Întrucât nici lui Rusu Marin şi nici soţiei acestuia bandiţii din magistratură – în strânsă legătură cu cei din penitenciar – nu le-au permis accesul la dosar (n.a.: practică frecventă care contravine dreptului la apărare şi la un proces echitabil) imediat după redactarea rezoluţiei am consultat dosarul.
Şi iată ce am descoperit: din august 2007 şi pînă în iulie 2007 acesta s-a aflat nemişcat în sertarul procurorului de caz Mircea Ene. Conform celor direct interesaţi care trag foloase ţapene de pe urma deţinuţilor, cercetarea la Parchet nu a fost efectuată. Deşi Rusu Marin a formulat mai multe cereri de studiere a dosarului şi de urgentare a soluţionării acestuia, cererile sale nu au ajuns la Parchet. Explicaţia este foarte simplă: „dumnezeul” puşcăriei, Szollosi Geza i-a blocat corespondenţa, împiedicându-l să-şi formuleze apărarea.
După intervenţia presei, la 6 iunie 2007 Parchetul a făcut o altă mutare inteligentă: prin ordonanţa prim-procurorului Tiberiu Onea, Ene a fost înlocuit cu Gh. Costea, alias Gigi duru’, pe motiv că Ene, reprezentându-l pe Rusu Marin la Înalta Curte (n.a.: înainte de a intra în magistratură) a formulat cerere de abţinere. De ce nu a făcut acest lucru la data desemnării ca procuror de caz de către Tiberiu Onea? Intrat în vizorul presei, Gigi duru’ dă o alta dintre faimoasele sale rezoluţii… verdict prin care ţiganii, bine sprijiniţi de tuciuriul Istvan Haller şi ai săi ciraci de aceeiaşi culoare şi cu funcţii în guvern, scapă încă o dată de rigorile legii.
Fără să ia declaraţii celor în cauză, fără să consemneze probele depuse de d-na Rusu la dosar la 12.08.06 (n.a.: caseta audio înregistrată cu declaraţia lui Dodo Corina Steluţa, declaraţia olografă a acesteia dată ziariştilor de la “Vocea” şi articolul apărut în “Vocea”), fără să facă nici o referire la declaraţia lui Julien Tănase, menţine soluţia de NUP dată de complicea lui de la miliţie, agent Varodi Ramona.
Stând foarte prost la capitolul competenţă, Gigi nu a observat faptul că declaraţia dată la poliţie de Dodo Corina – principalul martor al acuzării – este tot una mincinoasă şi că nici documentele depuse la dosar de d-na Rusu după 1 iunie 2006 nu au fost îndosariate şi numerotate. Este un mod abil al oamenilor (fărăde) legii de a sustrage probe şi pe care omul de rând, neobişnuit cu tertipurile “organelor” nu-l sesizează. Reîntorcându-ne la primul-procuror Onea, trebuie să vă spun că după emiterea rezoluţiei, a refuzat cererea d-nei Rusu de a elibera copii după declaraţiile tuturor persoanelor implicate. Biata femeie avea nevoie de acestea pentru a-şi ajuta soţul în vederea pregătirii apărării în dos. de revizuire 2929/07. Motivul invocat? Acela că declaraţiile conţin date cu caracter confidenţial!
