Colimator

Baronii Pandele din Voluntari se vor regi la Cotroceni: Astă seară candidăm în familie

                        Madona din Voluntari Consoartei primarului Pandele din Voluntari […]

 

                      Madona din Voluntari

Consoartei primarului Pandele din Voluntari i s-au aprins iar călcâile după fotoliul prezidențial de la Palatul Cotroceni în urma publicării recentului sondaj CURS, în care se clasează pe primul loc la capitolul „încredere în personalități politice“, cu 47%, devansându-l cu trei procente pe președintele Klaus Iohannis.

Gabriela Vrânceanu-Firea își dispută, de altfel, de vreo doi ani, primul loc la capitolul credibilitate cu Klaus Iohannis, clasându-se de regulă la câteva procente de acesta. Procentajul înregistrat de madam Pandele este greu de explicat în condițiile în care aceasta nu a excelat nici ca senator în Parlamentul României, nici ca primar general al Capitalei, decât la capitolul Comunicare și imagine publică. Potrivit unor foști apropiați, Firea are ambiții prezidențiale de mai multă vreme, chiar dacă a negat, în mod repetat, acest fapt, invocând că vrea să-și ducă la bun sfârșit mandatul de primar general al Bucureștiului. Tocmai în acest scop a candidat pentru funcția de primar general al Capitalei, în care devii politicianul cu cele mai multe voturi obținute după președintele României, urmărind să reediteze experiența în materie a fostului primar general și președinte Traian Basescu. Despre acesta, augustul său soț Florentin Pandele, care și-a anunțat și el candidatura pentru Palatul Cotroceni cu vreo lună și ceva în urmă, declara, la un moment dat, că i-a fost reper profesional ca și comandant de navă comercială. Aspirațiile sale prezidențiale au fost obstrucționate însă de vreun an și jumătate de către fostul președinte al PSD, Liviu Dragnea, care nutrea și el astfel de ambiții și a avut până la întemnițarea sa o putere aproape absolută în principalul partid de guvernământ.

                  Trecutul de dreapta și figurația de stânga

Gabriela Vrânceanu-Firea a declarat, zilele trecute, că nu va fi de acord, sub nicio formă, ca PSD să arunce „un iepuraș“ în cursa prezidențială sau un candidat fără șanse, care să facă ușoară lupta candidaților de pe dreapta, ținând să precizeze că își dorește un candidat PSD la alegerile prezidențiale. Madam Pandele pozează acum într-un pesedist pur-sange și într-un combatant al dreptei, uitând că a avut primul său flirt politic pe dreapta, cu două decenii în urmă. În perioada ianuarie-decembrie 2000, aceasta a fost purtător de cuvânt al premierului Mugur Isarescu și secretar de stat, șef al Departamentului de Comunicare în guvernul CDR-USD-UDMR, condus de acesta. În campania electorală pentru alegerile prezidențiale din toamna anului 2000, a fost purtător de cuvânt al candidatului prezidențial susținut de CDR, Mugur Isărescu, cu care a cutreierat țara în lung și în lat, combătând stânga social-democrată și lansând mesaje conservatoare de dreapta. Pentru serviciile aduse regimului de dreapta, a fost decorată de președintele Emil Constantinescu în decembrie 2000 cu Ordinul Steaua României, în grad de ofițer.

Madam Pandele a devenit membru al PSD cu doar șapte ani în urmă, respectiv în vara anului 2012, după ce acest partid a ajuns la guvernare prin formula USL. Cu sprijinul senatorului Ilie Sârbu, socrul premierului și președintelui PSD, Victor Ponta, și liderul senatorilor social-democrați, căruia îi intrase sub piele în perioada anterioară invitându-l săptămânal la emisiunea „Știrea Zilei”, pe care o modera la Antena 3, Firea a devenit candidatul USL într-un colegiu uninominal din București și a obținut un mandat de senator la alegerile parlamentare din decembrie 2012. Tata-socru Sârbu a promovat-o apoi purtător de cuvânt al Grupului parlamentar al PSD din Senat. Ulterior, Firea a reușit să-i intre sub piele lui Ponta, care a impus-o în 2013, când nici nu i se uscase bine cerneala pe carnetul de partid, președinte al PSD Ilfov, iar in 2014 a promovat-o purtător de cuvânt al PSD și apoi purtătorul său de cuvânt în campania prezidențiala, când a excelat cu mesajul veninos prin care i-a reproșat contracandidatului Klaus Iohannis că nu avea copii.

