Arhivate

Avocatul diavolului

<em>Privatizarea frauduloasă a celui mai mare IAS din Transilvania nu poate fi anulată din cauza unui document fabricat de fostul şef al Departamentului de Control al Guvernului, actualul ministru al Ministerului Internelor şi Reformei Administraţiei, Cristian David. Acesta a dispus un control care să contrazică rapoartele corecte ale Ministerului Agriculturii şi Agenţiei pentru Protecţia Mediului Sibiu.</em>
Statul român, reprezentat de Agenţia pentru Domeniile Statului, a cerut în instanţă, la sfârşitul anului 2006, anularea procesului de privatizare a unei importante părţi din cel mai mare IAS din Transilvania, invocând mai multe nereguli şi ilegalităţi comise. Concret, statul a solicitat anularea contractelor de vânzare de acţiuni către o societate care a pus mâna pe peste 2000 de hectare ale fostului IAS Dealul Ocnei, devenit după 1990 SC Agromixta SA.

Asta după ce Direcţia Agricolă Sibiu a constatat grave ilegalităţi comise în timpul aşa-zisei privatizări. Ministerul Agriculturii a deschis o acţiune în acest sens la Tribunalul Bucureşti, procesul ajungând la al nouălea termen, următoarea înfăţişare fiind programată pentru data de 28 iunie. Statul român este însă foarte aproape de a pierde procesul din cauza unui document emis de Cristian David.

 

Mai multe firme aparţinând unor investitori italieni dubioşi au luat în vizor suprafaţa de 2700 ha a celui mai mare IAS din Ardeal, care îşi are dispuse terenurile între poalele munţilor Făgăraş şi marginea sudică a municipiului Sibiu.

O zonă ideală pentru construirea de complexuri turistice şi cartiere rezidenţiale, dar şi pentru spaţii comerciale şi industriale. Firma SC Agriful SRL Sibiu a bătut la uşa Agenţiei Domeniilor Statului (ADS) şi a reuşit să cumpere acţiuni şi terenuri agricole de la fostul IAS Dealul Ocnei. ADS a oferit investitorilor străini de la Agriful o suprafaţă de 2159 ha şi a încheiat procesul verbal de predare a terenului cu destinaţie agricolă, la data de 16 februarie 2004 (1120 ha teren arabil, 705 ha păşune, 183 ha fâneţe, 176 ha păduri şi vegetaţie forestieră, 18 ha drumuri etc).

 False investiţii de 784.041 euro

Prin contractul de vânzare- cumpărare acţiuni, italienii de la SC Agriful SRL se obligau faţă de statul român, „să realizeze investiţii pentru dezvoltarea exploataţiei în echivalentul în lei a 784.041 euro, (…) pentru creşterea fertilităţii solului şi a producţiei agricole, pentru lucrări de reînsămânţare păşuni şi fâneţe, pentru combaterea eroziunii solului, pentru reparaţii şi punere în funcţiune a sistemelor de desecare şi drenaj, pentru reparaţii şi punere în funcţiune a sistemului de irigaţii, pentru reparaţii de întreţinere a digurilor (…)". Acţiunea de păcălire a statului român avea să fie constatată de autorităţi după un an de zile. ADS s-a trezit cu sesizări în care se denunţa nu numai faptul că italienii de la Agriful SRL nu şi-au respectat obligaţiile asumate, dar şi că o parte din patrimoniul funciar al SC Agromixta SA a fost furat prin decopertare şi excavare. De asemenea, ADS s-a trezit că o altă parte a patrimoniului a fost subînchiriată sau chiar vândută prin sistemul firmelor-suveică; De altfel, sesizată de Direcţia Agricolă Sibiu, Agenţia de Protecţie a Mediului (APM) Sibiu a mers pe teren şi a confirmat că mai multe suprafeţe de teren arabil „au fost decopertate cu excavatorul". Inspectorii APM Sibiu au înştiinţat ADS că „solul fertil, excavat până la o adâncime de doi metri, a fost încărcat în bascule de mare tonaj şi transportat la SC Todini SRL".

Ignorarea autorităţilor de mediu

APM Sibiu, în pofida unor intimidări şi presiuni locale, a fost prima instituţie a statului care a constatat ilegalităţile comise în timpul privatizării patrimoniului funciar al fostului IAS Dealul Ocnei, devenit după 1990 SC Agromixta SA. APM informa Ministerul Agriculturii, prin adresă oficială, la data de 12 aprilie 2006, că artizanii privatizării nu au prezentat autorităţii de mediu „un plan din care să reiasă care sunt obiectivele în care societatea (n.r. – Agriful) îşi desfăşoară activitatea şi care sunt cele care se află în conservare". Acest important document, emis de APM Sibiu, a fost depus de Ministerul Agriculturii la dosarul de la Tribunalul Bucureşti. În acelaşi dosar, mai există depus un document extrem de important, care dovedeşte existenţa sistemului de firme-suveică, folosit de SC Agriful SRL pentru a volatiliza suprafeţe de teren din patrimoniul stat.

