Remember

Blestemul care l-a lovit pe Miron Cohn-stantinescu și familia sa

    Miron Constantinescu a fost mare sculă kominternistă. La școală, figura lui era în fiecare clasă, alturi de Gheorghiu […]

 

 

Miron Constantinescu a fost mare sculă kominternistă. La școală, figura lui era în fiecare clasă, alturi de Gheorghiu Dej, Ana Pauker, Vasile Luca, Kișinevski și alții. Dintre toți acești corifei ai „obsedantului deceniu”, Miron Constantinescu a avut destinul cel mai tragic. Povestea nenorocirilor care l-au lovit te duce cu mintea la un blestem a cărui putere l-a ales „în mod just” pentru răutățile săvârșite. Relatez mai jos fapte știute de mine de la sursă, capabile să „justifice” acțiunea blestemului care a lucrat cu atâta „transparență”, încât orb să fii și tot vezi mâna supra-omenească din culisele scenei, mâna care le-a potrivit pe toate ca-ntr-o tragedie dintre cele mai zguduitoare!
Aceeași mână a croit și destinul lui Lucrețiu Pătrăcanu? Să fie același blestemul sub care a căzut și tovarășul de idei și de rele al lui Miron Constantinescu?!… Mă întreb! Nu dau cu parul!… Textul ce urmează face parte din țesătura romanului ȘEITANII… Partea neinventată de autor!

 

(…) Vrei una mai… Hai, una pe care am tot vrut s-o povestesc pentru cei care nu cred în Dumnezeu… Iată că i-a sunat sorocul! E, într-un fel, legată tot de Mareșal… Ai văzut cum l-a votat Țara?!… Suntem un popor mare…

Da, e vorba de George Alexianu, omul vestit de corect, auzise și Mareșalul de profesorul de drept administrativ de la Cernăuți, și numai pentru faima acestuia, fără să-l cunoască personal, l-a numit guvernator al Transnistriei… În 1941. Post de mare răspundere civică! Era în joc obrazul Țării! Felul cum românii, prin George Alexianu în primul rând, au administrat teritoriul cucerit al Transnistriei, cu capitala la Odessa, știind bine că-l vor da înapoi la sfârșitul războiului, este un capitol glorios din Istoria universală a Omeniei…

Iar sfârșitul războiului a fost cel care a fost… încununat de minciunile cele mai murdare din toată Istoria universală a Nemerniciei… Printre care și minciunile în consecința cărora Mareșalul și principalii săi colaboratori au fost condamnați la moarte și executați…

George Alexianu, om cu familie, soție, trei copii perfect conștienți de ce se întâmpla cu tatăl lor și o locuință, potrivită rangului de bărbat de stat român autentic…

Un mic exercițiu de imaginație, ca să reconstituim atmosfera din acea familie, din casa de pe Moxa, cu decorații exterioare orientale, unde locuiau, și unde, în seara consecutivă execuției Mareșalului și a celor trei colaboratori, se prezintă cu autoritatea funcției de mari bărbați ai statului nou, comunist, trei tovarăși: Miron Constantinescu, Lucrețiu Pătrășcanu și Alexandru Bârlădeanu.

Firește, nu-i poftise nimeni. Ci ei poftiseră. Miron Constantinescu zis-a că poftește el locuința, Lucrețiu Pătrășcanu locuia deja boierește, așa că a poftit numai la biblioteca răposatului prin împușcare ordonată de la Moscova, iar lui Alexandru Bârlădeanu nu i-a mai rămas să poftească decât la șoferul familiei, cu mașina aferentă funcției cu tot…

Doamna Alexianu, de numai câteva ore văduvă cu trei copii orfani și ei de câteva ceasuri, a priceput cu greu că din clipa aceea, din dispoziția acestui necunoscut Miron Constantinescu, mai avea o jumătate de ceas în care ea și cei trei copilași să-și facă bagajele și să părăsească locuința cu doar ce putea duce fiecare. Restul, tot ce mai era prin casă, rămânea în proprietatea fostului Cohn.

Vigilent cu ce îi aparține, acest Cohnstantinescu a privit-o atent pe femeia cu trei copii atârnați de poală care se pregătea de ducă-se unde va vedea cu ochii.

