Puncte de vedere

Asasinate atribuite în mod mincinos legionarilor

    „Crimele” legionare sub lupa adevărului. „Generalul rus mi-a spus că aş fi idiot dacă aş continua să cred […]

 

 

„Crimele” legionare sub lupa adevărului. „Generalul rus mi-a spus că aş fi idiot dacă aş continua să cred că legionarii l-au asasinat pe Iorga.”

 

Asasinarea lui Virgil Madgearu şi a lui Nicolae Iorga de către Komintern la 27 noiembrie 1940

                                        „Important nu este adevărul, important este ce ajung să creadă oamenii.”

La 27 noiembrie 1940, marele cărturar Nicolae Iorga, a fost ridicat din Sinaia şi în după-amiaza zilei, a fost împuşcat, la marginea comunei Strejnicu, lângă Ploieşti.

Savantul de renume mondial, care a publicat peste 1250 de titluri de cărţi şi circa 25.000 de studii şi articole, în româneşte şi în alte limbi străine, deranja prin patriotismul său fierbinte, prin naţionalismul său idealist. Cei care l-au ucis, au fost formal membrii partidului cel mai naţionalist din România, legionarii.

Istoria consemnează că, un grup de legionari, condus de Traian Boieru, din proprie iniţiativă, pentru a nu rămâne „mai prejos” decât camarazii lor de la Jilava, l-au asasinat pe Nicolae Iorga.

Au trecut 76 de ani de la acest asasinat şi încă mai sunt oameni care mai cred această minciună, că Nicolae Iorga, a fost asasinat de legionari. A venit vremea, ca să demontăm această minciună şi să o aruncăm la lada de gunoi a istoriei. În acest sens, o informaţie de mare însemnătate, a furnizat-o într-o emisiune la postul OTV, Dl. Radu Vergatti. Istoricul Vergatti, a lămurit misterul asasinării lui Virgil Madgearu! Era chiar de neînţeles motivul pentru care legionarii i-ar fi vrut capul.

Ţinta principală a dublului asasinat, făcut de Traian Boieru şi echipa sa, a fost așadar Virgil Madgearu, iar asasinarea lui Nicolae Iorga, a fost făcută ca o diversiune, ca să se deplaseze atenţia  tuturor de la Madgearu!

Aşa au fost introduşi legionarii în ecuaţia asasinatului.

Cumplită diversiune, a celor care au gândit-o! Nu exista nici un motiv ca legionarii să-i poarte sâmbetele lui Madgearu. Dacă în noiembrie 1940 ar fi fost asasinat numai Madgearu, nimeni nu s-ar fi gândit la legionari, ci ar fi început să caute să afle adevărul, să vadă cine ar fi avut interes să dispară Madgearu! Şi aici vine informaţia adusă de istoricul Vergatti: „Madgearu era băgat în nişte afaceri financiare dubioase, chiar murdare, ale Kominternului. Prin el se făceau plăţi puţin onorabile, banii veneau de la bănci khazare din România şi ajungeau în Occident, la oameni foarte legaţi de Moscova, agenţi ai Kominternului! Cum de a ajuns Virgil Madgearu să nu se mai bucure de încrederea mafiei financiare, o putem numi iudeo-kominternistă, e altă poveste! Iar pentru ca asasinatul, să nu ducă pe nimeni cu gândul la adevăraţii asasini, la cei care erau interesaţi de dispariţia / pedepsirea lui Madgearu, l-au băgat şi pe Iorga în scenariu, cu scopul de a compromite şi Mişcarea Legionară, ca un fel de bonus de nerefuzat! Chiar indispensabil!

Istoricul Radu Vergatti a aflat aceste informaţii de la secretarul şi colaboratorul de încredere al lui Madgearu, profesorul Alexandru Halunga şi le-a publicat în cartea: „Puncte de vedere, asupra faptelor petrecute în România, între 21 – 23 ianuarie 1941”, Bucureşti, Editura Mustang, 2011

Chiar şi la un parastas făcut lui Madgearu, prin anii ´70, când se discuta despre asasinarea lui, de către legionari, spre mirarea tuturor, soţia defunctului, d-na Madgearu, a intervenit la un moment dat şi a precizat apăsat, punând capăt discuţiei: pe soţul meu nu l-au asasinat băieţii! Aşa le spuneau cucoanele din lumea bună legionarilor; „băieţii”!