 

Silviu ALUPEI

(Articol publicat şi de ziarul “Ziua”

din 27 iunie 2007)

 

Implozie la Agriful!

– Conferinţă de presă susţinută de domnul Iulian Cezar Petcu –

Bună ziua,

Mă numesc Petcu Iulian Cezar şi sunt asociat în cadrul societăţii Agriful, care a cumpărat pachetul majoritar de la Agromixta Dealul Ocnei S.A. După cum ştiţi e vorba de un foarte mare litigiu între stat şi societatea noastră. Au apărut foarte multe articole în presă: unul dintre ele mă vizează pe mine şi anume, „Flagrant în liftul magistraţilor”(n.r.: publicat în “Ziua” şi “Justiţiarul”), al doilea a apărut în data de 27 iunie 2007 şi se numeşte  „Avocatul Diavolului” (n.r.: publicat în “Ziua” de 27 iunie 2007 şi preluat de “Justiţiarul” în prezenta ediţie) unde este vorba despre  ministrul Cristian David. Întrebarea care   şi-o pun toţi este de fapt care e veriga între Agromixta Dealul Ocnei, respectiv Agriful, şi Cristian David. Pe ministrul Cristian David l-am cunoscut în decembrie anul trecut la un bal de caritate care a fost la Meriott, am avut posibilitatea să discut cu dumnealui. Intermedierea a făcut-o o persoană  care îi era prietenă atât lui, cât şi mie.  I-am explicat domnului ministru, când ne-am întâlnit la Mariott, care este situaţia societăţii Agromixta Dealul Ocnei S.A.. Atunci avea calitatea de şeful corpului de control al primului ministru, de fapt  era peste domnul Negruţ , mai exact răspundea de tot ce înseamnau controalele făcute de primul-ministru. I-am explicat domnului despre ce este vorba cu societatea Agromixta S.A., dânsul a fost foarte amabil datorită şi relaţiei care a intervenit pentru aceasta întrevedere şi a rămas ca să avem un rezultat pozitiv ca urmare a cererii noastre făcute către corpul de control al domnului prim-ministru. Cerere care, după cum ştiţi, s-a soluţionat pozitiv. La această cerere, de fapt, am avut acest rezultat pozitiv deoarece domnul ministru David ne-a dat de înţeles că una din probleme ar fi domnul ministru Flutur şi dacă putem să-l ajutăm într-un fel pe dânsul sau pe şeful său,  atunci dânsul va promova pozitiv. Relaţia cu domnul ministru David s-a încheiat. Dânsul putea să ia decizia în ceea ce se cerea acolo, deoarece era doar purul adevăr şi nicidecum  că Agromixta sau Agriful aveau vreo vină, ci vina era a oamenilor ministrului Flutur pentru că au semnat o notă a corpului de control fără să aibă dreptul, că avea caracter imperativ şi cred că la asta s-au referit.  Rezultatul după cum ştiţi, în mai a intervenit schimbarea domnului ministru David, şi a rămas altcineva, şi anume domnul Marius Gogescu cu care am ţinut legătura foarte strâns şi cu domnul Neguţ. Ajutorul pe care noi l-am dat către domnul ministru Flutur a fost vizita  mea în 6 noiembrie la Bruxelles şi discuţia purtată cu domnul Ergola, respectiv domnul Moronni, care făceau parte din cabinetul domnului Frattini. După aceasta întrevedere, am înţeles că domnul comisar european Frattini s-ar fi implicat direct şi a dus la schimbarea domnului ministru Flutur. Eu, personal, domnului ministru David nu îi aduc nici o acuzaţie, mai ales că sunt asociatul acestei societăţi şi am beneficiat de acest contract. Eu personal nu am ce acuzaţie să îi aduc domnului ministru David. Am vrut să facem aceasta conferinţă ca să demonstrăm că dânsul nu este avocatul diavolului. E adevărat că ne-a sprijinit, nu pot să neg acest lucru,  mai bine zis m-a sprijinit, şi  rezultatul îl vedeti, în momentul de faţă avem, cu toate că am plătit 150 de mii de euro, avem 20 de milioane de euro în patrimoniu. Domnului ministru nu cred că în momentul de faţă i se poate reproşa ceva, domnul ministru s-a aplecat asupra acestei situaţii, a cotrolat mai riguros aceasta situaţie, rezultatul  îl vedeţi foarte bine, este pozitiv şi în favoarea noastră. Acestea sunt nişte aranjamente de culise ca să le spunem aşa, au fost posibile  pentru că  sistemul din România este bolnav. Dat fiind că oamenii de decizie sunt oameni foarte uşor şantajabili şi foarte uşor pot fi cumpăraţi. Aici nu poate fi vorba de o cumpărare pe bani, aici s-a făcut un schimb, pleacă Flutur, noi vă dăm Agromixta. Deţin înregistrări atât video cât şi audio, ba mai mult de cât atât, întâlnirea dintre mine şi domnul Verestoy Attila, care a avut loc la  hotelul Hilton, pe teresa hotelului Hilton unde a participat şi domnul preşedinte Barna este înregistrată şi vă puteţi da seama  de intervenţia domnului Verestoy Attila, când a spus staţi liniştiţi, noi o să rezolvăm totul. Preşedintele ADS-ului la vremea respectivă era domnul Barna Tanczos, fiind din partea UDMR-ului. Atât eu cât şi asociaţii mei italieni am încercat să avem  o relaţie mai mult decât amiabilă lucru care până la urmă aşa s-a întâmplat, am avut o relaţie mai mult decât amiabila a venit domnul Verestoy Attila, ne-a promis ca  va rezolva dânsul situaţia, ceea ce s-a şi întâmplat. Atitudinea domnului Barna Tanczos a fost critică la adresa domnului ministru Flutur, cu toate că îi era subordonat. După această întâlnire, domnul Barna a devenit totalmente critic la adresa domnului ministru Flutur şi, vă daţi seama, că toate documentele care plecau din partea ADS-ului erau în favoarea noastră şi nicidecum în defavoare.