Ceva i s-a părut în neregulă tovarășului ministru, așa că i-a cerut dușmanului de clasă să nu plece încălțată cu pantofii ăia strident de noi. Mai avea atâtea perechi de pantofi purtați deja. Să-i poarte sănătoasă mai departe! Hai, rapid! Descălțarea!…

Și el însuși a scotocit în debara să-i găsească niște pantofi mai scâlciați, mai potriviți cu noul raport de forțe. Celelalte perechi, mai acătării, a acceptat să-i rămână Rifcăi conjugale! Tovarășei sale!…

…Cam așa a debutat viața nouă a lui Miron Cohnstantinescu în fosta locuință a familiei Alexianu… Pe scurt, a urmat cariera politică a marelui activist PCR, o vreme am avut în clasă și tabloul lui pe perete, ca să inspire procesul de călire a omului nou, a umanismului socialist etc., etc. Se găsește pe Google biografia scârbei, probabil…

Ce nu se găsește acolo este următoarea poveste: în noua locuință s-a simțit foarte bine Cohnu Miron, așa că curând și-a mărit familia, de tip nou, desigur, cu vreo trei sau patru, chiar cinci copii. Să-i numărăm puțin:

unul, primul dintre ei care a murit, a făcut-o chiar în curte, sub ochii tătâne-su și ai mumă-sii, dându-se în leagănul rămas de la copiii Alexianu. S-a încurcat în sforile de care atârna leagănul și s-a ștrangulat, fără voia sa, desigur.

Dar cu voia cui? Corect scris: cu voia Cui?…

Al doilea, băiat de viitor, intră la facultate după un concurs de admitere sever și, de bucurie, pleacă pe munte cu toată gașca din Primăverii, probabil. Dintre toți, numai unul, fiul Constantinescului, comite un pas greșit și nu se mai oprește decât pe fundul prăpastiei din vecinătatea cea mai proximă…

Al treilea, probabil sfătuit de cineva că Țara asta e cu ghinion, pleacă în Israelul paternal, se repatriază, cum ar veni. Unii zic că s-a dus numai în misiune… Ce fel de misiune?! Că a murit în două săptămâni, izbit de un camion militar… Ca Mihail Sebastian? Maybe!

Au mai rămas doi, o fată și un flăcău. Asta până când coana Cohn nu are de lucru și o găsește pe domnișoară coborîndu-se, proletară, până la nivelul șoferului de pe Volga tovarășului tată. Asta chiar în casa foștilor boieri. Într-un acces de boierie, ce mai plutea imponderabil între zidurile fostei reședințe nobiliare, tovarășa Miron o ceartă rău pe fiica tovarășului ministru a vreo trei sau patru ministere, o ceartă pentru relații sexuale neprincipiale, o ceartă de se ajunge unde știe toată lumea că s-a ajuns: biata fată pune mâna pe satîrul din bucătărie și…

Tot ce a mai putut face tovarășul tată, rămas văduv, a fost să-i aranjeze fiicei mamicide un certificat medical prin care să fie internată la Predeal, iar nu la Jilava… De unde iese imediat după 1990 și primul drum pe care îl face, în deplină libertate, a fost la gară, dinaintea primului tren care nu oprea în gara Predeal…

Și bietul Miron?… A avut noroc și a murit înainte de 1990… Infarct! Cauzat de o alarmă falsă în care a intrat atunci când a fost întors de la aeroport. I s-a părut că i-a sunat ceasul, că s-a descoperit vreuna din mârșăviile lui neștiute decât sau știute doar de câțiva tovarăși de încredere care, iată, nu i-au meritat încrederea.

Și stop coraçonul!, în mașina care îl întorcea din drum, ca să primească niște documente cu care să se prezinte la Praga, unde era așteptat ca reprezentant al PCR la al nu știu câtelea congres al bla-bla, bla-bla… A murit nevinovat, vreau să zic nepedepsit de vreunul dintre noi, persoană sau instituție, din lumea cea văzută și pipăibilă… Dar de pedeapsă a fost vorba!… Nu crezi?

Văleu, văleu… Ce mai poveste!…

Eh, când biata femeie a fost pusă să se descalțe de pantofii cei buni și să ia alții, gata scâlciați, nu crezi că s-a revărsat paharul răbdării creștinești?!

Vă gândiți că a plecat din casa aceea blestemându-i pe cei ce o dădeau afară?… Mă gândesc și la soarta lui Pătrășcanu…

Te gândești bine!

