Colimator

Asasinatele politice, înainte și după 22 decembrie 1989

      Câți români a ucis Securitatea? Câți români au fost uciși după 1990 de autori neidentificați, dar protejați […]

 

 

 

Câți români a ucis Securitatea? Câți români au fost uciși după 1990 de autori neidentificați, dar protejați de „serviciile speciale” din România?

La lansarea cărții dlui general Mălureanu, unde am avut onoarea să fiu invitat de autor, am avut prilejul să fac o scurtă comparație între Securitate și SRI, și să afirm că Securitatea s-a ocupat înainte de 1990 cu apărarea ordinii constituționale, așa cum era precizat în „fișa postului”! Cu unele excepții, dureroase, nu puține și nici mici, neînsemnate… După 1990, Serviciul Român de Informații, care își propune și el să apere ordinea constituțională din România, o face însă cu abateri infinit mai multe, mai grave, ajungând să fie un instrument docil în mâna trădătorilor de țară și a celor care îi plătesc! Evident, când spun SRI, mă refer la toate „serviciile speciale”, al căror număr ne este necunoscut nouă, muritorilor de rând.
Argumente și dovezi în sprijinul acestei afirmații le poate găsi oricine, iar domeniul corupției și al subminării economiei naționale ne oferă sute de exemple, de abuzuri trecute cu vederea după 1990 și pe care ne este imposibil să ne imaginăm că Securitatea le-ar fi tolerat cumva!

Se întâmplă ca și cu partidele: degringolada acestora, involuția tragi-comică a partidelor politice din 1990 până azi, ne face să ne fie dor de PCR. În PCR lucrurile s-au desfășurat în sens invers, adică ascendent: de la an la an nivelul democrației de partid a fost în creștere, iar dacă nu intervenea „revoluția” și desființarea abuzivă a PCR, acest partid putea evolua mai departe în sens ascendent, pot demonstra asta oricând! Nu aveau nicio șansă în PCR să ajungă în frunte alde Crin Antonescu, Onțanu, Gabril Oprea, Băsescu, Ponta… De Johannis nici nu mai vorbesc! Desigur, a avut și PCR pe Bobu și Postelnicu și încă mulți alții ca ei… Dar acesta este un subiect pe care îl rezerv pentru zilele următoare, dacă le mai apuc!…

La fel se întâmplă și cu SRI & comp., a căror prestație post-decembristă, a fost de la an la an mai nocivă pentru români, pentru interesele eterne ale României, ceea ce ne obligă să le ducem dorul securiștilor de odinioară. Păcat că am cunoscut prea puțini înainte de 1990… Singura mea nădejde este să aflu, să găsesc dovezile, că acest cancer național care sunt serviciile secrete de azi, a atins numai structurile de comandă, și nici la acest nivel pe chiar toți ofițerii superiori… Nădejdea mea este la eșalonul secund, al tinerilor agenți și ofițeri, capabili într-un climat politic normal să pună umărul la normalizarea vieții românești!

La drept vorbind, nu mă refer numai la Securitate și la SRI, ci la întreg sistemul de represiune al statului român, înainte și după 1990! Orice stat are un sistem de represiune, care este menit să apere acel stat, structurile politice și valorile naționale etc., etc. Nu este cazul să insist! Ci vreau să pun în discuție un singur aspect al represiunii: asasinatul politic, din rațiuni „de stat”, reale sau inventate! Și nu la modul teoretic, ci cât mai concret, al cazurilor reale, petrecute!

La aceeași lansare de carte, într-o sală arhiplină, dens populată cu colegi ai celui sărbătorit pentru reușita cărții publicate, eu am ridicat problema lui Constantin Dobre, liderul grevei minerilor din 1977. Despre acesta, înainte de 1990, am aflat cu toții de la Europa Liberă că a fost asasinat la Craiova, de „băieții cu ochi albaștri”, unde i s-a înscenat un accident de circulație… M-am numărat printre milioanele de români care au luat în serios această informație, repetată de mai multe ori pe unde scurte! Până pe 24 decembrie 1989, când Dl Constantin Dobre a apărut la TV să ne anunțe că trăiește!… De ce oare acest enunț nu l-a făcut însăși Securitatea, cu mult înainte de 1989?!… Este o întrebare la care voi reveni! Deocamdată, hic et nunc, îmi pun altă întrebare: câți și care au fost românii asasinați de regimul ceaușist, de securiștii lui Ceaușescu?

