Istorie

Aspecte referitoare la pogromul antievreiesc din iunie 1941 de la Iași (I)

    Evenimentele de la Iași din 26-29 iunie 1941, în urma cărora un mare număr de evrei au fost […]

 

 

Evenimentele de la Iași din 26-29 iunie 1941, în urma cărora un mare număr de evrei au fost asasinați, răniți sau maltratați este cunoscut sub numele de pogromul de la Iași. În istorigrafia problemei acestui eveniment, există lucrări care au incriminat autoritățile statului român pentru aceste crime și, în acest fel, întregul popor român, pe care autoritățile îl reprezentau în acel moment istoric. De exemplu, în enciclopedia Wikipedia se menționează că pogromul de la Iași a fost „inițiat de generalul Ion Antonescu secondat de autoritățile publice locale, împotriva cetățenilor de etnie evreiască din orașul Iași”. Aceeași enciclopedie, bazându-se pe declarații date după război, unele dintre ele după mai multe decenii, unele dintre ele date în Israel și bazându-se pe articole scrise de diverse persoane care nu sunt cercetători de istorie, afirmă: „Autoritățile române (poliție, jandarmi, membri ai serviciului român de siguranță), cu concursul unei părți a locuitorilor orașului, au comis crime și jafuri asupra evreilor din Iași”. Literatura publicată de Wikipedia se bazează pe surse puțin credibile, cum ar fi declarațiile date de fostul prefect al Iașiului, Dumitru Captaru, care a fost luat prizonier de sovietici, predat autorităților judeo-bolșevice de la București, în 1946 și acuzat de a fi criminal de război, fiind în pragul condamnării la moarte. În această postură a dat declarații în care a acuzat autoritățile române și pe Ion Antonescu de crimele de la Iași. În urma acestor declarații date sub o presiune colosală, a fost judecat de Tribunalul Poporului și de Curtea Marțială de Casație, declarat nevinovat (sentința nr. 6.704/26 noiembrie 1946) și pus în libertate. Ulterior, în 1948, Procuratura a făcut recurs, Dumitru Captaru a fost arestat și acuzat el însuși de pogromul de la Iași. A fost condamnat la muncă silnică pe viață și a murit într-o colonie din Bărăgan, în anul 1963. Wikipedia folosește exclusiv sursa istoricului evreu Jean Ancel (lucrările Preludiu la asasinat. Pogromul de la Iași, 29 iunie 1941, prefață de Yehuda Bauer, Editura Polirom, Iași, 2005 și Martiriul evreilor din România (1940-1944). Documente și mărturii, Editura Hasefer, București, 1991).

După al doilea război mondial, regimul politic judeo-bolșevic instalat la putere în România a judecat în cursul a numeroase procese toate evenimentele petrecute în România în perioada regimurilor Carol al II-lea, legionar și antonescian, pronunțând sentințe severe, de ani grei de muncă silnică, de temniță grea și de condamnare la moarte. Toate sentințele au fost puse în executare, nu a fost iertat nimeni, iar în anul 2015, prin Legea nr. 217, emanată la propunerea institutului evreiesc „Ellie Wiesel”, sentințele Tribunalului Poporului și a celorlalte instanțe care au pronunțat sentințe în procesele politice ale anilor 1945-1964 au fost reconfirmate și produc efecte în continuare, în zilele noastre.

În acest fel, la interval de șapte decenii, s-a produs o simbioză a obiectivelor antiromânești ale regimurilor politice judeo-bolșevic, din anii menționați și judeo-capitalist, din perioada în care scriem aceste rânduri. Cu ocazia acestor procese, au fost învinuite o serie de persoane, civili și militari, care au luat drumul gulagului controlat de Securitatea condusă de evrei și alți reprezentanți ai etniilor minoritare, compus din numeroase temnițe, Canalul Dunăre-Marea Neagră, coloniile de muncă și îngrozitoarele aresturi ale sediilor Securității și Miliției, cunoscute sau conspirate.

