și nici nu pot avea motive serioase să rămână în afara acțiunilor și activității prin care ne legăm împreună să readucem Partidul România Mare în Parlamentul Țării! Să readucem patrioții la guvernarea României! Acesta ne este scopul, ținta eforturilor noastre în următoarele luni!

Doamne, ajută!

                                                                                                                       Ion COJA

3 Comments

  1. Stan Mario

    Avem nevoie de un partid „sănătos” fară grupuri de interese,francmasoni sau indivizi puși pe căptuială,iar punctul 8 de la Timișoara ar trebui introdus în statut.Ar mai fi multe de spus dar în principal trebuiesc oameni de calitate care pe primul loc să pună Romãnia cetățeanul Român și interesul național!

  2. Georgescu Viorel

    a avut grija „marele licurici” sa dispara PRM…

  3. Dan Grosu

    Punctul 8 de la Timisoara este „bolnav” de aceeasi intoleranta ca a batranilor sustinatori ai distrugerii agriculturii cooperatiste fara a lasa ceva in loc.
    Daca cineva crede ca printre fostii membri PCR lipsesc adevaratii patrioti inseamna ca ori e dus cu sorcova, ori este victima ideii fixe ca ROMANII care erau membri de partid in anii ’70-’80 din secolul trecut sunt aceiasi cu alogenii care facusera „Partidul Comunist DIN ROMANIA” in 1924, partid cominternist, antiroman la vremea aceea si pana dupa 1965!
    Punctul 8 de la Timisoara este o idee revansarda a celor ce suferisera in deceniile 5 si 6 ale veacului trecut (si ei ar avea intelegerea mea intr-o oarecare masura) dar, mai ales, a acelor hahalere care, neputandu-se „lipi” de calitatea de membru PCR (erau prea nemernici sau prosti!) nu putusera accede la „cascaval” pe etunci; si, proclamand punctual 8, sperau sa se poata catara in fruntea bucatelor inlaturand oamenii capabili de la treburile obstii.
    Si au si reusit; multi sunt acum printre parlamentarii idiotic, printre „oamenii de afaceri” croiti prin jaf si furt cu tupeu… Tot niste hahalere. Niste fripturisti lacomi si capabili sa tradeze in orice clipa daca nu le „pica malaiul”.
    De categoria asta de militanti pentru INTERESUL NATIONAL nu cred ca are nevoie Partidul Romania Mare!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*