Istorie

Asasinarea lui Codreanu și urmările sale (de Léon Daudet)

    Două zile după moartea sa, Léon Daudet publica în „L’Action française” un articol în memoria șefului român Codreanu Vă spuneam […]

 

 

Două zile după moartea sa, Léon Daudet publica în „L’Action française un articol în memoria șefului român Codreanu

Vă spuneam ieri că asasinarea „căpitanului” și fondatorului Gărzii de Fier Codreanu și a treisprezece dintre locotenenții săi, masacru în mod evident concertat, a fost un eveniment politic considerabil și foarte capabil, prin repercusiunile sale, să declanșeze fie un război civil, ca asasinarea al lui Calvo Sotélo [1], fie, ca cea a arhiducelui Ferdinand [2], un război european. Codreanu era, într-adevăr, șeful antisemitismului român, care are rădăcini vechi și profunde în țară și nu va lipsi atribuirea morții sale unei conjurații a Israelului și a personajelor oficiale importante ale României. Depeșele tendențioase ale agențiilor controlate de evrei afirmau deja, alaltăieri dimineață, că victima și-ar fi meritat soarta datorită violenței și ferocității sale. Dar cei care vor dori să cunoască viața ardentă și plină de riscuri a acestui extraordinar personaj, în care trăia un suflet de șef, vor trebui să consulte seria de cinci articole fulgurante ale fraților Tharaud, specialiști în chestiunea evreiască, apărute în „Revue universelle”, de la 1 octombrie la 1 decembrie anul trecut, și unde se află calitățile de precizie și verva documentară a autorilor lui „Quand Israël est Roi”. Aceste articole sunt intitulate „l’Envoyé de l’Archange”, Codreanu punându-și actele sale, uneori sângeroase, sub invocația arhanghelului sfânt Mihail.

Voi cita aici sfârșitul acestui extraordinar studiu, datorită înfricoșătoarei crime, de o arzătoare actualitate. Este vorba despre procesul monstruos care l-a costat pe acuzat o condamnare la zece ani de muncă silnică:

În rechizitoriul său, procurorul general… a dezvoltat aceste trei teme: trădare, rebeliune contra statului, mașinațiuni contra ordinii sociale. El a adăugat un tablou dramatic al vieții lui Codreanu, acest fiu al unui polonez și al unei nemțoaice, care nu avea nicio picătură de sânge românesc în venele sale și pretindea să fie un salvator al națiunii, asasinul prefectului Manciu, instigator al uciderii lui Vernichescu, Duca, Stelescu și atâția alții, omul care a otrăvit tineretul cu doctrine teroriste și a înveninat întreaga țară cu sentimente și idei care nu aveau nimic de-a face cu spiritul și temperamentul românesc.

Codreanu ar fi putut să replice: „Spuneți că nu am nicio picătură de sânge românesc în vene. Regele Carol are el mai mult decât mine? Și nimeni nu-i contestă dreptul de a conduce… Mă prezentați ca pe un asasin vulgar, dar se pare că nu vă amintiți că după moartea lui Manciu [3] am fost achitat în aplauzele întregii națiuni… În ceea ce privește moartea lui Vernichescu [4], a lui Duca [5] și Stelescu [6], sunt tot atâtea lucruri deja judecate asupra cărora nu se mai poate reveni… Spuneți că, în toate aceste afaceri, față de mine s-a manifestat o slăbiciune vinovată. De ce această slăbiciune? Fiindcă guvernul simțea în mine o forță de care spera să se servească. Dar s-a dovedit că nu e posibil și de aceea sunt acum aici.

Am ridicat în jurul Gărzii un entuziasm național și mistic cum nu s-a mai văzut înainte. De ce? Pentru că am spus sus și tare ceea ce fiecare simțea în mod obscur, anume că partidele noastre erau putrede, politicienii noștri vânduți evreilor și că o mână de străini fără credință și lege exploatau nedemn una dintre țările cele mai sănătoase, cele mai nobile din lume… Am înviat idealul, am vrut să formez un om nou, am inspirat multora această dorință: prin aceasta, opera mea îmi va supraviețui.

Ați văzut atât de bine că tot secretul meu era de a face apel la forțele profunde ale sufletului încât ați pus în fruntea guvernului pe singurul om al cărui prestigiu moral putea să contrabalanseze pe al meu: Patriarhul [7] însuși. În toate lucrurile, m-ați copiat. Ați luat programul meu creștin, antisemit, antidemocratic, antiparlamentar. Constituția voastră nu este decât un reflex al ideilor mele. Regele însuși nu a instaurat dictatura decât pentru a mă împiedica pe mine s-o institui.

