Puncte de vedere

Bovarismul instituțional și globalizarea

  În eseul „Bovarismul instituţional” Ştefan Buzărnescu (profesor de sociologie la Universitatea de Vest din Timişoara) arată că în societatea […]

 

În eseul „Bovarismul instituţional” Ştefan Buzărnescu (profesor de sociologie la Universitatea de Vest din Timişoara) arată că în societatea românească post-comunistă instituţiile care ar trebui să asigure bunul mers al democraţiei nu sunt funcţionale. Există mulţi români care împărtăşesc această părere, dar majoritatea lor consideră că prin aderarea ţării la structurile politico-militare occidentale această problemă se va rezolva de la sine.

Există însă şi oameni care afirmă că instituţiile fundamentale ale aşa-ziselor democraţii consolidate nu funcţionează ireproşabil, ci chiar foarte prost pe ici pe colo, prin punctele esenţiale.

Referindu-se la democraţia din SUA, Noam Chomsky afirmă în „Necessary Illusion; Thought Control in Democratic Societies” următoarele:

Cauza socială pe care o servesc mediile poate fi echivalată …cu ceea ce scrisese James Mill în secolul XVIII despre educaţia de stat. Aceasta „trebuie să le insufle oamenilor supunerea faţă de guvern precum şi faţă de ordinea socială în general”…

Cultura noastră politică are o cu totul altă viziune asupra democraţiei decât episcopii brazilieni (care au cerut democratizarea mediilor din ţara lor). În concepţia acestora, democraţia le oferă cetăţenilor accesul la informaţie, participarea la discuţii şi la stabilirea de scopuri politice, precum şi la transpunerea programelor în acţiune politică. Modul în care înţelegem noi democraţia este mai limitat: cetăţeanul este consumator şi observator, dar nu participant la activitatea politică. Opinia publică are dreptul să ia poziţie faţă de propuneri care nu vin din interiorul său, însă dacă limitele sunt depăşite, apare o „criză a democraţiei” care trebuie urgent rezolvată…

După cum a arătat Thomas Ferguson, istoria politică a SUA poate fi explicată în bună măsură printr-o teorie investivă a politicii. Considerăm că democraţia a fost instaurată în statele dependente de noi atunci când societatea este dominată de oligarhi locali şi de oameni de afaceri aliaţi cu investitorii americani. De asemenea, forţele armate trebuie să se supună controlului nostru şi guvernul trebuie să fie condus de profesionişti care execută prompt ordine şi care servesc puterea din SUA. Dacă populaţia se revoltă împotriva acestei situaţii, SUA au dreptul de a folosi forţa pentru a reinstaura democraţia…

În mod corespunzător, mediile fac deosebirea dintre „democraţi” şi „naţionalişti”. Primii servesc interesele SUA, ultimii sunt contaminaţi de boala numită ultranaţionalism. Documente secrete ale administraţiei SUA explică faptul că interesele noastre sunt ameninţate de regimuri naţionaliste care transpun în practică dorinţele populaţiei de ridicare a standardului de viaţă şi de reforme sociale, în loc să ţină cont de nevoile investitorilor din SUA…

Pentru a putea deveni fericiţi, oamenii nu au nevoie de libertate, ci de comunitatea de rugăciune. În epoca modernă zeul suprem este religia profană a statului; în democraţiile occidentale învăţătura esenţială propovăduieşte subordonarea faţă de stăpânii economiei private, adică acceptarea sistemului de câştiguri private şi subvenţii publice…

Pentru a putea trăi într-o fericire care nu poate fi oferită de libertatea de a alege, „observatorii obiectivi” ai societăţii moderne se servesc de „iluzii necesare” şi de „supersimplificări emoţionale eficiente” pentru a disciplina şi legăna în sentimentul mulţumirii masele neştiutoare.

Referindu-se la perioada postmodernă, fără a folosi însă noţiunea de postmodernism, Noam Chomsky afirmă următoarele:

…înainte de toate, a trebuit ca tinerii (anilor ’60) să fie convinşi de „cultura narcisismului” şi aduşi în starea de a se preocupa în mod primordial de sine însăşi. Probabil că mulţi şi-au dat seama că această atitudine nu a fost corectă, dar câtă vreme omul nu şi-a găsit identitatea şi locul propriu în societate este foarte tentat să se adapteze normelor impuse de sistemul propagandistic.

Noam Chomsky demonstrează că bovarismul instituţional este o realitate şi în democraţiile consolidate. Responsabilă de această situaţie este lăcomia oligarhiei conducătoare şi coruptibilitatea unei părţi a intelectualităţii.

Se pare că în ultimii 2000 de ani omenirea nu prea a evoluat; fariseii şi cărturarii făţarnici prostesc acum, ca şi atunci, gloata – doar metodele au fost perfecţionate.

Într-o casă veche locuiesc mai mulţi oameni – fiecare în apartamentul său. Oamenii sunt proprietarii apartamentelor, dar casa scărilor, podul, acoperişul şi curtea sunt proprietate comună. Oamenii au ales un administrator care să se ocupe de îngrijirea acestui domeniu comun. Administratorul este însă beţiv şi a fost mituit de proprietarul unui imobil nou, care ar dori ca oamenii ce locuiesc în casa veche să devină chiriaşi săi.

La un moment, dat în podul casei izbucneşte un incendiu. Pentru a masca fumul din pod, administratorul a dat foc în curte unei grămezi de gunoi menajer, susţinând că aceasta este cea mai ieftină modalitate de a păstra curăţenia pe domeniul comun. Câţiva locatari observă totuşi fumul din pod şi încearcă să-i mobilizeze pe ceilalţi pentru a stinge focul. Administratorul susţine însă că nu există nici un incendiu şi că în loc să vadă ce se întâmplă în pod este mai important ca oamenii să facă ordine în curtea din jurul casei, acuzându-i pe cei care au observat pericolul că vor doar să îi ia locul. Majoritatea locatarilor îl cred pe administrator. Există însă şi locatari care văd fumul din pod, dar care apreciază că un efort comun de a stinge incendiul nu poate avea succes sau ar reprezenta o acţiune politicianistă.

Într-un târziu, când focul s-a extins, se formează totuşi un grup de oameni decişi să stingă împreună focul care a cuprins între timp întregul acoperiş.

Există mai multe variante de continuare a parabolei  –  cititorul este rugat să şi le imagineze singur.

Într-o scrisoare adresată lui Freud în 1930, Einstein sublinia că (în orice sistem politic) minoritatea aflată la putere controlează şcoala, mass-media şi, într-o oarecare măsură, biserica, controlând prin intermediul acestora emoţiile maselor şi determinându-le să se comporte în modul dorit (de putere). Chomsky confirmă această afimaţie şi susţine că cetăţenii societăţilor democratice ar trebui să frecventeze cursuri de autoapărare spirituală, pentru a se putea apăra împotriva manipulării şi controlului (exercitat asupra lor de mass-media). Cei care ar putea organiza aceste cursuri trebuie însă să fie dispuşi să sfideze interesele oligarhiei şi să se expună uraganului propangandistic.

 

                                                                                                                     Gheorghe CIONOIU

Sursa: http://www.gheorghecionoiu-criticapostmodernismului.net/

 

„…” ori «…»

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


*