Puncte de vedere

Biserica lui Hristos și biserica oamenilor (VII)

    Marea Schismă din 1054 nu s-a produs din cauza unor ireconciliabile dispute doctrinare, ci dintr-o cauză mult mai […]

 

 

Marea Schismă din 1054 nu s-a produs din cauza unor ireconciliabile dispute doctrinare, ci dintr-o cauză mult mai prozaică, mult mai omenească și mult mai păcătoasă, trufia. Patriarhia de Constantinopol (orașul înființat în anul 330 de împăratul Constantin la mică apropiere de fosta cetate grecească Bizanț) avea primatul, întîietatea între cele 5 patriarhii ale vremii. Dar Roma, orașul în care fuseseră martirizați Petru și Pavel, își dorea ea acest primat. Celelalte trei patriarhii (Ierusalim, Antiohia și Alexandria), cu un teritoriu mult mai restrîns, cu un număr de creștini mult mai redus și cucerite de arabi încă înainte de mijlocul sec. VII, nu puteau să emită o astfel de întîietate, chiar dacă în alte condiții Ierusalimul a fi avut cel mai important argument, fiind orașul Răstignirii, Învierii și Înălțării.

Apoi, pentru a se justifica fractura, au apărut diferențele, unele minore iar altele, așa îmi par mie, chiar ridicole în condițiile în care nici una dintre poziții nu găsește sprijin în Evanghelii. Mă refer doar la cîteva.dintre acestea. Ortodocșii fac crucea de la dreapta la stînga, iar catolicii de la stînga la dreapta – putem sti cine are dreptate? Ca să fie hirotoniți, preoții ortodocși trebuie să fie căsătoriți, în timp ce la catolici este invers, trebuie să fie celibatari – putem ști cine are dreptate?

Eu consider că Dumnezeu i-a lăsat pe oameni să înțeleagă și să știe ceea ce a considerat El că este necesar. Dar teologii au început să își pună întrebări al căror răspuns era doar ipotetic și oricum, nu le era de trebuință. Și-au pus întrebarea unde s-a aflat sufletul Mîntuitorului în cele 3 zile (de fapt, mai puțin de 40 de ore, între ora 3 din după amiaza zilei de vineri, considerată pe atunci ora 9 dimineața, și noaptea de duminică, la o oră necunoscută de nimeni, dar înainte de ivirea zorilor) dintre Răstignire și Înviere. Biserica ortodoxă susține că în acest timp, sufletul Mîntuitorului s-a aflat în iad. Dar dacă Mîntuitorul în viața lui de Om nu a săvîrșit nici un păcat, de ce sufletul Său să aștepte în iad? Din acest punct de vedere, catolicii au fost mult mai abili și între rai și iad au inventat purgatoriul. Aceasta cred că este una dintre multele întrebări pe care mințile nepotrivit de curioase ale teologilor nu trebuiau să și le pună.

O altă deosebire, în favoarea catolicilor, este confirmarea care se apropie de cuvintele Mîntuitorului din Mc. 16.16 despre care am vorbit. Și catolicii își botează pruncii, dar la vîrsta la care aceștia încep să gîndească, înțeleg și acceptă, sînt supuși confirmării, pe care o acceptă (sau nu). Așa și trebuie, întrucît oastea creștinilor (este o oaste care trebuie să lupte împotriva răului) are nevoie de ostași convinși, credincioși și hotărîți, nu de unii formali, șovăielnici, gata oricînd să dezerteze (chiar dacă se mai întîmplă ca și unii confirmați, să dezerteze cu timpul).

Dar catolicismul a mai inventat ceva, infaibilitatea papală, adică faptul că Papa nu poate greși niciodată. Papa este și el om, deci este supus greșelii (și în multe cazuri, păcatului), ceea ce s-a întîmplat chiar des.

Atît despre aceste diferențele dintre cele două mari biserici.

                                                                        *

În mai multe comentarii mi s-a atras atenția asupra faptului că mă refer prea des la bani. Am vorbit des despre bani, dar nu despre ei ca, atare, ci despre alte păcate ale multor ierarhi și preoți (simonia și arghirofilia).

Redau din cartea mea o notă de subsol în care am cules o serie de texte biblice privitoare la bani și averi:

„3. Matei 5.3: „Fericiți cei săraci cu duhul (n.a.: cei săraci de bună voie, cei care nu au patima proprietății), căci a lor este împărăția cerurilor.”, Matei 6.19: „Nu vă adunați comori pe pămînt, unde molia și rugina le strică și unde furii le sapă și le fură.” și Matei 19.24: „Încă o dată zic vouă că mai lesne este să treacă o cămilă prin urechile acului, decît să intre un bogat întru împărăția cerurilor”. În Luca 6.20 se spune de asemenea: “Fericiți voi cei săraci, că a voastră este împărăția lui Dumnezeu”.