M-ați acuzat că iubesc Germania și că doresc o alianță cu ea. Este dreptul meu. Dacă ar fi trebuit să băgați la închisoare pe toți românii care gândesc ca mine, nu ați fi avut destule mănăstiri și închisori. Îmi reproșați telegrama către Hitler, dar d-nul Goga [8] a făcut mai mult decât atât: el a mers la Viena să-l felicite pe Führer în persoană, și cu toate astea nu l-ați privat de funerarii magnifice.

Privesc, caut în jurul meu. Nu văd decât buni români, ofițeri pe care îi respect. Dar dincolo de ei zăresc, invizibili, evreii din România și de aiurea care m-au adus aici, și despre care nu este vorba deloc, nicăieri, în niciun moment, în acest proces. Cu ce abilitate ei mă vor condamna în curând, fără a interveni ei înșiși, asupra unor chestiuni față de care par complet străini. Cad sub loviturile lor, ca și Octavian Goga. Dar e normal ca după căderea sa, Octavian Goga să moară liniștit în patul lui, iar eu să mor în închisoare, unde deja am contactat ftizie [9]…”

El nu a spus nimic din toate acestea. A tăcut…

Într-un articol din „Populaire” [10], un jurnalist s-a mirat de o condamnare atât de ușoară. „De ce nu moartea?”, a întrebat el. Îmi permit să-l asigur. Zece ani de muncă subterană în minele de sare, pentru un ftizic, echivalează practic cu moartea…

                                                                                                              Léon DAUDET

1. Uciderea lui José Calvo Sotelo de către roșii în 13 iulie 1936 a fost ultima crimă nepedepsită comisă de marxiști în Spania unde ei vărsau sânge de mai mulți ani. El a hotărât armata, patrioții și naționaliștii să se apere și să pună capăt haosului. Roșiii au declanșat atunci războiul civil.

2. Asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand al Austriei, în 28 iunie 1914, a fost declanșatoarea Primului Război Mondial.

3. Prefect de poliție al Iașului, Constantin Manciu fusese desemnat de către evrei pentru a conduce represiunea contra studenților naționaliști. Un student a murit ca urmare a torturilor suportate la comisariatul de poliție iar eroul roman a răzbunat, în plin tribunal, moartea tânărului militant naționalist.

4. Vechi membru al Gărzii de Fier, a trădat și și-a vândut camarazii. A fost grav rănit de către Ion Moța.

5. G. Duca, prim ministru „liberal”, a anulat în 1933 alegerile pentru a împiedica victoria adversarilor săi, mai ales a naționaliștilor, și a interzis Garda de Fier. Trădarea sa a fost pe bună dreptate pedepsită cu moartea în 29 decembrie 1933.

6. Trădător al Gărzii de Fier, a fost executat.

7. Miron Cristea (1868-1939), patriarh ortodox, inițiat în Franc-Masonerie, a fost numit regent al regatului în 1927 și a participat, în 1938, la lovitura de stat care a adus dictatura ce urma să lanseze un enorm val de represalii contra mișcării legionare. El a fost numit în 20 iulie 1938 prim ministru, post pe care l-a păstrat până la moartea sa survenită la Cannes, anul următor.

8. Octavian Goga (1881-1938) a fost numit de către Carol al II-lea prim ministru încă de la instaurarea dictaturii; el a condus represiunea împotriva lui Codreanu și a oamenilor acestuia până la moartea sa, în 7 mai 1938.

9. În timpul vieții sale, Codreanu a cunoscut de mai multe ori închisorile regimului în condiții teribile de frig, umiditate, malnutriție. Cu ocazia unei condamnări, el s-a îmbolnăvit grav, lovit de tuberculoză.

10. Fondat de nepotul lui Marx, Le populaire era organul SFIO, strămoșul Partidului Socialist. În epoca respectivă îl avea ca redactor șef pe evreul Oreste Rosenfeld și ca director politic pe evreul Léon Blum.

                                                                                                     Traducere: Cristi PANTELIMON

Prof. Ion Coja: În textul lui Léon Daudet cuvintele citate nu sunt autentice, ale lui Codreanu, ci sunt imaginate de autor, ca posibilă pledoarie pe care CZC ar fi putut-o rosti în apărarea sa. Deci nu Codreanu este cel care nu respinge categoric ideea că n-ar fi fost un român neaoș! Cât era de cinstit sufletește, Codreanu nu ar fi ezitat să recunoască adevărul despre părinții săi. Dar nu a fost cazul… Ar fi interesant de recuperat cele „cinci articole fulgurante ale fraților Tharaud, specialiști în chestiunea evreiască, apărute în „Revue universelle”, de la 1 octombrie la 1 decembrie anul trecut”… Cine intră să caute în colecția publicației respective?

