Istorie

Boierul Trașcă Drăculescu, ultimul din neamul lui Vlad Țepeș

  Nu există un portret mai bun al bărbatului român din vechime precum cel al boierului Trașcă Drăculescu. Nu știți […]

 

Nu există un portret mai bun al bărbatului român din vechime precum cel al boierului Trașcă Drăculescu. Nu știți cine a fost acesta? Nu mă miră, strania și de necrezut povestea a sa a fost consemnată în însemnările unui boier moldovean (anonim), călător prin Oltenia în veacul al XVIII-lea. Din lunga introducere care precede povestirea n-a putut fi descifrat de pe foile ferfenițite și pline de îndreptări și ștersături decât acest fragment: „… și iarăși de mirare este că între boierii olteni nu s-a găsit nici unul să însemne, pentru pomenire, faptele lor oltenești, cum a făcut la noi Ion Neculce, Costineștii și alții mai mărunți, ci – sunt oltenii oameni ageri, neadormiți, – mai mult la bani și chiverniseală cată decât la istorii și boierului celui mai mare încă-i zic ban Și cum se vede treaba au făcut din țara banului, aducă stăpânită de bani, țara banilor adică parale. Ce încă den început, din multe price, care nu-i locul să le pomenim aici, fost-a creștineasca țară a Olteniei în cărturari săracă, rămânând prin veacuri văduvă de letopiseț. De aceia îndemnatu-m-am io.

Manuscrisul respectiv, care prezintă povestea și portretul boierului Trașcă Drăculescu a fost descoperit și publicat chiar de către Păstorel Teodoreanu și eu sunt primul care pun pe Internet povestea sa.
Iată cine a fost ultimul Drăculesc.

„Fosta Trașcă Drăculescul urmaș Vlad Dracului Țepeș Voievod, om aprig, îndărătnic, dar neîmpetrit, de Dumnezeu temător și păzitor al celor lumești și duhovnicești rânduieli. La trup înalt, piept puternic, mijloc subțire, iar fața nici nu putem îndemna a scriere de mândră. Părul negru-albastru, mai mult albastru decât negru, creț și des ca la mieii moschicești și lucitor cum îi pana corbului, iar ochii verzi ca smaraldele împărătești, lucru foarte minunat și chiar nemaivăzut. Cât despre putere, lua taurul de coarne și-i sucea gâtul și purta buzdugan. A rămas de pomină buzduganul lui Trașcă în toată Oltenia, că doi oameni voinici nu-l puteau a clinti și zvârlea cu el de la Turnu Severin în țara sârbească pe cela mal.

Având Trașcă numai zece ani neîmpliniți și auzind vorbă în casa moșu-său Dumitru Boldăș, la Craiova, unde l-au fost trimis pentru dichisul minții, cum că tătâne-său trage de moarte la Steic lângă Turnu-Severin, s-a repezit în grajd , pe furiș, și – încălecând un cal din cei mai buni, fără să doarmă, nici să mănânce – s-a repezit glonț acasă prin vântul și ploile acelei jalnice toamne. Și când a răcnit Trașcă din poartă, ca puii de zmei-paralei: „Unde-i tatăl meu?” – slugile de prin curte au înlemnit, lemn, buștean, cineși la locul lui, iar biată maică-sa a căzut grămadă, fără să mai scoată o vorbă de spaimă.
Bătrânul l-a luat în brațe și, strângându-l le piept a ridicat ochii spre ceri, lăcrămând:

– Păzește-mi-l Doamne de Cel Viclean, că de oameni se păzește el singur!

Încă de pe atunci, fiind Trașcă mic copil, fraged, neîmplinit, au început a-i sticli ochii după femei. Între copii, niciodată nu se vâra, ci cu vânători bătrâni și cu grăjdarii mai mult ședea și tot ce făcea el era de mirat și de groază.