Dar acele sentințe din primii ani ai ocupației militare sovietice nu au incriminat instituții în ansamblul lor, ci persoane. După pronunțarea acestor sentințe și după înființarea statului Israel, acțiune susținută și de România, relațiile între evrei și români au fost unele deosebit de bune. La acestea m-am referit, cu ani în urmă, în studiul Impactul problematicii Holocaustului asupra României contemporane şi aspecte ale relaţiilor dintre români şi evrei, apărut în „Transilvania”, serie nouă, Anul XXXIV (CX), nr. 3/2005, pp. 15-19. Timp de peste patru decenii, cu numeroase ocazii, prilejuite de vizitele la nivel înalt între conducătorii României și Israelului, sau cu alte ocazii cum ar fi vizitele în S.U.A. și întâlnirile președintelui Nicolae Ceaușescu cu șefii Comunității Evreiești din S.U.A., ca și cu alte numeroase ocazii, lideri ai evreilor de pretutindeni transmiteau poporului român respectuoase mulțumiri pentru faptul că au fost protejați de statul român și, în ciuda marilor dificultăți ale războiului și a prezenței militare străine în țară, evreii au supraviețuit în România mai mult decât oriunde altundeva în Europa, comunitatea evreiască numărând la sfârșitul războiului aprox. 450.000 de evrei declarați, un alt număr foarte mare, greu de cuantificat, fiind evrei ascunși sub nume românești, maghiare, germane sau rusofone. Pe lângă această comunitate, un mare număr de evrei au părăsit țara, plecând în Palestina sau în S.U.A., cu sprijinul statului român.

După evenimentele din decembrie 1989, reprezentanții comunităților evreiești din România și din străinătate au renunțat la adresarea de mulțumiri poporului român pentru grija pe care a acordat-o evreilor pe parcursul celui de al doilea război mondial, strategiile s-au schimbat, iar mulțumirile anterioare au fost înlocuite cu acuzația de genocid (holocaust). Ca urmare, printre alte acuzații grave, pogromul de la Iași, din 26-29 iunie 1941, este pus în seama autorităților statului român. Fiind o componentă a acuzației de holocaust, contestarea vinovăției autorităților de stat ale poporului român se pedepsește conform Ordonanței 31/2002, transformată în Legea 107/2006 și completată prin Legea 217/2015, maximul pedepsei fiind de cinci ani de închisoare.

Într-o lucrare premiată de Academia Română, istoricul Cristian Troncotă arată că în timpul anchetelor și a procesului din anii 1945-1946 în care au compărut Ion Antonescu și alți conducători ai României, nu s-a găsi nici o probă care să ateste implicarea S.S.I. în pogromul de la Iași, sau în alte crime săvârșite împotriva evreilor. În cursul procesului Antonescu, acuzatul Eugen Cristescu, director general al S.S.I., l-a întrebat pe acuzatul Ion Antonescu dacă Serviciul Secret a avut vreun amestec ori s-a făcut vreo reclamație împotriva lui în chestiunea pogromului de la Iași. Ion Antonescu a răspuns: „Niciodată”.

După părerea noastră, dacă ar fi fost o acțiune oficială, ordonată de la conducerea țării sau a armatei, S.S.I. ar fi fost implicat prioritar, Eugen Cristescu fiind omul cel mai loial lui Ion Antonescu, iar implicarea serviciului nu putea scăpa imediat după război anchetatorilor judeo-bolșevici. Din această cauză, acuzațiile la adresa autorităților române de stat, formulate după anul 1990, sunt tardive și neîntemeiate. Numărul mare de acuzații împotriva autorităților române nu poate să anuleze rezultatele cercetărilor făcute imediat după război, când majoritatea actorilor și martorilor erau în viață și nu se așternuse uitarea peste evenimente.