Mai pe larg este dezvoltat caracterul diabolic al patimii de bani în prima Epistolă a Sf. Pavel către Timotei, 9-10: „Cei ce vor să se îmbogățească, dimpotrivă, cad în ispită și în laț și în multe pofte nebunești și vătămătoare ca unele care cufundă pe oameni în pierzanie și în osîndă. Căci iubirea de argint este rădăcina tuturor răutăților și cei ce au poftit-o cu înfocare au rătăcit de la credință și s-au străpuns cu mulțime de dureri.”

Chiar și în Vechiul Testament regăsim texte asemănătoare, ca de pildă: „Cine ține la bani nu se va sătura de bani și cine ține la bogăție nu are parte de venitul ei. Și aceasta este deșertăciune!” (Eclesiastul 5.9) – dar adepții iudaismului își aleg din Cartea Sfîntă doar ce le convine.”

Locurile în care am simțit cu adevărat Dumnezeirea (și nu sînt prea multe) au fost de o simplitate, o sărăcie și o smerenie absolute. Primul loc în care am simțit Dumnezeirea a fost Schitul Ovidenie din Peștera Sf. Grigore Decapolitul, cu naosul ei de 2/2 m și altarul de 2/1 m., săpat în stîncă în urmă cu peste jumătate de mileniu și care are pictura de la începuturile sale, unde se refugiau călugării de la Bistrița în timpul invaziilor turcești. Apoi, vine Mănăstirea Corbii de Piatră.

Pe locul trei vine Mănăstirea Surpatele (ctitorie a Doamnei Marica Brîncoveanu), asupra căreia mă opresc mai mult. Cînd am intrat pentru prima dată în biserică, am simțit Dumnezeirea. Era momentul în care îmi venise ideea să scriu o carte, dar mă frămînta o problemă de conștință. L-am rugat pe Dumnezeu.să îmi dea de înțeles dacă nu cumva prin această carte îi prigonesc pe nedrept pe evrei. Am plecat de acolo liniștit și am început lucrul la „Codul lui Lucifer”.

Mai adaug Mănăstirea Arnota (care adăpostește mormîntul lui Matei Basarab) și micuța bisericuță din lemn a Mănăstirii Dintr-un Lemn. Și cu asta, am epuizat scurta listă. Desigur, trebuie să mai fie și altele, dar eu nu am vizitat în țară decît vreo sută.

Mănăstirile mari, celebre, bogate, mi-au încîntat ochii, dar doar atît, sufletul meu nu a simțit Dumnezeirea.

                                                                        *

Voi. Încheia cu descrierea unei excursii, care pentru mine a fost de fapt un pelerinaj și care are un tîlc cu privire la sărăcie și fericire.

A venit momentul în care am vrut să văd și eu locurile de unde se trag rădăcinile mele din partea mamei. Printr-o agenție de turism aromânească, am plecat într-o excursie care printre altele cuprindea și cele patru localități pe care țineam neapărat să le văd. Am descris această excursie într-un articol intitulat „Pelerinaj prin locurile sfinte ale aromânilor”.

Ne-am cazat pe malul lacului Ohrid, la cca. 6-700 m. altitudine, lacul care, de jur împrejurul său, are pe margini 365 de mănăstiri și biserici, cîte una pentru fiecare zi a anului. Cele mai vechi au fost ridicate la sf. sec. IX  (primind ulterior numele lor) de Sf. Naum și Climent, ucenicii Sf. Chiril și Metodiu.

A doua zi dimineață am plecat spre nord, am trecut prin Bitolia, apoi prin Prilep (locul de naștere a Sf. Nicodim de la Tismana) și am început urcușul spre Crușova (1.350 m. altitudine), locul în care s-au născut Pitu Guli, eroul național al aromânilor, Nicolae Batzaria (Moș Nae), scriitor, fost deputat în parlamentul turc din partea aromânilor, fost ministru în guvernul Junilor Turci, venit în România a ajuns senator, dar și, sub noul regim, deținut politic – a fost arestat pe la vîrsta de 75 de ani, după care nu se mai știe nimic sigur despre el. Tot aici s-au mai născut părinții lui Ioachim al III-lea, Patriarhul Constantinopolului, dar și bunicul meu. Întrucît aici încă mai există o comunitate aromână destul de mare, biserica lor “Sf. Ioan” încă funcționează (de fapt, doar aici, am putut să vorbesc în dialect cu femeia de serviciu).