Acum să trecem şi la cazul Iorga, să facem lumină în tenebrele acestei crime, făcută de Traian Boieru şi colaboratorii săi.

Nicolae Iorga a fost ucis din ordinul NKVD-ului sovietic, în urma unei hotărâri luate la cel mai înalt nivel sovietic. U.R.S.S. se pregătea să declanşeze un război de ocupare a României şi ştia care va fi reacţia lui Nicolae Iorga şi ecoul acesteia în întreaga lume.

Fostul deţinut politic dl. Ionel Pangrati, aduce un element în plus, căpătat de la un agent al Siguranţei, tot aşa, destăinuiri între oameni, cândva adversari, ajunşi tovarăşi de suferinţă, în aceeaşi temniţă. Acel agent al Siguranţei i-a dezvăluit lui Ionel Pangrati detaliul că în primăvara lui 1940, Traian Boieru, viitorul asasin al lui Nicolae Iorga, a petrecut două luni la Moscova! Deci era agent NKVD, infiltrat în Legiune, unde a avut de îndeplinit nişte misiuni secrete, din ordinele superiorilor.

Una dintre ele a fost asasinarea celor doi: Madgearu şi Iorga.

Aceste două crime făcute de Traian Boieru, au urmărit şi scopul de a compromite Legiunea, în faţa opiniei publice interne şi externe şi pentru ca Mişcarea Legionară să fie receptată de opinia publică, precum o bandă de criminali. De asemenea, a fost preludiul evenimentelor din ianuarie ´41, când Legiunea, a fost înlăturată de la conducerea ţării, în urma loviturii de stat a generalului Antonescu.

Traian Boieru n-a acţionat tipic, ca un legionar. Cei care i-au suprimat pe Duca, Armand Călinescu, pe Stelescu, n-au fugit de răspundere, ci au considerat că au făcut un act de justiţie.

Boieru n-a acţionat ca un legionar, el s-a ascuns şi apoi a fugit în Germania.

Legionarii când şi-au dat seama că s-ar putea produce un atac criminal asupra lui Iorga, l-au sunat pe Nicolae Iorga la telefon ca să-l avertizeze. Legionarul Ilie Stângă din Poliţia Legionară Prahova, a insistat pe lângă d-na Iorga, ca profesorul să plece de acasă şi să se ascundă, dar n-a fost crezut de soţia profesorului.

Nu voi omite să spun cititorilor, că în noaptea de 27 spre 28 noiembrie 1940, Horia Sima a plecat la Ploieşti şi Câmpina, cu intenţia de a-l salva pe Nicolae Iorga, din mâinile răpitorilor săi.

Cu acel prilej, potrivit unor declaraţii date la închisoarea Aiud de către avocatul Victor Biriş (acesta îndeplinea atunci funcţia de Secretar general al Ministrului de Interne şi îl însoţea pe Comandantul Mişcării, în călătoria la Ploieşti), un mesager german, l-a întâmpinat şi i-a adus vestea că Antoneştii, plănuiesc un complot, împotriva Legiunii.

Ne spune Victor Biriş: „Pe şoseaua Bucureşti – Ploieşti am fost întâmpinaţi de I. Olteanu şi Kräutleomul lui Himmler (acesta era ofiţer S.S. şi îşi desfăşura activitatea în cadrul Legaţiei germane). Acesta i-a transmis lui Horia Sima, informaţia că Fabricius şi Antonescu, urmăresc răsturnarea guvernului legionar, de la putere şi cineva trebuie să plece urgent la Berlin şi să ia legătura cu Himmler.

Profesorul Ion Coja, a făcut cercetări serioase, pe această temă şi ne aduce dovezi imbatabile, care demontează această minciună abjectă!

Las la aprecierea cititorilor să tragă concluziile de rigoare:

Domnul Ilie Stângă, deţine dovada celei mai cumplite mistificări din istoria neamului nostru!”

Asasinarea lui Iorga de către legionari!

Când s-a aflat că echipa lui Boieru a plecat la Sinaia, bănuind şi temându-ne de ce. Dl. Ilie Stângă a sunat la locuinţa lui Nicolae Iorga să-l avertizeze şi să-l sfătuiască să plece de acasă!

– Din al cui ordin ai dat telefon, nene Ilie?