Deci nu mă refer la regimul comunist, la întreaga perioadă 1945-1989, cum fac unii greșind profund. Pentru perioada 1945-64 nu este nevoie să cauți prea mult ca să afli exemple și cazuri indubitabile privind asasinatele politice comise de „forțele de represiune” ale statului democrat-popular!
Dar care este situația de după 1964, poate chiar de mai înainte cu ceva vreme? Când au încetat aceste asasinate? Și chiar au încetat după 1964, așa cum susțin mulți dintre securiștii cu care am stat de vorbă după 1990?

Înainte de 1990 am știut că a fost asasinat Constantin Dobre, despre care am aflat cu toții de la Europa Liberă!… Dar câți vor fi fiind ceilalți, despre care Europa Liberă nu a aflat, ca să ni-i spună și nouă! Am trăit cu convingerea că alături de Dobre vor fi fost și alții, nu puțini, care au plătit cu viața „exigențele” forțelor de represiune ceaușiste!

Iată însă că a venit și 22 decembrie! Iar presa și oricine a avut chef l-au acuzat pe bietul „Ceașcă” și Securitatea sa în fel și chip, ba că l-a pălmuit pe un brașovean în noiembrie 1987, ba că mai știu eu ce! Dar n-a apărut nimeni să susțină că a fost iradiat la Brașov, cum se vorbea că au pățit-o mulți, sau că tata ori un frate i-a dispărut sau a murit în circumstanțe suspecte de asasinat, pentru un motiv politic ușor de demonstrat. Cazul lui Gheorghe Ursu nu se pune, nu a fost un asasinat comandat de vreun general sau ministru, ca să-i facă pe plac „tovarășului” sau la ordinul acestuia! După câte se vorbeau între prieteni la o bere sau la aceeași Europă Liberă, te-ai fi așteptat ca după 1990 să apară nenumărate dovezile regimului „criminal”!… N-a apărut niciuna! Nici un martor al acuzării lui Ceaușescu și a regimului său nu a venit cu acuzații sau probe cât de cât serioase!… Începând cu cei 60.000 de morți de la Timișoara și terminând cu Constantin Dobre, Europa Liberă mințise cu nerușinare acuzându-l pe nedrept fie pe Ceaușescu, fie pe băieții cu ochi albaștri ca petlițele de la uniforma pe care n-o purtau niciodată…

În schimb, regimul „democratic și transparent” instaurat după 22 decembrie 1989 a debutat cu un veritabil carnagiu, cu sute de morți, peste o mie se pare, morți nevinovați, dar premeditați, planificați de strategii revoluției, căci deh, revoluție fără victime nu se poate, iar ei au ținut morțiș să se declare revoluționari. …„Morțiș”, adică călcând pe cadavrele a sute de copii și tineri dintre cei mai bravi!… Moartea acestora dându-le criminalilor autoritatea și aura de luptători împotriva… Împotriva cui, căci toată ecuația loviturii de stat se rezolvase din momentul arestării nefericitului președinte?!…

Crimele de după asasinatele în masă din decembrie 1989 nu au fost nici ele puține! Au murit asasinați cu profesionalism o mulțime de ofițeri, din armată sau din interne, care știau prea multe despre noii conducători, despre autorii „revoluției”, despre „agenturilii” care au „manageriat” evenimentele de dinainte și de după lovitura de palat! Au murit oarecum în prelungirea asasinatelor din decembrie, a lui Gheorghe Trosca, Velicu Mihale, Constantin Nuță sau Marin Ceaușescu. Au urmat la scurtă vreme Ștefan Gușe și o întreagă pleiadă de ofițeri, în frunte cu Emil Macri, care, fiecare la locul său, au pus prea mult zel în apărarea „cuceririlor revoluționare ale clasei muncitoare”.