La întoarcere ne-am oprit în Bitolia (sau Bituli, cum îi spun aromănii). Am mers întîi la biserica aromână. Aromânii aveau înainte o biserică mare, care însă a fost demolată. Li s-a dar în schimb o magherniță cu două camere, în fundul unei curți întortocheate. Anul trecut, am aflat că au fost evacuați și de aici. Nu știu situația la zi, dar nu cred că s-a găsit o soluție  întrucît guvernanții români sînt interesați doar de românii din străinătate care le aduc voturi multe. De aici am mers la cimitirul aromânesc – mi s-a rupt sufletul cînd am văzut paragina, jalea de aici. Dar cel puțin, am ajuns la mormintele a trei mari aromâni (Constantin Belimace, cel mai mare poet aromân, dar asupra lui voi reveni, Apostol Mărgărit, cel care a înființat primele școli românești din Macedonia și Milton Manakia, cel care împreună cu fratele său Ianaki au fost pionierii fotografiei și filmului în Balcani).

După o noapte (în total 18-20 de ore) petrecută pe drum, după o a doua noapte scurtă la Ohrid, după o zi atît de plină, eram cam dărîmat, dar mi-am revenit cînd am ajuns în Moloviște. Aici s-a născut Constantin Belimace, poetul de care am vorbit mai înainte, autorul poeziei “Dimăndarea părintească” pe ale cărei versuri s-a compus ceea ce este socotit imnul aromânilor. De fapt, această poezie este un blestem asupra celor care își uită limba, într-un moment în care era nevoie de așa ceva. Probabil că sînt subiectiv, dar avînd acest imn în mai multe interpretări, unele dintre ele sînt atît de maiestuoase, încît mie îmi pare unul dintre cele mai frumoase și mai impresionante imnuri din lume (este drept, nu le știu pe toate, dar pentru mine nu știu dacă există unul care să sensibilizeze mai mult). Tot aici s-a născut nicadorul Doru Belimace, dar și bunica mea.

Odinioară, Moloviște era o localitate mîndră, cu două mănăstiri (Sveta Petka, adică Sf. Parascheva și Sveta Anna, ambele în prezent fără viețuitori). Acum, urcam spre Sveta Petka printre case de secole, ridicate din piatră și acoperite cu ardezie, părăsite de mult, pe ulițele pietruite și înguste cît să treacă o căruță (această îngustime avea rostul ei, cînd veneau turcii în expediții de jaf, o căruță le bloca înaintarea, iar din spatele căruței sau de pe acoperișuri aromânii trăgeau în atacatori). În acea mîndră localitate de odinioară, eu am văzut un sat, cel mai sărac din cîte am văzut vreodată, cu sub o sută de locuitori săraci, care erau fericiți în sărăcia lor, care se mulțumeau cu ce le-a dat Dumnezeu acolo, în munți, și Îi mulțumeau pentru aceasta! Cu această ocazie, în centru a fost dezvelit bustul lui Constantin Belimace realizat de sculptorul aromân Dumitru Pasima, cu origini din Moloviște, coleg de pelerinaj (pentru mine, a fost pelerinaj, nu excursie).

Am fost atît de impresionat de sărăcia și credința lor, încît la întoarcere mi-am schimbat testamentul aștfel încît apartamentul în care locuiesc, l-am lăsat comunității din Moloviște pentru ca în urma decesului meu și vînzării acestuia, suma obținută să fie folosită pentru conservarea celor două mănăstiri. Apoi, s-a întîmplat ca într-un singur an, doi dintre moștenitorii desemnați de mine să moară pe neașteptate, relativ tineri, astfel încît a trebuit să fac un testament nou. Acum, ce să spun? M-am gîndit eu sau m-a pus Dumnezeu să mă gîndesc la asta? Am verificat statutul localității și am constatat că nu mai are personalitate juridică ci este inclusă în administrația Bitoliei, condusă de macedonenii slavi, deci nimeni nu putea verifica respectarea ultimei mele dorințe (în plus, am aflat că la Sveta Petka, fiind monument UNESCO, nici măcar o palmă de ciment nu se poate pune fără aprobare). Am pierdut mult timp ca să gîndesc și să discut cu prieteni asupra soluției. Nu exista nici una conform ideii inițiale, și atunci am lăsat apartamentul unei societăți aromâne care, după ce va vinde apartamentul, să dea o parte din bani, săracilor din Moloviște, o altă parte pentru întreținerea cimiturului aromân din Bitolia, o parte pentru premierea celui care va termina monografia mea despre marii aromâni (îmi este clar că nu voi reuși să o termin) iar restul, pentru burse acordate studenților aromâni merituoși, dar săraci.