– Din al Comandantului!

Al lui Horia Sima, îmi „traduce” dl. Petre Ţuţea, ca să fie totul clar! Comandantul Legiunii!

– Şi cine ţi-a răspuns la telefon d-le Ilie?

– D-na Iorga… S-a speriat când i-am spus că ar fi bine să plece de acasă, măcar dl. profesor. A zis că nu e acasă, n-a vrut să mi-l dea să vorbesc cu el!

– Dacă noi, legionarii, am fi vrut să-i omorâm pe Iorga şi Madgearu, am fi trimis o echipă la Bucureşti după Madgearu şi altă echipă la Sinaia să-l ridice pe Iorga.

Nu era deloc logic, când legionarii din Bucureşti erau sute şi mii, să trimitem aceeaşi echipă după amândoi! Nu uita acest detaliu, faptul că Iorga la Sinaia şi Madgearu la Bucureşti, au fost omorâţi în aceeaşi zi, de aceeaşi echipă, de acelaşi Boieru Traian, asta dovedeşte că asasinii n-au fost trimişi de legionari!

Închipuieşte-ţi că tu erai comandant legionar şi hotărai uciderea celor doi.

Cum procedai, ştiind că unul se află la Bucureşti şi celălalt la Sinaia?

Cum făceai să-i lichidezi în răstimpul cel mai scurt?

Trimiteai două echipaje! Nicidecum altfel!

– De ce? De ce asasinii n-ar fi trimis şi ei două echipe? Una la Sinaia şi alta la Madgearu acasă?

– Pentru că nu aveau decât o echipă! Atât au reuşit să infiltreze printre noi!

– Traian Boieru?

– A lucrat clar ca un om care avea de îndeplinit o misiune, urgent de îndeplinit ocazia nu i se mai putea ivi încă o dată şi trebuia profitat.

Iar misiunea, e limpede, n-o avea de la noi, legionarii!

– Eu am fost coleg de liceu, la Mircea şi sunt prieten bun cu Istrate Papuc

Au fost vecini, zicea Istrate, casă-n casă cu familia lui Traian Boieru… Istrate mi-a deschis ochii prima oară, când a ştiut să se mire de nevasta şi copii lui Boieru, cât de frumos s-au purtat cu ei kominterniştii!

– Adică?

– Nici un fel de persecuţii! Cu Boieru fugit în Germania, iar ei rămaşi în România. Nici un repoş că sunt copii celui mai nenorocit asasin din istoria României!

– Ce vină aveau copiii?!

– Dar copii legionarilor, ce vină au avut când nu li s-a dat voie să se înscrie la liceu?!

Toţi copiii de legionari au avut de suferit cumplit!

Cei mai mulţi, săracii, au trebuit să-şi schimbe numele, să se lase înfiaţi de rude, doar – doar, li se va pierde urma lui tătâne-său!

– Deci, primo – tempo, comuniştii şi securitatea nu se ating de copiii şi nevasta lui Traian Boieru! Nu-i tratează aşa cum îşi băteau joc de ceilalţi, soţii sau copii, ori fraţi şi nepoţi de legionari!

Trebuia să-l cercetaţi aşa cum l-aţi cercetat pe Stelescu şi să aflaţi ce a urmărit!

– De ce l-a ucis pe Iorga fără să ceară sfatul şi consimţământul cuiva?! Sau poate că l-a avut! Asta nu vă interesa să ştiţi?

Să ştiţi tot şi să-l puneţi pe nemernic să semneze cu mânuţa lui, ce şi cum a făcut şi de ce şi cine pus, tot, ca să rămână clar în arhive şi-n manualele de şcoală să nu mai fie nevoie de fraieri ca mine să bată coclaurii planetei ca să afle cine domnule ne-a făcut-o atât de urât!

– Gândul că, probabil a acţionat manipulat sau comandat de undeva din afara mişcării…

– Şi a ţării!

– Ne-a venit mai târziu!

– Niciodată nu a fost prea târziu ca să aflaţi răspunsul clar la întrebarea cine l-a ucis pe Iorga!

– Cine a comandat moartea lui Iorga?

Următoarea întâmplare povestită de Viorel Patrichi:

În 1983, când doi colegi de-ai săi, de slujbă, au primit din străinătate, în aceeaşi zi, vestea că le murise unuia mama, celulalt tatăl. La Cernăuţi şi Bonn.