După ce Ponta a renunțat la funcțiile de premier și președinte al PSD, i-a intrat sub piele noului lider Liviu Dragnea, care a promovat-o președinte interimar al PSD București și vicepreședinte național al partidului și a susținut-o să candideze din partea PSD pentru funcția de primar general al Capitalei, pe care a câștigat-o la alegerile locale din iunie 2016. Până ce i-a fost șef, l-a apărat pe Ponta ca o tigroaică împotriva criticilor sai, pe care-i eticheta mincinoși și în alte chipuri, chiar dacă multe critici erau întemeiate. După ce a părăsit partidul și a început să-l critice pe Dragnea, Firea a sărit prima și cel mai tare la gâtul lui Ponta, aducându-i critici pe care, anterior, le considerase nejustificate. Cert este că madam Pandele i-a fost o slugă credincioasă lui Dragnea în aproape toată perioada leadershipului toxic al acestuia, devenind mare disidentă doar după ce, cu șiretenia-i nativă, fostul lider al PSD i-a mirosit și i-a tăiat aspirațiile la președinția României, urmărind să ajungă el însuși la Palatul Cotroceni. Nesusținerea de către guvernul PSD a marilor sale proiecte pentru București a fost doar un pretext pentru a se auto-victimiza după rețeta folosită la vremea sa de primarul general Traian Basescu față de guvernul social-democrat condus de Adrian Năstase.

                 Fără empatie socială, vanitoasă și ranchiunoasă

Gabriela Vrânceanu-Firea nu este, deci, nici un produs, niciun simbol al stângii politice din România. Devenită bogata prin afacerile soților, a cochetat și cu dreapta și cu stânga pentru a-și satisface propriile ambitii și interese. Nu am observat la ea o empatie deosebită față de drepturile și interesele celor mulți și mai puțin favorizați de soartă. Pentru realizarea propriilor ambiții și interese a fost fără scrupule și s-a făcut luntre și punte în fața șefilor săi de-a lungul întregii sale cariere profesionale și politice. Foști colegi din Televiziunea Română își amintesc cum îi facea pe plac fostului director general Cornelius Roșianu. Ulterior, a fost, mai bine de zece ani, sluga credicioasă a controversatului milionar Dan Voiculescu, patronul trustului Intact. Apoi, s-a prosternat, în fața șefilor săi politici Ilie Sârbu, Victor Ponta și Liviu Dragnea. Foști colegi și subalterni de la trustul Intact au afirmat, referitor la modul în care se comporta cu oamenii, că este dușmanoasă și extrem de ranchiunoasă, de răzbunătoare, caracteristici periculoase pentru orice lider politic ce ajunge să ocupe posturi de înaltă demnitate publică. Personal, fiind colegi timp de aproape patru ani în Senatul României, am sesizat că este și vanitoasă, fiind în realitate mult diferită față de cum se arată pe sticlă.

Madam Pandele pozează de o vreme într-o familistă exemplară și într-o mamă buna, dar a șocat faptul că fiul său din prima căsătorie, în vârstă acum de 24 de ani, le-a solicitat alegătorilor pe Facebook să n-o voteze pe mama sa la alegerile din iunie 2016 pentru Primaria Generală a Capitalei. Probabil ca acesta este afectat de cauzele pentru care s-a îmbolnavit și a decedat tatăl sau, precum și de faptul că mama sa s-a recăsătorit cu marinarul și primarul Pandele, la numai câteva luni după moartea prematură a acestuia. Madam Pandele pozează și într-o credincioasă ortodoxă evlavioasă purtând mai nou la manifestările religioase marama pe cap, ca și credincioasele cele mai pravoslavnice. Din megalomanie, mai mult decât din credință pură, a patronat, împreuna cu soțul său, ridicarea în Voluntari, un orășel de 45.000 de locuitori, a uneia dintre cele mai mari catedrale ortodoxe din țara noastră. Soții Pandele au mers cu megalomania și cu nătângia până acolo încât au vrut să dea o replică autohtonistă vizitei Papei Francisc în România, organizând, tocmai în perioada acesteia, o festivitate de aducere a Brâului Maicii Domnului la catedrala din Voluntari, pentru a atrage un numar mare de credincioși. Madam Pandele se împopoțonează și cu experiența sa în economie și finanțe, dar nu și-a luat până acum doctoratul în materie, la care s-a înscris în 2010. Firea este absolventă a Facultății de Litere și are doar studii de masterat la Academia de Științe Economice.