Cam asta vroiam să vă spun despre fericirea creștină pe care o aduce sărăcia, de neconceput azi în “lumea civilizată”.

Dar hai să continui și cu ziua următoare, sîmbătă 15 august, adică Adormirea Maicii Domnului. Am plecat din nou devreme, spre Albania. Am trecut prin Corcea, în prezent localitatea cu cei mai mulți aromâni, care în ultimii 2-3 ani a înglobat atît Boboștița (unde s-a născut Victor Eftimiu și de unde își trăgea originile Mareșalul Ion Antonescu) precum și Drenova (de unde își trage originile gen. Radu Theodoru – să-î dea Dumnezeu mulți ani, sănătate și putere findcă și acum, trecut de 94 de ani, continuă să scrie cărți de care avem nevoie!). De aici, începe urcușul spre Moscopole (1.160 m.), capitala de suflet a aromânilor în care s-au născut atît de mulți mari aromâni, încît ar fi nedrept să fac o listă selectivă. La sf. sec. XVIII, Moscopole, cu cei 60-70.000 de locuitori, era, după Istambul cel mai mare oraș din Balcani – avea universitate și tipografie, bănci și manufacturi, apă curentă, canalizare și străzi pietruite, avea o biserică la mia de locuitoril Dar la acel sfîrșit de secol, în două rînduri, albanezii și turcii (nici nu știu care a fost ordinea corectă) au atacat, jefuit și incensiat metropola aromânăl .Mă plimbam printre ruine, și am mai găsit doar două biserici în picioare, modesta bisericuță Sf. Nicolae, singura funcțională și biserica adormirea Maicii Domnului (în acea zi, era hramul Ei!), ridicată în anul 1700, intactă, o adevătată catedrală în vîrf de munte, dar în care nu mai are cine să slijească, și nici pentru cine.

Participasem la prima întîlnire a aromânilor de pretutindeni. A fost a doua zi la rind în care m-am întors fericit, sentiment pe care nu țin minte dacă l-am mai trăit după 1989.   .

Luni era zi rezervată pentru vizitarea Ohridului. La 60 de ani, pe atunci, după 40 de ani de luptă continuă pentru adevăr și dreptate, pentru apărarea intereselor României, românilor și creștinismului,  pentru care m-am ales cu prigoane  (inclusiv tentative de a mi se înscena dosare penale ca să tac, iar azi mă aleg cu insulte), nu am mai avut putere să merg și eu. Dacă după încercările la care am fost supus încă mai trăiesc și pot să scriu (oricît am deranjat tot ce se putea deranja), găsesc trei explicații, cerbicia mea, sîngele aromân din mine și, în primul rînd, ajutorul lui Dumnezeu – nu știu cîți în locul meu ar fi rezistat fără să cedeze atîta timp, favoriții mei au murit, unii uciși, mai tineri decît mine – este adevărat că eu nu am reușit să las urme ca ale lor), Am rămas să dorm, a doua zi mă aștepta întoarcerea în țară.

Cînd m-am întors, m-am prăbușit vreo două zile. Articolul pe care l-am menționat se încheia cu fericirea trăită de mine în acele zile minunate, anunțată prin “Vedi Napoli, e poi mori!”, dar se putea termina și cu ”Et in Arcadia ego!”.

                                                                        *

Îl apreciez mult pe criticul meu „Cristian”, este decent, este de bună credință, argumentează întotdeauna cu textele în care crede. Cu aceeași bună credință, îi voi arăta și eu unde cred că greșește. Să ne ajute Dumnezeu să vedem Adevărul! Dar va trebui deocamdată să mă odihnesc puțin.

                                                                                                                               Dan Cristian IONESCU

Biserica lui Hristos și biserica oamenilor (VI)

Biserica lui Hristos și biserica oamenilor (V)

Biserica lui Hristos și biserica oamenilor (IV)

Biserica lui Hristos și biserica oamenilor (III)

Biserica lui Hristos și biserica oamenilor (II)

Biserica lui Hristos și biserica oamenilor

6 Comments

  1. emanuel

    Mari greseli…
    Va rog sa cititi „Papalitatea eretica ” de Vladimir Guette

    https://www.librariasophia.ro/carti-Papalitatea-eretica-Guette-Vladimir-so-5438.html

  2. emanuel

    Multe ,multe … PARERI . NUMAI spiritul Sfintilor Parinti (luminati de Dumnezeu,ca sa ne intelegem) ne poate ghida in intelegerea Evangheliilor . Nu va ma mai dati cu parerea mai nea Caisa. Ati inteles Evangheliile pe dos ,fara suparare. Mai rau ca Martorii lui Iehova (care au denaturat cel mai masiv mesajul Evangheliilor) .