Primul a primit telegrama, cum că biata maică-sa aşa şi pe dincolo, cel de-al doilea un telefon, că nu mai are în viaţă nici un tată în Germania capitalistă, care să-i strice dosarul de la Securitate de cadre, căci cine era taică-su?

Era însuşi Traian Boieru!

S-au prezentat amândoi la şeful de la cadre, la acelaşi, unul cu telegrama în mână, celălalt cu vestea de la telefon. Securistul fabricii a informat mai sus şi răspunsul:

– Telegrama trebuia verificată, nu te iei după o telegramă, oricine poate să aranjeze să i se trimită o telegramă şi să scrie orice vrea în ea, aşa că mai este nevoie şi de o copie autentificată la notariat şi tradusă în limba română, după actul de deces.

– Ne pare rău, dar asta este procedura! Aşa că bietul proaspăt orfan, a trebuit să aştepte vreo trei săptămâni, până s-a văzut cu paşaportul în mână.

Paşaportul pentru Cernăuţi!

A cumpărat o floare şi atât a mai putut să facă, s-o pună pe mormântul deja năpădit de buruieni al maică-si.

– În timp ce…

– În timp ce paşaportul pentru Bonn şi pentru feciorul lui Traian Boieru a fost eliberat în câteva ceasuri fără nici un notariat, ca să poată bietul om prinde avionul de seară…

– Cine i-a dat paşaportul aranjându-i şi viza germană s-o primească în drum spre aeroport?

Au colaborat perfect autorităţile româneşti şi germane, trupele NATO şi ale pactului de la Varşovia, toată lumea bună, pentru ca asasinul lui Iorga să nu fie îngropat fără onorurile şi lacrimile familiei!

Poate că şi altele…

Concluzii:

– Unu: Securitatea română, nu s-a purtat cu băiatul lui Traian Boieru, aşa cum s-a purtat dintotdeauna, cu urmaşii legionarilor! Deci?

– Deci Traian Boieru nu era legionar, cel puţin pentru autorităţile româneşti! Era altceva!

Şi securitatea ştia ce!

Ce şi cine este propriu-zis Traian Boieru al nostru.

Ştia Securitatea, iar legionarii nu!

Doi: La Bucureşti, securitatea română nu a mai avut nevoie să verifice prin declaraţii la notariat, dacă într-adevăr Traian Boieru murise!

Şi asta deoarece, se vede, ştia!

Ştia că murise!

Trei: dumneavoastră legionarii, cum de n-aţi aflat despre Boieru când, unde şi cum a murit?

– Pentru că fusese exclus din Mişcare, nimeni nu mai avea o legătură cu el. Nici un legionar!

– Înseamnă că Securitatea, care ştia că Boieru a murit, fusese mai departe în legătură cu Boieru!?

– Securitatea s-a înfiinţat în ´49!

– Boieru l-a ucis pe Iorga în noiembrie 1941! Nu ţine!

– Adică în ´49 Securitatea s-a născut din nimic?

– Păi ce, Securitatea din România e una singură?

– E mai multe! E şi o securitate a KGB-ului şi una a Mossad-ului şi una a C.I.A.

Viorel Patrichi s-a dus la şeful de cadre şi l-a întrebat tovărăşeşte:

-Tovarăşe, dar de ce Securitatea dă mai uşor un paşaport pentru Bonn, decât unul pentru Cernăuţi?

Răspunsul: persoana moartă la Bonn, a făcut servicii importante! Cui? Nouă! Care noi? Noi proletarii din toate ţările! Noi Kominternul.

Subsemnatul X… X… îm vârstă de … ani, domiciliat în… perfect conştient de însemnătatea afirmaţiilor pe care înainte de a închide ochii, doresc să le fac, declar următoarele, în legătură cu moartea tragică a marelui român şi istoric Nicolae Iorga, pe care eu şi generaţia mea, l-am respectat şi l-am iubit, ca pe un mare dascăl al neamului românesc.

– Am fost bun prieten cu răposatul general Nicolae Dragomir, născut la Odobeşti, fiu de oameni mari naţionalişti şi de o corectitudine exemplară. Acest general, a fost ministrul coordonator în timpul guvernului mareşalului Ion Antonescu, motiv pentru care a fost arestat de comunişti şi predat autorităţilor care l-au deportat în Siberia, unde a pătimit timp de zece ani.