Adevăratul motiv este altul: Rusu Marin nu trebuia să vadă nici declaraţiile lui Dodo Corina Steluţa şi Radu Daniel (n.a.: care. loviţi de amnezie, nu îşi mai aduc aminte de cele întâmplate), dar nici pe cea a lui Szabo Ioan, singurul dintre arestaţi care l-a lovit pe Buşi cu pumnul stâng în cap provocându-i moartea. Dar şi Szabo a fost lovit la rândul său de amnezie cumplită… Chiar dacă recunoscut în faţa organelor de cercetare penală că a lovit victima (n.r. Buşi Gyozo era membrul unui clan ţigănesc cu antecedente penale care teroriza locuitorii comunei Şincai), în 24.08.2006 a declarat sus şi tare că nu îşi mai aduce aminte de nimic… Nimeni nu se aştepta la o asemenea ticăloşie. Dar asta e probabil recompensa pentru facerea de bine a celor care i-au sărit în ajutor…
Revenind la d-na Rusu – autoarea plângerii pentru mărturie mincinoasă – vă informez că la data de 6 august 07 aceasta a formulat plângere împotriva rezoluţiei Parchetului. Deşi Onea i-a promis solemn că o va soluţiona în timp de 2 săptămâni, acest lucru nu s-a întâmplat. În timp ce gunoaiele Parchetului erau în vacanţă, doi dintre deţinuţi au fost eliberaţi (Cucuiet şi Hallai) iar Şopterean şi Szabo au venit acasă de câteva ori, dosarul ororilor trenează.
Recurgând a doua oară la serviciile avocatei Buiaki Inge, d-na Rusu a mai avut o surpriză neplăcută: i-a plătit onorariul de 2,5 milioane lei vechi dar… nu a văzut-o nici la faţă şi, bineânţeles, nici banii nu i-a primit înapoi!
Dos. Tribunalului 2929/07 – în care Rusu Marin a formulat cerere de revizuire.
Nici acest dosar nu are o evoluţie mai bună întrucât este instrumentat tot de magistraţi cu bogate antecedente în ale ororilor judiciare. Este vorba de procurorii Raluca Ungureanu, Claudia Vinersar, Adriana Ispas şi de judecătorul Szots Barna.
Deşi dl. Rusu a formulat cererea de revizuire la data de 16.02.07, solicitând acvirarea dos. 2529/P/06 , după 4 luni – adică la 19 iun. 07 – Parchetul Tribunalului Mureş reprezentat de procuroarele Raluca Ungureanu şi Claudia Vinersar soluţionează cererea în mod negativ, că doar cum altfel?
În loc să solicite în scris parParhetului Judecătoriei dos. 2529/ P/06 pentru a vedea dacă a început urmărirea penală împotriva martorilor mincinoşi, una dintre „perlele” magistraturii locale – Raluca Ungureanu, prin nota telefonică nesemnată şi neştampilată din 18 iun. 07 comite o gafă monumentală: „Azi, data de mai sus, am luat legătură cu Parchetul Judecătoriei fiind informată de d-na grefieră Stanciu Simona că din Registrul de evidenţă al dosarelor penale, la poziţia corespunzătoare dosarului 2529/P/06 nu este trecută menţiunea de începere a urmăririi penale faţă de Dodo Corina, aspect confirmat şi de către procurorul Costea Gheorghe”.
În instanţă primul termen de judecată a fost stabilit abia după 5 luni, adică pe 25 iulie 07.
La această dată Rusu Marin a formulat cerere de acvirare a dos. 2529/P/06, cerere care, bineînţeles nu i-a fost consemnată în încheierea de şedinţă. În schimb judecătorul Szots Barna şi procuroarea Adriana Ispas i-au citat pe Buşi Norica şi Buşi Andrei (n.a.: soţia şi tatăl decedatului) care nu aveau nici o legătură cu obiectul dosarului. Citându-i la adrese false, procesul s-a amânat din lipsă de procedură. Şi la termenul din 17 august procesul s-a amânat tot din acelaşi motiv, următorul termen fiind stabilit pe 12 sept. 2007.
Familia Rusu şi „dumnezeul” puşcăriei – Geza Szollosi. Manevrele de culise ale unei femei frustate şi fără minte: Lenuţa Şopterean – cumnata lui Rusu Marin. Surprize, surprize: acte de violenţă îndreptate împotriva ziariştilor şi a cumnatei.