                       Promovările deocheate ale primăriței Firea

Gabriela Vrânceanu-Firea a făcut mare tapaj și pe tema meritocrației, dar a promovat în Primăria Generală a Capitalei și în alte instituții publice o sumedenie de personaje dubioase, al căror singur merit era că se aflau în relații apropiate cu soțul Pandele și/sau cu cel mai bun prieten al familiei, generalul sfertodoct Gabriel Oprea (fost președinte al UNPR, ministru de Interne, ministru al Apărării, vicepremier pe probleme de securitate națională, profesor universitar și conducător de doctorate plagiate, ctitor al ineditei și efemerei Academii de Științe ale Securității Naționale). Oprea a fost invitatul de onoare la nunta lui Firea cu Pandele, nașul acestora fiind milionarul Gigi Becali, pe atunci liderul PNG. Oprea este șeful politic al primarului Pandele, care a fost și este un om de vază al UNPR, deținând de la înființare funcția de vicepreședinte al acestui partid. Cei doi au fost implicați în afaceri imobiliare vârtoase în județul Ilfov. Generalul sfertodoct l-a răsplătit pe primarul marinar cu un doctorat în siguranța națională și ordine publică, suspectat de plagiat. Mulți dintre cei promovați de primărița Firea și-au făcut stagiul la Primăria (și la școala) lui Pandele.

Astfel, primărița Firea l-a promovat șef la Direcția Corp Control a Primăriei Capitalei pe un polițist în rezervă, deosebit de controversat, comisarul șef Remus Span, amic vechi cu Pandele, care a fost anterior director general la două societăți comerciale deținute de Primăria Voluntari. Pe parcursul unui deceniu (1999-2008), acest Span a deținut funcțiile de șef al SIPI Maramureș și al SIPI Satu Mare, șef al Poliției Judiciare a DNA, director-adjunct al DGA, adjunct al șefului Poliției Naționale de Frontieră și șef al Serviciului de interceptări din DGIPI (serviciul secret al Ministerului de Interne). Din toate aceste funcții, a plecat cu scandal și cu dosare penale pentru fapte de corupție sau de crimă organizată, de care a scăpat însă basma curată. Foști șefi ai SRI și ai Parchetului din Satu Mare au declarat că polițistul Span a fost implicat în traficul cu autovehicule aduse din Occident și, în mod deosebit, în contrabanda cu țigări aduse din Ucraina. În anii de apogeu ai contrabandei cu țigări (2005-2008), contrabandiștii români și ucraineni îl denumeau „Împăratul“. Acesta a fost un fel de copil adoptiv al generalilor Virgil Ardelean (cel mai longeviv șef al Serviciului secret al Ministerului de Interne) și Gabriel Oprea, care l-au sprijinit să fie promovat în funcțiile cheie pe care le-a deținut și cărora le-a fost fidel tot timpul. Oprea l-a blagoslovit și pe el cu un doctorat în siguranța națională și ordine publică, suspectat, de asemenea, de plagiat. Span a reușit să le intre sub piele mai multor miniștri de Interne, ca Ioan Rus (PSD), Vasile Blaga (PD) și Cristian David (PNL), cărora le-a fost colaborator apropiat. Primărița Firea l-a promovat nu numai pe Remus Span în Primăria Capitalei, ci și pe soția acestuia, Diana, fostă polițistă în Inspectoratul Județean Ilfov. Firea a numit-o în 2016, director al Centrului Cultural „Așezămintele Brâncovenești”, iar în 2017 a promovat-o director general al Companiei Imobiliara, cea mai importantă și mai bogată societate comercială a Primăriei, care administrează fondul imobiliar și locativ aflat în proprietatea municipalității.