În Siberia, generalul Dragomir a fost tovarăş de suferinţă, cu un general rus, fost membru al C.C. al P.C.U.S., căzut în dizgraţia lui Stalin. Acest general rus, al cărui nume din pricina vârstei înaintate, nu-l mai ţin minte, i-a făcut generalului Dragomir, dezvăluiri extrem de interesante în legătură cu împrejurările în care a fost asasinat marele profesor Nicolae Iorga, susţinând că persoanele care l-au ucis pe Iorga, nu erau propriu-zis legionari, ci agenţi ai U.R.S.S. infiltraţi în Mişcarea Legionară.

De nenumărate ori fostul general rus l-a contrazis pe Nicuşor Dragomir, afirmând că a fost de faţă când s-a luat hotărârea asasinării lui Nicolae Iorga.

Iorga era o personalitate de un uriaş prestigiu european, a cărui poziţie consecvent patriotică, era incomodă pentru planurile care vizau de atunci ocuparea României de către U.R.S.S.

Îl citez pe Nicuşor Dragomir.

Generalul rus, mi-a spus că aş fi idiot dacă aş continua să cred că legionarii l-au asasinat pe Iorga.”

Pe oricine ar fi ucis ruşii în România, pe toţi românii dacă i-ar fi împuşcat, Occidentul nu ar fi reacţionat, aşa cum era de aşteptat să reacţioneze atunci când ruşii l-ar fi omorât pe Iorga!

Însuşi generalul rus se arăta indignat de caracterul diabolic al diversiunii comuniste, îndreptate împotriva conştiinţei naţionale româneşti. Succesul acestei maşinaţiuni, s-a bazat pe trădătorii de neam de teapa acelui odios Boieru, din Constanţa, unealtă a agresiunii bolşevice asupra neamului românesc.

Generalul Nicuşor Dragomir a povestit aceste lucruri şi în puşcăria Jilava, de faţă fiind subsemnatul, avocatul Nicu Miloiu, doctorul Popescu Vişină din Ploieşti şi un preot protopop de la Drăgăşani al cărui nume l-am uitat. De asemenea a povestit toate acestea şi în familia sa.

Dau această declaraţie de faţă fiind soţia mea şi domnul profesor Ion Coja şi precizez că am povestit până acum la toţi prietenii mei despre aceste lucruri aflate de la generalul Dragomir.

O ipoteză halucinantă, dar credibilă

În privinţa declaraţiei alăturate, referitoare la mărturia generalului Nicolae Dragomir, ţin ca mai înainte de orice să certific realitatea persoanei, care a dat această declaraţie.

O persoană în vârstă, care a suferit de pe urma instaurării comunismului, pierzându-şi averea şi făcând cu totul nevinovat, ani grei de temniţă.

Detaliul cel mai important este, că domnia sa nu a fost legionar şi nici nu are simpatii legionare.

Dimpotrivă aş putea spune. Adică, dacă s-a temut să dea această declaraţie s-o semneze,teama domnului X… X… vine de la legionari, să nu-l pedepsească pentru dezvăluirea acestui act de trădare naţională, de colaborare criminală cu duşmanul ţării, de care s-a făcut vinovat singurul grup de „legionari”, asasini ai lui Nicolae Iorga.

A fost curios pentru mine să constat că autorul declaraţiei Dl. X… X… să-i spunem şi noi, dădea o astfel de interpretare celor aflate de la generalul Dragomir, considerând că fiind vorba de un legionar (sau mai mulţi) agent KGB, această împrejurare, e de natură să compromită, o dată în plus, întreaga Mişcare Legionară şi deci să stârnească replica răzbunătoare a legionarilor.

Pentru mine însă cele relatate de generalul Dragomir constituie, dacă se adevereşte, o disculpare spectaculoasă a legionarilor, de pe ai căror umeri este ridicată astfel, povara crimei cele mai odioase şi de neiertat, cu care istoria le-a pecetluit amintirea: asasinarea marelui dascăl al neamului românesc, Nicolae Iorga.

Aşadar, legionarii ar fi cei mai interesaţi în a se confirma ipoteza că asasinii lui Iorga, sau măcar unul dintre ei, au acţionat după un plan elaborat în afara Mişcării Legionare.