L’ASSASSINAT DE CODREANU ET SES SUITES (PAR LÉON DAUDET)

Deux jours après sa mort, Léon Daudet publiait dans L’Action française un article en mémoire du chef roumain Codreanu.

Je vous disais hier que l’assassinat du « capitaine » et fondateur de la Garde de Fer Codreanu, et de treize de ses lieutenants, massacre évidemment concerté, était un événement politique considérable et fort capable, par ses répercussions, de déchaîner soit une guerre civile, comme celui de Calvo Sotélo1, soit, comme celui de l’archiduc Ferdinand2, une guerre européenne. Codreanu était, en effet, le chef de l’antisémitisme roumain, qui a d’anciennes et de profondes racines dans le pays, et l’on ne manquera pas d’attribuer son trépas à une conjuration d’Israël et de personnages officiels importants de Roumanie. Les dépêches tendancieuses d’agences contrôlées par des Juifs, donnaient déjà, avant-hier matin, la victime comme ayant mérité son sort par sa violence et sa férocité. Mais ceux qui voudront connaître la vie ardente et risquée de cet extraordinaire personnage, en qui vivait une âme de chef, devront consulter la série de cinq fulgurants articles des frères Tharaud, spécialistes de la question juive, parus dans la Revue universelle (1), du 1er octobre au 1er décembre dernier, et où se retrouvent les dons de précision, la verve documentaire des auteurs de Quand Isrl est Roi. Ces articles sont intitulés l’Envoyé dl’Archange, Codreanu ayant placé ses actes, quelquefois sanglants, sous l’invocation de l’archange saint Michel.

L'Archange Saint-Michel.

L’Archange Saint-Michel.

Je citerai ici la fin de cette extraordinaire étude devenue, du fait de l’affreuse tuerie, d’une si brûlante actualité. Il s’agit du procès monstre qui valut récemment à l’accusé une condamnation à dix ans de travaux forcés :

Dans son réquisitoire, lé procureur général… développa ces trois thèmes : trahison, rébellion contre l’État, machinations contre l’ordre social. Il y ajouta un tableau dramatique de la vie de Codreanu, ce fils d’un Polonais et d’une Allemande, qui n’avait pas une goutte de sang roumain dans les veines et prétendait se poser en sauveur national, l’assassin du préfet Manciu, l’instigateur des meurtres de Vernichesco, de Duca, de Stelesco et de tant d’autres, l’homme qui avait empoisonné la jeunesse des doctrines terroristes et enfiévré tout le pays de sentiments et d’idées qui n’avaient rien à voir avec l’esprit et le tempérament roumains.

Codreanu aurait pu répliquer : « Vous dites que je n’ai pas une goutte de sang roumain dans les veines. Le roi Carol en a-t-il plus que moi ? Et personne lui conteste-t-il le droit de gouverner ?… Vous me représentez comme un assassin vulgaire, mais vous ne semblez pas vous souvenir qu’après le meurtre de Manciu3, j’ai été acquitté aux applaudissements de la nation tout entière… Quant aux meurtres de Vernichesco4, de Duca5 et de Stelesco6, ce sont autant de choses jugées sur lesquelles il n’y a plus à revenir… Vous dites que, dans toutes ces affaires, on a montré à mon égard une faiblesse coupable. Pourquoi cette faiblesse ? Parce que le gouvernement sentait en moi une force dont il espérait se servir. Mais on s’est aperçu qu’on ne se servait pas de moi, et voilà pourquoi je suis ici.

Codreanu passe en revue ses troupes.

Codreanu passe en revue ses troupes.

« J’ai soulevé autour de la Garde, un enthousiasme national et mystique comme on n’en avait jamais vu. Pourquoi ? Parce que j’ai dit tout haut ce que chacun sentait obscurément, que nos partis étaient pourris, nos politiciens vendus aux Juifs, et qu’une poignée d’étrangers sans foi ni loi exploitaient indignement un des pays les plus sains, les plus nobles du monde… J’ai réveillé l’idéal, j’ai voulu former un homme nouveau, j’ai inspiré à beaucoup ce désir : par là mon œuvre, me survivra.