Pe lângă aceste asasinate petrecute „în lumea lor”, a ofițerilor de pe frontul văzut și nevăzut al luptei pentru „suvranitate și neatârnare”, s-au petrecut câteva asasinate ciudate în lumea legionară. Primul pe listă Traian Puiu, fost primar legionar la Constanța, refugiat în Germania după așa zisa rebeliune din ianuarie 1941, s-a ocupat cu organizarea echipelor de legionari ce urmau să plece să lupte alături de partizanii din munți. Toată operațiunea era condusă de celebrul Kim Philby… În cursul unei discuții cu Philby, Traian Puiu și-a dat seama că Philby este omul rușilor, dar și Philby și-a dat seama că Traian Puiu „s-a prins”! Urmarea: Philby o șterge englezește la Moscova, via Cairo, unde apare la festivitățile de 7 noiembrie în uniforma de general KGB… Nemernicul!

În urma lui, Traian Puiu este răpit din Germania și adus la București, unde este judecat și condamnat la moarte!… Sentința însă nu a fost pusă în executare, astfel că Traian Puiu iese din temnițele comuniste în 1964, odată cu ceilalți camarazi ai săi!… Și trăiește cu discreție la Constanța, unde prietenul meu Corneliu Dida îl frecventează și află de la el multe și mărunte din ce a fost lupta și viața legionară. După 1990, Corneliu Dida îl ia de mână pe bravul tomitan și îl duce la ziarul „Telegraf” unde începe să publice amintiri din „sfînta tinerețe legionară”. Într-una din zile, când se îndrepta spre redacție cu o servietă plină de documente, pe strada Mihai Viteazu este lovit mortal de o mașină, în busculada astfel produsă dispare și geanta cu documente…
Despre Traian Puiu s-a zis că l-a lichidat Securitatea. M-am contrazis cu toți pe care i-am auzit spunând această vorbă: oameni buni, Securitatea l-a avut în mână ani de zile pe Traian Puiu. Le era așa de ușor să-l termine! Traian Puiu avea deja condamnarea la moarte „în buzunar” și totuși Securitatea nu s-a folosit de posibilitatea de a-l lichida absolut legal!… Este limpede că Securitatea, mai mult sau mai puțin formal desființată în 1990, nu avea motive să-l omoare pe liderul legionar. Și atunci cine l-a ucis?… Cine a acționat fără nicio teamă că va stârni reacția „serviciilor”? Am avut net sentimentul că după 1990 Traian Puiu n-a mai fost protejat (sic!) de nimeni!

…În 1973(?) am fost anchetat la Securitate, în clădirea din spatele magazinului Victoria, pentru un text anti-bolșevic și anti-soviectic, pe care am încercat să-l scot din țară. M-au anchetat doi tinerei care încercau să afle de la mine ce urmăream prin acel text! La un moment dat, supărat de cum merge discuția, am cerut să fiu anchetat mai departe de șeful lor! Era vizibilă lipsa de maturitate a celor doi, mult mai tineri și decât mine. Așa l-am cunoscut pe colonelul Wagner, cum mi-a fost prezentat. Nu l-am mai văzut de atunci. După 1990, Cornel Dinu mi-a vorbit frumos despre colonelul Wagner! I-am trimis și eu urări de bine!…
În discuția cu dînsul la un moment dat eu am afirmat că am fost conștient că prin gestul de a scrie o piesă de teatru inspirată de invazia sovietică din Cehoslovacia puteam stârni reacția pedepsitoare a Moscovei, a KGB-ului. Colonelul Wagner mi-a cerut detalii: ce fel de reacție a KGB? „Păi, zic eu, să mă calce vreo mașină pe Calea Victoriei!” Răspunsul memorabil pe care l-am primit: „Păi cum să vă calce, tovarășe profesor, mașina?! Noi ce păzim aici?!”…
Noi ce păzim aici?!…
Se pare că chiar așa era: ne-au păzit, pe mulți dintre noi, în mai multe chipuri, iar după 1990 nu ne-a mai păzit nimeni! Nici pe fiecare dintre noi și nici pe biata Țară!

O altă serie, încă mai sumbră, o alcătuiesc cei care au fost asasinați după 1990 în „cadrul” procesului de privatizare și distrugere a economiei naționale. Mă gândesc la liderii sindicali sau simpli salariați care au înțeles esența ticăloasă, anti-națională, a așa-zisei reforme, și au încercat să i se opună, să-și mobilizeze tovarășii de muncă împotriva unor investitori străini puși pe jaf și distrugere. Au fost mai multe cazuri, nu le rețin numele, unul a fost la Iași, ar trebui ca acele victime ale agresiunii anti-românești să fie cinstiți măcar cum se cuvine… Nu au avut parte de nicio protecție din partea serviciilor noastre menite prin lege să-i apere! Să preîntâmpine acțiunea inamicului!