Dar l-am sfătuit de dl. X… X… să rămână totuşi anonim, nu de teama legionarilor, ci a altora, ştiind bine cât de lung a rămas braţul celor pe care îi incriminează, propriu-zis, mărturia generalului Dragomir.

Nu pot să nu recunosc că eu însumi, din aceleaşi motive, am ezitat să fiu „amestecat” în această poveste. Sper ca ezitarea mea să fi fost complet gratuită.

Ce să credem însă despre mărturia generalului Dragomir, transmisă posterităţii, prin declaraţia domnului X… X…?

În ce măsură ea poate fi luată în serios?

Concordă ea cu alte date ale problemei?

Ce consecinţe ar avea pentru isoriografia românească şi pentru conştiinţa publică din România concluzia că Nicolae Iorga nu a fost ucis de legionari, ci de agenţi străini infiltraţi în rândurile Mişcării Legionare?

Departe de a putea răspunde la aceste întrebări atât de neaşteptate, mă simt dator cu unele observaţii şi succinte consideraţii, utile cititorilor.

Le voi enumera.

  1. Mai întâi voi face cunoscut că încă de acum 16 – 17 ani, circula printre istorici zvonul că în Occident, după deschiderea arhivelor interbelice (perioadei), ar fi apărut unele dovezi de implicare a unor forţe străine în asasinarea lui Nicolae Iorga. În Bucureşti, persoane pe care le-am auzit afirmând categoric acest lucru, inclusiv regretând la vremea aceea că aceste dezvăluiri nu pot fi aduse la cunoştinţa opiniei publice româneşti.

Cred că acum nimic nu-i mai împiedică să facă cunoscut publicului românesc, tot ce se ştie asupra acestei chestiuni.

Ce ziceţi stimate domn Zamfirescu Dan?

  1. Oricum mărturia generalului sovietic, se pare că priveşte luarea unei decizii, decizia că Nicolae Iorga să fie omorât, asasinat.

Nu pare că generalul sovietic avea certitudinea să afirme că decizia a fost dusă până la capăt de agenţii KGB!

Mai aveau şi alţii interes ca Nicolae Iorga să dispară, inclusiv interesul, ca Mişcarea Legionară să fie compromisă chiar şi cu acest preţ enorm de mare pentru poporul român, dar nu şi pentru „agenturile străine”, foarte active şi pe vremea aceea.

  1. Un lucru bine stabilit de ancheta care s-a făcut asupra împrejurărilor asasinării lui Nicolae Iorga este acela că ucigaşii din echipa condusă de legionarul Traian Boieru au acţionat de capul lor, fără ştiinţa conducătorilor legionari.

S-a stabilit cu ocazia procesului, atât pe baza mărturiei date de soţia marelui profesor cât şi din alte mărturii, că persoane de prim rang din conducerea legionară aflând de Traian Boieru şi „camarazii” săi, cu ce intenţii plecaseră din Bucureşti spre Sinaia, au încercat să-l oprească telefonând la comandamentul legionar din Ploieşti să le iasă în faţă pe şosea şi să-i întoarcă din drum.

De asemenea, au telefonat şi la Sinaia lui Nicolae Iorga însuşi avertizându-l asupra primejdiei şi sfătuindu-l să plece imediat de acasă pentru a nu fi găsit de ucigaşi. Din păcate, a fost să fie… După cum a relatat la proces soţia lui Nicolae Iorga, aceasta s-a temut că telefonul primit de la Bucureşti face parte din scenariu, că intenţia legionarilor este să-l ucidă atunci când va parăsi locuinţa. A rămas deci pe loc uşurând, „sarcina” lui Traian Boieru. Aşadar, un element sigur în toată această discuţie este că asasinii lui Nicolae Iorga, nu au acţionat din ordinul conducerii legionare şi nici cu acordul acestora.

  1. În urmă cu 16-17 ani, când am aflat despre cele relatate mai sus la pct. 1, această ipoteză, a unui amestec străin în asasinarea lui Iorga, am discutat-o cu colegul meu de liceu Papuc Istrate, ulterior decedat. Bunul meu coleg a comentat în felul următor cele aflate de la mine: Traian Boieru era, de felul său, tot din Constanţa, ba chiar era vecin în Anadalchioi, cu casa lui Istrate Papuc. Fugind în Germania în 1941, numai Traian Boieru după 1944 nu a provocat vreo suferință celor rămași în țară, când se ştie, familiile erau deseori puse în situaţia de a plăti ele pentru crimele reale sau imaginare ale celor fugiţi din ţară, această plată însemnând să suporte felurite tracasări şi persecuţii.