Oare mai crede în Justiţie?

Declaraţia fermierului Marcel Andrei,

una din victimele societăţii Agriful

În momentul de faţă, acţionarul majoritar care a cumpărat acţiunile la Agromixta Dealul Ocnei, Sc. Agriful, nu mai are nimic. Deşi contractul lor a fost rezoluţionat şi a fost pus sechestru de Finanţe de  26 de miliarde de lei datorie, ei au reuşit să vândă tot la S.C. Bio Fântâna Rece, o altă firmă a lor. Astfel statul român nu va mai putea sa recupereze nimic, dacă va fi să pună în aplicare contractul de concesiune. Acesta nu se mai  poate pune în aplicare, din cauza intervenţiei grosolane a guvernului, care a contrazis două note întocmite de specialiştii din cadrul Agenţiei Domenilor Statului, unde s-au constatat toate neregulile lor cu nerespectarea clauzelor contractuale. Nu s-a întâmplat rezoluţiunea, deşi a fost pusă în Consiliul de Administraţie al ADS-ului. Dar ei (n.r.: italienii de la Agriful) au dat în judecată Agenţia Domeniilor Statului, la Bucureşti, şi au reuşit să tergiverseze procesul timp de 10 termene. Iar dupa 10 termene s-au dus cu nota făcută de Guvern pe care au înaintat-o instanţei. Juristul Agenţiei Domeniilor Statului aflând de nota Guvernului a afirmat că ei îşi retrag acţiunea, deci le-a dat câştig de cauză. Prin intervenţia guvernului, grosolană, în treburile justitiei, Agriful-ul a profitat de această notă, care  s-a dat foarte repede, într-un timp foarte scurt, deci cum s-a încheiat nota, au şi primit-o, putându-se folosi de ea. Corpul de Control al Guvernului, al primului-ministru, care a fost la Agentia Domeniilor Statului, a citit notele de control făcute de specialişti, printre rânduri. La notele Corpului de Control (n.r.: ADS – Ministerul Agriculturii) există casete video, există poze, date pe  care ei nu le-au luat în considerare (n.r.: Corpul de Control al primului-ministru, condus de Cristian David) cei care au fost acolo, şi normal că le-au citit printre rânduri şi au tras concluziile de rigoare pe care le-au vrut ei. Nu stiu cât de vinovat este domnul ministru Cristian David. Vinovaţi, în primul rând, sunt cei care au fost la „A.D.S.” şi au făcut constatarea şi-au citit notele făcute de specialişti, dând interpretări incredibile. Mă Andrei Marcel şi mă lupt cu aceţti indivizi de 5 ani. Am cumparat o fermă în cadrul societăţii cu un an şi ceva înainte de apariţia italienilor de la Agriful. Deci am cumpărat în 20 iunie 2002, iar ei  au cumpărat acţiuni în 2003, în noiembrie. După care, în 2004, m-am trezit că m-au dat în judecată pentru că aceşti indivizi  vor să-şi reîntregească patrimoniul. Deci, reîntregirea patrimoniului Agromixtei nu este decât un pretext pentru a lua tot terenul şi a-l revinde. Un exemplu: la Viile Sibiului, ferma care era a societăţii Agromixta, respectiv 17-18 ha, nu ştiu exact, a fost încredinţată unor agentii imobiliare pentru a-l vinde la 120 €/mp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*