Trec peste victimele de la ultima mineriadă, cea înăbușită din ordinul expres al lui Emil Constantinescu. Înăbușită în sânge se pare!… Și mă refer la câteva asasinate care au lovit în persoane mie cunoscute. Mai întâi Alexandru Saucă, ziarist de investigație, care s-a apropiat prea mult – și primul!, de un subiect azi comentat de toată lumea: contribuția decisivă a KGB la reușita loviturii din decembrie 1989! A murit bietul Didi, cum îi ziceam noi, colegii de grupă, doborît de un cancer „urît”… Bănuiala că a fost un cancer provocat nu avea cum să nu apară!

Alt cunoscut, Mihail Erbașu. Nu știu de ce m-a simpatizat și mi-a făcut o serie de destăinuiri! Bunăoară despre aranjamentul cu Primăria Bucureștiului, pentru un contract de reabilitare a șoselei de centură, contract prin care Primăria i-a plătit despăgubiri substanțiale, o sumă pe care i-a dijmuit-o serios PSD-ul de atunci! Așa fusese înțelegerea!… Vestitul mai apoi parandărăt!
L-am văzut ultima oară pe bietul Erbașu la o emisiune la Dan Diaconescu, o emisiune în care a dat tare în Băsescu și a promis că va reveni în zilele următoare cu documente care să-l demaște pe primarul general pentru acte de corupție grave!… După câteva zile, Erbașu este …sinucis, aruncat de la etajul casei în piscina golită de apă… Zic unii că autorii morali ai acestui asasinat au avut și argumentele – altminteri ușor de găsit, prin care familia răposatului a fost obligată / sfătuită să accepte ipoteza sinuciderii și să nu ceară nicio anchetă serioasă a procuraturii!
Notă: am intrat pe Google și am dat de un articol pe site-ul Lumea Justiției dedicat morții lui Mihai Erbașu. La acest articol apare un comentariu, cel de mai jos, pe care îl reproduc întocmai, semnificativ pentru lumea în care trăim azi:

# elena 27 august 2012 13:310
DA, EXECUTII LA COMANDA. SI IN CAZUL FIULUI MEU DE 30 ANI, FOST DIR EC LA RAZVAN PETROVICI, NU S-A DAT CU MAFIA, NU I-AU ACCEPTAT 3 DEMISII INTR-O SAPTAMANA SI A FOST UCIS CU BESTIALITATE PE 9 IUNIE, DUPA CE A PLECAT DE LA SERVICI, FUGIND DE CRIMINAL. CERCETARE PENALA SI RAPORT IML BUCURESTI INCOMPLECT, TOTUL FACUT DUPA VOINTA PROCURORULUI DE CAZ PENTRU MUSAMALIZARE. DOSAR 1238/P/2006 CARE NU A FOST LUAT IN SEAMA DE CATRE PROCURORUL GENERAL, CU TOATE CA PE 25 SEPT 2008 CAND AM FOST PRIMITI IN AUDIENTA CU DOSAR CU PROBE, NE-A PROMIS CA NE TRIMITE PENTRU REZOLVARE PROCUROR DIN PROCURATURA GENERALA. Privitor la articolul–DE CE MOR ADMINISTRATORII LUI RAZVAN PETROVICI–celebrul procuror de cercetarea dosarului s-a exprimat–DUMNEZEU VA FACE DREPTATE / EL ESTE MUSULMAN.

Senatorul Șerban Săndulescu!… Inimosul inginer aero. Pasionat de adevăr și justiție! A incomodat în comisia parlamentară de cercetare a evenimentelor din decembrie! Nu i-a înghițit balivernele și manevrele criminalului numit Sergiu Nicolaescu! L-am întâlnit ultima oară la librăria Eminescu. Era într-o stare de surescitare maximă: mi-a spus că pusese mâna pe niște documente cu care „îl termin pe Iliescu”! Documente legate de decembrie 1989. L-am sfătuit să nu mai vorbească de acele documente până nu le face publice!… Am avut gură pocită: seara, la știri, se anunță că Șerban Săndulescu a decedat la stomatolog, unde a făcut un stop cardiac de toată frumusețea… Domnul Tudor Voicu, vechi prieten al răposatului, încercând să afle mai multe despre suspectul deces, s-a lovit de refuzul ferm al familiei, al unor persoane speriate de ceea ce li s-ar putea întâmpla și lor! În mod evident fuseseră avertizate „să nu vorbească”! Cine le avertizase și le amenințase? Nici azi nu ar fi prea târziu ca să se afle! Dacă chiar s-ar vrea să se afle adevărul despre decembrie 1989…