Ca vecini, toţi s-au mirat că familia lui Traian Boieru nu a fost supărată de nimeni, adică de autorităţile instalate la putere de Armata Roşie.

Mai mult, pe la finele anilor ’50, familia acestuia a primit permisiunea de a părăsi România şi de a pleca în Occident, la Traian Boieru!

Asta într-un moment când legionarii înfundau închisorile României, inclusiv pentru „vina” de a-l fi asasinat pe Nicolae Iorga. Cred că această chestiune – a condiţiilor în care familia lui Traian Boieru a trăit în România anilor ’50, ar putea fi uşor lămurită confirmând sau nu ciudatele lucruri afirmate de Istrate Papuc. Evident, în acelaşi fel sunt interesante şi cele ce s-ar putea afla despre familiile rămase în România ale celorlalţi asasini, din echipa condusă de Traian Boieru.

  1. Odată dovedit amestecul străin în asasinarea lui Nicolae Iorga devine mai plauzibil acest amestec şi în declanşarea „rebeliunii”.

Evenimentele de atunci prezintă o multime de similitudini cu cele petrecute în Decembrie 1989.

Despre asasinarea lui Nicolae Iorga, fragment din mărturia preotului Nicu Crăcea (prietenul lui Boieru)

Echipa Boieru (au fost găsiţi) în noaptea crimei şi aduşi în faţa lui Horia Sima, care i-a întrebat de ce au făcut această faptă, de ce nu l-au întrebat sau de ce nu s-au consultat cu nimeni.

Boieru a răspuns că dacă l-ar fi întrebat pe Sima, ştiau bine că nu le-ar fi încuviinţat această faptă, i-ar fi oprit, dar ei erau hotărâţi să-l răzbune pe Căpitan.

Pe ei nu i-a interesat complicaţiile ce s-ar fi ivit după fapta lor. Horia Sima l-a anunţat pe Generalul Antonescu, că făptaşii crimei Iorga-Madgearu, au fost prinşi de poliţia legionară şi-l întreabă ce intenţii are cu ei.

Antonescu cere să fie duşi imediat la el.

În biroul generalului se găseau Ică Antonescu şi colonelul Rioşeanu. Antonescu i-a primit cu înţelegere şi le-a spus: „Aţi lucrat bine, măi băieţi! Canalia asta trebuia de mult sa piară!”

Am aflat acest lucru din gura lui Boieru, cu care m-am întâlnit la Viena, în timpul guvernului român din exil, alcătuit imediat după ce România căzuse sub ruşi. (…)

Boieru mi-a comunicat atunci că imediat după vizita la Antonescu, peste două zile, au primit paşapoarte şi au plecat în Germania.

Mişcarea legionară îi eliminase pentru totdeauna din mişcare şi nu mai aveau contact cu legionarii. (…) Nu fusese închis în lagărul de la Buckenwald unde erau ceilalţi legionari, trăia într-un cămin german, unde avea casă şi masă, iar între timp toţi trei căpătaseră şi ceva de lucru.

În timpul convorbirii noastre s-a apropiat un legionar vechi şi i-a adus aminte că el nu are voie să stea de vorbă cu alţi legionari sau să intre în incinta legaţiei române.

În timpul şederii mele la Viena n-am putut afla nimic despre Boieru, toţi legionarii se temeau parcă să discute acest caz şi toţi credeau că la mijloc a fost o mână străină.

Dar nimeni nu ştia cine a fost în spatele lui Boieru. După intrarea ruşilor în Austria şi apropierea lor de Viena, legionarii au început să se împrăştie pe drumuri diferite, cât mai spre apus, ca să nu cadă pradă în mâna ruşilor.

Eu cu alţi legionari ne-am îndreptat spre Italia, alţii spre Franţa etc. În drum, aproape de Salzburg, l-am întâlnit pe Boieru cu grupa lui, care ne-a spus că el rămâne pe loc: “pot să vie ruşii, noi nu ne temem de ei”, mi-a răspuns el. Acest lucru ne-a întărit presupunerea că el fusese un agent al Serviciului Secret rusesc, dar nu aveam nici o probă”.