    https://orientalreview.org/2017/09/03/everything-neo-pagans-said-christianity-lie/

  3. emanuel

    „O altă deosebire, în favoarea catolicilor, este confirmarea care se apropie de cuvintele Mîntuitorului din Mc. 16.16 despre care am vorbit. Și catolicii își botează pruncii, dar la vîrsta la care aceștia încep să gîndească, înțeleg și acceptă, sînt supuși confirmării, pe care o acceptă (sau nu). ”

    In primul rand … ROMANO-CATOLICI (sau papisti ) . In al doilea rand… romano-catolicii savarsesc Botezul TOT LA NASTERE ,doar ca Minungerea are loc pe la 7 ani .

    Repet,mai multa tulburare provocati . Si stiti ce spunea Mantuitorul despre provocatori…luati aminte .

    PS: nu mai vorbesc de prostiile cu Iisus in Purgatoriu …
    Doamne iarta-ne !

  4. Florin

    Domnule, sunteţi un rătăcit, opriţi-vă, pentru numele lui Dumnezeu!
    De ce faceţi jocurile evreilor, care au creat și conduc romano-catolicismul, falsa biserică creștină, pentru a distruge Ortodoxia? Prin ceea ce spuneţi, faceţi și propagandă mascată ecumenistă, exact ce vrea iudeo-Vaticanul.

    Papalitatea l-a substituit pe Hristos, Dumnezeu-omul cu omul papă. Şi deşi Hristos s-a întrupat, papa l-a dezîntrupat pe Dumnezeu-omul şi l-a exilat în cer, transformând Biserica într-o împărăţie lumească. A făcut din ea un regim lumesc, uzurpând desigur şi titulatura de „Biserică catolică”. De ce toate acestea? Pentru ca un om, papa, episcopul Romei să ia locul Lui Hristos din Biserică.
    Papismul l-a alungat pe Hristos cap al Bisericii şi în locul lui l-a pus pe Papă. L-au făcut pe papă cap şi conducător absolut al Bisericii, îngrădindu-l pe Hristos în cer.
    Papismul a schimbat temelia creştinismului care este Dumnezeu-omul şi în locul lui a pus un muritor efemer, pe papă.
    Papismul a deformat învăţătura lui Hristos şi a creat un creştinism lumesc, o „Biserică” contrafăcută şi cu totul de nerecunoscut, «Trupul Lui Hristos» devenind o asociaţie lumească.
    Romano-catolicismul inspirându-se după modelul împărăţiei romane a apărut pe scara istoriei ca o putere politică, desigur internaţională. A transformat Împărăţia Lui Dumnezeu într-o împărăţie a acestei lumi, deşi Hristos a mărturisit clar că «împărăţia mea nu este din lumea aceasta».
    Papa a visat un creştinism lumesc care să se extindă de-a lungul şi de-a latul lumii, al cărui conducător să fie el însuşi. A deformat adevăratul creştinism numai şi numai pentru a deveni el conducător al lumii. Ecumenismul papal, pentru a izbândi în acest lucru, a recurs la violenţă, distrugeri, măceluri, crime şi cu toate acestea nu şi-a atins scopul. Ecumenismul papistaş nu a putut să-şi ducă la îndeplinire planurile sale datorită opoziţiei de lungă durată pe care a făcut-o Ortodoxia, «Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică» a Lui Hristos.

    Vă recomand cartea „Ecumenismul fără mască”- Arhim. Haralambie Vasilopoulos.
    Citiţi şi veţi afla Adevărul!

    https://extraterestriidemascati.files.wordpress.com/2014/12/ecumenismul-fara-masca.pdf

  5. Cristian

    Irecuperabil e justițiarul odată ce’a scăpat condeiul să sape în lumină.
    E fiu rebel, neascultător, având părerea o sfântă doctrină.
    Din vaste cunoștințe ce’i convin și scrisul ce pe sine satisface
    În prelungita sa trufie, făuritor de’o proprie religie se face.

  6. Cristian

    Desi fundamentul il avem de buna credinta, sinceriratea si idealul unei lumi perfecte fiind obarsia unui suflet frumos; totusi trebuie sa avem intelepciunea si smerenia sa ascultam de inaintasii nostri care au stralucit in dreapta credinta, pentru ca atata timp cat mintea noastra e pervertita de patimi si vicii, ratiunea si parerea gresesc.

    Acum nu-mi veti spune ca sunteti „infailibil” ca ereticul Papa. 🙂

    E buna si critica uneori, dar mai buna e propria pocainta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*