Suspectă a fost și moartea profesorului de la ASE, aflat în CA al CreditBank!… O moarte suspectă, cel puțin una, este legată și de așa zisa falimentare a Daciei Felix!
Iar zilele trecute s-a mai aflat de o moarte proiectată, menită să elimine veriga slabă dintr-un sistem mafiot care a adus mari prejudicii statului român. Cazul Codruț Marta, omul lui Sorin Blejnar!…

Aflat pe patul morții, Antonie Iorgovan a avut motive să afirme public că este victima unui cancer indus și să aducă acuzații explicite în acest sens!… Personal n-am avut niciodată încredere în răposatul Iorgovan și nu prea văd în ce fel ar fi deranjat pe cei care atentează la viitorul nostru românesc. A avut de profitat de pe urma lor și le-a făcut jocul atunci când i s-a cerut! Vezi alegerea sa ca senator independent, vădit manipulată și aranjată de serviciile care se ocupă și de lista parlamentarilor!…

Oricum, lista morților suspecte de după 1990 este tare lungă! Infinit mai lungă în comparație cu lista din perioada 1964-1989… Vă invit să completăm amândouă listele, nu după zvonuri neverificate, ci, cât se poate, cu argumente și cu probe! Și mai discutăm apoi!

                                                                                                             Ion COJA

 

      Morţi suspecte ale sfertului de veac politic românesc

Apar tot timpul coincidenţe în viaţa noastră, dar, indiferent de stranietatea lor, trebuie să recunoaştem că, în pofida scepticismului pe care îl manifestăm, unele dintre ele sînt cu adevărat bizare. La o distanţă de 10 ani, două drame care seamănă ca două picături de apă, soldate cu 2 oameni celebri care s-au spînzurat, au fost trecute sub tăcere. Coincidenţă stranie! Sponsorul campaniei prezidenţiale a lui Băsescu s-a spînzurat în acelaşi mod ca şi sponsorul campaniei prezidenţiale a lui Iohannis. Aparent, în ambele cazuri, nu exista nici un motiv de sinucidere, dar… Pe fondul furtunilor care au lovit S.R.I., Justiţia şi scena politică românească, moartea prin spînzurare a unui bun prieten al lui Klaus Iohannis a intrat, poate cu poruncă de undeva, într-un con de umbră. În mod ciudat, la început de mandat prezidenţial, doi apropiaţi, unul al lui Traian Băsescu şi altul al lui Klaus Iohannis, şi-au luat viaţa spînzurîndu-se în casa familiilor lor. Să fie oare funia din acelaşi ghem?! Ambii sponsori ai campaniilor prezidenţiale, cu ştreangul de gît

În urmă cu 10 ani, la începutul mandatului prezidenţial al lui Traian Băsescu, un cunoscut om de afaceri, apropiat al preşedintelui, unul dintre sponsorii mari ai săi, era găsit spînzurat în subsolul vilei în care locuia. Florian Anghelescu avea o fabrică de ţigări care îi purta numele – „Anghelescu Industry”. Soţia lui, Stana Anghelescu, fusese numită consilier la Cotroceni în 2004, presa speculînd, la vremea aceea, că funcţia dobîndită în Administraţia Prezidenţială era o recompensă pentru sprijinul financiar din timpul campaniei prezidenţiale. La o distanţă de 10 ani, la începutul mandatului de preşedinte al lui Klaus Iohannis, un prieten al său este găsit spînzurat în locuinţa mamei sale. Cristian-Gheorghe Pavel era soţul Anitei Pavel – consilier local la Municipiul Sibiu, din partea Forumului Democrat al Germanilor din România (F.D.G.R.), el fiind directorul adjunct al societăţii de transport public din Sibiu. Cei doi soţi bogaţi făceau parte din grupul de prieteni apropiaţi ai preşedintelui Klaus Iohannis încă de pe vremea cînd acesta era primar al Sibiului. După cîştigarea alegerilor, aceştia au participat la petrecerea organizată acasă, la Sibiu, de familia lui Iohannis, dar şi la petrecerea de Revelion. Afaceristul Cristian-Gheorghe Pavel din Sibiu l-a sponsorizat pe Klaus Iohannis cu 1,5 milioane de euro, după care, nefericitul, a fost găsit spînzurat. Cristian-Gheorghe Pavel era director şi acţionar majoritar al unei firme de transport internaţional şi avea nu mai puţin de 200 de autocare. El a fost condus pe ultimul drum, printre alţii, şi de familia lui Iohannis, iar lumină în cazul morţii sale se va face tot la Sfîntul Aşteaptă.