Trăgea cu săgeata din copaci în boierii drumeți, de le sfărâma ciubucele de la gură, prindea cu arcanul cai neînvățați și-i călărea pe deșelate, se trântea cu berbecii prin iarbă și joaca lui mai mult muierile și vânătoarea, iar de se zăbăvea după vânat, mai mult după muieri se zăbăvea.

Multe și îndurerate lacrimi a vărsat biata maică-sa când și-a dat samă de sataniceasca pornire a lui, rugându-se lui Dumnezeu să-l întoarcă de la curvie, că ajunsese Trașcă de nu mai ținea seama de-i fată fecioară sau femeie coaptă și chiar vară dreaptă sau mătușă să-i fi fost, o prindea prin odăi și îndată poftea s-o dezmierde. Și pentru un lucru de păcat ca acela, nu avea măcar rușine, zicând că așa e voia Domnului să fie omul: Cu dragostea-n neam și cu hula-n dușman!

Tot atunci se învățase de prindea pui de vulturi și-i învăța să zboare după el la vânat și-i hrănea cu mâna lui și-i purta pe umăr. Pentru asta – și mai ales că știa tocmeala șerpilor, de-i descânt, îmblânzindu-i ca pe muieri, pe șerpi cu fluieratul, iar pe muieri numai cu privirea – mulți au scos că strămoșu-său Vlad Dracul, au fost chiar drac adevărat, din Iad, și că însuși Trașcă s-a fost născut în Noaptea Sfântului Andrei, din tainică zămislire prin vis, cu strigoi, și că vrăjitor diavolicesc este.
Ci toate acestea basne sunt și să le creadă cei cei ce le-au scornit.

Pe zic ce trece se făcea Trașcă tot mai frumos și mai voinic. Se scălda în toiul iernii la Bobotează în apă înghețată la moara lui Steic, și călărea pe cai scumpi, anume învățați, numai la galop. Moșii avea din Olt și până-n Mehedinți și mai mult la Baia sta.

Acolo l-au călcat odată și hoții și, ieșind el singur înaintea lor să-i înfrunte, a prins a-i dojeni cu buzduganul și cinci a ucis. Pe alți trei, după ce i-a bătut de i-a snopit, i-a legat burduf și le-a tăiat pleoapele ochilor, ținându-i legați la gard cu ochii în soare de li s-a uscat ochii și i-a mâncat ciorile , să fie pildă în sat. Nimeni nu cuteza să-i dezlege, că se temea. Și atâta înfricoșase Trașcă oamenii, că a rămas și astăzi vorbă-n Oltenia că, de tușea Trașcă-n cerdac, tot satul striga: „Aud?”.

Om leneș nu suferea, și de zărea vreunul dormind ziua pe prispă îl trezea cu palmele și-l suduia. De omul harnic însă îi era drag. Îl ținea cu mare cinste și-l și pricopsea; dădea lemn și cărămidă pentru casă, chema doftor la boală și scutea de bir , iar de-i năștea femeia, trimitea capră cu lapte și chiar vacă, după obraze. Și într-atâta stârpise furii și ucigașii, că nu mai puneau oamenii chei la uși, nici lacăt în hambare și mersese vestea la București că în satele lui Trașcă puteai lăsa fără grijă punga cu bani în mijlocul drumului, ca-n vremea lui Țepeș, și tot acolo o găseai.

Turcii încai se temeau de Trașcă, ispitindu-se de bogata țară a Olteniei și stropșindu-i Trașcă până i-au sleit. Că luaseră turcii obicei de se înhăitau la Dunăre, ca lupii și cutreierau țara cu prădăciuni și furtișaguri și omor și colindau satele până supt munți și le stricau. Ci tocmind Trașcă potere întemeiate cu iscusit și viclean meșteșug îi prindea de vii, și-i muncea, și-i căznea cu cazne grele, și-i jupuia de piele, și le scotea ochii, și-i scopea ca pe purcei, și-i trăgea în țeapă, și-i schingiuia fără milă, că n-au mai acolisit turcii de țara Olteniei, și astfel au mântuit Trașcă Oltenia de oțărâtele urgii turcești.