Între timp nici “Dumnezeul” puşcăriei – marele Geza Szollosi (n.a.: cu un modest salariu lunar de 140 mil. lei vechi) nu a stat cu mâinile în sân. Arogant şi plin de sine, acesta a făcut “totu” ca victimele oarbei justiţii să nu aibă acces la propriile dosare. Ba mai mult, profitând de puterea iluzorie pe care i-o conferă funcţia, lovind cu nemernicie pe la spate, a făcut zile şi mai amare familei Rusu. Întrucât Ana Rusu – singura dintre soţiile celor cinci deţinuţi – a avut inteligenţa, curajul şi demnitatea de a face dezvăluiri presei, a avut de suferit. Cu imaginea şifonată de ziariştii de la „Vocea”, Szollosi la chemat-o la un interogatoriu. Nu numai pentru a afla ce mai ştie despre bunele lui purtări şi despre practicile din penitenciar dar şi pentru a o intimida cu un posibil transfer al soţului ei la închisoarea din Gherla, repetându-i acesteia, pe un ton tăios, că locul soţului ei nu e în penitenciarul din Tg.Mureş.
Văzând că femeia nu poate fi intimidată şi că-i este indiferent locul detenţiei, “dumnezeu” s-a răzbunat, în stilul său josnic şi primitiv, pe întreaga familie Rusu. În primul rând le-a pus membrilor săi o grămadă de piedici în ceea ce priveşte vizitele la penitenciar. Apoi, de Paşte, Rusu Marin a fost singurul din grupul deţinuţilor care nu a obţinut permisul de 24 de ore pt. vizitarea familiei; şi tot anul acesta, de ziua penitenciarelor, Rusu Marin a fost singurul care nu a primit zile libere pentru a sta cu cei dragi.
Ca urmare a vizitei d-nei Rusu la bârlogul lui Szollosi surprizele s-au ţinut lanţ. Fiind la curent cu cele întâmplate, temându-se că şi soţul ei ar putea fi transferat la Gherla, Lenuţa Şopterean (n.a.: soţia deţinutului Şopterean Ştefan şi cumnata Anei Rusu) a făcut o mutare demnă de Cartea Recordurilor. Uitând că trebuie să fie unite, puţina ei minte a împins-o în direcţia lui Szollosi, pe care l-a vizitat neoficial. Ploconindu-se la picioarele „dumnezeului”, josnica târâtoare spera să obţină clemenţă pentru soţul ei. Nu se ştie exact ce au discutat cei doi, însă un lucru e cert: cumnata cea slabă de minte, teleghidată de vorbele lui Szollosi, s-a manifestat violent atât în limbaj cât şi în acţiuni. Anul trecut, în decembrie, la un tăiat de porc în familia Rusu – la care dumneaei nu a fost invitată, a trecut la acte de violenţă. Mânată de furie şi de o forţă demonică, cu faţa schimonosită de ură, aceasta a încercat să mă lovească în plină figură. Nu şi-a atins scopul însă a reuşit să mă împingă. Luată prin surprindere m-am dezechilibrat… printr-o minune am scăpat cu viaţă, căci am căzut la câţiva centimetri de un ţăruş metalic. Furibundă, sub privirile spectatorilor consternaţi, nepoftita a trecut la partea a doua a spectacolului, lovind-o cu pumnul în cap pe Ana Rusu, care tocmai o invita să părăsească ringul.