 

       Traian Borcescu despre pogromul antievreiesc de la Iași 

 

Unul din personajele cele mai importante ale frontului secret din România celui de al doilea război mondial a fost Traian Borcescu, șeful Secției a II-a Contrainformații din Marele Stat Major, iar timp de trei zile, 23-26 august 1944, director al S.S.I. În timpul detenției în închisorile regimului judeo-bolșevic din România, a dat declarații detaliate privitor la evenimentele și personalitățile pe care le-a monitorizat informativ, declarații care se găsesc în arhiva C.N.S.A.S. Într-una din aceste declarații, Traian Borcescu face importante referiri la evenimentele de la Iași din 26-29 iunie 1941.

Din această cauză, după părerea noastră, declarația lui Traian Borcescu, unul dintre cei mai importanți șefi ai S.S.I., la care ne referim în prezentele rânduri, este valoroasă și credibilă. Acest lucru este cu atât mai evident cu cât el se afla în închisoare în mâna și sub puterea unui regim al cărui sistem represiv-criminal era condus în cea mai mare parte de evrei. În aceste condiții minciuna i-ar fi agravat soarta și i-ar fi pus viața în pericol.

De asemenea, trebuie menționat faptul că Traian Borcescu nu poate fi acuzat de a fi încercat să menajeze guvernul Ion Antonescu de posibile răspunderi față de pogromul de la Iași. Cu câteva luni înaintea loviturii de stat de la 23 august 1944, Traian Borcescu a fost chemat în secret la M.St.M., de persoane devotate regelui Mihai I, unde i s-a cerut să coopereze cu anturajul regelui pentru înlăturarea conducătorului statului, Ion Antonescu și trecerea României de partea Aliaților, el dându-și acceptul și nesemnalând șefului său ierarhic acest eveniment important. Această inițiativă a fost luată fără știrea directorului Eugen Cristescu, care era devotat conducătorului statului, Ion Antonescu. În dimineața de 23 august 1944, Traian Borcescu a fost informat de cursul evenimentelor, dar, nici de această dată, nu i-a transmis informația lui Eugen Cristescu, care ar fi putut să-l informeze pe mareșal și să contracareze lovitura care se pregătea. Mai trebuie menționat faptul că, în anul 1943, Traian Borcescu a dat englezilor lista agenților S.S.I. din rezidenturile externe ale S.S.I. Deci, declarația lui Traian Borcescu despre pogromul de la Iași este a unuia dintre susținătorii din umbră ai conspirației anti-antonesciene, nicidecum a vreunui personaj doritor să-l menajeze pe Ion Antonescu.

S-a făcut mult caz de faptul că în anul 1945, în data de 12 noiembrie 1945, fiind arestat și acuzat de a fi criminal de război, Traian Borcescu a declarat că forțe operative ale S.S.I., conduse de directorul Florin Becescu (nume conspirativ Georgescu) au fost implicate în crimele de la Iași. Nu este lipsit de interes faptul că Florin Becescu, pe care Borcescu l-a incriminat în 1945, era cel care, după o scurtă perioadă de detenție, a preluat funcția de șef al Secției a II-a Contraspionaj, după destituirea lui Borcescu. Florin Becescu  l-a recrutat pe Emil Bodnăraș cu misiunea de a penetra serviciile de securitate și spionaj sovietice. A scris o lucrare documentară intitulată Cu fierul roşu, despre metodele şi crimele sovietice aplicate şi săvârşite în U.R.S.S. şi în afară, pentru exportarea comunismului. Florin Becescu (Georgescu) a fost asasinat pe șoseaua București-Ploiești (actualmente D.N.1) în primăvara anului 1946, de agenți N.K.V.D. El a locuit la etajul casei generalului Gheorghe Băgulescu, nașul lui Corneliu Codreanu, ambasador al României la Tokio și în China ocupată de japonezi, plecat din țară, deținătorul uneia din cele mai valoroase colecții de artă chineză. În aceeași casă locuia ca invitată a soției generalului, Elena (Dimitriu) Băgulescu, studenta Alecsandrina  Axente, nepoată prin alianță a profesorului universitar George Alexianu, guvernator al Transnistriei și mamă a autorului acestor rânduri. Florin Becescu se înscrisese în P.C.R. imediat după lovitura de stat de la 23 august 1944, ceea ce s-a dovedit a nu fi fost suficient pentru a-și putea salva viața.