Oamenii ocârmuirii ocoleau acele moșii, zicând – cuminte vorbă – că nici pe Dracul să-l vezi, nici cruce să-ți faci. Știa și banul Craiovei, și domnul muntenesc că, pe moșiile lui Trașcă, Trașcă-i vodă. El boteza, el cununa, el giudeca. Și nu zicea nici banul nici domnul nimic , au că vrednicia lui le-o fi fost pe plac și-or fi socotit că la nevoie și primejdie le-o fi de nădejde, au că s-or fi gândit și ei că așa om e mai cu liniște să-l ai prieteni decât dușman. Ci ori așa, ori în alt chip să fi fost, făcea Trașcă în Oltenia ce vroia și nimeni nu zicea cârc.

Neputându-se de petreceri desfătate și de muieri lipsi, măcar că era om cu frica lui Dumnezeu, precum mai sus s-a scris, den partea femeilor multe răutăți săvârșea, lăsând mare deznădejde în multe suflete de femei. De nenumăratele scornituri ce s-au scornit, parte neadevărate, mai cu dovedite temei știm că umbla toată vara pe câmp și din galopul cel mare al calului, înșfăca fetele de la muncă și le răpea ținându-le la subțioară ca și cum ar fi fost pene, gonea pe drum în nouri de praf, de credeai că-i chiar Necuratul în fum de pucioasă, și se mistuia cu ele prin șuri.

Alta, aduna două-trei fete mari și, după ce le îmbăia cămărășița, se băga în așternut cu tustrele și le smintea de nu mai vroiau după aia alt bărbat. Alta, nici în biserică nu se sfia când îl zguduiau poftele cele blăstămate, și de-i plăcea vreo fată, o trăgea încet de mână afară și, suind cu ea în brațe scările clopotniței, pe loc o spurca. Alta, intra la scăldătoare între femei și pe care o alegea, măcar să fi fost și mă-se de față, o apuca de cozi și, înotând cu ea în spinare până cotea apa intra în tufișuri adăpostite, făcând de prisos a mai spune ce. Dar și muierile afurisite, cum auzeau că-i Trașcă la mal, toate ieșeau la scăldat.

Poposind odată Trașcă la Strehaia, a dat de nuntă, Ion Hadâmb își mărita fata după Grigore Finescul. Până să adape caii, a intrat Trașcă în Biserică. Mireasa, frumoasă ca zugrăvelile din icoane. Văzând-o Trașcă plâns și bosumflată, a înțeles îndată că nunta nu-i după voia fetei, ci după banii Finescului și, socotind el atunci că asemenea cununie nici cu priință n-ar fi nicicui și simțindu-se pe deasupra săgetat la inemă, a înaintat Trașcă spre Sfântul altar și – încrucișându-și brațele drept în fața mirelui, urât și pocit ca o arătare – așa a zis:

-Cum îndrăznești, tu scârnăvie păroasă să ridici ochii tăi ce holbați la așa minunată făptură? Și tu, popo, nu te temi de mânia lui Dumnezeu și de buzduganul ista că te potrivești la așa batjocură?
Și-n fața nuntașilor a luat-o Trașcă pre ea în butca lui și s-a întors din drum înapoi la Baia și s-a cununat, numai că n-a avut noroc. Că pe cât era Catrina de frumoasă, pe atât era de pizmașă, cicălitoare, ciapcână și trândavă. Și i-a făcut ea lui Trașcă în trei ani cuconi doi; și fiind ei bicisnici și având ea lapte otrăvit și neîngrijindu-i de fel, amândoi au murit. Cu atâta scârbă i-a fost lui Trașcă moartea copiilor, că i-a și încărcat Catrinei zestrea în două căruți și a mânat-o cu logofeții lui plocon acasă, rămânând el văduvoi îndelungată vreme.