Marele Szollosi şi afacerile lui secrete
Revenind la acest personaj barbar şi lipsit de scrupule, care dictează după bunul plac regulamentul de ordine interioară- pe care a refuzat să il comunice presei – am multe de spus. După cum veţi vedea, „specialitatea casei” Szollosi nu constă doar în terorism psihologic ci şi în sclavie modernă. Mergând pe urmele legăturilor amoroase extraconjugale ale lui Szollosi cu personaje feminine de rang înalt din (in)justiţia mureşeană (n.a.: în urmă cu cîţiva ani se zvonea că Floarea Grosu, geloasă pe rivala Andreea Ciucă, dădea telefoane nevestei lui Szollosi când afla că aceaştia se închideau la ei în birouri pentru a decide soarta unor deţinuţi) dar şi a afacerilor lui, am descoperit lucruri interesante. Dumnealui foloseşte deţinuţii la munci în agricultură, la creşterea animalelor (n.a.: există o gospodărie anexă a penitenciarului din a cărei roade nu numai că se aprovizionează el şi gaşca complicilor din aparatul de stat, dar vinde pe bani grei produsele rezultate), la construcţia de vile ale marilor mahări ai judeţului (cine nu crede să meargă pe Valea Nirajului şi să admire vila fratelui său sau de ce nu, să-i admire viloaca personală construită de marele “pocăit” Benţa în cartierul rezidenţial al soarelui), la operaţii de tinichigerie şi vopsitorie auto (n.a.: maşina coanei Grosu a trecut prin mâinile deţinuţilor) şi câte şi mai câte!
Deasemenea, dumnealui exploatează în folos propriu şi la maxim talentele artistice ale unor sculptori sau graficieni picaţi din greşeală în tentaculele nemiloasei justiţii şi ale căror opere le-a vândut pe valută forte în străinătate. Cine nu mă crede să stea de vorbă cu Szabo Alexandru, ale cărui două albume de grafică au fost vândute în urmă cu câţiva ani în Olanda, “dumnezeu” prelungindu-i arestul în mod abuziv, cu o jumătate de an.
Deci afacerile bănoase din spatele zidurilor puşcăriei se fac prin compliciatea dintre poliţie – justiţie-penitenciar. Pe de o parte românii şi celelalte minorităţi (exceptând ţiganii) sunt folosiţi pe post de sclavi, acestora nefiindu-le diminuate perioadele de detenţie în baza muncii prestate, iar pe de altă parte ţiganii şi infractorii, în general, sunt puşi în libertate, aceştia împărţind pradăzile cu cei care îi apără.
Românii, discriminaţi şi batjocoriţi în propria lor ţară şi alte minorităţi sunt ţinuţi în puşcării ca mână de lucru gratis, în timp ce minoritatea –majoritară ţigănească organizată în clanuri care trafichează carne vie, comercializează arme, fură şi ucide este lăsată în libertate, aducând apătorilor de aceeiaşi culoare câştiguri de zeci de miliarde de euro.
Ne mai mirăm atunci că din cauza acestei plăgi sociale, numită de câţiva ani rromă, de care nu ne apără nimeni înafară de Dumnezeu noi, românii, suntem catalogaţi în Europa drept ţigani şi suntem trataţi ca atare?
2. Cazul Lorinci Jozsef (dos. 860/P/98) – angajat al ITA Tg.Mureş– condus pe vremea aceea de directorul general Cotoi Gheorghe.
Pe baza afacerilor cu primul ministru Tăriceanu, întreprinderea vindea, alături de SC MATADOR, fără certificate de calitate, anvelope reşapate aduse din Cehia. Conform carnetului de muncă, figura ca fiind angajat “spălător auto”. Fără să semneze fişa de instructaj a protecţiei muncii ca vulcanizator, în lipsa dotărilor adecvate de protecţie a muncii (cuşca ptotectoare în care ar fi trebuit să se umfle cauciucurile), domnul Lorinci decedează în 19.03.1998 ca urmare a exploziei unei anvelope. Faptul este consemnat în certificatul constatator al decesului emis de IML care specifică faptul că “moartea a fost violentă” şi că a survenit ca urmare a unui accident de muncă.
În urma decesulului rămân fără mijloace de subzistenţă d-na Lorinci Maria (văduva defunctului, pensionată de boală grad II, operată de fibrom canceros, cu cataractă la ochiul stâng) şi un copil minor – Lorinci Imola – cu grave probleme de sănătate ( TBC pulmonar).