Este însă de reținut că, în declarația sa, Traian Borcescu a folosit, printre altele, exprimarea „se spunea că…”, menționând cine din cadrul S.S.I. deținea funcții de răspundere la Iași. Referindu-se la implicarea acestor grupe ale S.S.I. în crimele de la Iași, Traian Borcescu strecoară în declarația sa, dată sub mare presiune, afirmația că acele grupe operative, constituite într-un eșalon pentru a culege informații pe teritoriul sovietic, în spatele trupelor inamice, nu aveau misiuni de execuție. Prin aceasta el a pus sub semnul întrebării propria declarație acuzatoare la adresa instituției.

În cursul procesului din 1945-1946, acea primă declarație a lui Traian Borcescu a fost demontată integral, afirmație de afirmație, de martorul Eugen Cristescu, ale cărui probe aduse au fost admise de instanță și au determinat comutarea pedepsei cu moartea în închisoare pentru cadrele S.S.I. învinuite în declarație. Instanța a reținut prin sentință definitivă că S.S.I. nu a fost implicat în crime și nu a putut proba faptul că alte autorități române au fost implicate. Cu toate acestea, în unele lucrări scrise de autori evrei, de exemplu în  Jean Ancel, Preludiu la asasinat. Pogromul de la Iași, 29 iunie 1941, Iași, Editura Polirom, 2005, continuă să se susțină vinovăția autorităților române.

În anul 1948, când Procuratura a făcut recurs la sentința din 1946, acea primă declarație a lui Traian Borcescu, din 12 noiembrie 1945, deși demontată pe fond, a fost folosită de acuzatorii publici împotriva altor inculpați din dosarele Tribunalului Poporului, care au primit pedepse grele.

În anul 1962, când conducerea țării pregătea deja acțiunea de eliberare a deținuților politici, lui Traian Borcescu i s-a cerut din nou să dea o declarație și să scrie adevărul. Declarația sa detaliată nu era dată pentru a fi folosită în procese politice sau legat de anchetarea altor persoane. Traian Borcescu a scris-o fără presiune. Acest fapt răzbate și din tonul formulărilor, făcute cu detașarea povestitorului neutru, ton total diferit de cel din timpul interogatoriului din 1945. În declarația din anul 1962 există multe detalii importante care nu figurează în declarația dată în 1945. Pe de altă parte, dacă în cadrul procesului din anii 1945-1946 s-ar fi confirmat declarația pe care Traian Borcescu a dat-o în 12 noiembrie 1945, el ar fi fost nevoit să facă referiri la ea, pentru a nu fi acuzat că ascunde adevăruri dovedite, sau l-ar fi determinat să repete măcar parțial acuzațiile care au figurat pe hârtie ca fiind declarația sa. Faptul că nu a reiterat mențiunile din 1945 privitoare la implicarea S.S.I. în pogromul de la Iași, este, după părerea mea, o dovadă a faptului că în 1945 a declarat neadevăruri sub presiunea acuzației de săvârșitor de crime de război, pasibil de pedeapsa capitală, sau declarația lui a fost forțată și, posibil, modificată. Dacă a fost așa, a fost în litera și în spiritul în care anchetatorii judeo-bolșevici ai perioadei ocupației militare sovietice au procedat în cadrul anchetelor făcute în slujba Tribunalului Poporului, ca și a altor instanțe militare și civile care au condamnat slujitorii regimurilor politice anterioare.