Ci, nici la Baia, Trașcă mai mult n-a stat. Se muta din moșie în moșie, că pe la toate avea conacuri bune și cule și nicăieri nu-și afla locul. Așa se face că îi seamănă copiii din treisprezece sate, toți. Șuguiau cei bătrâni boieri olteni, zicând că din sămânța cea drăcească a lui Trașcă se trage că sunt oltenii oameni cu sânge aprins, neastâmpărați, și oltencele cu nuri și de muscă rele; iar Trașcă știut este că unde se urnea, nu era să nu plodească.

Ci noi lăsăm șaga la ei și scriem aici, pentru pomenire și învățatul urmașilor, că în acele cumplite vremi, după rea-pilda lui Trașcă Drăculescu, toată Oltenia fu stricată de preacurvie, care, pe urmă, cu voia lui Dumnezeu, s-a mai potolit.

Fiind Trașcă cel din urmă Drăculesc și singur purtător acestui falnic nume, împodobit cu multe mari fapte și de laudă amintiri, foarte cu amărăciune îi era că nu are urmaș legiuit (că de ceilalți, berechet), mai cu seamă că începuse părul să-i albească pe la tâmple și olteancă, pe placul lui s-o ieie, nu găsea, că pe el, cu tot părul lui sur, toate l-ar fi luat. Și s-a pornit Trașcă în amănunțită căutare prin toată țara Olteniei și se ruga lui Dumnezeu să-i scoată în cale muiere vrednică, de neam, și să nu-i stingă numele..
Această posomorâtă și de înțeles rugăciune a lui, Dumnezeu a ascultat-o, numai că (pentru care anume greșeli și păcate nu știm) s-a răzgândit și o a întors în mâhnire adâncă și nemângâiată jale. Căile Domnului, nouă, păcătoșilor, de-a pururi închise sunt și, cu netrebnica noastră minte, nu le putem pătrunde, nici giudeca. Altfel nu este.

Cil lăsăm toate la o parte și ne întoarcem la istoria noastră, pentru Trașcă. Deci, într-o noapte, la Craiova, la o petrecere, Sanda Contăș, ce abia împlinise cincisprezece ani și fiind mai mult clădită cu dragostea cătră el, a venit să-i spuie, cu multe lacrimi și întristate oftaturi, că, de n-o ia de nevastă, ea își face samă.
Plăcându-i lui Trașcă prea mult glasul ei angeresc și cozile ei aurii, îndată a cerut-o. Părinții au răspuns că bucuroși i-ar da-o, dar e prea șubredă și plăpândă și sufere de–un năduf la piept. La asta nimic n-a zis Trașcă, numai că i s-au umezit ochii și-a suspinat. Dar într-o lună de zile atâta slăbise fata, că ai fi zis că se topește, pe picioare. Văzând una ca asta, însuși Vasile Contăș, s-a rugat de Trașcă să facă nunta mai repede, că se prăpădește copila. O bocea maică-sa ca pe mort și se tânguia să-ți rupă inema, zicând că i-au deochiat copila și i-au făcut farmece, prea cu putință, Catrina Hadâmb, jupâneasa dentâi a lui Trașcă, ținându-se de vrăjitorești descântece de când îi sărise în obraz un crop de apă fiartă și o chiorâse de ochiul stâng.

Ridicase Trașcă pentru Sanda o minunată culă în Poiana Cernii. Și se adunase la nuntă toată lumea albă și din Oltenia și din Țara Românească, și de peste munți, din Banat, și soli domnești cu daruri, și cu rude peste rude, și mulțime de boieri.

Mireasa era la față cum îi varul și numai o vinișoară albastră ce-i zvâcnea la tâmplă arăta că-i vie. Cât a ținut slujba, nu și-a luat o clipă mâna ei cât crinul din mâna lui Trașcă, Iar când i-a pus episcopul cununa pe cap, de multă sfială și fericire a roșit, dar nu mai mult cât pălesc trandafirii. Și pe fașă i s-a ivit un zâmbet cum nu cred să mai fi înseninat altul chip omenesc. Când au ieșit din biserică, toată lumea plângea.