Un alt personaj dubios promovat de primărița Firea este Aurelian Bădulescu, care a fost ales viceprimar general al Capitalei și a devenit mâna dreaptă a lui madam Pandele, care l-a proțăpit și în importanta funcție de secretar general al PSD București. Bădulescu face parte din același cerc de interese articulat în jurul lui Gabriel Oprea și al lui Florentin Pandele. El este un vechi și bun prieten al lui Remus Span, dat fiind faptul că este originar din aceeași localitate, Ardușat, județul Maramureș.

În 2005, am primit de la un ofițer de informații mai multe fotografii în care Aurelian Bădulescu apare alături de alți doi amici ai lui Span, polițiștii de combatere a crimei organizate Horia Mateescu și Petre Pitcovici, la un botez organizat într-un restaurant din Satu Mare de locotenentul șefului celei mai mari și periculoase bande de hoți de autoturisme de lux din nord-vestul României. Span și amicii săi l-au protejat ani de zile pe șeful bandei respective, inclusiv după ce împotriva acestuia a fost emis un mandat de arestare și a fost dat în urmărire generală. Ulterior, Mateescu și Pitcovici au fost anchetați în dosarul „Cocaina din Venezuela”, iar ultimul a fost condamnat definitiv pentru fapte de corupție în dosarul omului de afaceri Puiu Popovici.  Chestionat la un moment dat în privința lui Bădulescu, primul director al DGA, procurorul Marian Sântion, a afirmat că acesta este „sifon la 0215”, adică informator al serviciului secret al Ministerului de Interne. Devoalat sub mai multe nume sau porecle conspirative („Raul“, „Ara”, „Doctorul”), cred că Bădulescu a fost cel puțin colaborator al Serviciului Secret al Ministerului de Interne, dacă nu chiar ofițer acoperit. Sistemul l-a ajutat să obțină o licență în drept la o facultate privată obscură, probabil la cea la care Span a fost asistentul fostului procuror general Ilie Botoș, iar ulterior a devenit avocat. Bădulescu a fost mai mulți ani avocatul lui Gigi Becali, care, așa cum am arătat, a fost  nașul de căsătorie al soților Pandele.

                        Speranța stinsă a soților Pandele

Nu în ultimul rând, primărița Firea a promovat-o pe Speranța Clișeru, de profesie economist, cu un masterat la Academia Națională de Informații,  cunoscută drept mâna dreaptă a soțului Pandele la Primăria Voluntari, unde a deținut funcțiile de director executiv și de administrator public. Consoarta lui Pandele a angajat-o pe Clișeru consilier la cabinetul său parlamentar, iar, după ce a devenit primar general în 2016, și-a angajat-o consilier personal. În iunie 2018, a numit-o în Direcția Generală Management Proiecte cu Finanțare Externă din Primăria Capitalei, pentru a dobândi calitatea de funcționar public, iar, la începutul lunii iulie 2018, prevalându-se și de funcția de președinte al PSD București, a aranjat numirea acesteia de către Guvern în postul de prefect al Capitalei, asigurându-și astfel o protecție sigură sub aspectul controlului de contencios administrativ asupra actelor emise în calitate de primar general. Speranța soților Pandele a fost schimbată din funcție în decembrie 2018 în urma scandalului declanșat în urma evenimentelor din 10 august, rămânând în anale drept cel mai pasager, anodin și insipid prefect al Capitalei.

Un ultim exemplu sugestiv pentru criteriile de promovare uzitate de madam Pandele este numirea recentă, respectiv la începutul lunii iunie 2019, în funcția de președinte al Consiliului de Administrație al Spitalului Filantropia din București, a fostei consiliere personale (și presupusei amante) a ministrului Gabriel Oprea, Alexandra Dobre, în vârstă de 26 de ani și fără nicio experiență în domeniul sănătății. Cred ca v-ați dat seama ce faună pestriță și mizerabilă mișună în jurul soților Pandele ot Voluntari și ce personaje dubioase promovează aceștia pentru a-și realiza scopurile și interesele. Cred că v-ați dat seama cât sunt de obsedați soții Pandele de Președinția României dacă și-a anunțat candidatura pentru cea mai înaltă demnitate de stat și jumătatea lui „Gabi”. Și cred că vă dați seama cum ar arăta o Românie condusă de madonă din Voluntari și primul domn Pandele.

                                                                                                                                 Valer MARIAN

Sursa: COTIDIANUL

 

1 Comment

  1. Marian

    Găbița va candida din partea Likud, nu a PSD.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*