« Vous avez si bien vu que tout mon secret était de faire appel aux forces profondes de l’âme que vous avez mis à la tête de votre gouvernement le seul homme dont le prestige moral pouvait contrebalancer le mien : le Patriarche7 lui-même. En toutes choses, vous m’avez copié. Vous m’avez pris mon programme chrétien, antisémite, antidémocratique, antiparlementaire. Votre Constitution n’est qu’un reflet de mes idées. Le roi lui-même n’a pris la dictature que pour m’empêcher de la prendre.

« Vous m’accusez d’aimer l’Allemagne et de vouloir une alliance avec elle. C’est mon droit. Et si vous deviez emprisonner tous les Roumains qui pensent comme moi, vous n’auriez pas assez de monastères et de prisons. Vous me reprochez mon télégramme à Hitler, mais M. Goga8 a fait mieux : il est allé à Vienne féliciter le Führer en personne, et vous ne lui en avez pas moins fait de magnifiques funérailles.

« Je regarde, je cherche autour de moi. Je ne vois que de bons Roumains, des officiers que je respecte. Mais derrière eux j’aperçois, invisibles, les Juifs de Roumanie et d’ailleurs qui m’ont traîné ici, et dont il n’est question nulle part, à aucun moment, dans ce procès. Avec quelle habileté ils vont me faire condamner tout à l’heure, sans intervenir eux-mêmes, sur des questions auxquelles ils semblent parfaitement étrangers. Je tombe sous leurs coups, comme M. Goga lui-même. Mais il était naturel qu’après sa chute, M. Goga mourût tranquillement dans son lit, et que moi je meure dans les prisons, où j’ai déjà pris la phtisie9… »

Il ne dit rien de tout cela. Il se tut…

 

Dans un article du Populaire10, un journaliste s’est étonné d’une condamnation si légère. « Pourquoi pas la mort ? » demande-t-il. Je me permets de le rassurer. Dix ans de travail souterrain dans les mines de sel, pour un phtisique, cela équivaut pratiquement à la mort…

Léon Daudet

archange-casque-garde-de-fer2

____________________________________

Le meurtre de José Calvo Sotelo par les rouges le 13 juillet 1936 fut le dernier crime impuni commis par les marxistes en Espagne, où ils répandaient le sang depuis plusieurs années. Il décida l’armée, les patriotes et les nationalistes à se défendre et mettre fin au chaos. Les rouges déclenchèrent alors la guerre civile.

L’assassinat de l’archiduc François-Ferdinand d’Autriche, le 28 juin 1914, fut le déclencheur de la Première Guerre mondiale.

Préfet de police de Iassy, Constantin Manciu avait été désigné par les Juifs pour mener la répression contre les étudiants nationalistes. Un étudiant était mort des suites des tortures subies au commissariat de police et le héros roumain vengea, en plein tribunal, la mort du jeune militant nationaliste.

Ancien membre de la Garde de Fer, il trahit et vendit ses camarades. Il fut grièvement blessé par Ion Mota.

Ion C. Duca, premier ministre « libéral », annula en 1933 les élections pour empêcher la victoire de ses adversaires, notamment, les nationalistes, et interdit la Garde de Fer. Sa trahison fut justement punie de mort le 29 décembre 1933.

Traître à la Garde de Fer, il fut exécuté.

Miron Cristea (1868-1939), patriarche orthodoxe, initié à la franc-maçonnerie, fut nommé régent du royaume en 1927 et participa, en 1938, au coup d’État qui mit en place la dictature qui allait lancer une grande vague de répression contre le mouvement légionnaire. Il fut nommé le 20 juillet 1938 premier ministre, poste qu’il conserva jusqu’à sa mort à Cannes l’année suivante.

Octavian Goga (1881-1938) fut nommé par Charles II premier ministre dès l’instauration de la dictature ; il conduisit la répression contre Codreanu et ses hommes jusqu’à sa mort, le 7 mai 1938.

Durant sa vie, Codreanu connut à plusieurs reprises les prisons du régime dans des conditions terribles de froid, d’humidité, de maltrunition. Lors de l’un d’eux il tomba gravement malade, touché par la tuberculose.

10 Fondé par le petit-fils de Karl Marx, Le Populaire était l’organe de la SFIO, l’ancêtre du PS. Il avait à l’époque comme rédacteur en chef le juif Oreste Rosenfeld et comme directeur politique le juif Léon Blum.

http://www.jeune-nation.com/culture/histoire/12380-lassassinat-de-codreanu-et-ses-suites-par-leon-daudet.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


*