Iată ce a declarat Traian Borcescu în anul 1962, în documentul menționat de noi, despre pogromul de la Iași. Pentru identificarea plănuitorilor și autorilor, ca și pentru elucidarea condițiilor în care s-au săvârșit crimele împotriva unor evrei din Iași, la sfârșitul lunii iunie 1941, s-a constituit o comisie compusă din generalul Emanoil Leoveanu, din partea Direcției Generale a Poliției, generalul Ioan Topor, din partea Jandarmeriei și inspectorul Constantin Mihalcea, din partea S.S.I. Constatările comisiei nu au fost raportate de îndată lui Ion Antonescu și lui Eugen Cristescu, care se aflau împreună la marele Cartier General din Moldova, cantonat în zona Piatra Neamț-Roman.

În declarația sa, Traian Borcescu a legat evenimentele petrecute în zilele de 26-27 iunie 1940 de unele eșecuri pe care armata germană le-a înregistrat în timpul operațiunilor de trecere a râului Prut, în zilele anterioare pogromului, în regiunea Sculeni-Iași, eșecuri soldate cu pierderi umane și materiale mari pentru armata germană. Traian Borcescu afirmă că pentru a justifica eșecurile și pierderile, germanii au recurs la o diversiune, acuzând populația evreiască de vina de a-i fi sprijinit pe sovietici. Borcescu afirmă că germanii au comis crimele împotriva evreilor, fapt care avea să fie confirmat și de alte surse.

În acest sens, el arată că în data de 5 iulie 1941 a sosit la Iași amiralul Wilhelm Canaris, șeful Abwehr-ului, pentru a inspecta comanda trupelor germane. În întâmpinarea lui Canaris au fost trimiși, printre alții, Constantin Ionescu Micandru, ofițer de legătură al S.S.I. cu Abwehr-ul și ofițerul von Stransky, de la rezidentura Abwehr în România. Ambii ofițeri i-au raportat lui Wilhelm Canaris că pogromul a fost comis de militarii SS din subordinea Reichsführerului Heinrich Himmler. Este greu de presupus, chiar aproape exclus, ca oricare dintre cei doi ofițeri să-și fi permis să-l mintă pe Wilhel Canaris.

În septembrie 1941, după ce frontul a avansat înspre răsărit, Eugen Cristescu, Constantin Ionescu Micandru și von Stransky s-au întors la București. Traian Borcescu declară că l-a întrebat personal pe Eugen Cristescu, beneficiarul raportului comisiei de anchetă privitoare la evenimentele de la Iași, cine se face vinovat de pogrom. În loc de răspuns, Eugen Cristescu s-a întors spre von Stransky și i-a spus: „mare porcărie ați făcut cu pogromul acela de la Iași”. Von Stransky a răspuns: „Să ne mulțumiți că vă scăpăm de evrei”. (Va urma)

                                                                                         Prof. Univ. Dr. Corvin Lupu

 

1 Comment

  1. SA TERMINAM CU SENSIBILITATILE LA ORICE BASINA JIDOVEASCA ASTIA NICODATA NU SUNT VINOVATI DE NIMIC DAR TOATA LUMEA ADICA TOATA TERRA ESTE DE VINA FATA DE E I . SUNT CA MUSCA CARE TI SE BAGA IN MANCARE SI DACA DAI DUPA EA SE ISTERIZEAZA CA ESTI ANTISEMIT.TOTUL ARE O CAUZA SI ASTA ESTE INTOTDEUNA AROGANTA NESIMTIREA SI ACTIUNILE PERICULOASE INITIATE DE JIDANI IMPOTRIVA TUTUROR DECI TUTEA ERA PROOROC CAND A SPUS UNUI JID CARE L-A INSULTATA” MAI, DACA NU VA POTOLITI O SA TERMIANTI INTR-UN ANTISEMITISM PLANETAR”. IN SPATELE VALULUI DE JEGURI ARABE SUNT DE FAPT EVREII SOROS, ROTSCHILD ETC , DA/ PAI NU AVEA DREPTATE HITLER CAND A SPUS CA EVREUL ESTE ANTINATURA?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.