Parchetul deschide dosar penal nu ca urmare a sesizării primite din partea ITA, aşa cum ar fi fost normal în asemenea cazuri, ci ca urmare a celei venite din partea fiului victimei, care lucra la aceeiaşi întreprindere. Întrucât de-a lungul timpului la ITA s-au mai produs şi alte accidente mortale, fostul director Cotoi(care între timp a dat şi el ortu’popii) în-cepe manevrele de acoperire.
Deşi procurorul de caz, Aurelian Ardelean, avea toate dovezile că accidentul s-a produs din culpa intreprinderii, acesta a stabilit că este vorba de un “caz fortuit”. Bineînţeles că d-nei Lorinci nu i s-a permis studiul dosarului. Dealtfel la parchetele târgumureşene această practică este foarte veche… Conform adresei Parchetului CA din 08.02.2000 (n.a.: dosită de cei care au luat mită pentru a-l soluţiona în favoarea conducerii ITA) rezultă negru pe alb că “…nu s-a efectuat cercetarea la faţa locului şi nici nu s-au luat măsurile ce se impuneau pentru o soluţionare obiectivă şi operativă a cauzei; nu s-a dispus efectuarea autopsiei ce către IML Tg.Mureş şi nici nu s-au pus întrebările necesare şi corespunzătoare în astfel de cauze.
În mod cu totul greşit s-a solicitat doar Laboratorului Exterior de Medicină Legală Tg.Mureş efectuarea necropsiei, pentru stabilirea cauzei morţii; la data de 29 sept. 1998, la 6 luni după producerea accidentului, s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice. După desemnarea expertului tehnic contrar prev.art. 120 CPP (deşi este nulitate absolută) procurorul nu a citat părţile şi expertul pentru a le aduce la cunoştinţă obiectul expertizei şi întrebările la care expertiza trebuie să răspundă; conform aceluiaşi text, trebuia să li se pună părţilor în vedere că au dreptul să facă observaţii cu privire la întrebările puse, sau că pot cere modificarea ori completarea lor…” Aşa cum a rezultat ulterior consultării dosarului, ciu ajutorul presei, expertiza judiciară efectuată de expertul Stanciu Silviu a apărut la dosar după un an şi jumătate, cu data falsificată.
Conform tradiţiei ultimilor 18 ani, acolo unde e vorba de bani mulţi şi culpe grele, dosarul este “îngropat” odată cu defunctul.
La soluţionarea cauzei, deşi soţia victimei a depus o cerere încă de la data de 1 oct.1998, deci cu 5 luni înainte de soluţionare, nu i s-a comunicat acesteia soluţia pentru a i se invedera în ce constă “cazul fortuit” al decesului stabilit de oamenii legii cât şi dacă are vreo posibilitate pentru recuperarea pretenţiilor pe cale civilă de la unitatea la care a explodat cauciucul.
Întrucât Parchetul nu a emis o rezoluţie care ulterior să poată fi atacată, în 2001soţia defunctului a apelat la serviciile Ligii Pro Europa, conduse până nu demult de Istvan Haller – coleg de breaslă cu Adina Ardelean – soţia procurorului de caz. Dar sforile se trag în continuare…
Haller face plângere la CEDO, dosarul nr. 10719/02 ajungând în camera a treia a aceleiaşi instituţii. Pentru a o împiedica pe d-na Lorinci să-şi găsească dreptatea, apărătorul ţiganilor face o mişcare de culise: nu trimite toate actele solicitate de CEDO (certificatul medical de constatare a decesului, expertiza de protecţie a muncii şi expertiza anvelopei), astfel încât soţia defunctului pierde cauza. Între timp d-na Lorinci primeşte la telefon ameninţări cu moartea, dar nu se sperie
Pe latură civilă deschide procese pentru daune morale şi materiale în dosarele Judecătoriei 8829/2000, 2512/2000, 9974/05 şi 1672/01, 4159/06, 2839/05 (Tribunal) apelând cu încredere la serviciile tânărului avocat carierist Romeo Bunea. Bineînţeles că şi aceste tentative eşuează în mod lamentabil, avocatul, în stilul caracteristic al multora din branşă ducându-şi de nas clienta!