                       Alţi morţi celebri, cazuri suspecte, neelucidate

În clasa politică românească s-au înregimentat, fie pe baza poruncilor din afară, fie cu ajutorul sacului de bani, marionete celebre, inculte şi sadice, semi-analfabeţi, găinari şi corupţi, lucru care reflectă cu fidelitate stadiul de evoluţie la care ne-a adus sfertul de veac de capitalism barbar. Într-o ţară atît de vînată de mafia internă şi de către mafioţii care fac jocurile la scară globală, nimeni, absolut nimeni, nici măcar preşedintele României nu trebuie să mai beneficieze, să profite de imunitate în faţa legii. Mergînd pe ideea – clanul îşi ia dreptul, n-ai voie să-i faci concurenţă -, să trecem în revistă alte cîteva morţi suspecte, rămase ca în tren – dispariţii subite, care au zdruncinat scena politică postdecembristă şi Justiţia română. De-a lungul acestui sfert de veac, oameni de afaceri, avocaţi şi diplomaţi au fost „extraşi” cu forcepsul din sînul vieţii, şocînd opinia publică prin moartea lor rapidă şi stranie. În cazul unora dintre ei nu se ştie nici acum dacă şi-au înscenat moartea ca să scape de procese sau de închisoare sau dacă, incomozi Puterii, au fost ajutaţi să se sinucidă. Să începem cu moartea miliardarului Gigi Kent, apropiat al lui Mugur Isărescu şi Theodor Stolojan (vezi site-ul Ediţie Specială), despre care s-a spus că a murit de tristeţe, dar omul de afaceri deţinea o întreagă arhivă video, care viza în mod acuzator personalităţi în ghilimele ale scenei politice şi financiare. Doina şi Ion Aldea Teodorovici, militanţi pentru unirea cu Basarabia, au murit într-un stupid accident rutier, deşi însoţitorii lor din maşină au scăpat, prin cine ştie ce miracol, teferi. Moartea senatorului Şerban Săndulescu, decedat la două zile după expirarea mandatului din Parlamentul României, „ajutat” şi el, probabil, să treacă pe lumea cealaltă. Ştia prea multe despre lovitura de stat din 1989 (fusese membru al Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989″) şi despre contractul cu Romtelecom şi începuse să vorbească prea mult. Din ceea ce ştia a scris cartea: „Lovitura de stat a confiscat revoluţia română”. Acum, nu mai poate vorbi. Şi nu este singurul.