Dar Alexandru Bârlădeanu? N-a prea pățit nimic!…

Poate că nu era vinovat!… Poate că ieșise la vânătoare de burjui fără voia lui, fără plăcere… L-am cunoscut după 1990 în câteva ipostaze minunate, memorabile în pozitiv… Oricum, se pare că regula este ca unul dintre ei să supraviețuiască… La fel cum a supraviețuit și unul dintre copiii lui Miron Constantinescu. Poate fi vizitat la adresa amintită, de pe Moxa. Cine nu crede, n-are decât să mă verifice. De fapt nu pe mine, ci pe …autor. Adevăratul! Marele!

Cum legați de toată… toată teoria dumneavoastră ideea de blestem? Am impresia că asupra familiei Miron Constantinescu așa ceva s-a abătut un veritabil blestem! Ca-n tragediile antice! Chiar că realitatea bate literatura… Cunoșteam și eu povestea familiei, dar n-am știut să mă emoționez, să văd… caligrafia divină! Scriitura!

Blestemul?… Bună observație. Este, cel mai probabil, interpretarea populară, naivă, dar corectă ca intuiție, a faptului că trăim literar… Literaritatea vieții noastre nu este pregnantă în tot ce se întâmplă… Nu știm să vedem Mâna Domnului decât în paginile mai spectaculoase… Mai de scandal, de prima pagină a ziarelor!… Celelalte pagini, mai descriptive, mai analitice, pasteluri, tablouri, meditații, nu sunt resimțite ca literatură de cei mai mulți oameni… Dacă stai de vorbă cu oameni care au suferit și cu cât au suferit mai mult cu atât mai mare mulțumire au arătat cerului, un călugăr autentic sau un fost deținut politic autentic și el, înveți să-l vezi pe Dumnezeu, Cel nevăzut, în toate cele văzute… vizibile… tangibile…

Părinte Radu Leonte, cum este să stai douăzeci și patru de ani în temniță?… Mi-am luat curajul și l-am întrebat pe mai sus numitul… Fusese arestat din fruntea mesei, unde el era mirele… În primăvara lui 1941… S-a întors după 24 de ani, în 1964, spre toamnă. Și și-a găsit mireasa așteptându-l… Cum e, părinte, să stai douăzeci și patru de ani… Douăzeci și patru de ani…

Norocul nostru că l-am întrebat, că am trecut peste orice sfială și așa s-a îmbogățit limba română cu una dintre cele mai frumoase propoziții: La început, în primii cinci-șase ani de temniță e mai greu, căci nu pricepi de la început care este norocul de a te afla acolo…

Încearcă s-o ții minte. Repetă! La întrebarea cum este să stai douăzeci și patru de ani întemnițat, mai mult decât orice Mandela, limba și simțirea românească răspunde așa:

La început, în primii cinci-șase ani, atunci e mai greu, căci nu pricepi de la început care este norocul tău că ai ajuns în lanțuri…

A mai trăit părintele Radu încă mulți ani după 1990… Așa l-am cunoscut, la Sibiu…

Legionar, deci?

Mai contează?…

Mai trăiește?

Ce-ar fi?… O să mă interesez. Ar fi minunat!… Cred că era de-o vârstă cu conu Cohn…

Ce facem? Cohn-tinuăm? (…)

                                                                                                  Ion COJA  (fragment din ȘEITANII, vol. II)

2 Comments

  1. georgeta dulgheriu

    Superba scriere a maestrului Coja! Mi-a facut pielea de gaina, caci atat m-a impresionat! Stiam de isorioara asta, dar n-am avut ocazia s-o citesc ca azi, in marturiserea parintelui Radu Leonte, redata de dnl. pfof. Coja.

  2. Bosorogu' roman

    Multiplicand aceasta istorie cu cele peste 100.000 de intelectuali si oameni de valoare , vedem cum golanii si bolsevico-evreii instaurati pe tunurile 80 de pe T34 au devenit, peste noapte, sefii Romaniei. Copii si progeniturile lor, precum Petre Roman-Neulander, cu nume „romanizate”, dar cu tichia specifica si siretenia cromozomiala au pus mana astazi pe o parte din Romania. Toti cei sefi de astazi au istorii similare. Golanii bisnitari, pe restul. Falsa lege a retrocedarilor s-a facut in sensul si spiritul basist de recunoastere a comunismului. Prin averi frauduloase.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


*