În baza unor noi probe, la 13 septembrie 2006 d-na Lorinci solicită Parchetului Judecătoriei Mureş redeschiderea dosarului penal. Însă piedicile nu întârzie să apară nici de această dată: în prima fază dosarul este dat drept “dispărut” după care, pentru a nu fi redeschis, este ataşat în mod abuziv dosarelor civile din instanţă. Bineînţeles, în baza colaborării fructuoase dintre primul-procuror Onea Tiberiu Onea şi preşedinta Judecătoriei Codruţa Sălcudean. A doua fază nu este greu de imaginat…
Neprimind nici o rezoluţie din partea Parchetului, aflând că Istvan Haller a fost promovat la Bucureşti şi că locul i-a fost luat de Dalyai Istvan, d-na Lorinci se adresează pentru a doua oară Ligii Pro Europa. La data de 20 apr. 2007 Dalyai trimite CSM o adresă prin care solicită un control al dosarului. După aproape două luni vine şi răspunsul în doi peri al organului”, adică bătaia de joc a unui CSM care îi acoperă cu succes pe magistraţii-infractori. Că doar asta fac angajaţii lui, pe banii noştri, nu-i aşa?
Prin adresa 990/20 mai 07, Inspecţia Judiciară pentru Procurori răspunde atât Ligii cât şi doamnei Lorinci. Rezultatul controlului efectuat în vis, se înţelege, este şocant: “Prin Rezoluţia din data de 11 aprilie 2007 s-a dispus respingerea cererii, soluţie ce v-a fost comunicată la data de 3 mai 2007”. Adresa este semnată SS indescifrabil. După 9 ani de luptă cu justiţia, d-na Lorinci nu se dă bătută. Prin Liga Pro-Europa solicită Parchetului o copie după faimoasa rezoluţie precum şi a recipisei după care aceasta i-ar fi fost trimisă. După 10 luni, adică la 13 iulie 2007, procurorul de caz Gh. Costea îi trimite la data de 13 iulie 2007 mult-aşteptata rezoluţie emisă, chipurile, la 11 aprilie a.c. însă nu şi recipisa comunicării. Păi de unde din moment ce dumnealui, amantul prim-procuroarei Parchetului Tribunalului, Claudia Vinersar, nici măcar nu intenţiona să o pronunţe?
Credeţi cumva că procurorul mafioţilor a rezolvat în mod pozitiv cererea de redeschidere a dosarului? Nici vorbă! A respins-o în baza art. 273 CPP, nefăcând nici cea mai vagă referire la documentele depuse de d-na Lorinci în apărare. Solicitând dosarul la studiu după comunicarea rezoluţiei, d-na Lorinci a avut prilejul să se convingă că probele noi(n.a.: expertiza protecţiei muncii din care rezultă că accidentul s-a produs din vina întreprinderii, expertiza tehnică a anvelopei şi adresa Parchetului CA/ 08.02.2000 din care rezultă că cercetările nu au fost efectuate în mod corespunzător în vederea stabilirii culpei, notele scrise de şedinţă formulate de ITA în dos. 9974/05 în care scrie negru pe alb “ …nu contes tă, faptul că Lorinci J. a decedat în urma unui accident de muncă în cadrul unităţii noastre…”) nu au fost îndosariate şi numerotate. Noroc că soţia victimei a depus toate actele cu dovadă în dublu exemplar, căci altfel cum le-ar fi putut dovedi existenţa?
– va urma –
Liliana Delia MORARIU
| Comments |
|
!joomlacomment 4.0 Copyright (C) 2009 Compojoom.com . All rights reserved."
| < Anterior | Următor > |
|---|