Ci când au fost de s-au dus în iatacul lor, adormit-a îndată Sanda în brațele lui Trașcă, și tot mângâind-o ca pe un copil ce era, și tot alintând-o, și tot legănând-o în brațe, au adormit și Trașcă. În vis i s-a arătat un porumbel alb ce părea că ieșise din pat să zboare și – vâslind din aripile-i reci, grăbite – ăl atinse în treacăt cu suflarea lui de gheață. Când s-a trezit, Sanda era țeapănă, neînsuflețită în brațele lui. Zâmbetul pe care-l avusese în biserică era tot ce mai lăsase sufleteasca viață pâmântească pe fața ei de înger. Pe pernă, picătura de sânge închegat i se părea lui Trașcă, mai cercând să creadă că visează, căzută din pliscul de mărgean al păsării cerești, care zburase pe veci în văzduhul lui Dumnezeu, cu sufletul nevinovat și fără de prihană al copilei.

Trașcă a scăldat-o, a pieptănat-o, a îmbrăcat-o cu rochia de mireasă și, fără un cuvânt și fără o lacrimă, trei zile și trei nopți nu s-a mișcat de lângă ea. Părui îi albise tot, îndată, și la față era atât de tras, că ai fi zis că un mort veghează la căpătâiul Sandei adormite. Alta n-a grăit către nimeni, decât numai a poruncit două racle și două gropi una lângă alta în Poiana Cernii, și, după ce-au astupat groapa Sandei, s-a întins și el în groapă alături și așa a stat treisprezece zile-n șir.

Era în mai, privighetorile cântau cu miile prin crengi și toată poiana nu era decât cântec și ciripit.
În seara celei de-a treisprezecea zi l-au găsit mort. Slujba de moarte i-o făcuse, după cum rânduise. odată cu a Sandei, așa că n-au avut decât să răstoarne câteva lopeți de pământ peste cel care a fost spaima și fala Olteniei.

Zic oamenii că în ziua în care a murit Trașcă, s-au stârnit din stihii turbate vânturi, amestecând de-a valma în văzduh acoperișuri de casă, vite, copaci și oameni. Nouri groși și negri se aprindeau și se stingeau târâindu-se ca balaurii pe creștete de munți. Ape năvalnice se năpusteau în văile urlătoare, luând cu ele tot ce întâlneau în cale, ca năboiul potopului. Și s-au făcut atunci năpraznică furtună, cu tunete asurzitoare, cu fulgere și trăsnete pe tot cerul. Și tot atunci, zic să se fi aprins de trăsnet biserica în care a fost făcut Trașcă nunta cu Catrina Hadâmbului.

Așa au murit cumplitul Trașcă Drăculescul, strănepot Vlad Dracului Țepeș voievod. Și avea Trașcă Drăculescul ani noauăzeci.”

Comparați rogu-vă cu românii de azi…

                                                                                                                  Nicu PÂRLOG

2 Comments

  1. IQ100

    Super poveste, multumim..Sunt inserate si elemente crerstine : porumbelul, visul , fecioara, natura care se revolta la moartea unui erou. Dar si necrestine , daca ne uitam la motivul sacrificiului , moaertea in a 13-a zi si descendenta…reptiliana.
    Povestea este sigur (adaptat) CULTA, moartea vountara in urma postului fiind practicatde calugariibudisti, deci s-a luat si de acolo ceva.

    • gigi

      Ce inseamna descendenta reptiliana la Draculesti, ma rog? Argumenteaza serios, IQ10, sau modifica-ti comentariul in mod corespunzator.
      P.S. Ce bine ca au murit Draculestii ca sa se trezeasca toti neavenitii sa le arunce-n carca toate frustrarile si aberatiile lor! Curat murdar, coane!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*