Atitudini

Cabral Ibacka: „Ridică ochii din pământ și încearcă să faci lucrurile care să te facă să fii din nou mândru că ești român”

Faza cu românul și România. S-ar putea să te enervez, dar uneori ești prostit… Uite, sunt român de 38 de […]

Faza cu românul și România. S-ar putea să te enervez, dar uneori ești prostit…

Uite, sunt român de 38 de ani. Atâția câți am. Născut de mamă româncă, cu tată biologic congolez. Dar, de fapt, cu tată român.

Acasă m-au învățat că sunt român. Născut aici, crescut aici, educat aici. Învățat aici.

Atunci când cineva voia să-mi facă un compliment îmi spunea că sunt mai român decât mulți români pe care-i cunoaște.

Atunci când cineva voia să mă jignească îmi spunea că cioroii trebuie să plece înapoi în Africa.

Asta era pe-atunci pe când când românii vorbeau mândri de țara lor.

Pe vremea aia era un compliment să fii român.

Da, vremea comuniștilor. Niște javre oportuniste și mincinoase de care țara ar face bine să scape mai repede.

Dar pe vremea aia, când conduceau ăia, măcar ceva era clar: românii erau mândri.

Nu mă lua cu „e o prostie să fii mândru pentru ceva ce n-ai făcut sau n-ai ales”. Mă lasă rece.

Mă uit la americani… sunt conștienți de bubele lor, de câte prostii fac, de câte nasoale se întâmplă și la ei. Da, sunt conștienți. Dar în același timp sunt mândri. Și-și vorbesc țara de bine.

Și-atunci când își aud imnul… că-s negri, albi, galbeni sau mov… se ridică în picioare și arată respect.

N-am mai văzut de multă vreme asta în România.

Pe vremuri se cânta „Trei culori cunosc pe lume” la școală. Apoi a venit democrația și ne-au prostit că… gata! Nu mai cântăm, suntem liberi.

Suntem liberi să ne mărunțim, să ne individualizăm, să uităm că împreună suntem o forță.

Acum câțiva ani am fost prezentatorul încercării de a înscrie în Cartea Recordurilor cel mai mare curs de resuscitare din lume, pe Stadionul Dinamo. Am reușit.

Când am început, toți se așteptau să ne-apucăm de treabă.

M-am întors la doctorul Cristian Grasu și i-am zis încet Eu vreau imnul. S-a uitat la mine, a zâmbit larg și-a zis Da, da, haide!

Nu aveam CD pregătit, am căutat în public un copil care să știe versurile.

N-am vrut să-l cânt eu. Știi de ce? Pentru că mi-e silă să aud Ia uite, negrul se dă român!

Știți cât a durat să găsim un copil care să știe versurile Imnului Național al României? Minute. Prea multe.

Apoi fetița aia, mă enervează că nu i-am reținut numele, a cântat Deșteaptă-te, române!. Și-un stadion întreg am cântat cu ea.

La final m-am uitat la doctorul Grasu. Avea lacrimi în ochi.

Uite, ai noștri pe stadion. După imn. Fețe și ochi care râd. Români.

Salveaza Vieti Record Mondial Resuscitare 2

Acum citesc despre Dragan Petricevici care-a fost înjurat și huiduit pentru că echipa antrenată de el nu a ascultat în picioare și imnul Ținutului Secuiesc după ce a ascultat cu respect Imnul României. Nu știu dacă e o dezinformare, aștept să văd o filmare cu ce s-a întâmplat acolo. Dar dacă e așa… ar trebui ca omul acela să simtă că ce a făcut a fost corect. Să primească sprijin în contul huiduielilor încasate. Să simtă că ai noștri… știu.

Nu mă înțelegeți greșit… am prieteni în secuime. Mulți. Doar că niciunul dintre ei nu consideră că țara asta are alt imn decât… Imnul României.

Sau, ca să fiu și mai clar: dacă prietenii mei mulatri și africani s-ar trezi mâine să facă imnul Ținutului African din Berceni… aș considera treaba asta fix la fel: România e una, imnul este unul.

Eu aici vorbesc exclusiv despre respect.

Sunt jumătate negru, știu ce înseamnă xenofobia și rasismul. Am crescut și trăit adeseori cu Băi, cioară, mori!

Ce gândesc și simt se traduce în toleranță și respect față de orice nație, culoare, om și a lui limbă vorbită.

Ce scriu eu aici nu are nicio legătură cu xenofobia.

Are legătură cu respectul pe care oamenii din România ar trebui să-l aibă pentru România.

Alb, negru, mov. Român, țigan, turc, american, ungur sau congolez… dacă stai aici, dacă trăiești aici, dacă ești aici ar trebui să respecți țara asta.

M-am lungit prea mult… în esență nu voiam să-ți spun decât un lucru simplu: ridică ochii din pământ și încearcă să faci lucrurile care să te facă să fii din nou mândru că ești român. Lucrurile corecte. Nu violență, nu înjurături, dar lucrurile corecte.

Vorbește frumos despre oamenii care merită… români sau nu.

Arată-ți susținerea pentru cei care îți respectă țara.

Aplaudă-i pe cei care văd și vorbesc despre lucrurile frumoase din România.

Ridică ochii din pământ și încearcă să faci lucrurile care să te facă să fii din nou mândru că ești român.

Pentru că motive ai.

Doar că de multe ori te lași prostit că nu.

Și știți ce este paradoxal? Că scriind textul ăsta o să-mi încasez toate înjurăturile, lăturile și flegmele pământului. În mare parte de la oameni care nu vor putea nici măcar să mă înjure scriind corect în limba lor maternă, limba română.

                                                                         Cabral Ibacka (http://www.cabral.ro/)

2 Comments

  1. cristina

    Stima si respect , domnule Ibacka , semi -negru mai roman decat multi romani !

  2. Constantin

    Felicitari Cabral !Esti si un om adevarat nu doar roman !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*