Şi în cazul Traian Boieru, ca şi în privinţa grecului asasin în ianuarie ’41, Sarantopoulos, ne lovim de aceeaşi persoană: Colonelul Rioşeanu, agent al Intelligence Service.

Mâna dreaptă a lui Antonescu, colonelul Rioşeanu ştia ce hram poartă Traian Boieru şi îi eliberează paşaportul cu care acesta fuge în Germania.

Grecului asasin Sarantopoulos i-a expirat viza de şedere în România în iulie 1940 şi i-a fost prelungită la cererea expresă a lui Rioşeanu.

Cum se leagă lucrurile.

Rămâne un mare semn de întrebare: de ce generalul Antonescu l-a lăsat să scape pe Traian Boieru, asasinul lui Nicolae Iorga?

Capitolul X din cartea „Rebeliunea legionară, o minciună mare cât tot secolul XX…”, autor Vasile Sandu.

4 Comments

  1. Asasinarea lui Eminescu, lumina nationala, asasinarea lui Iorga, documentul viu al existentei noastre, asasinarea lui Antonescu, personificarea curajului si demnitatii nationale, asasinarea lui Ceausescu, ultimul presedinte nationalist roman – toatea aceste asasinate s-au produs urmare unor actiuni de tradare, pentru interese straine la la instigarea acestora, dar cu mana romaneasca. Hai, sa spunem odata adevarul, altfel, o sa continuam periodic sa ne ingropam patriotii si valorile si fara sa stim pe cine blestemam, ne raman doar lacrimile, prea multe…

  2. Nae Ionescu

    Ce adevar domnule, ca romanii sunt tradatori? Noi ne socotim esenta neamului, dar si soarta actuala dupa mana unor minoritari ( adica tradatorii )? Nu cred ca urmarim firul firesc al situatiei. Judecati la rece…nu la cald, timpul permite asta, mergeti dincolo de nemultumirile dvs. personale. Mana aia roamaneasca, ma iertati, dar a incetat a mai fi romaneasca din momentul actelor de pregatire deudese scopului angajat… ma opresc aici, spunand ca alt unghi ar trebui, in opinia mea, disecat vizavi de aceasta chestiune.

    • Eu nu cred ca romanii sunt tradatori, nici macar acei putini, care comit acte de tradare nu (mai) sunt romani. Asta e un fapt, pe mine ma supara exploatarea acestui asazis context istoric, perpetuarea falsului, faptul ca suntem obligati sa ne iubim, in clandestinitate patriotii (sau, numai pe unii), faptul ca avem prea multe paralele, istorii paralele, state paralele, realitati paralele. Si nu cred in gandirea „la rece”, cu „oportunitatea” istorica, pentru ca s-a vazut cat ajuta, numai daca te gandesti la teoria latinitatii, la infiintarea bisericii greco-catolice, la actul de la 23 August…Vreau si eu ca, in sfarsit, un copil sa poata invata aceeasi istorie si acasa si la scoala….Nu cred ca e sintagma mai ticaloasa decat aceea care spune ca „istoria e scrisa de invingatori”.
      p.s. Nemultumirile nu sunt „personale”, era doar un comentariu sincer, la articolul de mai sus…Eu nu stiu daa legionarii l-au ucis pe Iorga, dar stiu ca un legionar a facut asta, la fel cu Antonescu, l-au executat ostasii romani, la ordin, dupa ce rusii l-au trimis acasa, pentru ca, dupa ce nu au reusit sa-l faca judecat la Nurnberg, nu „se facea” sa-si murdareasca mainile cu inca un comandant de armata, dar, cei care l-au „judecat” si condamnat la moarte erau unelte staliniste si tradatoare si isi ziceau romani…Cam asta e..Eu nu fac analize genetice sa depistez etnia, roman e cel ce gandeste romaneste si am o mare compasiune pentru gandirea minoritara, pentru ca, daca ramai cantonat in aceasta, vei fi toata viata un complexat si un desradacinat si stiu ce spun.

  3. Cristian

    E o vorba: ”Nu se face foc fara fum.” Asadar au avut si legionarii diversiunile, atrocitatile si crimele lor. Poate ca au fost eroi ai romanismului, dar cu siguranta sfinti n-au fost.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*