                                     Şirul morţilor suspecte continuă

Sfîrşitul ciudat, rămas în suspensie, al ziaristului Dumitru Tinu; unii vorbesc despre o înscenare a morţii miliardarului Patriciu; moartea afaceristului Cătălin Chelu, în Iordania. Apoi, Marta, omul lui Blejnar, dat dispărut – din lume sau chiar din viaţă! (otrăvit sau evaporat); moartea tragică a avocatului George Dumitru, după ce l-a denunţat pe Dan Adamescu, unul dintre cei mai bogaţi oameni din România; moartea în condiţii suspecte, la vîrsta de 33 de ani, în Penitenciarul Codlea, din cauza unui stop cardio-respirator, a secretarului de Stat Sorin Crivăţ, implicat în dosarul „Armamentul” (familia susţine că a fost otrăvit), cu o zi înaintea termenului de judecată din 27 martie 2007, cînd urma să demaşte tot ceea ce ştia. Moartea suspectă a lui Erbaşu, despre care se zice că s-a aruncat în piscină. Ce ciudat mod de a face baie! Piscina era fără apă! Moartea suspectă a directorului general al „Enel Energie”, Matteo Cassani, probabil, îndemnat şi el să-şi ia zborul în cădere de pe clădirea companiei din Bucureşti; moartea prin otrăvire lentă cu aluminiu a procuroarei Luminţa Şega, cea care a anchetat dosare celebre de corupţie, printre care şi pe cel al lui Sorin Ovidiu Vîntu. În speţă, după 9 ani de la acea moarte suspectă, judecătorul Mihail Udroiu de la T.M.B. a redeschis dosarul morţii procuroarei Luminiţa Şega şi a hotărît audierea Ioanei Maria Vlas, a procurorilor de la Parchetul General şi D.N.A. şi efectuarea unei noi expertize toxicologice. Soţul procuroarei Şega, judecătorul Marius Şega, şi fratele acesteia, Mircea Slăvilă, au acuzat că intoxicaţia cu metal s-a produs la serviciu, unde obişnuia să îşi bea cafeaua de dimineaţă, judecătorul acuzînd în mai multe rînduri că decesul soţiei sale are legătură cu dosarele lui Sorin Ovidiu Vîntu. A nu se uita sinuciderea, la fel de dubioasă, a tînărului Mircea Stănescu, fiul lui Sorin Roşca Stănescu.

Teroriştii care deţin Puterea după lovitura de stat din ’89 au băgat România în războaie străine

Un studiu cu relevanţă şi credibilitate menţionează că metodele prin care mafioţii îi elimină pe cei care caută dreptatea şi adevărul sînt: otrăvire lentă, accident de maşină, iradiere cu cobalt radioactiv sau cancer provocat (cazul Antonie Iorgovan), arme cu energie dirijată, flux de neutroni, microunde, cobalt radioactiv sau cancer provocat, injecţii cu mercur şi viruşi mortali, ultimele nelăsînd urme, fiind şi extrem de greu de dovedit, prin analize costisitoare în afara ţării. Specialiştii vorbesc despre trei tipuri de tehnologii, cu trei tipuri de raze: Gama, X şi mănunchiuri de electroni. Substanţe radioactive precum Cobalt 60 sau Cesiu 137, care au o mare putere de penetraţie, sînt folosite în iradierea cu raze Gama. De mai bine de 30 de ani, razele Gama asigură şi sterilizarea instrumentelor medicale, fiind folosite şi în tratamentul cancerului. Cobaltul radioactiv ţinteşte creierul şi inima (se presupune, cazul psihiatrului Florin Tudose), plămînii (Daniel Rujoiu, R.S.P.-S.P.I.R.) sau ficatul (colonelul Soare – I.G.P.). Să ne amintim şi de moartea suspectă a procurorului Panait. Dosarul nu poate fi închis, adevărul nu poate fi şters cu radiera. Dacă am fi fost atenţi la reţeaua de crimă organizată post-decembristă, fie şi de la distanţă, am fi observat cît de aproape de urechea României au trecut şi trec gloanţele. Am fi observat de cîte ori li s-a pus ştreangul de gît românilor. Am înţelege că toate aceste crime suspecte nu se deosebesc decît prin procedură de crimele teroriste, începînd cu asasinarea fostului preşedinte Nicolae Ceauşescu, asasinarea, pe 28 decembrie 1989, a lui Florin Tudose, şef al Reprezentanţei Comerciale a României de la Viena -, sediul spionajului românesc în Europa occidentală, spînzurat la subsolul clădirii care găzduia Agenţia Economică din Austria, pînă la ultimul prieten spînzurat al lui Iohannis. Că doar teroriştii sînt la putere de la lovitura de stat din decembrie 1989! Pentru mafioţii care au ucis cu sînge rece România şi-au băgat-o în războaie străine, pentru executanţi şi pioni, pentru cei care au deturnat dosare şi au blocat anchete judiciare, pentru toţi cei care au trădat şi vîndut România există un singur tratament: rapida şi dreapta lor judecată, pedeapsa cuvenită potrivit legii, confiscarea averilor şi trecerea lor în patrimoniul Statului Român.

                                                                                          Maria Diana POPESCU

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*